Versete călăuzitoare: Matei 23.16-22
Matei 23.16-22: Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: „Dacă cineva jură pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul care sfinţeşte aurul? Şi: „Dacă cineva jură pe altar, nu este nimic; dar dacă jură pe darul de pe altar, este îndatorat.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel care stă pe el.
Al treilea strigăt „vai de voi” se ocupă cu ceea ce spunem noi şi cu ceea ce gândim noi. În timpul acela s-a încercat să se găsească anumite subterfugii, pentru a nu împlini neapărat un jurământ sau un legământ. Aceasta aminteşte puţin de ceea ce noi probabil ca şi copii am făcut deseori, când am spus, jur că nu am făcut aceasta sau aceea şi apoi ne-am încrucişat degetele la spate, ceea ce însemna că jurământul nu era valabil. Aceşti farisei evlavioşi au făcut aceasta mai „delicat” şi nu aşa de fără tact, cum probabil am făcut noi odinioară. Dar Domnul îi mustră aspru, prin aceea că El a cerut ca oamenii temători de Dumnezeu să vorbească totdeauna adevărul şi ar trebui să vorbească numai ceea ce şi cu adevărat gândesc. Într-un alt loc Domnul spune: „Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.”.
Promisiunile şi legămintele solemne par şi în timpul nostru să fie într-adevăr spirituale, dar ceea ce noi numim spiritual şi sănătos, Domnul numeşte iarăşi bolnav. Câte căsnicii şi astăzi se destramă chiar şi între creştini, cu toate că s-a promis fidelitate „până moartea ne va despărţi”. Câte probabil nu au promis unii la botezul lor şi nu le-au respectat. Ce am promis noi la convertirea noastră, până când am observat că păcatul tot mai este în noi şi că natura veche este încă foarte activă. Să fim deci prudenţi cu promisiunile noastre faţă de alţii sau cu juruinţe făcute lui Dumnezeu. Şi cu atât mai mult cu cât ele sunt făcute public.
Tradus de la: Die Pharisäer-Falle (4)
Traducere: Ion Simionescu