Aptitudinile şi darurile
Exodul 36.1; 1 Cronici 15.22; 25.6,7

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 08.06.2020, Actualizat: 08.06.2020

Versete călăuzitoare: Exodul 36.1; 1. Cronici 15.22; 25.6,7

Exodul 36.1: Şi Beţaleel şi Oholiab şi orice bărbat cu inimă înţeleaptă, în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere ca să ştie cum să facă toate lucrările pentru slujba sfântului locaş, au făcut după toate câte poruncise Domnul.

1. Cronici 15.22: Chenania era şeful leviţilor pentru cântare, era învăţător în cântare, pentru că era iscusit.

1. Cronici 25.6,7: Toţi aceştia erau … la cântare în casa Domnului, cu chimvale, lire şi harfe, pentru slujba casei lui Dumnezeu …, care erau învăţaţi în cântarea Domnului.

Creştinii credincioşi au păreri foarte diferite cu privire la atitudinea care ar trebui să fie faţă de aptitudinile naturale: să li se acorde valoare în slujba pentru Domnul şi să fie folosite? Unii sunt de părere că aptitudinile naturale ar putea fi folosite în lucrarea lui Dumnezeu, dacă ele Îi sunt închinate şi sunt folosite în lucrarea Sa spre onoarea Sa. Alţi creştini credincioşi resping folosirea aptitudinilor naturale în slujba pentru Domnul. Unii creştini au căzut chiar în extrema nebiblică ca intenţionat să nu recunoască sau să nu folosească aptitudinile naturale ale muzicienilor creştini dotaţi sau ale vorbitorilor cu darul vorbirii – de teamă că în acest caz lucrarea Domnului ar fi „de la oameni” şi nu „de la Dumnezeu”. O astfel de privire a lucrurilor este nu numai denaturată (şi probabil otrăvită de invidie), ci ea este foarte departe de punctul de vedere biblic, că aptitudinile şi capacităţile sunt sfinţite.

Biblia învaţă foarte clar, că aptitudinile omeneşti sunt date de Dumnezeu. Ele pot fi şi trebuie folosite spre onoarea lui Dumnezeu. Cu regret aptitudinile omeneşti pot conduce, indiferent în ce domeniu, la mândrie şi la dorinţa de a primi recunoştinţă şi onoare de la oameni. O astfel de atitudine este deosebit de regretabilă şi chiar îngrozitoare, dar se pare că ea devine tot mai mult o regulă pentru creştinii care posedă aptitudine naturală mare. Dar cu siguranţă nu se urmează modelul biblic, dacă copilul este aruncat odată cu apa în care a fost scăldat, prin faptul că creştinii credincioşi cu aptitudini date de Dumnezeu sunt lăsaţi intenţionat la o parte sau chiar respinşi, ca să se pună oameni incapabili, care vor îndeplini în vreun fel misiunile. Este important să înţelegem punctul de vedere biblic, că aptitudinile sunt sfinţite, ca să nu cădem într-o extremă sau alta.

Moise şi cortul din pustiu

În Exodul 36.1,2 citim că Moise a împuternicit pe Beţaleel şi Oholiab şi pe orice bărbat cu pricepere să lucreze la cortul din pustiu, deoarece ei erau „cu inima înţeleaptă” şi Domnul „pusese înţelepciune şi pricepere în ei ca să ştie cum să facă toate lucrările pentru slujba sfântului locaş”. Întreg poporul Israel era solicitat să contribuie la construirea cortului (Exodul 35.4-9), însă numai oamenii calificaţi au fost solicitaţi să facă lucrarea pentru locaşul sfânt. Desigur exista pericolul ca Beţaleel şi Oholiab şi ceilalţi lucrători destoinici să devină mândri. Dumnezeu ar fi putut evita acest risc, spunându-i lui Moise ca lucrarea aceasta să fie făcută de oameni incapabili. Dar Dumnezeu a vrut ca oameni capabili să facă lucrarea sfântului locaş. De ce? Evident pentru faptul că ei puteau face mai bine lucrarea! Dumnezeu nu a vrut ca lucrarea să fie făcută de un om binevoitor – El a vrut ca lucrarea să fie făcută cu iscusinţă! Să ne mulţumim noi astăzi în Adunare (Biserică) cu mai puţin? Nu! Noi trebuie să urmăm modelul biblic şi să folosim aptitudinile date de Dumnezeu, care sunt prezente în Adunare, pentru proiecte şi programe. Aşa cum noi folosim tâmplari şi instalatori capabili, care oferă aptitudinile lor naturale pentru lucrarea la casa de Adunare, la fel ar trebui să folosim conducători, muzicieni şi vorbitori dotaţi, care sunt pregătiţi să închine aptitudinile lor naturale Domnului pentru programele de adunare şi slujire.

Conform cu Exodul 31.1-11; 35.30-35 Beţaleel şi Oholiab au fost numiţi de Dumnezeu pentru lucrare nu numai din cauza aptitudinilor date lor de Dumnezeu, ci pentru că ei erau bărbaţi umpluţi cu Duhul lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că ei ar fi avut un dar spectacular sau exaltat sau că ei ar fi fost „carismatici”, aşa cum am spune noi astăzi. Înseamnă simplu, că Duhul lui Dumnezeu i-a împuternicit şi „le-a dat înţelepciune şi pricepere şi cunoştinţă”, pentru ca astfel să fie capabili să facă cortul din pustiu şi tot ce era în el (Exodul 31.3). Citim că Dumnezeu „l-a umplut pe Beţaleel cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug, ca să facă invenţii – ca să lucreze în aur şi în argint şi în aramă şi în tăierea pietrei pentru montat şi în tăierea lemnului – ca să lucreze în orice meşteşug” (Exodul 31.3-5). Cu alte cuvinte: Dumnezeu a dat lui Beţaleel şi Oholiab şi celorlalţi nu numai aptitudini naturale la naştere, pe care ei le-au dezvoltat, ci El a împuternicit aceste aptitudini prin Duhul Sfânt. Astfel ideile pentru proiectele artistice creative şi cunoştinţele de specialitate, competenţa pentru a transpune în practică aceste idei creative, erau în totalitate de la Dumnezeu.

Aceasta este valabil şi astăzi. Dumnezeu dă oamenilor aptitudini naturale diferite şi dacă oamenii aceştia închină aceste aptitudini ale lor, pe care ei le dezvoltă mai departe, Domnului, atunci Duhul Său poate „împuternici” aceste aptitudini naturale, aşa că totul descinde de la Dumnezeu: ideile lor creative sau proiectele naturale, cunoştinţele lor în prelucrarea lemnului sau în muzica instrumentală, cântările de laudă ale lor sau lucrările artistice sau lucrul mâinilor lor, manualele lor de învăţătură sau prelegerile lor sunt spre zidire spirituală. Ce minunat! Cum am putea noi îndrăzni pe de o parte să ne lăudăm pe noi înşine cu aceste binecuvântări şi pe de altă parte să împiedicăm această„osteneală a dragostei” [1. Tesaloniceni 1.3] şi exprimarea de laudă şi adorare? Ele îşi au originea în aptitudinile naturale şi sunt binecuvântate de Dumnezeu Însuşi!

David şi Templul

1. Cronici 15 relatează despre pregătirile făcute de David pentru aducerea chivotului Domnului la Ierusalim. David a încredinţat lui Chenania răspunderea pentru cântare; la aceasta a contribuit şi faptul că Chenania „era învăţător în cântare, pentru că era iscusit [în cântare]” (1. Cronici 15.22).Faptul că muzica instrumentală este amintită împreună cu cântarea (1. Cronici 15.16), arată că Chenania era un muzician cu experienţă: el putea să cânte cu vocea cât şi cu lira, harfa, chimvalul şi alte instrumente muzicale. David voia muzică bună pentru închinarea adusă Domnului – el voia numai ce este cel mai bun pentru Domnul. Probabil erau mulţi cântăreţi cu voci răguşite şi muzicieni-ambiţioşi, care cu plăcere ar fi fost gata să slujească Domnului cu toate puterile. Însă David nu voia aceasta – şi nu era ceea ce voia Dumnezeu! David nu a acţionat în nici un caz pe propria răspundere: Dumnezeu Însuşi l-a mânat şi călăuzit.

Dacă citim mai departe în 1 Cronici, vedem: după ce chivotul legământului a fost adus la Ierusalim, David a făcut pregătirile pentru echiparea Templului (1 Cronici), pe care îl va construi cândva fiul său Solomon. Aceste pregătiri constau nu numai în planuri pentru clădirea Templului, ci şi faptul că David a împărţit pe leviţi în grupe pentru slujire, a numit portari pentru curţile Templului, a hotărât muzicieni şi multe altele. (citeşte 1. Cronici 15-29) Erau 288 de muzicieni calificaţi, care erau „învăţaţi în cântarea Domnului” (1. Cronici 25.7). Numai ce este cel mai bun pentru Domnul!

Când David i-a zis lui Solomon: „toate lucrările modelului, m-a făcut Domnul să le pricep în scris, prin mâna Lui peste mine” (1. Cronici 28.19), el s-a referit nu numai la planurile pentru construirea Templului şi modelul pentru obiectele care trebuiau folosite în slujba la Templu, ci şi „cetele preoţilor şi ale leviţilor, şi pentru toată lucrarea slujbei casei Domnului” (1. Cronici 28.13). Pentru echipamentul Templului (2. Cronici 3-4) au fost folosiţi meşteşugari cu experienţă. La sărbătoarea de sfinţire a Templului, mulţi muzicieni capabili au cântat cu instrumente şi cu gura cântări de laudă lui Dumnezeu, şi gloria Domnului a umplut Templul (2. Cronici 5.12-14)!

Romani 15.4 spune că „toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise spre învăţătura noastră”, aşa că în acestea sunt conţinute multe învăţături pentru noi astăzi. Dacă dăm lui Dumnezeu tot ce este cel mai bun al nostru, nu ar trebui atunci să recunoaştem că aptitudinile sunt sfinţite? Dacă stau la dispoziţie meseriaşi calificaţi sau muzicieni sau vorbitori şi ei sunt gata să dedice Domnului timpul şi aptitudinile lor, ei ar trebui recunoscuţi şi să primească ocazia să slujească Domnului cu aptitudinile lor. Desigur există totdeauna pericolul ca persoanele capabile să devină mândre şi să înceapă să-şi revendice onoarea. Aceasta se putea întâmpla şi lui Chenania şi celorlalţi muzicieni şi meseriaşi calificaţi de atunci. Dar cu toate că exista pericolul acesta, Dumnezeu i-a zis lui David – aşa cum El i-a zis şi lui Moise -, să aleagă oameni calificaţi, care puteau face lucrarea cea mai bună pentru casa Domnului. Şi noi ar trebui să recunoaştem că aptitudinile sunt sfinţite, şi să alegem pe aceia care sunt gata şi capabili să facă în domeniul lor ce este mai bun pentru Domnul.

Însă aceasta nu înseamnă că unii sunt trecuţi cu vederea! Fiecare are o anumită aptitudine, şi fiecare are locul lui deosebit ca să facă lucrarea şi să adore pe Domnul. Este mult de lucru, şi fiecare are locul lui în el! Învăţătura biblică, că lucrul este sfinţit, luat în sens strict nu se limitează la faptul că aptitudinea este sfinţită dacă noi practicăm „lucru creştin”. Dacă noi folosim cu iscusinţă aptitudinile noastre naturale şi le folosim în lucrul nostru zilnic într-o profesie care onorează pe Dumnezeu, Dumnezeu va binecuvânta aceasta la fel cum binecuvântează lucrul pe care-l facem în sau pentru Adunare (Biserică) sau pentru o slujbă creştină. Să înţelegem că aptitudinea este sfinţită şi să ne gândim că lucrul este sfinţit.

Invidie şi mândrie

Omul este înclinat să fie mândru şi invidios şi cu regret aceasta poate conduce - şi va conduce! - la tensiuni mari în Adunare (Biserică). Aceia care sunt calificaţi într-un anumit domeniu trebuie să fie foarte prudenţi, pentru ca ei să nu dispreţuiască sau să minimalizeze pe aceia care sunt mai puţin calificaţi în acel domeniu. De asemenea ei trebuie să fie atenţi să nu încerce să atragă atenţia asupra lor; ei ar trebui mai degrabă să lase pe Domnul să le deschidă uşile, pentru ca ei să poată folosi aptitudinile lor. În afară de aceasta ei nu ar trebui să ignoreze sau să excludă pe cei care sunt de asemenea activi în „domeniul lor”. Fiecare mădular al trupului este răspunzător să încurajeze pe alţii să folosească aptitudinile lor pentru lucrarea Domnului. Oamenii care nu sunt calificaţi într-un domeniu nu ar trebui să încerce să se implice cu forţa în acest domeniu. Ei trebuie să ţină seama să nu devină invidioşi pe aceia care sunt capabili în acest domeniu, ci ei ar trebui să primească şi să folosească cu bucurie toate aptitudinile pe care Dumnezeu li le-a dat. Un alt pericol constă în aceea să devii „fan” al unui vorbitor creştin foarte dotat, al unui autor sau al unui muzician. Aceasta poate conduce la „venerarea eroilor”, prin aceea că se onorează creatura în loc să preamărească pe Creatorul!

Nu este simplu să se evite aceste pericole, aşa cum toţi ştim din experienţă. În Filipeni 2.3,4 găsim îndrumări excelente cum putem evita mândria şi invidia: „nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deşartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuşi, nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare şi la cele ale altora.”

Aptitudini şi daruri

Şi într-un alt domeniu asemănător este de asemenea încurcătură, şi anume la diferenţa între aptitudinile naturale şi darurile spirituale. Aptitudinile naturale date de Dumnezeu nu sunt acelaşi lucru cu darurile spirituale date de Dumnezeu. Aptitudinile date de Dumnezeu le primeşte omul la conceperea lui; ele arată că Dumnezeu are suveran autoritate peste aptitudinile moştenite. Darurile spirituale date de Dumnezeu sunt date dimpotrivă la convertire şi sunt rezultatul harului suveran al lui Dumnezeu (Efeseni 4.7). Aşa cum aptitudinile naturale se dezvoltă, dacă sunt practicate, la fel ar trebui să fie dezvoltate darurile spirituale, prin aceea că ele sunt folosite. Apostolul Pavel l-a încurajat pe Timotei să nu neglijeze darurile lui spirituale, ci să le folosească şi să le dezvolte. (Vezi 1. Timotei 4.14,15 şi 2. Timotei 1.6.) Aşa cum aptitudinile noastre naturale sunt instruite, atunci când le practicăm, la fel este şi cu darurile noastre spirituale, dacă ele sunt practicate.

În anumite domenii aptitudinile naturale se aseamănă cu darurile spirituale, dar ar trebui să se diferenţieze principiul care stă la baza lor. Astfel de exemplu există atât o aptitudine naturală de a da învăţătură, cât şi darul spiritual al dării de învăţătură. (Vezi Romani 12.7; 1. Corinteni 12.8 şi Efeseni 4.11). Aptitudinea şi darul evident nu sunt una şi acelaşi lucru, căci sunt mulţi învăţători şi vorbitori buni care nu sunt creştini. Unii dintre aceşti bărbaţi şi aceste femei nu au învăţat cum se dă învăţătura – ei sunt simplu „născuţi învăţători”! Ei s-au născut cu o aptitudine naturală de a da învăţătură şi au dezvoltat acest talent, devenind aptitudine. Să presupunem că o persoană cu talent natural de învăţător devine creştin credincios. Are această persoană darul spiritual pentru a da învăţătură referitoare la lucrurile lui Dumnezeu? Probabil că da, dar probabil nu! Deseori Dumnezeu face ca talentul natural de învăţător să fie urmat de darul spiritual ca învăţător – dar nu întotdeauna! La fel El dă uneori unui om, care nu are talentul natural de învăţător, la convertirea lui darul spiritual de a da învăţătură şi îl face un învăţător folositor şi eficient al Cuvântului lui Dumnezeu.

Desigur credincioşii pot aplica talentele lor naturale spre onoarea lui Dumnezeu, chiar dacă ei nu au darul spiritual de învăţător, ci au numai aptitudinea naturală de a da învăţătură şi de a vorbi. Sunt multe domenii în Adunare unde Duhul lui Dumnezeu poate folosi aptitudinile naturale al învăţătorilor capabili şi unde ei pot sluji spre onoarea lui Dumnezeu. Însă ar trebui întotdeauna să ne gândim că unor anumiţi slujitori ai lui Dumnezeu le-a fost dat darul deosebit să înveţe pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu spre binecuvântarea Adunării. Aceşti oameni ar trebui încurajaţi să dezvolte darurile lor şi să le folosească. Aceasta este valabil şi pentru toate celelalte daruri spirituale numite în Romani 12, 1. Corinteni 12 şi Efeseni 4.

Uneori diferenţa între aptitudinile naturale şi darurile spirituale este foarte evidentă, însă uneori nu. Trupului lui Hristos i se slujeşte cel mai bine dacă mădularele lui ştiu că sunt diferenţe de principiu, însă ele nu folosesc mult timp să găsească aceste diferenţe de principiu pentru fiecare mădular al trupului! Domnul aşteaptă de la fiecare dintre noi ca noi să dezvoltăm aptitudinile noastre naturale şi să-I închinăm Lui aptitudinile noastre. El aşteaptă de asemenea ca noi să cunoaştem, să primim şi să dezvoltăm darul spiritual sau darurile spirituale, pe care El ni le-a dar fiecăruia din noi spre onoarea Sa sau spre binele poporului Său. Noi toţi ar trebui să contribuim la aceasta şi să ne punem la dispoziţie pentru ca să transpunem în practică cât se poate de bine aptitudinile naturale şi darurile spirituale, pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ar trebui să recunoaştem pe acei credincioşi care evident au daruri spirituale spre binecuvântarea Adunării lui Dumnezeu, şi să le oferim ocazia să practice darurile lor. La fel ar trebui să facem cu fiecare credincios care are evident aptitudini şi daruri naturale; şi acestea pot fi folosite pentru binecuvântarea Adunării lui Dumnezeu, şi ar trebui să le oferim ocazia pentru aceasta. Dacă mândria sau invidia omenească se opune, ar trebui să ne ocupăm cu aceste păcate, dar să nu împiedicăm sau să sufocăm lucrarea Duhului Sfânt, prin aceea că nu recunoaştem adevărul biblic, că aptitudinea este sfinţită.

Cum poţi oferi darurile proprii fără să dai impresia că eşti mândru?

(Răspunsul la această întrebare este din sursa următoare: „How can I present my gifts without

appearing prideful or threatening?“)

[…] Întrebare: Cum se oferă darurile proprii sau cum se informează Adunarea (Biserica) despre darurile proprii fără să aibă efect de mândrie? Adunarea lui Dumnezeu pare să accepte cu bunăvoinţă oameni incapabili, însă după experienţa mea există înclinaţia ca oamenii capabili să fie acuzaţi de înfumurare.

Răspunsul lui D.R. Reid: […] Gândim că răspunsul în mare la întrebarea dumneavoastră este: începe prezentându-te mic. Fiţi gata să aplicaţi aptitudinile, talentele şi darurile în grupe mici, acolo şi atunci unde aveţi ocazia să faceţi aceasta – cum ar fi şcoala duminicală sau activităţile cu tinerii. Lăsaţi pe Domnul să poarte grijă ca alţi credincioşi să vorbească despre darurile şi talentele dumneavoastră. Dacă Dumnezeu vrea, atunci la timpul potrivit vor urma probabil ocazii mai multe şi „mai mari”. Fiţi răbdător. Sperăm ca răspunsul acesta să vă ajute.


Tradus de la: Begabungen und Gaben

Titlul original: „The Sanctity of Skill“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Daruri ale Duhului (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).