Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.23,24 „(23) Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine (24) şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“.“; Ioan 13.8 „Petru ·I-a spus: „Nicidecum nu-mi vei spăla picioarele, niciodată!“ Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“.“; Psalmul 41.9 „Chiar şi prietenul meu apropiat, în care mă încredeam, care mânca pâinea mea, a ridicat călcâiul împotriva mea.“

1 Corinteni 11.23,24: Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea.”

Ioan 13.8: Nu vorbesc despre voi toţi; Eu îi ştiu pe cei pe care i-am ales; ci, ca să se împlinească Scriptura: „Cel care mănâncă pâinea cu Mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea.”

Psalm 41.9: Chiar şi prietenul Meu apropiat, în care Mă încredeam, care mânca pâinea Mea, a ridicat călcâiul împotriva Mea.

Introducere

Aţi fost vreodată trădat? De un prieten? De un prieten apropiat, de unul în care vă încredeaţi fără rezerve? O astfel de experienţă este de neînţeles pentru mulţi dintre noi. Noi toţi ştim cum este când alţi oameni ne înşeală sau oameni lipsiţi de scrupule trec peste noi. Dar să fi trădat de un prieten apropiat, aceasta ne răneşte mai mult. Dacă ne gândim la suferinţa unei soţii devotate şi fidele, care a fost înşelată de soţul ei, dacă ne gândim la un copil nevinovat, care a fost trădat de părinţii lui, putem atunci probabil să înţelegem ceva din aceste răni sufleteşti pe care trădarea le aduce cu sine. Acest fel de suferinţe este mai adânc şi mai dureros decât durerea fizică. În mod normal sunt limite de durere fizică, dar sunt chinuri sufleteşti şi emoţionale nesfârşite, care sunt provocate prin trădare.

Domnul a fost trădat

Domnul Isus a fost de asemenea trădat. El a fost trădat de un „prieten” apropiat. El a fost trădat într-o noapte, când era un timp de prietenie personală între El şi însoţitorii Lui cei mai fideli. Isus ştia exact că această trădare era urmată în ziua următoare de moartea Sa pe cruce (vezi Luca 9.22,23 „(22) zicând: „Trebuie ca Fiul Omului să sufere multe şi să fie respins de bătrâni şi de preoţii de seamă şi de cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învieze“. (23) Şi le spunea tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.“ şi Ioan 13.1,2,11 „(1) Iar înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. (2) Şi, în timpul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, gândul să-L vândă,“ „Pentru că-l ştia pe cel care avea să-L vândă, de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi“.“). Imaginaţi-vă ce am simţi noi în noaptea dinaintea morţii noastre sigure, dacă am şti, că vor să ne ia viaţa în cei mai buni ani ai noştri. Ce am simţi noi, dacă am şti că prin trădarea din partea unui prieten am merge în întâmpinarea unei morţi violente? Sentimentele noastre vor fi probabil de neajutorare şi teamă până la amărăciune şi furie. Probabil gândurile noastre vor plănui idei de răzbunare şi lepădarea credinţei noastre, şi nu în cele din urmă planuri de fugă la timp. Dar toate aceste gânduri şi sentimente nu erau la Domnul nostru. 1 Corinteni 11.23,24 „(23) Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine (24) şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“.“ ne arată că în noaptea în care El a fost vândut a mulţumit. Domnul nu S-a gândit să-Şi salveze viaţa pentru Sine, El a vrut s-o dea pentru noi. El nu a fugit cuprins de frică. El a vrut să suporte până la sfârşit şi să împlinească misiunea Sa. Dacă ne amintim că evenimentele din prima vineri a patimilor au avut loc pe planul secund întunecat al trădării Lui, atunci vedem marea demnitate a curajului, a perseverenţei şi conştiinciozităţii Domnului nostru, precum şi dragostea minunată a Domnului pentru noi.

Iuda – „prietenul Meu apropiat” sau „Omul păcii Mele”

Dimensiunea faptei trădătorului Domnului nostru poate fi văzută în Ioan 13. În timpul „ultimei cine” Isus a zis ucenicilor Săi, că unul din ei Îl va trăda. În versetul 18 Domnul iniţiază această temă cu un citat din Psalmul 41: „Cel care mănâncă pâinea cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Curând după această constatare Domnul confirmă personal lui Petru şi Ioan că Iuda este trădătorul. Iuda! Cine l-ar fi bănuit pe Iuda? El era numit administratorul financiar al grupei. Probabil Petru, cel impulsiv, dar cu siguranţă nu Iuda conştient de răspundere! Pictorii religioşi îl prezintă pe Iuda în mod obişnuit ca pe un caracter prefăcut şi viclean, însă acesta nu este tabloul lui Iuda, pe care Biblia îl arată. Necredinţa lui şi însuşirea lui de trădător rămân ascunse până la sfârşit. Timp de trei ani a fost capabil să fure banii altora, fără să dea nici cea mai mică bănuială (Ioan 12.6 „Dar a spus aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi avea punga şi lua cele puse în ea.“). Chiar şi după ce el s-a dus la autorităţi, ca să negocieze banii de sânge şi să făurească în taină un complot împotriva lui Isus, Iuda s-a prezentat mai departe ca ucenic model. Împreună cu restul ucenicilor întreabă şi el total nevinovat la Paști: „Nu cumva sunt eu, Rabi?” (vezi Matei 26.15,16,25 „(15) şi le-a spus: „Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-L voi preda?“ Şi ei i-au hotărât treizeci de arginţi. (16) Şi de atunci căuta o ocazie potrivită ca să-L predea.“ „Şi Iuda, cel care L-a predat, răspunzând, I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Rabi?“ El ·i-a spus: „Tu ai zis“.“; Marcu 14.19 „Şi au început să se întristeze şi să-I spună unul câte unul: „Nu cumva sunt eu?““; Ioan 13.2 „Şi, în timpul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, gândul să-L vândă,“). În Ioan 13.26 „Isus ·a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i-o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, ·i-a dat-o lui Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul.“ vedem că Iuda răspunde uşuratic la gestul prietenos al Domnului, care împarte pâinea cu el, fără nici cea mai mică grijă că s-ar putea descoperi ce era în inima lui. Acest gest al lui Isus, care ca gazdă dă lui Iuda ca oaspete îmbucătura de onoare (conform obiceiului din timpul acela), întăreşte şi mai mult făţărnicia lui Iuda. Şi când Iuda a părăsit camera de sus, ca să facă lucrarea lui nelegiuită, unii din restul ucenicilor au gândit că Isus îl trimite „să cumpere cele de care aveau nevoie pentru sărbătoare” (Ioan 13.29). Ce acoperire deosebită putea Iuda să dea trădării lui îngrozitoare.

Sentimentele Domnului

În lumina acestor detalii stăm uimiţi şi cu reverenţă înaintea răbdării şi blândeţii Mântuitorului nostru şi a smeririi Lui de bună voie. Domnul nu S-a înşelat cu privire la Iuda. El cunoaşte inimile tuturor oamenilor (Ioan 2.24,25 „(24) Dar Isus Însuşi nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi (25) şi pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om, fiindcă El Însuşi cunoştea ce era în om.“). El a ştiut de la început că Iuda va deveni trădător (Ioan 6.64,71 „Dar sunt unii dintre voi care nu cred“. Pentru că Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.“ „Şi vorbea despre Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul; pentru că acesta urma să-L vândă, el fiind unul din cei doisprezece.“). Şi deja de trei ani Domnul Isus a tolerat cu îndurare comportarea lui Iuda, pe un om despre care Hristos spune: „Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut” (Matei 26.24). Gândiţi-vă la toate momentele de bucurie dar şi de întristare pe care le-a petrecut Isus cu ai Săi – şi de asemenea şi cu Iuda. Gândiţi-vă la orele îndelungate, în care Domnul nostru a învăţat pe urmaşii Săi – şi pe Iuda. Gândiţi-vă la puterea supranaturală, pe care Isus a dat-o celor doisprezece – inclusiv lui Iuda (Matei 10.1 „Şi, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate, ca să le scoată afară şi să vindece orice boală şi orice neputinţă trupească.“). Gândiţi-vă la spălarea picioarelor, când Domnul a spălat picioarele ucenicilor (Ioan 13.5,12 „Apoi ·a turnat apă în lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.“ „Deci, după ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, aşezându-Se din nou la masă, le-a spus: „Înţelegeţi ce v-am făcut?“). Gândiţi-vă la multele îmbrăţişări specifice orientului, pe care Domnul trebuie să le fi avut cu Iuda. (Probabil sărutul era înainte salutul normal între Isus şi ucenicii Săi, aşa că Iuda putea să-l folosească ca semn sigur pentru trădarea lui.) Gândiţi-vă şi la felul cum Domnul Isus a primit de la Iuda această ultimă îmbrăţişare şi acest ultim sărut al trădării (Marcu 14.43-46 „(43) Şi îndată, pe când vorbea El încă, vine Iuda, unul din cei doisprezece, şi cu el o mare mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la preoţii de seamă şi de la cărturari şi de la bătrâni. (44) Iar cel care L-a vândut le dăduse un semn, spunând: „Pe care-L voi săruta, Acela este; apucaţi-L şi duceţi-L sub pază“. (45) Şi, venind, apropiindu-se îndată de El, ·a spus: „Rabi!“; şi L-a sărutat mult. (46) Şi au pus mâinile pe El şi L-au apucat.“). Cât de mult trebuie să fi fost afectat sufletul nesfârşit de sensibil, blând şi sentimental al Domnului, să privească direct în ochii trădătorului Lui şi să spună: „Iuda, cu o sărutare Îl trădezi tu pe Fiul Omului?” (Luca 22.48).

Pentru ce toate acestea? Pentru ce această îndelungă răbdare şi suportare din partea lui Hristos? Pentru ce a arătat Domnul o astfel de consimţire de bună voie a smeririi Sale? Ar putea fi unele motive. Toate sunt în legătură cu realizarea planurilor de mântuire ale lui Dumnezeu. Astfel de exemplu devine foarte clară stricăciunea brutală şi păcătoasă a omului (vezi: http://www.mesagerul-crestin.net/intrebari/Cat_este_omul_de_stricat.htm.), nu numai prin batjocura, scuiparea şi biciuirea prin soldaţii romani păgâni, nu numai prin dispreţuirea şi lepădarea prin iudeii religioşi, ci şi prin trădarea printr-un ucenic. În afară de aceasta avem o demonstrare remarcabilă a felului cum Dumnezeu acţionează cu fiecare din noi. Câtă îndelungă răbdare de nedescris ne dovedeşte Domnul şi nouă! Cât de mult timp S-a preocupat Domnul cu inima noastră rebelă, până când noi am primit mântuirea Sa? Cât de mult ne putem noi smeri faţă de Acela care Şi-a dat viaţa pentru noi? Cât de mult rănim inima Mântuitorului nostru prin faptele noastre – sau chiar prin îndărătnicia noastră? Cât de des am fost făţarnici şi în sens figurat L-am tăgăduit pe Domnul nostru pentru mai puţin de 30 de arginţi? Să ne gândim numai la păcatul de moarte al mândriei, al lăcomiei, al geloziei, al zgârceniei şi al egoismului, care sunt adânc înrădăcinate în inimile noastre (Ieremia 17.9 „✡ Inima este nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vindecare: cine poate s-o cunoască?“). Noi putem numai să mulţumim mereu harului minunat al Domnului nostru, oricine dintre noi ar putea ocupa locul acestui Iuda.

Modelul vechi-testamental al lui Ahitofel

Psalmul 41 ne dă o mai bună înţelegere a trădării şi smeririi Domnului nostru. În Psalmul acesta David meditează la timpul când fiul său Absalom a smuls împărăţia de partea sa şi şi-a revendicat domnia. David a fugit din Ierusalim însoţit de o suită loială, însă un prieten apropiat şi sfătuitor de încredere, Ahitofel, l-a trădat pe David şi l-a sprijinit pe Absalom. El a dat chiar sfaturi lui Absalom, cum ar putea să nimicească deplin pe David (citiţi 2 Samuel capitolele 15-18). Faptul că Domnul nostru a citat Psalmul 41.9 „Chiar şi prietenul meu apropiat, în care mă încredeam, care mânca pâinea mea, a ridicat călcâiul împotriva mea.“ dovedeşte că Ahitofel se referă profetic la Iuda. Potrivit acestei paralele este remarcabil că Ahitofel, ca şi Iuda, s-a spânzurat când a observat că sfatul lui cu privire la David n-a fost urmat (2 Samuel 17.23 „Şi, când a văzut Ahitofel că sfatul lui n-a fost urmat, şi-a înşeuat măgarul şi s-a ridicat şi a mers acasă în cetatea sa; şi a dat porunci casei sale şi s-a spânzurat şi a murit; şi a fost înmormântat în mormântul tatălui său.“). La fel de semnificativ este că Domnul nostru, când a aplicat acest cuvânt la Iuda, nu a citat prima parte a Psalmului. Isus a lăsat la o parte cuvintele „Chiar şi prietenul meu apropiat, în care mă încredeam” şi aceasta din motive evidente. Dacă Domnul Isus citează numai a doua parte a Psalmului, El arată că era deplin conştient de ura şi mârşăvia trădătorului acesta. Aşa cum Ahitofel sub protecţia aparentei ospitalităţii orientale s-a aşezat la masa lui David, la fel şi Iuda s-a aşezat la masa Domnului în camera de sus. Aşa cum Ahitofel a luat parte în chip făţarnic din pâinea stăpânului său, la fel şi Iuda a luat parte la sărbătoarea de Paști şi la instaurarea Mesei Domnului (vezi http://www.mesagerul-crestin.net/intrebari/A_fost_Iuda_prezent_la_instaurarea_Cinei_Domnului.htm.). Aşa cum Ahitofel a trădat în mod ruşinos pe împăratul său şi a plănuit un complot, ca să-l înlăture pe David, tot aşa şi Iuda L-a trădat pe Domnul său cu sinceritate derutantă. Ahitofel şi-a ridicat călcâiul cu intenţii rele şi l-a „călcat” pe domnul lui, şi de asemenea Iuda a făcut aceasta cu o brutalitate neaşteptată şi şocantă prin trădarea cea mai ruşinoasă pe care lumea a văzut-o vreodată.

Dacă medităm la trădarea Domnului nostru, inimile noastre ar trebui să stea faţă de El cu mai multă dragoste şi smerenie pentru tot ce El a suferit pentru noi. Drumul Său la cruce pentru mântuirea noastră era mărginit de suferinţe îngrozitoare. Să încetăm cu trădarea noastră aşa de frecventă a Mântuitorului nostru din pricina popularităţii lumeşti şi a lăcomiei după câştig. Cu ajutorul Său haideţi să ducem o viaţă de credinţă clară în Domnul nostru Isus Hristos.

Tradus de la: Verraten von einem Freund

Traducere: Ion Simionescu