Cât de departe am voie să merg înainte de căsătorie?

SoundWords

© SoundWords, online seit: 14.09.2018, aktualisiert: 14.09.2018

Întrebare:

Ei, bine …

Pentru mine s-au schimbat multe în ultima vreme. Înainte eram lămurită şi neînduplecată, în mod deosebit în ceea ce priveşte sexul în afara căsătoriei. Eram foarte convinsă că sexul îşi are locul numai în căsnicie şi eram pregătită să şi aştept. Dar situaţia s-a schimbat foarte repede şi am observat că nu pot avea încredere în mine însămi. Acum am de o lună un prieten, un om foarte cordial, afectuos, care este şi creştin. Acum am observat cât de minunat este să fim împreună şi mă întreb: „Ce să fie rău în aceasta?” Între dorul de a-i fi aproape şi conştientizarea că, de fapt, vreau să aştept, oscilez încoace şi încolo şi prin aceasta nici nu sunt destul de tare să spun „Nu!” în anumite situaţii. Eu provoc întotdeauna situaţiile şi apoi mă blochez consternată în toiul dezmierdărilor. Ar trebui să fiu mai tare, să mă am singură mai mult sub control, etc. Dar poate că nu mă am. Ce pot să fac? Cum poţi să te comporţi, în general într-o relaţie? Cum se procedează cu sexul şi sexualitatea, ca şi cu dorul? Deci, atât deocamdată. Sper că-mi înţelegeţi problema. Mulţumesc. Vă aştept răspunsul; până aici, în Hristos xxx.

Răspuns:

Înainte de a ajunge la răspunsul propriu-zis al întrebării, vrem să mai spunem un gând pentru aceia care poate din „întâmplare” au ajuns la aceste pagini şi ar putea fi surprinşi că mai există păreri atât de „demodate”, cum se pare că sunt susţinute aici. În primul rând, nu sunt, fireşte, nici cincizeci de ani de atunci, de când majoritatea oamenilor din ţara noastră mai gândeau aşa în principiu şi totuşi, pentru noi contează principial să vrem să facem ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi, indiferent dacă ne place sau nu. Dar noi nu ne ţinem de acesta numai din constrângere, ci şi de aceea, pentru că am fost învăţaţi de Creatorul nostru, că este cel mai bine pentru noi, creaturile, dacă ne ţinem de aceea pentru care suntem create. Dacă folosim un aparat fără să citim instrucţiunile de folosire, se poate ajunge la defecte mari şi dacă nu suntem atenţi ce a prevăzut pentru noi Constructorul nostru ceresc (în Biblie), atunci poate să se ajungă la mari catastrofe personale. Autorii acestor pagini nu sunt nici inhibaţi, nici exagerat de pudici, nici nu nesocotesc importanţa bucuriei sexuale dintre bărbat şi femeie. Totuşi, suntem conştienţi de faptul că cele mai frumoase lucruri dăruite de Dumnezeu, au fost stricate în noi, oamenii, prin păcat. Prin păcatul ereditar venim toţi pe lume ca păcătoşi (oameni despărţiţi de Dumnezeu) şi ne urmăm propriile dorinţe şi pofte (uneori tocmai de aceea pentru că nu ştim mai bine). Dar Dumnezeu nu vrea să ne lase în această despărţire de El şi ar dori mult să ne aducă înapoi la El şi de aceea L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pe acest pământ. Hristos spune: „Am venit să caut şi să mântuiesc ce era pierdut.” Dacă auzi glasul Lui strigând foarte încet în tine, nu-l respinge, ci citeşte următorul articol: „Trebuie omul să se întoarcă la Dumnezeu?” Dacă vei urma ceea ce este descris în el, atunci nu vei regreta aceasta toată veşnicia.

Dragă xxx

Mulţumire cordială pentru scrisoarea ta.

Ne bucurăm foarte mult pentru spiritul tău deschis şi pentru dorinţa că nu vrei să mergi uşuratic un drum propriu. În tot ce faci, ţine tare de această atitudine, de a întreba întotdeauna ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre lucrul acela. În afară de aceasta, nu este important în primul rând ce scriem noi, ci dacă aceasta este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu.

În primul rând, după părerea noastră este absolut important să înţelegem că Dumnezeu este Acela care ne-a făcut apţi să fim îndrăgostiţi şi să iubim; nu degeaba găsim în Biblie cartea „Cântarea Cântărilor”. El este Inventatorul şi Creatorul oricărei gingăşii şi dragoste. Tot El este Acela care ne-a creat aşa, cu sentimentele noastre lăuntrice. Iar pentru acestea putem liniştit să-I şi mulţumim. Din nenorocire trăim într-o vreme în care ne luăm după motto-ul lui Ernest Hemingway: „Bine este ceea ce îmi produce un sentiment plăcut şi rău este ceea ce îmi produce un sentiment neplăcut.” Dar dacă facem din sentimente un criteriu al acţiunii noastre, suntem înfrânţi de duhul lumii: duhul egoismului şi al interesului propriu.

Dar de regulă, lucrurile trebuie să se desfăşoare la noi în felul următor: Duhul Sfânt pune adevărul în faţa raţiunii noastre, apoi voinţa (inima) ia hotărârea, iar sentimentele noastre (spirituale!) urmează această decizie. Aceasta este succesiunea normală şi caracterizează o maturizare spirituală sănătoasă.

Din păcate, acest proces decurge la mulţi creştini (nici noi nu suntem scutiţi) şi oameni ai timpului nostru, exact în succesiune inversă, iar marele producător de haos, satan, a reuşit să sucească de-a dreptul şi această ordine dată de Dumnezeu. În Scriptură ne este menţionat de mai multe ori, să ne ţinem în frâu pofta şi dorinţa şi să nu ne lăsăm călăuziţi de ele. De exemplu, în 1 Tesaloniceni 4,4-5 se spune. „Fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.” Vezi şi: Galateni 5.16; Coloseni 3.5; Iacov 1.14-152 Petru 1.4; 2.10.

Oare aceasta înseamnă că întotdeauna pofta este ceva greşit? Nu, absolut deloc! Dar pofta necontrolată, care nu ţine seamă de cadrul în care a aşezat-o Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este absolut întotdeauna greşită.

Deci Dumnezeu vrea ca această dragoste să fie trăită în cadrul dat de El. Temelia pentru o prietenie solidă (între creştini) este ca amândoi să-L recunoască pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor şi să se hotărască pentru o viaţă după Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă amândoi sunteţi de acord asupra acestui punct, atunci va fi cel mai bine, dacă împreună, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, veţi vorbi foarte deschis despre lucrul acesta.

Deci tu te întrebi ce-ar putea fi oare greşit în tandreţe şi sentimente. În principiu, fireşte, nu este nimic greşit, ci totul este în „zona verde”. Dar când există primejdia ca pofta să fie trezită în felul acesta, încât aţi prefera să mergeţi până la extrem, cu toate că încă nu sunteţi căsătoriţi, atunci aceasta este cu siguranţă împotriva Cuvântului lui Dumnezeu şi este indiciul sigur că mergeţi prea departe. Vă rog, vorbiţi despre aceasta şi stabiliţi-vă limite precise. Ştim din experienţă cât de greu este să te păstrezi curat în perioada prieteniei şi a logodnei. Şi noi am putut să facem aceasta pentru că ne-am pus limite clare, pe care n-am vrut să le încălcăm. Vă rog, gândiţi-vă că cu cât renunţaţi mai mult la schimbul de dezmierdări în timpul prieteniei şi a logodnei, cu atât mai sigură şi mai neprefăcută va fi dragostea voastră unul pentru celălalt. Dacă veţi rezista împreună şi fără schimbul excesiv de dezmierdări – cum s-a spus, împotriva schimbului de mângâieri încă nu este nimic de zis – atunci acesta ar fi un semn foarte frumos că într-adevăr Dumnezeu va adus împreună; trebuie să folosiţi timpul să vă cunoaşteţi tot mai bine. Căsnicia trebuie să ţină toată viaţa şi dacă o zidim pe un teren care se clatină, atunci se va clătina mereu. Vă rog, gândiţi-vă în afară de aceasta, că există cuvinte diferite pentru cuvântul „dragoste”. O dată este descrisă dragostea omenească, apoi dragostea dumnezeiască şi apoi şi dragostea sexuală. Aceasta din urmă nu apare în Biblie. De aceea ar fi bine dacă v-aţi zidi dragostea pe un temei solid. Lipsa din Biblie a dragostei sexuale (ca şi cuvânt) nu înseamnă, desigur, că ar fi ceva greşit cu ea.

Dacă prietenul tău este creştin credincios, atunci nu va avea nici un fel de dificultăţi cu aceste lucruri. Desigur, ispita va exista şi atunci mereu. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu veţi putea găsi răbdarea. Dumnezeu vă va binecuvânta pentru aceasta, pe voi şi eventuala voastră căsnicie de mai târziu. Şi noi am experimentat aceasta personal şi încă o mai experimentăm.

Încă un cuvânt la tema atingere. Sigur că există o deosebire între atingere şi raport sexual. Totuşi, şi atinsul face parte din conduita sexuală. Când găsim în Ezechiel 23.8 că unii „îi atinseseră sânul feciorelnic”, atunci precis că n-a mai fost feciorelnic după aceea. Nu numai că există primejdia de a ajunge foarte repede de la atingere la raport sexual, dar chiar atingerea capătă o faţă hidoasă, mai cu seamă atunci când, ceea ce este posibil, se ajunge totuşi la o despărţire înainte de nuntă. De aceea ar trebui ca în timpul logodnei, „zona bikini” să fie principial „zonă tabu”.

„O despărţire este absolut exclusă; pentru aşa ceva ne iubim prea mult”, spuneţi voi. Corect, acum sunteţi îndrăgostiţi şi după cum se ştie, dragostea te face orb – aceasta trebuie, pur şi simplu, reţinut foarte lucid. Dar ce ar fi atunci când după câteva luni ar trebui să constataţi că poate totuşi nu vă potriviţi, că totuşi, totul a ţinut mai mult de sentimente decât de raţiune? Imaginaţi-vă atunci în continuare, că aţi fi mers deja până la capăt. Aceasta ar fi totuşi tare păcat pentru soţul tău de mai târziu, sau…?

În toate acestea trebuie să ne amintim şi de Domnul nostru. Ce înseamnă pentru El, că trebuie să aştepte deja de 2000 de ani unirea cu mireasa Lui? Pavel spune în 2 Corinteni 11.2: „Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca o fecioară curată.” Nu este aceasta o imagine frumoasă a perioadei de logodnă şi a curăţiei legată de aceasta?

Dar mai vrem să-ţi dăm ceva cu tine pe drum. Fireşte, este ceva formidabil şi frumos să ai un partener pe care-l iubeşti şi cu care eşti împreună şi sexual. Dar este ceva mult mai frumos când acest partener are o înţelegere duhovnicească şi când poţi să treci împreună cu el chiar prin înălţimile şi adâncimile vieţii şi apoi să-l ai lângă tine ca ajutor şi sprijin. Şi că aceasta poate fi aşa, se poate vedea cel mai bine când se intră într-o căsnicie fără unire sexuală şi folosiţi timpul să vă cunoaşteţi reciproc tot mai bine şi să constataţi că nu vă doriţi nimic mai cu dor decât să vă petreceţi viaţa cu acest partener.

Un model frumos sunt Iosif şi Maria. Şi ei au fost logodiţi şi pentru ei a fost limpede de tot, că o unire sexuală nu poate exista decât abia în căsnicie. Şi ce binecuvântare au putut fi aceşti doi oameni! Dumnezeu va răsplăti întotdeauna într-un fel o viaţă temătoare de Dumnezeu.

Vă dorim înţelepciune de la Domnul şi puterea să trăiţi o viaţă spre cinstea lui Dumnezeu. Veţi fi o mărturie grozavă şi veţi putea mai târziu (poate chiar copiilor voştri) să povestiţi despre binecuvântarea de care aţi avut parte pentru că aţi rămas, chiar dacă în slăbiciune, credincioşi Domnului şi ascultători de Cuvânt.

Cu acest articol am vrut doar să arătăm primejdiile din domeniul sexual dinaintea căsătoriei, în perioada cât sunt îndrăgostiţi şi în timpul logodnei, care rezultă din relaţia sexuală şi aşa exclusă principial. Despre gravitatea unei legături sexuale înainte de căsătorie am luat poziţie în articolul „De ce să mă căsătoresc?”, de ceea n-am aprofundat aceasta aici mai mult. În aceste lucruri nu avem voie să facem nici un compromis; acesta ar fi începutul sfârşitului. Biblia numeşte „curvie” actul sexual dinaintea căsătoriei şi înţelege prin aceasta orice relaţie sexuală în afara şi înaintea căsătoriei (nu cum se acceptă în mod fals: relaţia sexuală a unei prostituate sau cu o prostituată). Vezi şi Evrei 13.4.

Cu salutări cordiale,
Redacţia SoundWords


Tradus de la: Wie weit darf man vor der Ehe gehen?

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel in der Kategorie Fragen (97)

Weitere Artikel des Autors SoundWords (96)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüfet aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...