Capcana fariseilor (2)
Matei 23.13 – Prima exclamare „vai de voi!”

Stephan Isenberg

© SoundWords, online seit: 25.09.2018, aktualisiert: 25.09.2018

Verset călăuzitor: Matei 23.13

 Matei 23.13: Dar vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.

Afirmaţia este simplă: fariseii sunt aceia care închid Împărăţia cerurilor. Nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva, sau? Nu, noi ştim foarte bine cum se ajunge în cer şi acţiunile noastre de evanghelizare vorbesc foarte clar în privinţa aceasta. În afară de aceasta am introdus „servicii divine pentru oaspeţi”, unde vrem să explicăm oamenilor cum ajung ei în cer.

Deci fariseii erau convinşi de rolul lor de conducere spirituală şi ei erau primii care s-au anunţat pentru posturile de portari la intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu regret însă, niciodată aceste posturi nu au fost oferite de cineva, ci fariseii înşişi şi-au creat aceste posturi. (Nu vorbim aici despre disciplina în Biserică/Adunare, unde păzitorii porţilor îşi au rolul lor – vezi 1 Corinteni 5.) Ei erau siguri în felul lor de a vedea lucrurile teologic. Privit superficial, aceasta este totuşi o slujbă importantă şi o lucrare bună pentru o persoană sănătoasă spiritual.

Dar Domnul Isus a fost în această privinţă de altă părere. Ceea ce în afară părea foarte sănătos, era pentru El boală. Căci nu numai că ei erau orbi cu privire la starea lor, ci ei au închis Împărăţia lui Dumnezeu pentru aceia care ar fi voit să intre.

Nu este şi în zilele noastre o comportare asemănătoare, când noi „producem” întoarceri la Dumnezeu într-un fel pe care Scriptura nu-l cunoaşte? În Scriptură găsim feluri diferite cum oamenii au găsit pe Domnul. Noul Testament relatează despre întoarceri la Dumnezeu foarte simple şi foarte complicate şi chiar ciudate. Să ne gândim la tâlharul de pe cruce, care a spus simplu: „Adu-Ţi aminte de mine …” sau la vameşul care a strigat: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Sau să ne gândim la convertirea lui Pavel, care a avut acea viziune minunată pe drumul Damascului, sau cât de complicat a fost pentru Nicodim să recunoască că el trebuia să fie născut din nou. Ce va zice Domnul de toate bine intenţionatele chemări la convertire, care sunt prezentate prin rugăciuni bine formulate, sau cu privire la toată teologia referitoare la justificarea prin credinţă, la care protestanţii şi catolicii de secole nu se pot unii. Aici trebuie să se repete unul sau altul din cuvintele rostite de cineva, acolo trebuie să se vină în faţă, ca să spună „da”. Şi iarăşi în altă parte trebuie să se poată spune pe de rost toată mărturisirea de credinţă. Nu spun nicidecum că toate acestea la locul lor nu pot fi în ordine. Dar nu devenim noi uneori aroganţi, să decidem cine are voie şi cine nu are voie să fie înăuntru, prin aceea că stabilim o anumită metodă de procedare sau chiar prin această metodă mai degrabă se acţionează respingător decât atrăgător? Este o responsabilitate deosebit de mare să fi la lucru ca evanghelist – şi Domnul să trimită cât mai mulţi lucrători la recolta Sa – dar fie ca întotdeauna aceştia să fie aceia care prezintă exclusiv pe Hristos ca uşă şi să nu arate căi gândite de ei înşişi, pe care s-ar putea pretinde că ajungi sigur în Împărăţia lui Dumnezeu.

A doua problemă a acestui strigăt „vai de voi” este că noi prin comportarea noastră, prin obiceiurile noastre şi prin tradiţia noastră, care nu sunt nici actuale şi nici conform cu Scriptura, baricadăm drumul altor oameni ca să cunoască cu adevărat pe Hristos. În privinţa aceasta nu dau nici un exemplu, deoarece fiecare Biserică/Adunare şi fiecare creştin ar trebui să se gândească cum prin anumite feluri de comportare, obiceiuri şi tradiţii baricadează drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu. Să întrebăm pe necredincioşi ce spun ei despre credincioşi în general şi vom vedea că sunt multe lucruri negative, care sunt un obstacol să intre în Împărăţia lui Dumnezeu sau chiar să viziteze o Biserică/Adunare creştină. În loc să se vorbească despre Hristos, de felul cât sunt ei de miloşi, de buni, de fideli adevărului şi de autentici, ni se duce faima că noi am fi neîndurători, carnali şi făţarnici. Ceva nu este în ordine, dacă aceia care pretind că veghează poarta cerului, taie pofta oamenilor. (În treacăt fie spus, că desigur sunt şi lucruri biblice care sperie pe necredincioşi. Desigur aici nu este vorba de aceste lucruri!)

Observăm noi, cât de mult ne asemănăm cu fariseii? Dacă tu îi condamni prea aspru, atunci gândeşte că te condamni şi pe tine odată cu ei.

Vorheriger Teil Nächster Teil


Tradus de la: Die Pharisäer-Falle (2)

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel in der Kategorie Auslegungen (68)

Weitere Artikel des Autors Stephan Isenberg (76)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüfet aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...