Ce este adevărata părtăşie cu Hristos? (3)
Ioan 13.1-8

Willem Johannes Ouweneel

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Versete călăuzitoare: Ioan 13.1-8

Ioan 13.1-8: Însă înainte de sărbătoarea Paştelor, Isus, ştiind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la cină, Şi-a pus deoparte hainele, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Isus a răspuns şi i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei înţelege după aceea.” Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele.” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine.”

Dar probabil această primă parte a vieţii nu ne este încă aşa de nefamiliară. Cred că problema noastră constă în aceea, că noi cunoaştem prea puţin partea a doua. Şi partea a doua este, că Domnul Isus spune: Vino şi ia cina împreună cu Mine. – Cunoşti tu aceasta, frate drag, soră dragă? Să iei cina cu Domnul Isus? Aşa cum El a invitat pe ucenicii Săi în camera de sus? Este ciudat, dar în evanghelia după Ioan nu citim nimic despre masa Domnului sau despre cină. Aceasta este foarte important. Nu este acelaşi lucru ca în evanghelia după Matei, Marcu şi Luca. Cina o sărbătorim aici pe pământ – desigur literalmente, dar şi simbolic. Cina o sărbătorim aici în pustiu ca mărturie, atâta timp cât vom fi aici. Este în concordanţă cu jertfa arderii de tot din Vechiul Testament, potrivit cu 1 Corinteni 10. Acesta era un loc al întâlnirii, unde poporul lui Dumnezeu se întâlnea cu Dumnezeu, acolo la intrarea Cortului întâlnirii. Ei veneau acolo şi aveau părtăşie unul cu altul. Dar aceasta este aici pe pământ. Însă eu cred, în Ioan 13 se merge mai departe. Aici este vorba simbolic de o altă cameră şi este vorba de o altă masă – tot simbolic. Aici este vorba de o cameră cerească. Ştim aceasta! Priveşte ce discuţii au loc aici. Priveşte în Ioan 14, 15, 16 ce se vorbeşte aici în această „cameră” (cerească). Este mult mai mult decât nevoile noastre, decât îngrijorările noastre zilnice.

Să deschidem scurt la Ioan 13 şi să vedem unele principii, ca să înţelegem ce înseamnă să fi la Domnul Isus şi să ai părtăşie cu El în camera de sus.

  1. Primul principiu, ca să putem înţelege camera de sus, îl găsim în versetul 1: »Isus, ştiind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl.«

    De fapt noi putem înţelege această cameră de sus, dacă ştim că Domnul Isus este acum efectiv la Tatăl Său. El spune lui Petru: »Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei înţelege după aceea.« Aceste lucruri nu puteau fii încă clare ucenicilor. Noi, tu şi eu, putem acum prin Duhul Sfânt să înţelegem. Noi ştim ce are loc aici. Aici Domnul Isus este întors la Tatăl Său. El este la Tatăl Său în casa Tatălui. Aceasta oferă acestei camere de sus un caracter foarte deosebit. Noi nu suntem încă în casa Tatălui. Dar prin puterea Duhului Sfânt noi putem fi duşi spiritual pe această treaptă şi avem părtăşie cu Domnul Isus în aceste lucruri.

  2. El este acum la Tatăl şi nu numai aceasta, în versetul 1 se spune – acesta este al doilea principiu, pe care trebuie să-l cunoaştem, ca să înţelegem acest capitol: »… fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate în mâini …«.

    Aceasta este al doilea lucru. Tu trebuie să şti că Domnul Isus ca Om acolo sus în cer acum posedă tot ce Dumnezeu posedă în casa Sa. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti – de ce? Cum este posibil aceasta? Prin aceea că Domnul Isus a făcut lucrarea minunată, prin care El a primit acum toate aceste binecuvântări ca plată pentru lucrarea Sa. Şi acum El împarte plata Lui cu tine şi cu mine. Şi El ne zice: vino aici sus, priveşte ce am primit. Vino în vizită la Mine, cinează împreună cu Mine! – „Parte cu Mine”, aceasta este aici expresia decisivă în versetul 8, unde El spune lui Petru: »Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine.« Noi ştim, Domnul Isus nu spune „parte de Mine”, căci fiecare credincios are parte de Domnul Isus. Chiar dacă el practic nu are lumină, nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, el are parte de Domnul Isus şi va fi mântuit în veşnicie. Dar să ai parte cu El, aceasta este cu totul altceva. Să ai parte cu El înseamnă să ai părtăşie practică cu El. Nu în lucrurile noastre, ci în lucrurile Domnului Isus, pe care El le posedă şi le savurează acum în cer. Vrei tu să ai parte de a mânca cina cu El? Aceasta înseamnă la El, în camera de sus să savurezi, să mănânci ce mănâncă El acolo. El doreşte să ne aibă la Sine.

  3. Dar pentru aceasta trebuie să cunoşti un al treilea principiu, ca să poţi înţelege. Acesta îl găsim în versetul 3b: El »a venit de la Dumnezeu şi la Dumnezeu Se duce.«

    Acesta nu este Tatăl, aici este Dumnezeu. Şi când noi citim despre Dumnezeu în evanghelia după Ioan, atunci este vorba de responsabilitatea noastră. În acest caz trebuie să înveţi, că noi avem a face cu un Dumnezeu sfânt şi drept. Iubiţi fraţi şi iubite surori, noi nu putem umbla în camera de sus, dacă conştiinţa noastră nu este curată, dacă picioarele noastre s-au murdărit în lucrurile acestui pământ sau chiar prin lucrurile lumii acesteia. În acest caz avem nevoie mai întâi de curăţire. Domnul Isus o face aici. El este Mijlocitorul la Tatăl, faţă de Tatăl. Dar El o face pentru noi. El ne spală picioarele. Aceasta înseamnă; El îndreaptă Cuvântul lui Dumnezeu  spre noi. Şi El ne arată Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o oglindă – tu şti că ligheanul din cortul întâlnirii era făcut din oglinzile femeilor -, şi Domnul ne arată o oglindă în Cuvânt, pentru ca noi să ne putem vedea în lumina Cuvântului. Dacă rămânem în întuneric, atunci ni s-ar putea întâmpla ca fariseilor, că noi nu diferenţiem ce poate fi fals la noi. Psalmistul se roagă în Psalmul 139: O, Dumnezeule, arată-mi în oglinda Ta … - spun cu cuvintele mele -, … ce ar putea fi greşit la mine, arată-mi dacă merg pe un drum greşit, arată-mi calea Ta! – Acesta este un principiu, căci altfel nu poţi veni la Domnul Isus şi să mănânci cina Lui cu El. De ce este aşa, că aşa de mulţi credincioşi ştiu aşa de puţin despre această cină la Domnul Isus în camera Sa de sus? Picioare murdare, aceasta este cauza! Cauza este murdărirea cu lucrurile pământului acesta. Încă nu spun „cu lumea aceasta”, căci atunci ar fi mult mai îngrozitor. Despre aceasta nu vorbim, vrem să presupunem ca fiind de la sine înţeles, că noi nu avem nimic a face cu lucrurile lumii acesteia, lumea văzută ca un sistem rău, a cărei căpetenie este diavolul. Dar şi lucrurile pământului acesta, lucruri care în sine sunt frumoase şi bune, dar care pot fi un obstacol, ne pot murdări picioarele, dacă este vorba de a putea avea părtăşie cu Domnul în camera de sus.

Ştiu personal, că şi lucrurile bune ale pământului acesta pot fi deseori un obstacol, prin aceea că nu le menţinem în echilibru. Prin aceea că ele ocupă un loc mult prea mare în viaţa noastră. Lucruri care nu sunt rele în ele însele, dar nu ocupă locul care se cuvine în viaţa noastră. Sunt acele lucruri peste care noi suntem numai administratori, aşa cum se spune în evanghelia după Luca 16. Dar ele nu sunt ale noastre, nu sunt proprietatea noastră. Domnul Isus spune: dacă tu nu eşti în stare să administrezi bine banii tăi, avuţia ta, timpul tău, binecuvântările tale pământeşti, ce gândeşti, cine vă va da ce este al vostru, ce este adevărat? (Luca 16).

Două expresii: adevăratele bogăţii şi ce este al vostru. Lucrurile pământeşti nu sunt ale noastre. Noi suntem numai administratori peste ele, şi principial noi ar trebui să punem la dispoziţia Domnului tot ce El ne-a încredinţat. Aceasta înseamnă foarte mult, iubiţi fraţi şi iubite surori. Întrebarea pentru noi nu este dacă noi trebuie să dăm 10% din veniturile noastre, aşa cum era în Vechiul Testament. Unii spun, noi nu suntem sub Lege, noi putem da mai puţin de 10%. Alţii spun, noi nu suntem sub Lege, deci noi putem da mai mult de 10%. Amândouă sunt greşite! Credinciosul este într-o poziţie cu totul alta decât israelitul. Aici nu este vorba de 10% sau de 20%, ci de 100%. Noi nu posedăm nimic din lucrurile pământeşti, noi suntem numai administratori. Tu nu poţi spune, 10 procente sau 15 procente din timpul meu este pentru Domnul – nu, 100 de procente! Aceasta înseamnă, noi trebuie să fim o mărturie la lucrul nostru, acolo unde Domnul ne-a aşezat, şi timpul nostru liber este principial pentru El. Cum Domnul vrea să folosească aceasta, El ne va arăta clar. Dar principial, tot ce posedăm noi Îi aparţine Lui! Este timpul Lui, sunt banii Lui, sunt averile Lui.

Trăim noi aşa cu binecuvântările pământeşti, pe care Dumnezeu ni le-a dăruit? Şti tu ce spune Domnul? Dacă noi nu suntem administratori buni peste aceste lucruri, »cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?« De ce noi ca credincioşi ştim aşa de puţin despre adevăratele bogăţii? Spun aceasta celor bătrâni şi celor tineri, în primul rând îmi spun mie însumi aceasta. De ce ştim aşa de puţin despre lucrurile adevărate? Cu adevărat, întreb foarte serios. De ce ştim aşa de puţin despre „lucrurile noastre”, adică, despre lucrurile care îmi aparţin realmente mie? Ce ne aparţin cu adevărat nouă? Ce posedăm noi cu adevărat?

Le-am văzut în epistola către Efeseni 1. Domnul ne-a dat orice binecuvântare spirituală! Asupra acestora noi suntem posesori, nu suntem administratorii lor, acestea sunt adevăratele noastre posesiuni. Ele ne aparţin acum şi în veşnicie. Principial! Dar când Domnul spune, El ne va da ce este al nostru, atunci El se referă în mod practic la acestea. Noi suntem posesori bogaţi. Însă deseori noi nu ştim cât de bogaţi suntem noi. Noi ştim foarte puţin despre aceasta. Toate aceste bogăţii stau pe masă acolo în camera de sus. Dar noi nu intrăm acolo. Noi stăm în afara uşii şi ca să zicem aşa, Domnul bate la uşă dinăuntru şi zice: Intră în camera Mea de sus! – Însă atunci se pare că trebuie să lăsăm multe în urmă. Atunci trebuie curăţite picioarele. Pentru a putea savura ce este adevărat, care se află înăuntru, trebuie ca ce nu este adevărat, ce este trecător, pământesc, să rămână afară. Şi aceasta este aşa de greu! Cât de des întreabă tinerii: da, aceasta sau aceea nu este greşită! Eu pot face aceasta sau aceea fără nici o restricţie, nu este greşit în sine! – Ai dreptate! Nu este fals în sine, şi nu este nici greşit. Însă nu este ce este adevărat.

Eu gândesc, că un secret pentru noi este, să nu spunem tinerilor noştri ce este greşit, ci să le arătăm ce este adevărat, ce este pozitiv. Aceasta încălzeşte inima. Dacă cineva se ţine strâns de lucrurile pământeşti, atunci el va face aceasta, chiar dacă noi spunem că nu este bine. Căci el nu ştie nimic despre lucrurile mai bune. Dar arată-i lucrurile mai bune, arată-i ce este pe masa din camera de sus, ce este acolo de savurat, arată-i cina, pe care noi avem dreptul s-o savurăm împreună cu Domnul Isus în camera de sus, atunci celelalte vor dispare, atunci nu mai este greu să te desprinzi de lucrurile pământeşti. Nu crezi tu, că Pavel s-a ţinut strâns de tot ce Dumnezeu i-a încredinţat înainte de întoarcerea lui la Dumnezeu? Dumnezeu i le-a dat. Nu era nimic greşit în ele. Şi dacă cineva i-ar fi spus lui Pavel, că el va renunţa cândva la toate acestea, atunci el ar fi râs şi ar fi spus că aceasta ar fi imposibil. Dar deodată, când era pe drum spre Damasc, s-a deschis  cerul. Atunci, ca să zicem aşa, Pavel a putut să privească în camera de sus. Acolo a văzut ce era pus pe masă, a văzut pe Domnul Însuşi şi toate celelalte au dispărut. Înţelegi tu tabloul? Nu mai era greu, nu mai era nici o jertfă, era numai gunoi. Nu este o jertfă să jertfeşti gunoi. Este posibil să faci aşa. Dacă privim lucrurile aşa cum sunt în ele însele, atunci nu mai este nimic de jertfit. Gunoi nu putem jertfi. El a căzut de la sine şi Pavel a spus: vreau să-L cunosc, vreau să fiu găsit frecvent în camera de sus. –

Căci aşa învăţăm în fiecare zi să-L cunoaştem mai mult pe Domnul Isus. Vreau să fiu la El, acolo unde este El, ca să-L cunosc, ca să-L câştig. Acesta este preţul meu. Am renunţat la tot ce era câştig pentru mine, căci El este câştigul meu. Aceasta doreşte Domnul Isus să vadă şi la noi. El spune: Intră în camera Mea de sus. – Însă atunci El spune lui Petru: Petru, dacă Eu nu-ţi spăl picioarele, dacă nu renunţi la obstacole, tu nu poţi avea parte cu Mine! – Noi trebuie să spunem aceasta tinerilor noştri. Arată-le ce le lipseşte. Nu le arăta legalist ce ei fac greşit. Arată-le ce pierd, dacă nu lasă să li se spele picioarele, pentru ca ei să poată savura în camera de sus la Domnul aceste lucruri.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Was ist wahre Gemeinschaft mit Christus (3)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (49)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen