Verset călăuzitor: Luca 22.32

Luca 22.32: Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credinţa ta; şi tu, când te vei întoarce, să-i întăreşti pe fraţii tăi.

„Să-i întăreşti pe fraţii tăi”: aceasta era sarcina lui Petru, după ce el a fost pus în ordine după ce s-a lepădat de Domnul. El însuşi trebuia să fie restabilit, înainte ca el să poată aduce pe alţii pe calea creştină. Aşa s-a făcut, că Domnul i-a zis, când a fost adus înapoi în părtăşie şi slujire: „Paște mieluşeii Mei … Păstoreşte [păzeşte] oile Mele … Paște oile Mele.” În împlinirea poruncii Domnului, Petru a întărit pe fraţii lui în Hristos prin viaţa şi scrisorile lui, prin lucrările şi predicile sale.

Dacă a fost vreodată o zi în care credincioşii să aibă nevoie de întărire, atunci aceasta este astăzi. De aceea ni se adresează cuvântul: „Fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui” [Efeseni 6.10]. La El nu este nici o slăbiciune. El este suficient pentru ultimul adormit pe pista de alergare, aşa cum El era pentru primul. El este suficient pentru ai Săi, până s-a încheiat călătoria şi s-a ajuns la ţel.

Spre încurajarea noastră s-a accentuat, că puterea – mărimea nespus de mare a puterii lui Dumnezeu faţă de noi, care a fost efectivă în învierea lui Hristos dintre morţi şi în aducerea la viaţă a credincioşilor – este acum la lucru în noi şi poate să facă nespus de mult, mai mult decât cerem sau gândim noi. Ea lucrează în noi, pentru ca noi să putem pătrunde în gândurile şi planurile lui Dumnezeu, şi prin noi să fie păstrate interesele lui Hristos aici pe pământ. În această putere trebuie noi să fim tari. Ea este o putere atotputernică.

Orice problemă cu privire la binecuvântarea noastră este rezolvată. Păcatele noastre au fost înlăturate pentru totdeauna. Tot ce noi eram după carne, a fost judecat. Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne face capabili să lepădăm carnea şi poftele ei. Da, totul a fost adus în ordine pentru binecuvântarea noastră personală, şi noi am fost înălţaţi, pentru ca în puterea Lui să fim o binecuvântare pentru alţii, „să întărim pe fraţii noştri”, să-i întărim în lucrarea pentru Domnul, pentru răspândirea Evangheliei, pentru „lucrarea de slujire” [Efeseni 4.2] şi pentru sprijinirea sfinţilor, pentru ca ei să poată sta în picioare, chiar şi atunci după ce au biruit totul, şi să nu sacrifice vrăjmaşului nici măcar o palmă de teren sau o iota din adevăr.

„Mângâiaţi pe cei descurajaţi, sprijiniţi pe cei slabi” [1 Tesaloniceni 5.14], „faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, încât ceea ce este şchiop să nu se abată, ci mai degrabă să fie vindecat” [Evrei 12.13].

• Sunt descurajaţi – mângâie-i
• Sunt slabi – sprijină-i
• Sunt şchiopi – mergi tu pe un drum drept înainte, fii un model bun pentru ei, pentru ca ei să nu se împiedice.

Cineva a spus cu privire la o Biserică/Adunare mare, că aceasta se aseamănă cu un schelet al patului pe patru stâlpi. Erau acolo  patru fraţi, care făceau toată lucrarea pentru Biserică, restul erau adormiţi. Cei patru au încercat să întărească pe fraţii lor – ceilalţi aveau nevoie de întărire. Ce poziţie de onoare era aceasta!

Fiecare din noi contribuie la întărirea sau la slăbirea întregii Biserici a lui Dumnezeu şi a fiecărei biserici locale a copiilor lui Dumnezeu, la care simţim că îi aparţinem. Dacă umblăm în Duhul şi în această stare întâmpinăm pe alţii, în felul acesta contribuim într-o oarecare măsură la bunăstarea şi întărirea lor, căci „dacă un mădular este glorificat, toate mădularele se bucură împreună”. Pe de altă parte: „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” [1 Corinteni 12.26]. Ce gând serios este acesta. Şi noi nu putem schimba adevărul – noi ducem cu noi ori putere ori slăbiciune, oriunde ne-am afla. Fiecare din noi este un ajutor sau un obstacol pentru cei din jur. Însă privilegiul nostru este să fim un ajutor – putere pentru alţii, şi dacă este aşa, atunci „întărim pe fraţii noştri”.

„Sunt mulţi călători pe un vapor, însă sunt puţini cei care fac lucrarea pe vapor”, acesta a fost felul în care un alt creştin bătrân a caracterizat această chestiune. Aceasta este adevărat cu privire la Biserică în general, şi este adevărat în sens larg şi cu privire la fiecare adunare locală de creştini. Sunt puţini lucrători, şi ceilalţi sunt purtaţi prin ajutorul acestora. Şi întotdeauna a fost aşa în istoria Bisericii pe pământ. Au fost tari şi au fost slabi.

Desigur locul de onoare ar trebui să fie dorit de noi. Ar trebui să dorim foarte mult să fim putere şi nu slăbiciune pentru cei care sunt creştini credincioşi ca şi noi; şi fiecare din noi poate fi aşa în tăria puterii lui. Este cu adevărat un privilegiu pentru noi să fim spre bunăstarea şi ajutorul preaiubiţilor noştri. Şi dacă privim în jurul nostru şi vedem aşa de mulţi preaiubiţi ai Domnului fără pace şi fără siguranţă şi aşa de mulţi fără hrană şi fără îngrijire cu privire la cuvântul credinţei şi al învăţăturii sănătoase, aceasta ar trebui să ne trezească, ca să devenim activi pentru binecuvântarea lor. Domnul nostru stă înaintea uşii şi plata Sa este cu El.

„De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, neclintiţi, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15.58).

Tradus de la: Bist du ein Anhänger oder eine Lokomotive?

Titlul original: „Stärke deine Brüder“
din Der Dienst des Wortes, Anul 8, 1930, pag. 201–204

Traducere: Ion Simionescu