2 Israel și Biserica (Adunarea)

Sunt Israelul și Biserica două popoare sau familii de credință diferite, sau sunt un singur popor și o singură familie? Conform convingerii mele de credință, trebuie să facem distincție între Israel și Biserică. Conform punctului de vedere al Teologiei Reformate, există o singură Biserică, o singură familie de credință, de la Adam încoace.

Astfel, diferența dintre Israel și Biserică nu este văzută de Teologia Reformată[1] și acest fapt înseamnă că alte învățături importante nu sunt (sau nu pot fi) recunoscute. De exemplu, nu se face nicio distincție între revenirea Domnului pentru Biserică (pentru răpirea dinaintea Necazului cel mare) și venirea Domnului în putere și glorie pentru Israel. Cu toate acestea, are un impact enorm asupra vieții mele faptul că eu cred, de exemplu, că trebuie să trec prin Necazul cel mare sau că voi fi răpit înainte. Mai multe despre acest subiect în alt capitol. Viziunea mea asupra pământului și a tot ceea ce este vizibil se va schimba, de asemenea,[2] atunci când voi vedea că profețiile din Vechiul Testament nu se împlinesc în Biserică, care are o speranță cerească, ci în mare parte în Împărăția Milenară și în Israel, care are o speranță și o chemare pământească.

În conformitate cu punctul de vedere al Teologiei Reformate, Biserica este formată din toți credincioșii adevărați de la Adam încoace[3] și nu există nicio diferență între credincioșii din Vechiul Testament și cei din Noul Testament în ceea ce privește poziția credinciosului înaintea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, promisiunile Vechiului Testament sunt primite acum de Biserică.[4]

De altfel, lipsa de distincție între Israel și Biserică în ceea ce privește destinul și chemarea lor este o problemă mult mai veche și nu datează de la reformatori. Încă din primele secole ale istoriei Bisericii, anumiți învățători iudei s-au ridicat și au susținut că în ziua Cincizecimii Israel a fuzionat cu Biserica și că astăzi ei sunt unul și același lucru.

Mai târziu a fost Augustin care, în special sub impresia schimbării situației Imperiului Roman prin Constantin cel Mare, a crezut că Împărăția păcii a început deja. A apărut ideea transferării promisiunilor pentru Israel la Biserică[5].

Teologia Reformată a adoptat în esență această idee și, deoarece crede că Israelul din Vechiul Testament este Biserica și Biserica din Noul Testament este Israel[6], legea morală este predată ca regulă de viață.[7] În ceea ce privește Sabatul, se susține că ziua de odihnă a fost mutată din ultima zi a săptămânii în prima zi a săptămânii.[8] Biserica Noului Testament a intrat în moștenirea lui Israel. După cum s-a scris deja, în conformitate cu punctul de vedere al Teologiei Reformate, există o singură Biserică de la Adam încoace. Astăzi, această doctrină este o componentă importantă a Teologiei Reformate.

Un comentator recunoscut al Teologiei Reformate își începe dogmatica privind natura Bisericii cu Efeseni 5.25 „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea,“. El scrie:

Pavel spune: „Soților, iubiți-vă soțiile, după cum și Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea” (Efeseni 5.25). Aici termenul „Adunare (Biserică)” este folosit cu referire la toți cei pentru a căror răscumpărare a murit Hristos, la toți cei care sunt mântuiți prin moartea lui Hristos. Dar aceasta trebuie să includă toți credincioșii adevărați din toate timpurile, atât credincioșii din epoca Noului Testament, cât și credincioșii din epoca Vechiului Testament.[9]

Întrebarea este: Este permisă această logică? Deoarece Domnul S-a dat pe Sine pentru toți credincioșii din toate timpurile și tot Domnul S-a dat pe Sine pentru Biserică, pentru El Biserica este formată din toți credincioșii din toate timpurile. Totuși, această concluzie nu este convingătoare. Folosind aceeași logică, s-ar putea spune că, deoarece se mai spune că Domnul S-a dat pe sine pentru Pavel (Galateni 2.20), Pavel este Biserica sau întreaga Biserică trebuie să fie văzută în Pavel, pentru a nu spune și mai absurd: deoarece Domnul S-a dat pe Sine pentru Pavel, toți ceilalți trebuie să fie Pavel. Logica prezentată conduce la idei absurde.

Să luăm un exemplu din viața de zi cu zi: un tată are obiceiul de a cumpăra regulat familiei sale o înghețată. Un prieten al fiului său i se alătură într-o excursie și primește și el o înghețată. Nimeni nu ar susține că, doar pentru că prietenul fiului primește o înghețată, acesta face parte din familie. Deși Domnul S-a dăruit pe Sine pentru toți credincioșii de toate vârstele, acest lucru nu înseamnă că toți fac parte din aceeași familie a credinței și se bucură de aceleași binecuvântări. Efeseni 3.15 „din care este numită orice familie, în ceruri şi pe pământ,“ se referă în mod explicit la diferite familii de credință: „din care este numită orice familie, în ceruri și pe pământ”. Cel puțin comentatorul de mai sus își construiește deci dogma despre Biserică pe această logică greșită.

Ceea ce m-aș aștepta, și nu am găsit, este ca autorul să se ocupe de afirmațiile Domnului Isus despre Biserica Sa. Ar fi văzut el atunci că Domnul vorbește despre începutul Bisericii în viitor (compară cu Matei 16.18 „Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.“)?

În pasajul biblic menționat de W. Grudem, ar fi fost mai bine să se studieze modul în care cuvântul „Biserică” este folosit în aceeași epistolă și apoi să tragă concluziile din aceasta. În Efeseni 1, de exemplu, vedem o diferență între cei care domnesc cu Hristos și cei care sunt supuși lui Hristos și Bisericii Sale (compară cu Efeseni 1.19-23 „(19) şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, (20) care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, (21) mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; (22) şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, (23) care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;“). Asupra cui ar trebui să domnească Hristos cu Biserica Sa, care „este plinătatea Sa”, dacă toți credincioșii din toate timpurile au aceeași chemare și același destin? Presupune Grudem că aceștia vor fi toți necredincioși?

În Efeseni 2 se arată că iudeii, care au devenit credincioși, și credincioșii dintre națiuni vor fi uniți pe o bază complet nouă. Oile din Israel sunt scoase din staulul lui Israel și nu oile dintre națiuni sunt aduse în staulul iudaic (compară cu Ioan 10). Pavel face, de asemenea, o distincție între iudei, greci și Adunarea lui Dumnezeu în prima sa scrisoare către credincioșii din Corint (1. Corinteni 10.32 „Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunării lui Dumnezeu,“).[10]

Diferențe între Israel și Biserică (Adunare)

Aș dori să subliniez câteva diferențe care există între Israel și Biserică și care ne arată că Israel nu ar fi putut să treacă în Biserică:

• Biserica este descrisă în Matei 16.18 „Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.“ ca fiind viitoare și în Efeseni 2.15 „după ce a desfiinţat în carnea Sa vrăjmăşia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace;“ ca fiind ceva complet nou. Ea a fost chemată la existență la Cincizecime (Faptele apostolilor 2.1-4,47; 5.11; 11.15: a se vedea cuvântul „la început”); Israel, dimpotrivă, își are originea în patriarhul Avraam (Geneza 12).

• Biserica nu se contopește cu Israel, ci, în timp ce Israel rămâne, credincioșii din Israel și credincioșii dintre națiuni sunt uniți într-un trup nou. Ei sunt „din același trup” într-o nouă unitate, așa cum ar putea fi tradus literal și cuvântul din Efeseni 3.6 „că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie,“. Iudeul, care a devenit credincios, și păgânul, care a devenit credincios, se întâlnesc pe o temelie complet nouă, temelia unui singur trup. În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a venit pe pământ și credincioșii au fost „botezați într-un singur trup” cu Duhul Sfânt (compară cu 1. Corinteni 12.13 „Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.“). Este vorba de ceva care nu a existat niciodată până atunci.

• Diferența dintre Israel și Biserică a rămas și în scrierile lui Pavel (compară cu 1. Corinteni 10.32 „Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunării lui Dumnezeu,“; Romani 9 și 11).

• Biserica este o comuniune cerească cu o promisiune crească și un destin ceresc (Evrei 3.1 „De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus,“; Filipeni 3.20 „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos,“; Efeseni 1.3 „Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;“; 1. Corinteni 15.47-49 „(47) cel dintâi om este din pământ, făcut din ţărână; al doilea om, din cer. (48) Asemenea celui din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână; şi asemenea Celui ceresc, aşa sunt şi cei cereşti; (49) şi, după cum am purtat chipul celui din ţărână, vom purta şi chipul Celui ceresc.“), în timp ce Israel are o promisiune pământească și un destin pământesc (Geneza 12; Isaia 2.2-4 „(2) ✡ Şi va fi aşa: la sfârşitul zilelor, muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munţilor şi se va înălţa peste dealuri; şi toate naţiunile vor veni spre el. (3) Şi multe popoare vor merge şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; şi El ne va învăţa căile Sale şi vom umbla pe cărările Sale“. Pentru că din Sion va ieşi legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului. (4) Şi El va judeca între naţiuni şi va hotărî între multe popoare. Şi îşi vor bate săbiile în fiare de plug şi suliţele lor în cosoare; nici o naţiune nu va ridica sabia împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.“; Deuteronomul 28.13 „Şi Domnul te va pune cap, iar nu coadă, şi vei fi numai deasupra şi nu vei fi dedesubt, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău, pe care ţi le poruncesc astăzi, ca să le păzeşti şi să le faci,“; Zaharia 8.21-23 „(21) Şi locuitorii unei cetăţi vor merge la alta, zicând: «Să mergem repede, să cerem favoarea Domnului şi să-L căutăm pe Domnul oştirilor! Voi merge şi eu!»“ (22) Şi multe popoare şi naţiuni puternice vor veni să-L caute pe Domnul oştirilor în Ierusalim şi să se roage Domnului. (23) Aşa zice Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile naţiunilor vor apuca, da, vor apuca poala aceluia care este iudeu, zicând: «Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi»“.“).

• Biserica va domni într-o zi peste pământ (Apocalipsa 5.10 „şi i-ai făcut împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi vor împărăţi pe pământ!““; 1. Corinteni 4.8 „Sunteţi deja sătui; sunteţi deja îmbogăţiţi; aţi împărăţit fără noi; şi chiar aş fi vrut ca voi să împărăţiţi, ca şi noi să împărăţim împreună cu voi.“; compară cu Efeseni 1.21-23 „(21) mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; (22) şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, (23) care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;“); Israel (deși într-o poziție de superioritate față de națiuni) va avea parte de binecuvântarea de pe pământ și va fi canalul de binecuvântare pentru națiuni (Apocalipsa 21).

• Hristos va domni peste Israel și peste națiuni în Împărăția păcii (Psalmul 93.1 „✡ Domnul împărăţeşte, este îmbrăcat cu măreţie; Domnul S-a îmbrăcat, S-a încins cu putere: de aceea lumea este tare, nu se va clătina.“; Isaia 32.1 „Iată, un împărat va împărăţi cu dreptate şi căpeteniile vor conduce cu judecată.“); Biserica este trupul Său, ea este descrisă chiar ca fiind plinătatea lui Hristos. Când totul I se va supune, ea nu va fi supusă Lui, ci va împărtăși domnia Lui (compară cu Efeseni 1.19-23 „(19) şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, (20) care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, (21) mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; (22) şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, (23) care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;“).

• Binecuvântarea promisă lui Avraam era că toate națiunile vor fi binecuvântate în el (Geneza 12); în epoca Bisericii, nu toate națiunile ca întreg vor fi binecuvântate, ci indivizi vor fi chemați „dintre națiuni” (Faptele apostolilor 15.3,14; 26.17). După aceasta, ei nu mai aparțin națiunilor (Galateni 1.4; 1. Corinteni 10.32 „Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunării lui Dumnezeu,“).

• Despre credincioșii din Biserică se spune că au fost făcuți „împreună-moștenitori” (Efeseni 3.6). Credincioșii dintre națiuni trebuiau să moștenească „împreună” cu iudeii care au devenit credincioși. Cu toate acestea, această moștenire nu are nimic de-a face cu moștenirea lui Israel, care constă în posedarea pământului, animale, plantații, binecuvântarea cu copii, o viață lungă și o relație fericită cu Dumnezeu. Henk Medema scrie: „Dar aici, în epistola către Efeseni, este vorba despre o moștenire aproape nelimitată. Este planul lui Dumnezeu de a aduce tot ceea ce este în ceru și tot ceea ce este pe pământ sub un singur cap în Hristos. Deci, în El am devenit moștenitori; aceasta este ceea ce s-a spus în Efeseni 1.10,11 „(10) pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ; (11) în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,“. Ce bogăție! Apostolul se pune apoi pe genunchi pentru a se ruga insistent ca credincioșii să înțeleagă care sunt «bogățiile gloriei moștenirii Sale în sfinți» (Efeseni 1:18 „luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi“). Această bogăție este atât de copleșitoare încât nu poate fi explicată în câteva cuvinte.”[11] - Vedem cât de mare este diferența dintre moștenirea lui Israel și cea a Bisericii.

• Biserica este „împreună-părtașe ale promisiunii în Hristos Isus” (Efeseni 3.6). Bruce Anstey scrie: „Această promisiune nu este legată în niciun fel de promisiunile făcute patriarhilor în perioada Vechiului Testament. Promisiunile făcute lui Avraam, Isaac și Iacov le-au fost făcute în timpul vieții lor. În schimb, promisiunea «vieții eterne» a fost făcută «înainte de timpurile veacurilor» (Tit 1.2 „în speranţa vieţii eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o mai înainte de timpurile veacurilor;“). 'Viața eternă' este în mod clar o binecuvântare din Noul Testament[12] care implică o relație conștientă cu Tatăl și cu Fiul (Ioan 17.3 „Şi aceasta este viaţa eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.“) și locuirea Duhului Sfânt (Ioan 4.14 „dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, ţâşnind spre viaţă eternă“.“) în credincios. Credincioșii din Vechiul Testament nu știau nimic despre o relație între Tatăl și Fiul în cadrul Divinității. Ei se bucurau doar să trăiască pentru totdeauna pe pământ sub domnia lui Mesia (Psalmul 8.1-9 și altele pasaje)[13] și nici nu aveau locuirea Duhului Sfânt în ei. Viața eternă a fost văzută pentru prima dată când Hristos a venit în lume și a revelat-o; înainte de aceasta, ea era „la Tatăl” în cer (1. Ioan 1.2 „(şi viaţa s-a arătat; şi noi am văzut, şi mărturisim, şi vă vestim viaţa eternă, care era la Tatăl şi ni s-a arătat);“).”[14]

• Poporului Israel i s-a promis o poziție de superioritate; el urma să fie binecuvântat mai presus de toate celelalte națiuni și să fie o binecuvântare pentru națiuni (Deuteronomul 28.13 „Şi Domnul te va pune cap, iar nu coadă, şi vei fi numai deasupra şi nu vei fi dedesubt, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău, pe care ţi le poruncesc astăzi, ca să le păzeşti şi să le faci,“; Zaharia 8.21-23 „(21) Şi locuitorii unei cetăţi vor merge la alta, zicând: «Să mergem repede, să cerem favoarea Domnului şi să-L căutăm pe Domnul oştirilor! Voi merge şi eu!»“ (22) Şi multe popoare şi naţiuni puternice vor veni să-L caute pe Domnul oştirilor în Ierusalim şi să se roage Domnului. (23) Aşa zice Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile naţiunilor vor apuca, da, vor apuca poala aceluia care este iudeu, zicând: «Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi»“.“; Isaia 2.2-4 „(2) ✡ Şi va fi aşa: la sfârşitul zilelor, muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munţilor şi se va înălţa peste dealuri; şi toate naţiunile vor veni spre el. (3) Şi multe popoare vor merge şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; şi El ne va învăţa căile Sale şi vom umbla pe cărările Sale“. Pentru că din Sion va ieşi legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului. (4) Şi El va judeca între naţiuni şi va hotărî între multe popoare. Şi îşi vor bate săbiile în fiare de plug şi suliţele lor în cosoare; nici o naţiune nu va ridica sabia împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.“ și alte pasaje). În Biserică, dimpotrivă, credincioșii dintre iudei și credincioșii dintre națiuni sunt pe picior de egalitate. Nu există niciun tratament preferențial aici! Prin urmare, aceste promisiuni ar fi căzut la pământ dacă Israel ar fi trecut în Biserică.

• Revenirea Domnului pentru Biserică (1. Tesaloniceni 4.13-18) se distinge în mod clar de revenirea Domnului pentru Israel în putere și mare glorie (Matei 24.29-31 „(29) Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întunecat şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. (30) Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu glorie mare. (31) Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor.“). Intru mai detaliat în această diferență în capitolul „Răpirea înainte de Necazul cel mare”.

• La „nunta Mielului”, «soția» Mielului se distinge de cei „invitați” (Apocalipsa 19.7-9). Aceasta arată că vor exista diferențe între sfinții cerești.

• Planul lui Dumnezeu pentru Israel și Evanghelia despre Mântuitorul care va veni au fost prevestite profeților: „Pe care a promis-o mai înainte prin profeții Săi în scrieri sfinte” (Romani 1.2; compară cu Romani 9–11) sau, așa cum spune Zaharia, „după cum a vorbit prin gura sfinților Săi profeți care au fost de la început” (Luca 1.70). Planul etern cu privire la Biserică „nu a fost făcut cunoscut fiilor oamenilor” și, de asemenea, nu a fost ascuns în Vechiul Testament, ci „în Dumnezeu” (Efeseni 3.9) - până când apostolul Pavel a dezvăluit acest plan.

• Credincioșii din Biserică nu au devenit concetățeni ai lui Israel, așa cum se deduce în mod greșit din Efeseni 2.19 „Aşadar nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu,“, ci iudeii credincioși și națiunile credincioase au primit împreună o cetățenie cerească (Filipeni 3.20 „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos,“). Este o cetățenie de un tip complet diferit.

• Biserica este formată din „frați sfinți care au parte de chemarea cerească” (Evrei 3.1), în timp ce Israel a primit o chemare pământească prin Avraam (Geneza 12).

Acestea sunt doar cele mai esențiale puncte - ar putea fi făcute și alte distincții, iar noi am face bine să acordăm atenție diferențelor și să „împărțim drept Cuvântul adevărului” (2. Timotei 2.15).

Poate că unii se vor gândi: Ce importanță are dacă avem diferențe în acest punct? Ei bine, dacă luăm în considerare faptul că aproape 70 la sută din Scriptură se referă la Israel și poate 10 sau 15 la sută la Biserică, atunci contează ce cred eu în legătură cu Israel și cu Biserica. Oricine se înșală cu privire la acest punct se înșală cu privire la majoritatea revelației biblice.

Titlul original: Israel und die Gemeinde
Sursa: Reformatorische Theologie - was steckt dahinter?
Editura Daniel-Verlag, 2025, pag. 13-20.

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil Nächster Teil