Cât de mult worship are voie să fie?

Stephan Isenberg

© SoundWords, online seit: 30.08.2018, aktualisiert: 17.09.2018

Versete călăuzitoare: Ioan 4.23,24; Exodul 20.25-26

Introducere

Muzica worship [1] în costum de muzică modernă pop şi rock este în înaintare victorioasă chiar şi printre creştini. Aproape că nu este o ceremonie evanghelicală fără muzică band cu volum sonor. Demult există în comunităţile „moderne” un team de preamărire şi un conducător al preamăririi, care trebuie să „conducă pe credincioşi în închinare”. Deseori muzica worship modernă ocupă un loc de valoare mare în serviciul divin. Să ne întrebăm singuri: Am merge noi duminică dimineaţa la serviciul divin, dacă s-ar cânta cântări simple, probabil numai cu acompaniament de pian sau fără acompaniament instrumental? Deseori tocmai muzica este factorul hotărâtor pentru care cineva merge în una sau alta din biserici. Să ne gândim bine, că multe biserici ştiu foarte exact că trebuie să aibă loc cheltuieli pentru a primi în „serviciile divine” persoane străine de comunitate. Repede sunt daţi o sută de mii de euro sau mai mult pentru o instalaţie de sonorizare, şi la unii se adaugă instalaţii pentru efecte de lumini şi ceaţă.

Pentru ce de fapt merg eu la biserică? Pentru că acolo se cântă muzică frumoasă? Pentru că timpul worship cu muzică cu volum sonor mare şi muzica band îmi plac foarte mult şi îmi mişcă inima? Pentru că sentimentele mele se învârt regulat în carusel şi eu mă simt ca fiind în prezenţa lui Dumnezeu? Care este centrul unui astfel de serviciu divin? Dacă se consideră că prezenţa lui Dumnezeu numai atunci poate fi trăită, când prin muzică worship cu sonor mare eşti transpus „în bună dispoziţie”, atunci trebuie să cercetezi serios motivaţiile proprii. Noi venim împreună la serviciul divin ca să onorăm pe Dumnezeu, şi nu să ridicăm oameni pe o tribună. La închinare omul trebuie de fapt să păşească înapoi, să cadă înaintea lui Dumnezeu – căci aceasta înseamnă adorare – şi nu să stea pe scenă şi să fie scos în evidenţă prin efecte de lumină.

W. Tozer a scris odată:

Este aproape imposibil să găseşti un loc de adunare, a cărui singură atracţie este Dumnezeu! (Tradus din cartea de meditaţii Verändert in sein Bild, CLV, 16.octombrie.)

Muzica în serviciile divine nou-testamentale

Dacă am sublinia toate locurile din Biblie în Noul Testament în care este vorba de muzică în general sau de muzică în serviciul divin, atunci vom constata, că vom termina foarte repede. Printre darurile din 1 Corinteni 12 nu găsim darul dirijorului glorificării. Care este raportul între slujba în Cuvânt şi muzică în comunitatea ta şi ce valoare atribui tu acestor lucruri? În 1 Corinteni 14 găsim şi indiciul că în orele de adunare este absolut locul potrivit să cântăm cântări Dumnezeului nostru. Orele strângerii laolaltă ale primilor credincioşi nicidecum nu erau festivităţi, nu erau events; acolo nu se făceau distracţii şi glume, ci se strângeau ca trup al lui Hristos, ca organism viu, nu ca organizaţie. Fiecare avea posibilitatea să contribuie la slujire (1 Corinteni 14.26-34), cu respectarea anumitor linii directoare, pe care apostolul Pavel le-a dat comunităţii tinere din Corint.

Închinarea acceptată de Dumnezeu

Se pune întrebarea: Este cu adevărat orice stil de muzică spre glorificarea lui Dumnezeu? Va accepta Dumnezeu cu adevărat orice închinare (worship), atâta timp cât ea vine dintr-o inimă curată? Este Dumnezeul sfânt şi suveran obligat să accepte orice formă de închinare? Dacă privim în Vechiul Testament, atunci vedem: deseori Dumnezeu nu a primit închinarea (jertfa) adusă Lui. Să ne gândim numai la nefericitul Cain, care cu siguranţă cu cele mai bune intenţii a adus jertfa sa lui Dumnezeu şi cu toate acestea nu a fost primit (alte exemple: Levitic 10; Amos 5.21,22; Exod 32; Numeri 16). Evident nu era tot una cum trebuia să te apropii de Dumnezeu.

Un timp nou şi o formă nouă de închinare

Dacă privim în Noul Testament, atunci Domnul vesteşte un timp nou de închinare:

Ioan 4.24-24: Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Dumnezeu este Duh şi cei care I se închină, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

Deci şi în Noul Testament sunt lucruri de care trebuie să se ţină seama, când noi ne apropiem de Dumnezeu în închinare (worship). Indiferent cum tu vrei să interpretezi locul acesta, el arată în orice caz: sunt condiţii, căci altfel Domnul Isus nu le-ar fi numit aici aşa de explicit. Şi această condiţie nu este: depinde numai de inimă şi de motivaţii!

Opusul duhului este desigur carnea (Galateni 5.17) sau în general lucrurile materiale. Prin aceasta Domnul Isus Însuşi face o diferenţă faţă de închinarea vechi-testamentală, care pe de o parte se adresa primului om în carne şi pe de altă parte arăta foarte materială (jertfe, Templu, preoţi, îmbrăcăminte, tămâie, etc.).

Deci dacă noi ne întrebăm dacă muzica worship modernă este închinare plăcută lui Dumnezeu, atunci trebuie să ne punem întrebarea: ce stă pe prim plan la muzică? Intelectul şi spiritul (căci este vorba de închinare în duh) sau  trăirea cu simţurile şi trupul? Tocmai la muzica cu volum mare şi baterie este uşor pentru fiecare creştin serios, care nu a fost marcat într-o anumită direcţie, să răspundă la întrebare. Este o închinare în întregime „senzuală”, o închinare care se adresează simţurilor noastre (compară cu Iacov 3.15). Focalizarea este îndreptată clar spre natura carnală, în loc de latura spirituală. De altfel chiar şi în Vechiul Testament o baterie nu era instrumentul potrivit pentru muzica la Templu. Păgânismul este însă caracterizat prin acest instrument şi cu regret între timp şi multe comunităţi creştine.

Reţinem deci: Domnul Isus a introdus adorarea lui Dumnezeu într-un fel absolut nou. Tatăl trebuie adorat, şi adorarea ar trebui să aibă loc în duh şi adevăr. Această formă nouă de închinare se potriveşte deplin poziţiei noi în care Domnul Isus ne-a introdus prin moartea Sa pe cruce. Noi ar trebui să fim născuţi din apă şi din Duh (Ioan 3); noi ar trebui să primim o natură nouă (care se potriveşte naturii spirituale), care să fie dotată cu dorinţe şi nevoi total diferite. Locul închinării se va schimba radical; închinare nu va mai fi legată de un singur loc, ci are loc pretutindeni acolo unde Tatăl este adorat în duh şi adevăr – trebuie să fie un loc intelectual şi spiritual. Dacă preoţii Vechiului Testament au făcut slujba lor înaintea Locului Preasfânt, noi ca şi creştini avem intrare liberă în partea cea mai dinăuntru a Sfintei Sfintelor (compară cu Evrei 10.19). Acesta este un alt motiv pentru care trebuie să ne gândim bine în cel fel ne putem apropia de Dumnezeu.

Muzica în Vechiul Testament

Muzica worship cu volum mare este deseori justificată prin aceea, că şi în Vechiul Testament  a fost multă muzică cu volum mare şi că ar fi vorba chiar de „instrumente muzicale ale lui Dumnezeu” (compară cu 1 Cronici 16.42). Şi în cele din urmă şi Psalmul 150 ne solicită: „Lăudaţi-L cu sunet de tamburină şi cu joc! Lăudaţi-L cu instrumente cu coarde şi cu fluier!” Toate acestea sunt corecte! Dar aşa cum tocmai am văzut, închinarea s-a schimbat; Noul Testament nu vorbeşte de nici un instrument în serviciul divin. Omul vechi (ca descinzând din Adam) a fost înlăturat juridic la cruce (compară cu Romani 6.6), şi noi am înviat la o viaţă nouă, la o viaţă în Duhul şi prin Duhul. Cu toate că noi avem încă trupurile noastre naturale, viaţa noastră naturală se desfăşoară în duhul, „viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3.3). Ceea ce se vede vine abia atunci când vom trece de la credinţă la vedere. Ceea ce se vede şi ce se aude nu este complet anulat în timpul nostru, dar nu mai are semnificaţia ca în Vechiul Testament.

Mai este însă încă un punct foarte important, care deseori nu este văzut de adepţii worship, atunci când argumentează cu Vechiul Testament: dacă în timpurile vechi-testamentale era muzică în cadrul serviciilor la Templu, atunci acestea niciodată nu au avut loc în Locul Preasfânt, ci înaintea Locului Preasfânt. Dar noi creştinii credincioşi – aşa cum s-a amintit deja mai înainte – avem intrare liberă în Locul Preasfânt. Suntem noi conştienţi de aceasta? Putem noi chiar şi numai pe baza acestui motiv să argumentăm cu Vechiul Testament cu privire la serviciul divin creştin? Chiar şi în Vechiul Testament instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu nu au jucat nici un rol în Locul Preasfânt. Nu ar trebui noi toţi ca şi creştini să ne întrebăm, ce muzică este potrivită atunci când în Locul Preasfânt întâmpinăm cu închinare un Dumnezeu atotputernic şi un Tată iubitor? Aceasta ar trebui să se întrebe şi comunităţile tradiţionale şi conservative, care probabil principial sunt de acord cu subiectul acestui articol.

Dacă cântările noastre de închinare sunt aşa de „acoperite cu praf”, că aproape nici o inimă nu este mişcată la cântatul textului sau nici nu mai sunt înţelese de generaţia tânără, atunci probabil este timpul să cântăm Domnului o cântare nouă şi să compunem melodia şi textul aşa fel, ca tânăr şi bătrân să cânte împreună – prin aceasta se înţelege de la sine, cântările referitoare la suferinţele Domnului nu pot fi cântate voios şi cu tempo. Cântarea lentă este în acest caz desigur la locul ei. În orice caz, fără sfinţenie nimeni nu va vedea pe Domnul, spune epistola către Evrei (Evrei 12.14). Şi noi trebuie să ne întrebăm cu toată seriozitatea, dacă este corespunzător sfinţeniei lui Dumnezeu, când oferim lui Dumnezeu un stil de muzică care doveditor descinde din păgânism şi îi pune pe oameni în transă şi extaz şi îi deschide pentru duhuri rele şi idolatrie. Corespunde aceasta cu adevărat sfinţeniei lui Dumnezeu?

Altarul în Vechiul Testament

Atunci când preoţii în Vechiul Testament se apropiau de Dumnezeu cu o jertfă, Dumnezeu a legat de aceasta unele principii. Aceste jertfe sunt tocmai un manual de instrucţie pentru închinarea creştină. Jertfa era adusă pe un altar. Ea era prezentată înaintea lui Dumnezeu, aşa cum şi noi prezentăm o jertfă lui Dumnezeu, prin aceea că noi în adorare privim pe Fiul dragostei Sale şi este ca şi cum noi Îl prezentăm lui Dumnezeu sau Îl înălţăm înaintea Lui. Inimile noastre ar trebui să fie un altar, ca să înalţe jertfa Domnului.

Dacă aceasta este aşa, atunci trebuie să ţinem seama de principiile pe care Dumnezeu le-a dat cu privire la altar:

Exodul 20.25: Şi dacă Îmi vei face un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; pentru că, dacă-ţi vei pune fierul ascuţit peste el, îl vei profana.

Aceste lucruri au fost scrise pentru noi ca model (1 Corinteni 10.6,11). Deja în Vechiul Testament altarul trebuia construit din pietre necioplite. Multe alte lucruri aveau voie să fie alcătuite artistic, Dumnezeu nu avea nimic împotriva acestora, El a rânduit chiar să se facă aşa. Dar altarul trebuia construit din pietre necioplite. Tot ce omul ar fi putut aduce de la sine ca jertfă nu ar fi putut face altceva decât să strice totul – ar fi profanat altarul.

Aşa este şi astăzi. Când noi ne apropiem de Dumnezeu în închinare şi aducem jertfele noastre de laudă (compară cu Evrei 13.15), atunci El nu este interesat de prezentarea noastră artistică – în imagine, de „pietrele noastre cioplite”. El doreşte să audă de la noi ceva veritabil, pe care noi l-am învăţat în părtăşie cu El. Nu ceva pe care noi l-am învăţat pe de rost fin şi ordonat – nici un Poetry-Slam.[2] Dumnezeu nu este interesat în închinare de măiestria noastră. Pot fi alte ocazii, în care prezentarea artistică îşi are locul ei; în serviciile divine şi la închinare în centru trebuie să stea Tatăl şi Fiul şi nu prezentarea frumoasă din partea oamenilor, despre care după aceea toţi spun: Ai fost superb! – În închinare trebuie înălţat numai Tatăl şi Fiul.

Trebuie atunci cel mai bine să nu cântăm deloc? Să nu folosim nici un instrument? Nu, aceasta ar însemna cu siguranţă ca odată cu apa din cadă să arunci şi copilul îmbăiat. Apostolul ne cere: „Fiţi umpluţi de Duh, vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, lăudând şi cântând Domnului în inima voastră” (Efeseni 5.18,19) – noi trebuie să cântăm Dumnezeului nostru! Trebuie să fie cântări spirituale. Trebuie să conducă la faptul, că Duhul ne umple şi ne preocupă cu Domnul, dar focarul trebuie să fie: „în inimile voastre”, şi nu: „bătător la ochi şi cu volum mare în exterior cu efecte de lumină şi instalaţii de ceaţă”. Dacă instrumentele în serviciul divin slujesc la sprijinirea cântatului, după părerea noastră nu poate fi nimic împotrivă.

Valoarea cântării cântate constă în aceea, că noi la un moment dat putem glorifica pe Fiul şi adora pe Tatăl împreună, quasi cu o singură gură. De aceea valoarea cântării este înainte de toate textul. În mişcarea worship se poate dimpotrivă constata că textele cântări devin tot mai superficiale şi mai lipsite de conţinut şi sunt marcate de repetări, că în worship-ul comun se ajunge la surescitare, quasi ca pe trepte – prin aceea că la sfârşitul cântecului muzica devine sau mai rapidă sau totodată cu volum mare. Este interesant că citatul de mai sus din Exod 20.25 continuă în felul următor:

Exodul 20.26: Şi să nu te sui pe trepte la altarul Meu, ca să nu ţi se descopere goliciunea pe el.

Dacă ne gândim ce valoare acordă Noul Testament temei muzica şi special muzicii cu instrumente cu volum mare, şi comparăm aceasta cu valoarea pe care o are muzica în multe comunităţi; dacă ne gândim la apropierea noastră în Sfânta Sfintelor şi cercetăm mai îndeaproape slujba jertfelor în Vechiul Testament şi vedem că multe din cele oferite astăzi ies cu mult în afara acestora – atunci probabil trebuie să reflectăm din nou la însemnătatea muzicii în serviciile noastre divine.

 

Adnotare

[1] WORSHIP = închinare, adorare, serviciu divin, veneraţie, act de cult.

[2] Poetry Slam = concurs de interpretare literară în care textele scrise personal sunt prezentate publicului într-un anumit timp. Ascultătorii stabilesc apoi câştigătorul. Decisiv în privinţa aceasta este că prezentarea textului este completată cu elemente de performanţă şi înscenarea conştientă de către cele care face prezentarea. Forma de prezentare a luat naştere în 1986 în Chicago şi în anii 1990 s-a răspândit pe plan mondial. Scena Slam germană este între timp cea mai mare din lume, chiar înaintea vorbitorilor de limbă engleză.


Tradus de la: Wie viel Worship darf es denn sein?

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel in der Kategorie Anbetung (34)

Weitere Artikel des Autors Stephan Isenberg (108)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...