Pe cine cauţi? (1)
Ioan 20.11-18

Botschafter

© SoundWords, online seit: 14.09.2018, aktualisiert: 14.09.2018

Versete călăuzitoare: Ioan 20.11-18

Ioan 20,11-18: Dar Maria stătea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb, stând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” Zicând aceasta, ea s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Gândind că este grădinarul, ea I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!” „Nu Mă atinge”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Maria Magdalena a venit şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

O întrebare serioasă! Deosebit de serioasă când ea vine de pe buzele Păstorului cel bun, aşa ca odinioară la mormântul deschis. Vedem acolo pe Maria Magdalena. Ochii ei înlăcrimaţi privesc ţintă nemângâiaţi în mormântul gol. Zadarnic ea caută pe Domnul preaiubit, pentru care curg lacrimile ei; şi cuvintele: »Au luat pe Domnul meu« trădează cauza unei dureri profunde, care îi străpunge toată inima. Acum ea nu mai avea nimic. Mormântul gol mărturisea că ei i se răpise Acela pe care inima ei Îl iubea; nici măcar trupul Celui mort nu îi mai rămăsese. Niciunde nu se găsea mângâiere pentru inima ei rănită, şi durerea ei era aşa de mare că nici măcar apariţia a doi îngeri în haine albe nu putea să usuce lacrimile ei. Şi ce ar fi putut în aceste momente s-o atragă, când toată dorinţa ei, toate gândurile ei erau îndreptate numai spre Unul, spre Domnul ei preaiubit? Desigur, este uimitor să vezi în cadrul unei cunoaşteri aşa de slabe o astfel de inimă pentru Isus. Într-adevăr, privirea ei era îndreptată spre El, urechea ei a auzit cuvintele Lui şi inima ei a avut parte în mare măsură de harul Lui bogat şi de dragostea Lui; însă înţelegerea ei nu depăşea mormântul Lui. Ea nu cunoştea nici slava crucii Sale şi nici a învierii Sale.

Adevărul, cuprins în cuvintele: El »a fost dat pentru greşelile noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră« (Romani 4.25), îi era încă umbrit şi ascuns; şi tot aşa şi speranţa minunată a chemării noastre cereşti era acoperită privirilor ei. Dar ea Îl iubea, şi Îl iubea mai mult decât orice. Sentimentele ei pentru Domnul erau după toate aparenţele mult mai profunde decât ale lui Petru şi Ioan. Căci aceştia, când au găsit mormântul gol, s-au întors acasă, în timp ce Maria nu putea să părăsească mormântul pustiu, înainte de a fi găsit pe Domnul ei preaiubit.

Ce dragoste vrednică de imitat! Ce umilitor pentru noi, când noi, ucenicii Lui, cu o înţelegere mult mai mare referitoare la lucrarea Sa şi dragostea Sa jertfitoare, arătăm deseori o indiferenţă şi o răceală demnă de condamnat. Noi ne lăudăm cu ce a făcut El pentru noi şi ce este El pentru noi; şi cu toate acestea El este aşa de rar centrul gândurilor şi sentimentelor noastre, şi aşa de rar singurul subiect al părtăşiei noastre, al bucuriei noastre, al speranţei noastre şi al vieţii şi umblării noastre, în timp ce inimile noastre sunt captivate de lucruri deşarte şi trecătoare şi sunt puternic influenţate de lume. De aceea cu siguranţă este o binecuvântare dacă noi, înainte de a ne ocupa cu textul biblic citat mai înainte, ne vom întreba serios în prezenţa şi lumina lui Dumnezeu: „Pe cine, sau ce caut eu?”

Probabil unul sau altul din cititorii noştri s-a gândit puţin sau încă nu s-a gândit serios la mântuirea sufletului său; şi lui doresc să-i adresez mai întâi întrebarea importantă: „Pe cine, sau ce cauţi tu?” Sunt lucrurile deşarte şi trecătoare, în timp ce te îndrepţi cu paşi grăbiţi spre veşnicie şi probabil curând vei sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos unde trebuie să dai socoteală de orice gând şi cuvânt nefolositor şi de orice lucrare nefolositoare? Ce valoare vor avea atunci aceste lucruri pentru tine? Ceva, din ceea ce cauţi, te va pune în siguranţă înaintea ochilor a-tot-pătrunzători ai Dumnezeului sfânt şi drept? Ce nebunie! Dacă ai poseda toată lumea, totuşi sufletului tău încărcat de vină în ziua judecăţii îi va lipsi totul înaintea ochilor Aceluia care cercetează inima şi rărunchii. Numai Unul te poate pune în siguranţă – numai El, Cel pe care Maria Îl căuta cu ochii în lacrimi la mormântul deschis şi pe care tu încă nu L-ai căutat cu toată inima. În afară de Isus nu vei avea nici un alt Mântuitor, nici un Salvator. Mânat de o dragoste de neînţeles, El a păşit pe scena păcatului şi pierzării şi pe cruce a ocupat în judecată locul păcătosului demn de condamnat, ca să elibereze pe păcătos de suferinţa de nedescris şi să-l introducă în slava Sa. Şi Domnul în harul şi dragostea Sa nemărginite strigă de secole oamenilor pierduţi: »Împăcaţi-vă cu Dumnezeu”« (2 Corinteni 5.20), şi: »celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!« (Apocalipsa 22.17). Pentru orice păcătos, care se apropie cu încredere, braţele de har ale lui Isus sunt deschise, căci El Însuşi spune: »Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară« (Ioan 6.37). Dacă un păcătos doreşte să vină, El doreşte şi mai mult să-l primească. În suferinţele Lui cele mai îngrozitoare El a înălţat pe cruce rugămintea pentru batjocoritorii cei mai răi: »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.« El a vărsat lacrimi pentru Ierusalim, deoarece în orbirea nebună au respins dragostea Sa plină de îndurare şi s-au dedat nechibzuiţi judecăţii care va veni, care va veni inevitabil peste toţi care au nesocotit dragostea Lui şi dragostea Celui care L-a trimis. Şi cu siguranţă şi tu te afli în rândul acestor dispreţuitori nefericiţi, atâta timp cât tu nu ai venit la El, ca singurul Mântuitor al tău. Nu numai din cauza păcatelor tale nenumărate te va lovi judecata Sa, ci înainte de toate pentru că ţi s-a oferit Salvatorul şi tu nu L-ai vrut. „Grăbeşte şi salvează-ţi sufletul!” Pune la inimă cuvântul Său statornic: »Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.« (Ioan 5.24) Nimic nu poate fi mai simplu şi mai precis. De aceea ascultă şi crede, pentru ca să scapi pentru totdeauna de judecata care va veni şi să primeşti viaţa veşnică.

Probabil un alt cititor al meu va replica, că el a căutat demult, dar în zadar. Aceasta este posibil, însă depinde absolut de felul în care se caută şi ce se caută. Domnul Isus a venit să caute şi să mântuiască ce este pierdut. Dacă tu nu vi ca păcătos pierdut, atunci vi zadarnic; căci nu vi aşa cum eşti; şi de aceea lipseşte sinceritatea inimii tale. Sau poate tu, asemenea multora, cauţi pacea sufletului tău, convingerea lăuntrică despre mântuirea ta sau sentimente frumoase pentru inima ta, atunci tu nu cauţi pe Isus, singurul în care toate acestea se găsesc. Dacă El nu ar fi pe deplin gata să primească pe păcătosul pierdut şi să-l salveze, atunci nu ar fi spus: »Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă« (Matei 11.28); El nu ar fi părăsit slava Tatălui şi nu ar fi luat locul nostru pe cruce. De aceea vino, aşa cum eşti; primeşte-L în credinţă şi încrede-te numai în lucrarea Sa, şi astfel sufletul tău va fi mântuit şi slava veşnică va fi partea ta pentru totdeauna.

Însă acum mă îndrept spre tine, cel care ai găsit mântuirea sufletului tău, cu întrebarea: „Pe cine cauţi tu?”

Nächster Teil


Tradus de la: Wen suchst du? (1)

Din articolul „Wen suchst du?“
din Botschafter des Heils in Christo, 1868, pag. 41–43

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel zum Stichwort Maria: von Magdala (1)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüfet aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...