„Coborât în părţile mai de jos ale pământului”
Psalmul 69

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Versete călăuzitoare: Psalmul 69

Psalmul 69 este unul din cei mai cunoscuţi psalmi mesianici ai lui David. El ne prezintă în mod deosebit suferinţele Mântuitorului nostru. În Psalmul 68 citim despre înălţarea Domnului Isus (vezi şi articolul „Suit în înălţime”).

Acest Psalm 69 ne arată că Cel care S-a suit este Acelaşi care »S-a coborât în părţile mai de jos ale pământului« (Efeseni 4.9). Într-adevăr el nu ne conduce aşa de departe ca Psalmul 22. Aici nu găsim lucrarea de ispăşire făcută în cele trei ore de întuneric, de aceea şi versetele care în acest psalm vorbesc de răzbunare nu le găsim în Psalmul 22. Cu toate acestea se presimt suferinţele care sunt în legătură cu suportarea mâniei lui Dumnezeu; ele sunt o formă deosebită a suferinţelor, care nu sunt nici din cauza lucrării de ispăşire şi nici din cauza dreptăţii (vezi în privinţa aceasta articolul „Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos”).

Versetele 1,2

Psalmul 69.1,2: Salvează-Mă, Dumnezeule, pentru că mi-au pătruns apele până la suflet! Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de reazem; am intrat în adâncimile apelor şi şuvoiul M-a acoperit!

Găsim aici sintetizat ceea ce în acest psalm constituie tema principală. Este vorba de profunzimea suferinţelor şi în mod deosebit a suferinţelor sufletului. Găsim câte ceva din suferinţele exterioare, dar în cele din urmă nu suferinţele exterioare sunt cele mai grele, ci suferinţele interioare ale sufletului. De aceea este vorba de faptul că »apele mi-au pătruns până la suflet« şi »nu este loc de reazem«. Aceasta va fi cândva aşa şi pentru rămăşiţă, că ea nu va avea un teren tare înaintea lui Dumnezeu. Un fundament tare, aşa cum îl cunoaştem noi, o dată pentru totdeauna justificat înaintea lui Dumnezeu, făcut plăcut în Preaiubitul, copii şi fii ai lui Dumnezeu, care stau favorizaţi de Tatăl – toate acestea ei nu le vor cunoaşte. De aceea necazul lor este deosebit de mare.

Versetul 3

Psalmul 69.3: Am obosit strigând, mi s-a uscat gâtul, mi se topesc ochii aşteptându-L pe Dumnezeul meu.

Pentru rămăşiţă va fi în viitor o aşteptare foarte îngrozitoare după Dumnezeu, în acel îngrozitor timp de necaz fără asemănare. Dar noi avem voie să ne gândim iarăşi la Acela, la care se referă în mod deosebit acest psalm: la Domnul Isus. El a simţit foarte profund în sufletul Său – chiar dacă privit în timp nu a durat mult, totuşi în chip desăvârşit, ceea ce cândva va fi pentru ei, atunci când în Ghetsimani El S-a dus de trei ori să Se roage şi de trei ori a spus aceleaşi cuvinte, a adus mereu necazul Său înaintea lui Dumnezeu. Ştim că El S-a îndreptat spre Dumnezeul Său şi cu strigăte tari şi lacrimi. Din cauza acestor strigăte tari găsim: »Mi s-a uscat gâtul«. Găsim lacrimile: »Mi se topesc ochii«. Să ne gândim la faptul că deoarece simţămintele Lui nu au fost împietrite prin păcat, aşa cum este în cazul nostru, El a fost deosebit de sensibil în sufletul Său curat, sfânt, şi El putea să simtă toate acestea mult mai sensibil. Şi El a simţit mai mult decât noi putem simţi durerea când suntem în necaz.

Versetul 4a

Psalmul 69.4a: Cei care mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu.

Unele locuri din acest psalm sunt citate în Noul Testament, aşa cum este acest verset 4: »M-au urât fără temei« este citat în Ioan 15.25. Acolo sunt citate două motive pentru această ură fără temei, care ne arată ce a simţit Domnul Isus. În Ioan 15.22,24 se spune:

  • Ioan 15.22,24: 22 Dacă … nu le-aş fi vorbit, nu ar avea păcat. 24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări … nu ar avea păcat; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât, şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

Lucrările şi cuvintele, care ne sunt prezentate acolo, erau motivul pentru care El a trebuit să spună: »M-au urât fără temei». Aceste cuvinte şi aceste lucrări mărturisesc despre har şi dragoste. Ei au trebuit să se minuneze chiar de la începutul lucrării Sale publice, de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui. Nu a vestit El vestea bună a salvării, nu a acordat El iertare celor încărcaţi cu păcate şi nu a spus El cuvinte de mângâiere celor întristaţi? Şi cu toate acestea L-au urât. Noi cunoaştem şi lucrările Lui, aceste lucrări ale dragostei. Nu a vindecat El bolnavi, nu a curăţit El leproşi, nu a întărit El pe cei slabi, nu a eliberat El pe cei posedaţi de duhuri rele, nu a hrănit El pe cei flămânzi, nu a dat El vedere orbilor şi nu a înviat El morţi? Şi cu toate acestea L-au urât.

Versetul 4b

Psalmul 69.4b: Cei care vor să mă piardă, care pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, sunt puternici; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.

Desigur, în privinţa aceasta ne gândim la faptul că Domnul Isus pe Golgota a trebuit să de-a ceea ce nu El, ci noi am furat: onoarea, pe care noi am furat-o lui Dumnezeu; vina, pe care noi am făcut-o să crească tot mai mult; tot ce noi am adunat în minus pe contul nostru moral – pentru aceasta El a trebuit să dea socoteală. Desigur acestea stăteau înaintea privirii Sale şi atunci când a fost în Ghetsimani. În mod deosebit este vorba şi de faptul că El a simţit profund nedreptatea procesului judecării Lui. Fie că este vorba de acuzatori, de martori, de judecători, de spectatori: toţi şi-au adus contribuţia la această nedreptate.

Versetul 5

Psalmul 69.5: Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse.

Când Domnul Isus în Ghetsimani a primit de la Tatăl paharul, pe care trebuia să-l bea, Şi-a imaginat ce va însemna să trebuiască să golească acest pahar al mâniei lui Dumnezeu: cum El Se va face una cu păcatele noastre, cu nebunia noastră şi cu greşelile noastre şi ce va însemna judecata lui Dumnezeu şi părăsirea Lui de către Dumnezeu. Cât de îngrozitor a fost aceasta ne putem puţin da seama când citim despre »luptă grea«, despre »sudoarea ca nişte picături mari de sânge« şi de rugămintea Lui repetată adresată Tatălui, ca dacă cumva este posibil să depărteze acest pahar de la El. Acest psalm nu ne duce până la momentul purtării judecăţii, aşa cum face Psalmul 22, ci tratează timpul când El putea încă să Se adreseze Tatălui Său prin rugăciune, era încă »timpul potrivit« (textual: arătării bunei plăceri) (versetul 13) şi nu era timpul celor trei ore de părăsire. De aceea sunt suferinţele, de care El are parte aici, acele suferinţe de care sub altă formă va avea parte şi rămăşiţa credincioasă din Israel în viitor. Ei se vor teme de mânia lui Dumnezeu asupra păcatelor lor, chiar dacă ei nu vor avea parte de ea, în opoziţie cu Domnul nostru.

Versetul 6

Psalmul 69.6: Să nu fie daţi de ruşine din cauza mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oştirilor! Să nu se ruşineze din cauza mea cei care Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel!

Domnul S-a gândit deja atunci la situaţia rămăşiţei şi nu voia ca prin ceea ce se petrecea cu El ei să ajungă cândva să deznădăjduiască. Ei trebuiau să primească curaj prin ceea ce făcea Dumnezeu cu El, şi nu descurajare. Este uimitor că Domnul Isus în toate aceste suferinţe Se gândea încă la alţii (vezi cu privire la aceste două versete şi articolul „Diferite feluri de suferinţe ale lui Hristos”).

Versetul 7

Psalmul 69.7: Fiindcă pentru Tine port dispreţul; ruşinea mi-a acoperit faţa.

Pe El Îl interesa onoarea lui Dumnezeu, pentru aceasta era El aici, şi pentru aceasta era gata să suporte dispreţ, ruşine şi batjocură. Din pricina lui Dumnezeu voia să ia totul asupra Sa. Şi Dumnezeu a preţuit foarte mult faptul că El era gata să aibă parte de aceasta.

Versetul 8

Psalmul 69.8: Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.

 Citim în evanghelia după Ioan, că nici fraţii Lui nu credeau în El. În alt loc citim că atunci când au venit la El şi I-au spus: »Mama Ta şi fraţii Tăi Te aşteaptă«, El a spus despre cei care cred în El: »Aceştia sunt mama Mea şi fraţii Mei.« El ştia că în timpul acela fraţii Lui nicidecum nu L-au înţeles. Din fericire ştim că după aceea ei au crezut în El. Dar atunci, când El a mers pe drumul Lui aici, El a mers absolut singuratic.

Versetul 9a

Psalmul 60.9a: Căci râvna pentru Casa Ta m-a mistuit,

 Pe Domnul Isus Îl caracteriza râvna pentru Casa lui Dumnezeu. De două ori găsim, că El a curăţit Templul, şi în acest context este citat şi acest loc. În cele din urmă ce a spus El în legătură cu ultima curăţire a Templului era unul din argumentele aduse împotriva Lui atunci când L-au acuzat. Şi aici vedem iarăşi, că El a intervenit pentru Dumnezeu: pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Casa Tatălui Său.

Dar a mers mai departe:

Versetul 9b

Psalmul 69.9b: Insultele celor care Te insultă pe Tine au căzut asupra mea.

 În timpul Domnului Isus nu era idolatrie în Israel. De aceea ne-am putea întreba, în ce măsură a fost Dumnezeu insultat în timpul acela, dacă facem excepţie de faptul că Domnul Isus Însuşi era Dumnezeu. Vorbim deci de Dumnezeu din cer, de partea căruia Israel se declara. Ei preţuiau pe Dumnezeu ca Dumnezeul legământului lor, care le-a dat făgăduinţe deosebite. Ei Îl preţuiau şi pentru faptul că ei au primit Legea de la El. Dar era ceva la Dumnezeu, pe care ei nu-l preţuiau. Şi acesta era harul Său. Când El prin Domnul Isus a vindecat în ziua de Sabat, atunci ei nu s-au bucurat de harul pe care El li le-a dăruit, şi »s-au sfătuit împotriva Lui«, Cel care a făcut această vindecare, »cum să-L omoare« (Matei 12.14). S-ar putea încă gândi, că ura nu se referea la Dumnezeul din cer. Însă aceasta devine mai clar, când Domnul Isus Se referă la faptul cum Dumnezeu în harul Său Se îndreaptă chiar şi spre neamuri. În evanghelia după Luca capitolul 4 de la versetul 16 avem relatarea că Domnul Isus citează din cartea Isaia cuvintele evangheliei despre eliberare, vindecare şi libertate şi după aceea prezintă înţelesul lor. El ajunge apoi să vorbească despre felul cum harul lui Dumnezeu a acţionat deja neîngrădit în Vechiul Testament şi cum acolo S-a revelat celor dintre naţiuni, deoarece harul este un dar care nu necesită nici o premisă. Aşa citim în

  • Luca 4.25-27: În zilele lui Ilie … erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului (deci nu din Israel). Şi mulţi leproşi erau în Israel pe vremea prorocului Elisei; şi niciunul din ei n-a fost curăţit, afară de Naaman Sirianul.

Trei versete mai înainte, în versetul 22 putem citi că ascultătorii Lui se mirau de cuvintele Lui de har. Dar acum ei trebuiau să audă că harul lui Dumnezeu iese în afară peste toate graniţele, peste graniţele lui Israel, ale poporului Său. Harul se îndură de aceia care, fiind conştienţi că au nevoie de ajutorul Său, vin la El. În felul acesta o văduvă sidoniană a primit salvarea din foamete şi un comandant de oşti sirian a fost vindecat de lepră. Nu este nici o pretenţie pentru a primi har, de aceea cei dintre naţiuni stau pe aceeaşi temelie ca şi izraeliții fără drept. Şi în felul acesta binecuvântarea putea veni chiar şi peste un om dintr-o naţiune vrăjmaşă lui Israel. Însă acest har mare al lui Dumnezeu, care este arătat aici, oamenii nu L-au vrut. Şi la această acţiune a lui Dumnezeu în har nici măcar Domnul Isus ca om nu a contribuit. Aceasta era insulta adusă lui Dumnezeu: harul Său nemărginit. Şi care a fost reacţia ascultătorilor? »Toţi cei din sinagogă … s-au umplut de mânie« (versetul 28), de mânie în loc de bucurie! Nu ne-am fi putut aştepta la bucurie, când vedem că Dumnezeu este aşa de îndurător? Dar nu, »auzind aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos, în prăpastie« (Luca 4.28,29). »Insultele celor care Te insultă pe Tine«, Dumnezeule, din cauza harului Tău, »au căzut asupra mea« (Psalmul 69.9).

Aceasta a trebuit Hristos să îndure; dacă El prezenta pe Dumnezeu în harul Său, atunci El a trebuit să sufere chiar şi pentru acţiunea lui Dumnezeu făcută cu sute de ani în urmă. În epistola către Romani 15.2 este citat acest verset »Insultele celor care Te insultă pe Tine au căzut asupra Mea«, şi acest citat este iniţiat cu remarca: »Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi.« El nu a căutat să-I meargă Lui bine, în nici un fel nu a trăit pentru Sine, şi urmărea ca Dumnezeu să fie prezentat aşa cum este El. Pentru aceasta El era gata să îndure chiar şi insulta care stătea în legătură cu aceasta. Aşa ne este El prezentat apoi ca model în Romani 15. Dumnezeu spune totodată: priviţi la Hristos, care a îndurat aşa de multe ca să Mă prezinte în har, a suferit chiar şi pentru ocara Mea, care stătea în legătură cu harul Meu. Nu vreţi şi voi să Mă prezentaţi în har şi să arătaţi acest har celor slabi? El îngrădeşte întrucâtva libertatea voastră, poate fi neplăcut, dar ce este aceasta în comparaţie cu ceea ce a suferit Hristos pentru a revela harul Meu? Dacă lucraţi în felul acesta, aceasta va face ca voi să aveţi »aceeaşi gândire« (Romani 15.5, şi aceasta la rândul ei va face ca părtăşia între voi să fie netulburată şi »într-un gând, cu o gură, să-L glorificaţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos« (Romani 15.6).

Versetele 10,11

Psalmul 69.10,11: Când am plâns şi sufletul meu a postit, aceasta a fost spre dispreţul meu. Când mi-am făcut veşmânt de sac, am ajuns un proverb pentru ei.

Când Domnul Isus în Luca 19.41 priveşte cetatea Ierusalim, citim cum El a plâns pentru ea din cauză că ea L-a respins şi din cauza a ceea ce ea va recolta din cauza aceasta. Şi numai şase versete după aceea găsim cum conducătorii din această cetate voiau să-L omoare. În sens mai general versetul arată şi cum la sentimentele Lui dureroase au răspuns cu batjocură. După ce El în necazul cel mai mare al părăsirii Lui de către Dumnezeu a strigat: Eli, Eli, Lama Sabactani – Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit, ei au batjocorit: »Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască!«

Versetul 12

Psalmul 69.12: Cei care stau la poartă vorbesc de mine şi sunt cântecul beţivilor.

Fie că este vorba de clasa superioară din societate, aceştia sunt cei care stau la poartă, sunt cei care exercită activităţile de guvernare şi administrare a cetăţii, cei care au o poziţie înaltă, judecători, – sau de cei care se însoţesc cu beţivii, clasa de jos a societăţii: era tot una. Cei care treceau pe alături Îl batjocoreau, dar şi marii preoţi făceau la fel. Nu mai era nici o diferenţă.

Versetul 13a

Psalmul 69.13a: Dar cât despre mine, rugăciunea mea este către Tine, Doamne, la timpul potrivit.

Domnul nu se îndreaptă spre oamenii care Îl tratau aşa de ruşinos. El primeşte toate de la Dumnezeu şi Se îndreaptă spre El. Nu era încă crucea, nu era încă timpul când nu era nici o primire. De aceea El se poate îndrepta spre Dumnezeul Său. Cât de des S-a îndreptat Domnul nostru spre Dumnezeul Său în rugăciune liniştită, tocmai când era batjocorit! Cât de multe astfel de rugăciuni liniştite s-au înălţat spre Dumnezeu pe drumul din Ghetsimani spre Golgota!

Versetul 13b

Psalmul 69.13b: Dumnezeule, în bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, după adevărul mântuirii Tale!

Ştim cum Dumnezeu a răspuns la rugăciune – El nu a fost scutit de aceste lucruri, dar El a fost salvat din moarte. Acesta era drumul lui Dumnezeu, aceasta era ascultarea rugăciunii Sale.

Versetele 14,15

Psalmul 69.14,15: Scoate-mă din noroi, şi să nu mă mai afund! Să fiu scăpat de cei care mă urăsc şi din adâncimile apelor! Să nu mă acopere şuvoaiele de ape şi să nu mă înghită adâncul şi groapa să nu-şi închidă gura peste mine!

Tot necazul este sintetizat în expresia »noroi« (versetul 14). Cine se afundă în noroi este înconjurat totalmente de noroi. Nici o parte a corpului nu rămâne liberă, şi când şi capul s-a cufundat atunci noroiul a acoperit totul. Aşa de covârşitor era necazul în care a ajuns Domnul. Vedem aici cum necazul spiritual, cum simţirea a ceea ce venea de la Dumnezeu asupra Lui se contopea într-o frază cu ceea ce venea de la oameni: »de cei care mă urăsc – aceştia sunt oamenii – şi din adâncimile apelor – aceasta era judecata lui Dumnezeu«. În cele din urmă, aşa cum am văzut, şi ceea ce a venit de la oameni El le-a primit ca venind din mâna lui Dumnezeu. În 1 Petru 2 citim: »… Se încredinţa Celui care judecă drept«, Şi-a dat spatele celor care Îl băteau şi obrajii celor care Îi smulgeau barba. Dacă era după planul lui Dumnezeu ca acestea să vină peste El, această ură, aceste chinuri din partea oamenilor, atunci El voia să ia acestea de la Acela care judecă drept. Aşa a încredinţat El toate acestea în mâna lui Dumnezeu. Desigur şi noi putem învăţa aceasta de la El, ca noi, în lucrurile care vin asupra noastră, să fim în stare să spunem: „Tată, dacă acestea sunt aşa, atunci vreau să le iau din mâna Ta”. În privinţa aceasta El este un model inegalabil.

Versetele 16,17

Psalmul 69.16,17:  Răspunde-mi, Doamne, pentru că bună este bunătatea Ta; după belşugul îndurărilor Tale, întoarce-Te spre mine şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, pentru că sunt în strâmtorare. Răspunde-mi degrabă!

Aici este adus iarăşi înaintea lui Dumnezeu în expresii diferite şi sub o altă formă cele spuse în versetele anterioare: necazul sufletului, ca să fie salvat din aceste suferinţe. Găsim însă şi încrederea profundă în ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă totul vorbeşte împotrivă. Domnul nostru a avut aceste simţăminte exact în momentul când Dumnezeu S-a pregătit să ne arate »belşugul îndurărilor Sale«, prin aceea că El a pedepsit pe Acela care ne va spăla cu desăvârşire de toate nelegiuirile noastre (Psalmul 51.2). El, »care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, pe când eram morţi în greşelile noastre ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.«

Versetul 18

Psalmul 69.18: Apropie-Te de sufletul meu, răscumpără-l! Răscumpără-mă din cauza vrăjmaşilor mei!

Pe unii i-a deranjat, că aceste versete se folosesc cu privire la Mesia. Să fie răscumpărat sufletul Domnului? Sufletul nostru, desigur, trebuie răscumpărat, dar al Lui nu. Însă cuvântul „răscumpărare” are înţelesuri diferite. Există o răscumpărare prin sânge şi există o răscumpărare prin putere, şi despre aceasta din urmă este vorba în acest verset. Acest cuvânt este folosit şi în Psalmul 72.14, şi aici el se referă clar la răscumpărarea prin putere.

Versetul 19

Psalmul 69.19: Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi dispreţul meu: toţi adversarii mei sunt înaintea Ta.

Ocara, ruşinea şi dispreţul desemnează tot ce a lovit pe Domnul Isus, alături de suferinţele fizice, mai ales durerea sufletească. Desigur durerea fizică era îngrozitoare, când El a fost încununat cu coroana de spini şi apoi L-au lovit pe cap, aşa că spinii au pătruns. Dar ce durere sufletească era legată cu aceasta, căci prin aceasta era dispreţuită Împărăţia Lui. Şi ce durere sufletească era să suporte ruşinea, să fie dezbrăcat de aceşti oameni şi dezbrăcat să fie atârnat pe cruce. Ce durere sufletească a fost şi atunci când Pilat L-a prezentat poporului »iată, Împăratul vostru!« şi El a auzit răspunsul poporului Său: »Ia-L, ia-L!« (Ioan 19.14,15). Ce a însemnat pentru El să fie considerat incapabil să Se salveze singur, în timp ce El numai de aceea a rămas pe cruce, ca să înfăptuiască lucrarea, pentru ca până şi aceia care L-au răstignit să poată fi mântuiţi.

Suferinţele, care ne sunt prezentate aici ca venind din partea oamenilor, ne sunt totuşi descrise nu cu privire la aceşti oameni, ci cu privire la Dumnezeu. El primeşte toate aceste suferinţe nu ca venind din partea oamenilor, chiar dacă ele vin din partea oamenilor, ci ca venind de la Dumnezeu. Acesta este un gând, care este prezentat în mod deosebit în Isaia 50:

  • Isaia 50.5,6: Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. Mi-am dat spatele celor care mă băteau şi obrajii celor care-mi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare.

Dacă era voia lui Dumnezeu, ca oamenii să-L poată bate, atunci El voia să suporte aceasta. Dacă era voia lui Dumnezeu ca oamenii să-L poată scuipa, atunci El a vrut să Se lase scuipat. El nu voia nicidecum să se împotrivească voii lui Dumnezeu. Tot ce a primit de la oameni le-a luat ca din mâna lui Dumnezeu. El duce la Dumnezeu tot ce oamenii fac aici şi le ia din mâna Lui.

Versetul 20a

Psalmul 69.20a: Ocara mi-a frânt inima şi sunt copleşit;

Acela, care în anii slujirii Sale a vindecat mereu inimile frânte, avea acum inima frântă prin ocară şi batjocură. Să mergem la Matei 27.28-43:

  • Matei 27.28-43: 28 L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o mantie stacojie. 29 Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” 30 Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau peste cap. 31 După ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de haina stacojie, La-u îmbrăcat cu hainele Lui … Şi I-au pus deasupra capului acuzaţia scrisă: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.” 40 … Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! 42 … Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! 43 S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”

L-au batjocorit deja pe Domnul Isus ca profet: »Hristoase, proroceşte-ne: cine Te-a lovit?« (Matei 26.68). Acum pe cruce batjocura este mult mai rea: tot ce omul a putut găsi la Domnul Isus ca să-L batjocorească, toate El le-a primit. În primul rând a fost batjocorit ca Împărat. L-au ridiculizat aşa de mult, prin aceea că L-au îmbrăcat cu această mantie şi I-au pus pe cap acea cunună de spini. El a venit însă ca Împărat pentru poporul Său, ca să-l binecuvânteze, ca să-i dăruiască binecuvântarea făgăduită deja lui Avraam; pentru aceasta venise şi mergea din loc în loc dăruind binecuvântare, închinat lui Dumnezeu, şi acum se sfârşea astfel: un Captiv într-o mantie împărătească cu un semn nu al binecuvântării ci al blestemului, spini pe capul Său. Cât de mult L-a lovit această batjocură! Apoi această acuzaţie: priviţi, Acesta este Împăratul vostru, cel care atârnă pe lemn, în mijloc, Acesta este Împăratul. Cât de mult L-a făcut să sufere această înjosire a demnităţii Sale împărăteşti. »Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!« Se punea la îndoială, că El era Fiul lui Dumnezeu. În felul acesta a fost batjocorită şi filiaţiunea Lui la Dumnezeu. El  nu le putea dovedi aceasta, şi cât de mulţumitori suntem noi, că El nu le-a dovedit aceasta, căci altfel noi nu am fi putut fi mântuiţi. Şi apoi iarăşi: »Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El!« Ce batjocură, ce batjocură!

Şi cel mai grav este desigur prezentat în versetul 43: »S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”« Aici se merge mai departe, este vorba de relaţia Sa cu Dumnezeul şi Tatăl Său, chiar şi aceasta a fost pusă la îndoială. Nu poate fi adevărat, ca Acesta să fie Preaiubitul Tatălui, căci atunci Dumnezeu L-ar fi salvat. Atunci L-ar fi scos de aici. Nu ne doare cel mai mult, când cineva lezează relaţiile noastre cele mai intime, preţuirea celor care ne iubesc? Aceasta ne loveşte cel mai mult. Şi atunci înţelegem când Domnul Isus spune: »Ocara Mi-a frânt inima«. Nici măcar faţă de această relaţie nu s-a arătat respect, chiar şi aceasta a fost lovită.

Versetul 20b

Psalmul 69.20b: şi am aşteptat compătimire, dar degeaba, şi mângâietori, dar n-am găsit niciunul.

Cât de singuratic a fost Domnul în necazul Lui mare. Aşa de singuratic, că nu a avut parte de nici o compătimire, toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit. În Ghetsimani a trebuit să-i mustre: »Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine?« Nu era nimeni, care să-L poată mângâia. Şi după aceea în sfârşit înainte de moartea Sa:

Versetul 21

Psalmul 69.21: Şi mi-au pus fiere în mâncare şi, în setea mea, mi-au dat să beau oţet.

Aceasta a fost ultimul lucru pe care I-l mai puteau face. Nevoia de a bea este în suferinţele fizice una din cele mai grave dureri pentru un răstignit. Pentru El au avut numai oţet şi pentru mâncarea Lui fiere sau otravă. De altfel aceasta este ceva care va trebui să vină cândva realmente ca judecată asupra lui Israel. În Ieremia (Ieremia 9.14; 23.15) citim, că Dumnezeu le va da să bea apă otrăvită, că El le va da pelin. Aceasta este iarăşi în mod normal ceva ce va simţi rămăşiţa credincioasă, ce va veni peste Israel. Atunci îşi vor putea aminti: a fost cineva care a fost într-un astfel de necaz şi care a fost pus în siguranţă, aşa cum găsim după aceea în versetele 30 şi 31 (Psalmul 69.30,31).

Urmează o secţiune care arată urmările care vor veni asupra lui Israel. Judecata va veni inevitabil asupra acestui popor. Aceasta ne-o arată versetele 23-29 (Psalmul 69.23-29); va fi o judecată foarte groaznică. Măslinul Israel va fi lovit şi vor rămâne numai câteva măsline. După bătutul măslinelor vor rămâne numai câteva (Isaia 17.6,7). Va rămâne o rămăşiţă foarte mică, toţi ceilalţi izraeliți vor fi nimiciţi. Oamenii mulţi, pe care noi astăzi îi vedem acolo în Israel, cea mai mare parte dintre ei va avea un sfârşit îngrozitor, când va veni în curând acest timp.

Versetul 22

Psalmul 69.22: Masa lor să fie o cursă înaintea lor şi prosperitatea un laţ.

Aceasta nu este binecuvântare, aceasta este judecată. Şi aceasta este ceea ce noi găsim în citarea acestui verset în Romani 11.9, ce a venit peste Israel: masa lor, deci ceea ce de fapt ar fi trebuit să fie spre binecuvântare pentru ei, aceasta au respins, şi prin aceasta le-a devenit o cursă, şi Israel a fost lepădat şi pus deoparte. Apoi au venit naţiunile sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de care noi astăzi putem profita. Desigur aceasta are un înţeles practic şi pentru noi. S-ar putea ca binecuvântarea, pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, să devină o cursă pentru noi şi aceasta este, cred eu, un lucru deosebit în timpul nostru, când suntem foarte binecuvântaţii în lucrurile pământeşti. Desigur şi aici sunt diferenţe, unul are mai mult, altul mai puţin. Şi în funcţie de cu cine ne comparăm, primim impresia că nu avem mult; dar în fond tuturor ne merge foarte, foarte bine, şi noi avem o masă foarte bogată în lucrurile pământeşti. Aceasta ne poate deveni o cursă, şi cu regret în multe cazuri a devenit o cursă. De aceea trebuie să fim foarte atenţi ca binecuvântarea, pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, să nu devină o cursă. Cum să procedăm cu ea ne arată de exemplu 1 Timotei 6, dar totodată ne arată, că noi trebuie să fim atenţi:

  • 1 Timotei 6.6-11,17-19: 6 Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. 7 Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 8 Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, ne va fi de ajuns. 9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă şi în multe pofte nebune şi periculoase, care cufundă pe oameni în ruină şi în distrugere. 10 Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri. 11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri … 17 Porunceşte celor bogaţi în veacul de acum să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună încrederea în nesiguranţa bogăţiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug, ca să ne bucurăm de ele; 18 să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, 19 strângându-şi pentru viitor, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce ceea ce este cu adevărat viaţă.

Versetul 23

Psalmul 69.23: Să li se întunece ochii ca să nu vadă!

Acum urmează pedeapsa orbirii: găsim aceasta şi în Romani 11.8, că Israel a avut parte de împietrire şi nu mai poate vedea mântuirea.

Versetul 24

Psalmul 69.24: Varsă-Ţi mânia peste ei.

1 Tesaloniceni 2 ne arată, că mânia lui Dumnezeu venise deja atunci peste Israel, şi în cei 2000 de ani care au trecut, au trecut mereu valuri peste popor, şi în timpul de necaz ele vor veni într-o măsură mult mai mare, când ei vor primi pe antihrist.

Versetul 25

Psalmul 69.25: Pustie să le rămână locuinţa şi nimeni să nu mai fie în corturile lor.

Ierusalimul a fost pustiit în anul 70. Însă acest verset este citat şi în Faptele Apostolilor 1.20, despre Iuda, şi aceasta a venit şi peste Israel ca sistem sub vechiul legământ, care nu mai are nici un viitor. Nu numai Ierusalimul a fost pustiit; nu, ci întreg sistemul iudaic ca atare şi vechiul legământ nu mai are nici un viitor.

Versetul 26

Psalmul 69.26: Căci ei persecută pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.

Ei au văzut ce a făcut Dumnezeu. »Şi noi am socotit că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit« (Isaia 53.4). Dar ei au mai făcut încă ceva, ei au lovit, şi prin aceasta s-au făcut în mod deosebit vinovaţi. Ei vor face aceasta încă o dată cu oamenii din rămăşiţa credincioasă, aceştia sunt cei răniţi, despre a căror durere ei vor vorbi atunci. Vedem iarăşi cum Domnul se face una cu rămăşiţa. Aici vedem de asemenea, că chiar dacă această lovire era efectiv pe Golgota şi în acele trei ore de întuneric, totuşi întreaga noapte stă în această umbră. Căci şi împrăştierea este urmarea acestei loviri, potrivit cu Zaharia 13.7: »Loveşte pe Păstor şi oile se vor risipi.« Turma s-a risipit deja înainte de Golgota, deci prin această lovire nu este vorba de împăcare, ci de faptul că Mesia a fost dat la o parte şi de ceea ce a însemnat aceasta pentru El. Şi urmarea în acest caz nu este strângerea, ci împrăştierea.

Versetul 27

Psalmul 69.27: Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor.

Aceasta înseamnă: consideră ca nelegiuire ce a avut loc; socoteşte-le lor ca nelegiuire, aşa cum nouă credincioşilor ne este socotită dreptatea.

Versetul 28

Psalmul 69.28: Să fie şterşi din cartea vieţii şi să nu fie scrişi împreună cu cei drepţi.

Priveşte, Dumnezeule, că în final va fi dreptatea şi că astfel de oameni nu vor putea trăi mai departe.

Dar acest Psalm nu se termină cu judecata. Mai întâi vine salvarea:

Versetul 29

Psalmul 69.29: Eu sunt necăjit şi sufăr; Dumnezeule, mântuirea Ta să mă ridice.

Aici s-ar putea traduce şi: „să mă aşeze în înălţime”.  Domnul Isus a înviat, S-a înălţat la cer. Şi ce găsim noi imediat după aceea? Lauda în versetul 30! Jertfe de laudă în loc de jertfe de animale, în versetul 32!

Aceasta este învierea. Şi apoi urmarea va fi lauda adusă lui Dumnezeu:

Versetele 30,31

Psalmul 69.30,31: Voi lăuda Numele lui Dumnezeu cu o cântare şi Îl voi preamări cu mulţumire. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un bou, un taur cu coarne şi cu copite despicate.

Domnul Isus Însuşi poartă grijă, ca după învierea Sa să fie adusă laudă lui Dumnezeu. Aici avem dreptul să ne vedem şi pe noi incluşi. Când în epistola către Evrei capitolul 2 Hristos intonează lauda în Adunare, atunci noi suntem acolo în El, ca să lăudăm pe Dumnezeu. Şi noi exprimăm această laudă în El, aşa cum avem dreptul s-o facem în adorare. Şi aceste jertfe de laudă sunt mai de valoare pentru Dumnezeu decât jertfele cele mai înalte din vechiul legământ, despre care este vorba în versetul 31.

Versetul 32

Psalmul 69.32: Cei blânzi (rămăşiţa) văd lucrul acesta şi se bucură; voi, care căutaţi pe Dumnezeu, vouă să vă trăiască inima!

Să vadă ce s-a petrecut cu Hristos şi să vadă că Dumnezeu a dat salvare, aceasta va îmbărbăta şi va înviora pe aceia care odată chiar şi în mare necaz vor fi striga după salvare.

Versetul 33

Psalmul 69.33: Căci Domnul ascultă pe cei nevoiaşi şi nu nesocoteşte pe cei încătuşaţi ai Săi.

Şi aşa va veni momentul, că rămăşiţa, care „stă” captivă fie în Ierusalim sau în afara lui în pustie şi pe munţi, va fi eliberată.

Şi atunci va fi aşa:

Versetul 34

Psalmul 69.34: Să-L laude cerurile şi pământul, mările şi tot ce mişună în ele!

Salvarea rămăşiţei va avea un efect nu numai pentru Israel, ci pentru tot pământul, şi chiar şi cerul va fi inclus, aşa de universală va fi aceasta. Va fi laudă, laudă adusă lui Dumnezeu. Spre aceasta se îndreaptă toate.

În ultimele două versete sunt amintite din nou cele două grupe de captivi:

Versetele 35,36

Psalmul 69.35,36: Căci Dumnezeu va mântui Sionul şi va zidi cetăţile lui Iuda; şi vor locui acolo şi le vor stăpâni; sămânţa slujitorilor Săi le va moşteni şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.

Aceia, care au rezistat şi suferit aşa de îngrozitor în locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru Sine, şi aceia care au trebuit să renunţe aşa de mult timp să slujească lui Dumnezeu în acest loc, ei vor găsi acolo odihnă. Ei au părtăşie cu Dumnezeu în acest loc; şi ei iubesc Numele Domnului Isus. De aceea acest Nume are valoare aşa de mare şi pentru noi, şi de aceea noi cântăm acestui Nume spre gloria Sa. Această dragoste a inimilor noastre este prezentată în ultimul verset al psalmului; psalmul se termină cu dragostea pentru Domnul Isus. El să facă să se înmulţească aceasta şi la noi, în mod deosebit când ne gândim la ceea ce am găsit în acest psalm, în ce suferinţe a fost El gata să coboare şi pentru noi.


Tradus de la: Hinabgestiegen in die unteren Teile der Erde

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).