Versete călăuzitoare: Filipeni 4.1-9

Primele nouă versete ale capitolului patru din epistola către Filipeni pun înaintea noastră cele şapte îndemnuri finale ale epistolei. Aceste îndemnuri nu au fost niciodată mai importante şi mai mângâietoare ca în aceste ultime zile grele.

Ziua harului se apropie de sfârşit. Greutăţi dinăuntru şi din afară ne dau multă bătaie de cap. Ca să întâmpinăm aceste ispite diferite, avem încurajarea acestor şapte îndemnuri, care, dacă le punem la inimă şi le urmăm, ne ridică deasupra greutăţilor drumului şi ne trec biruitori prin fiecare ispită.

1. "Staţi tari în Domnul"

Filipeni 4.1: De aceea, fraţii mei preaiubiţi şi doriţi, bucuria şi cununa mea, staţi astfel tari în Domnul, preiubiţilor!

Acest îndemn important ne arată sursa noastră de ajutor în mijlocul împotrivirilor de orice formă. Când apostolul ne-a scris aceasta, el însuşi era legat – întemniţatul Domnului. Din rândul credincioşilor erau împotriva lui oameni geloşi, care Îl predicau pe Hristos din invidie, ceartă și duh de combativitate, ca „să mai ridice un necaz la lanţurile mele” (Filipeni 1.15-17). Din afară s-au strâns vrăjmaşii, ca să-i ia viaţa (Filipeni 1.28).

Cu toate acestea el nu se lasă prin nimic copleşit sau biruit. Dacă oameni, care mărturisesc că sunt creştini, vor să mărească suferinţele lui, prin aceea că predică din invidie, el se poate totuşi bucura cel puţin pentru faptul că Hristos este propovăduit. Caută vrăjmaşii să-i ia viaţa? El nu se lasă speriat prin aceasta. Ce l-a menţinut şi l-a făcut capabil să rămână tare în toată împotrivirea? Era faptul, că încrederea lui se baza cu totul pe Domnul – cu un cuvânt: el stătea tare în Domnul. Şi pentru că el a avut parte de harul care menţine şi de sprijinul Domnului, el dă îndemnul mai departe sfinţilor din toate veacurile. Având în vedere toate împotrivirile de care am putea avea parte, el spune: „Staţi tari în Domnul!”

Împotrivitorii din afară şi „invidia” şi „cearta” dintre credincioşi, care a fost deja în timpurile apostolilor, s-au intensificat în toate privinţele în timpul nostru. Cu toate acestea este valabil pentru noi îndemnul mângâietor: „Staţi tari în Domnul!” Noi nu suntem nici îndemnaţi, şi nici nu se aşteaptă de la noi, ca prin propria putere sau cunoaştere sau înţelepciune să stăm tari. Noi trebuie să stăm tari împotriva oricărui efort al duşmanului de a mări eşecul şi sciziunile în poporul lui Dumnezeu, fie dinăuntru ori din afară – să stăm tari în puterea Domnului, a Domnului viu, care este mai presus de orice nume şi care „poate să-Şi supună toate lucrurile” (Filipeni 2.9; 3.21).

2. "Aveţi acelaşi gând în Domnul"

Filipeni 4.2: Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintihia să aibă acelaşi gând în Domnul.

Nimic nu întristează aşa de mult inimile şi slăbeşte aşa de mult mărturia cum fac diferenţele de păreri care sunt în adevăratul popor al lui Dumnezeu. În capitolul 2 al epistolei apostolul explică invidia şi cearta pe baza acestei singure rădăcini: aspiraţia după „gloria deşartă” (Filipeni 2.3). Chiar şi în prezenţa Domnului era ceartă între apostoli, deoarece fiecare voia să fie văzut ca cel mai mare (Luca 22.24). La fel şi pe timpul apostolului Pavel era ceartă ca urmare a gloriei deşarte din partea unora care voiau să fie mari. Şi toate despărţirile şi certurile, care au avut loc în zilele noastre în poporul lui Dumnezeu, se pot explica pe baza acestei singure rădăcină – cineva voia să fie mare.

Un om care caută glorie deşartă va fi întotdeauna şi un om invidios – gelos pe fiecare care este mai spiritual sau mai dotat decât el însuşi. Gelozia îşi găseşte însă exprimarea în răutate, şi răutatea sfârşeşte în ceartă (Iacov 3.14-16).

Cum putem noi „să avem acelaşi gând în Domnul”? Apostolul arată foarte clar, că noi putem face aceasta numai dacă suntem caracterizaţi prin „smerenie”, şi pentru ca noi să obţinem această smerenie, el spune: „Să aveţi în voi acest gând, care era şi în Hristos Isus.” Hristos poseda această smerenie, care L-a determinat să Se facă nimic, ca să slujească altora în dragoste. Eu-l doreşte cu plăcere să fie servit şi se consideră mare, când este servit de alţii. Dragostea însă îşi găseşte plăcerea în a sluji. Deci dacă fiecare din noi se uită pe sine însuşi şi respinge să caute onoare pentru sine însuşi şi urmăreşte numai să slujească altora în dragoste potrivit cu smerenia lui Hristos, atunci vom avea felul de gândire al Domnului şi vom avea „acelaşi gând în Domnul”.

3. "Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul"

Filipeni 4.4: Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucuraţi-vă!

Apostolul ne-a spus că între credincioşi sunt unii caracterizaţi prin invidie, gâlceavă şi combativitate (Filipeni 1), că toţi caută interesele proprii, şi nu caută ce este al lui Isus Hristos (Filipeni 2), că sunt mulţi care umblă într-un fel în care se dovedesc a fi vrăjmaşi ai crucii lui Hristos (Filipeni 3). Din păcate aceste lucruri se întâlnesc încă în poporul lui Dumnezeu şi pot da naştere la necaz şi lacrimi, aşa cum era şi atunci în cazul lui.

Însă apostolul ne spune mai mult. El priveşte nu numai în jurul lui şi vede eşecul sfinţilor, ci el priveşte în sus şi vede gloria Domnului Isus. El vede pe Hristos în glorie, vede premiul chemării cereşti (Filipeni 3.14). El vede că Dumnezeu ne-a chemat să fim la Hristos şi să fim ca Hristos în glorie, şi el vede sfârşitul binecuvântat al umblării prin pustiu cu tot necazul şi eşecul ei. Cu acest ţel minunat înaintea câmpului lui vizual el uită ce este în urma lui şi aleargă spre acest ţel. Pe lângă aceasta el nu numai priveşte la Hristos în glorie, ci el aşteaptă venirea Domnului Isus Hristos, care va transforma trupul stării noastre smerite şi îl va face asemenea trupului Său de slavă. Când el priveşte în jurul lui, el ar putea plânge, dar privind înainte se bucură şi ne strigă: „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul!”

Noi nu ne putem bucura de noi înşine, de slujba noastră sau de umblarea noastră; noi nu ne putem bucura întotdeauna de împrejurările noastre sau de sfinţi. Dar cu Hristos viu în înălţime şi având venirea lui Hristos înaintea noastră ne putem „bucura întotdeauna în Domnul”.

4. "Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii"

Filipeni 4.5: Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.

Numai dacă în umblarea noastră avem pe Domnul înaintea noastră conform primelor trei îndemnuri vom fi în stare să transpunem în faptă acest îndemn, un îndemn care ne prezintă caracterul blândeţii, prin care noi trebuie să fim cunoscuţi la toţi oamenii. Însă prea des noi suntem cunoscuţi pentru încăpăţânarea noastră, pentru îndărătnicia noastră şi probabil prin felul nostru de exprimare jignitor, atunci când este vorba de chestiuni ale lumii acesteia. Dacă ne gândim la ce este sus, atunci nu vom fi plini de râvnă pentru a ne impune cu privire la lucrurile pământeşti. Cu privire la aceste lucruri vom face bine dacă cedăm şi suntem reţinuţi în exprimarea părerii noastre. În felul acesta vom revela caracterul minunat al lui Hristos, care era caracterizat prin „blândeţe şi bunătate” (2. Corinteni 10.1). Ar trebui să ne păzim să nu fim atraşi în certuri cu aceia care se împotrivesc, căci „un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi” (2. Timotei 2.24). Să ne gândim că este mai important să arătăm caracterul lui Hristos, decât să insistăm la părerea noastră, chiar şi atunci când ea este corectă, sau să ne apărăm singuri. Oamenii se pot împotrivi părerilor noastre, afirmaţiilor noastre şi vehemenţei noastre; dar cine se poate împotrivi blândeţii? Aşa cum a spus cineva: „Blândeţea este irezistibilă”.

Ca să ne încurajeze la blândeţe, apostolul ne aminteşte în continuare de faptul: „Domnul este aproape”. Noi nu avem nevoie să ne impunem singuri sau să încercăm să aducem lumea în ordine, căci venirea Domnului este aproape, şi la venirea Sa El va corecta tot ce este fals. Însă noi putem spune şi într-un alt sens, că Domnul este aproape, chiar dacă noi suntem probabil puţin conştienţi de prezenţa Sa. El aude şi vede tot ce spunem şi ce facem. Probabil că uneori în momentele de ne-veghere au ieşit de pe buzele noastre cuvinte aspre şi vătămătoare, pe care niciodată nu le-am fi rostit, dacă am fi fost conştienţi de prezenţa Sa.

Ucenicii în neîndurarea lor au mustrat mamele care au adus copiii lor la Domnul Isus. Domnul a spus în blândeţea Lui: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi”. Într-o altă ocazie ucenicii au vrut în supărarea lor ca asupra satelor, care nu au vrut să-L primească pe Domnul, să lase să vină foc din cer, ca să le nimicească. Însă Domnul în blândeţea Lui nu spune nici un cuvânt despre aceia care l-au respins, ci a plecat liniştit într-un alt sat.

Fie ca noi, în timp ce mergem pe drumul separării ca cei liniştiţi din ţară, să vorbim şi să acţionăm aşa fel ca lumea, dacă într-adevăr ia cunoştinţă despre noi, s-o facă numai pentru a scoate în evidenţă „blândeţea” noastră.

5. "Nu vă îngrijoraţi de nimic"

Filipeni 4.6: Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice, faceţi cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune şi prin cerere cu mulţumire.

În îndemnul apostolului de aici este vorba de împrejurările vieţii. Nu-i este necunoscut că într-o lume plină de necaz şi boli, lipsuri şi îngrijorări trebuie să rezişti ispitelor şi să porţi poveri. Însă el nu doreşte ca noi să ne împovărăm prea mult inima noastră sărmană cu acestea. El însuşi scrie din închisoare şi a suferit lipsuri, un conlucrător al lui era bolnav pe moarte; dar în aceste împrejurări triste el era înălţat peste toate îngrijorările neliniştitoare şi de aceea poate încuraja pe alţii: „Nu vă îngrijoraţi de nimic!”

Probabil avem de întâmpinat probleme în familie, la serviciu sau în poporul Domnului; probabil ne apasă ca o povară grea îngrijorări din cauza bolii, îngrijorări în sens financiar sau îngrijorări pentru sfinţi, şi probabil este aşa cum a spus cineva: „Cât de des o povară apasă greu pe cineva, şi când el încearcă s-o arunce, ea vine din nou şi se aşează mai grea asupra lui.”

Cum putem găsi ajutor? Cum este posibil „să nu ne îngrijorăm de nimic”? Apostolul descrie într-un mod foarte binecuvântat drumul pentru a deveni liber, nu neapărat liber de încercări, dar de povara încercării, aşa că ea nu mai apasă duhul prin necazuri şi îngrijorări. El spune: „… ci, în orice, faceţi cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune şi prin cerere cu mulţumire.” Numai aşa vom găsi uşurare. „În orice”, oricare ar fi încercările, mici sau mari, să le spunem lui Dumnezeu prin rugăciune şi să spunem exact lui Dumnezeu ce dorim, „faceţi cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre”. Probabil rugăminţile nu sunt spre binele nostru, probabil nici nu sunt potrivite gândurilor lui Dumnezeu, probabil sunt chiar nebune, dar să le facem cunoscut lui Dumnezeu.

Care va fi rezultatul? Va împlini El rugăminţile? Va îndepărta El încercarea? El vede probabil că o împlinirea a cererilor noastre sau o îndepărtare a încercării nu ar fi spre folosul nostru. În ceea ce priveşte încercarea imediată, El va acţiona în înţelepciunea Lui desăvârşită potrivit cu dragostea Sa desăvârşită spre cel mai mare bine al nostru. Însă Dumnezeu va face aceasta: El va elibera inimile noastre de povara încercării. Dacă ne vărsăm inimile înaintea Lui, El va vărsa pacea Sa în inimile noastre – această pace a lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere.

Aşa a putut spune şi Ana la vârsta ei înaintată în încercările ei grele: „Mi-am vărsat sufletul înaintea Domnului”. Ca rezultat al acestui fapt, citim: „Înfăţişarea ei nu mai era aceeaşi”. Şi cu toate acestea în momentul acesta împrejurările ei erau încă aceleaşi. Mai târziu Domnul a schimbat realmente împrejurările ei, dar mai întâi El a arătat, că El are putere să schimbe pe Ana. Din întristarea inimii ei şi amărăciunea sufletului ei ea a fost aşezată într-o pace mare – pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere – deoarece ea a făcut cunoscut lui Dumnezeu problema ei (1. Samuel 1.6-18).

6. "La aceasta gândiţi"

Filipeni 4.8: Încolo, fraţilor, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiţi.

Dacă ne bucurăm în Domnul şi nu ne îngrijorăm de nimic, sufletele noastre se vor putea bucura în pace de lucrurile care sunt curate şi demne de laudă. Într-o lume, care este departe de Dumnezeu, suntem confruntaţi permanent cu răul. El este în noi şi în jurul nostru; el pătrunde din toate părţile la noi. Uneori avem a face cu el în noi înşine sau la alţii şi trebuie să ne comportăm aşa cum se cuvine. Însă chiar numai preocuparea cu răul întinează şi murdăreşte lumea gândurilor. Cu regret deseori este în noi o înclinare să ne băgăm nasul în lucruri rele şi să luptăm plini de zel împotriva lor!

Dumnezeu doreşte ca noi să ne găsim bucuria în tot ce este adevărat, ce este demn şi drept şi curat. Carnea din noi este totdeauna gata să asculte de calomnieri, de vorbire rea şi de lucruri demne de condamnare şi dăunătoare. Însă apostolul spune: ascultaţi ce este vorbit de bine, şi dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă la fratele tău, „la acestea gândiţi”.

7. "Pe acestea faceţi-le!"

Filipeni 4.9: Ce aţi şi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut în mine, pe acestea faceţi-le! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Dacă ne concentrăm gândurile la lucruri care sunt curate, atunci se pregăteşte drumul pentru o viaţă trăită potrivit lui Dumnezeu. Gândirea corectă va conduce la fapta corectă. După ce el a spus cu privire la lucrurile curate „la acestea gândiţi”, apostolul spune acum: „Ce aţi … văzut la mine, pe acestea faceţi-le”. Nu este suficient să fi învăţat şi primit adevărul prin scrierile apostolului sau să-l fi auzit de pe buzele lui şi să-l fi văzut în viaţa lui. Ceea ce noi am învăţat şi am primit şi am auzit şi am văzut, trebuie să practicăm în viaţa noastră. Vrem, aşa cum spune un alt apostol, „să fim împlinitori ai Cuvântului şi nu numai ascultători” (Iacov 1.22).

Dacă ne îndreptăm gândurile spre lucruri care sunt curate şi viaţa noastră este în concordanţă cu adevărul – dacă gândim şi lucrăm corect – aşa spune apostolul, că noi nu numai vom constata că pacea lui Dumnezeu păzeşte inimile noastre, ci şi că Dumnezeul păcii va fi cu noi.

Cât de binecuvântată este totuşi partea acelor credincioşi, cu tot eşecul Adunării şi al tuturor ispitelor pe cale, care

1. stau tari în Domnul,
2. au acelaşi gând în Domnul,
3. se bucură în Domnul,
4. sunt cunoscuţi de toţi oamenii pentru blândeţea lor,
5. nu se îngrijorează de nimic,
6. şi-au îndreptat gândurile spre ce este curat, şi
7. în practică ‚fac’ ce au învăţat şi au primit.

Astfel de fraţi şi astfel de surori vor experimenta, că în inimile lor domneşte pacea lui Dumnezeu, şi vor avea parte de ajutorul Dumnezeului păcii. În toate aceste îndemnuri nu se cuprinde nimic care prin puterea Duhului Sfânt nu poate fi realizat chiar şi de credinciosul cel mai simplu şi mai tânăr. Ele nu necesită daruri deosebite şi nici cunoştinţe intelectuale mari. El reprezintă natura propriu-zisă a vieţii creştine practice şi se pot practica în aceste ultime zile grele aşa cum au fost practicate în zilele de prospeţime şi putere.

„Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine” (Isaia 26.3).

Tradus de la: Sieben Ermahnungen

Titlul original: „Sieben Ermahnungen“
Din Hilfe und Nahrung, Ernst-Paulus-Verlag, 1987, pag. 225–235.

Traducere: Ion Simionescu