Pierdut pentru totdeauna …
Iadul – un loc îngrozitor

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Verset călăuzitor: Luca 16.26

Luca 16.26: Şi, pe lângă toate acestea, între noi şi voi este întărită o prăpastie mare, astfel încât cei care vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

Citeşte Luca 16.19-31.

Introducere

„Pentru totdeauna” este un cuvânt pe care nu ni-l putem imagina corect. Încearcă să ţi-l imaginezi! Este ca şi cum ai medita la jumătatea de drum spre infinit! Gândeşte la o existenţă veşnică – pentru totdeauna şi totdeauna şi totdeauna … Ce ar fi dacă o astfel de idee ar fi adevărată? Biblia ne învaţă, că noi vom exista pentru totdeauna. Ceea ce a început ca exerciţiu spiritual simplu, devine acum o experienţă emoţională. Dacă conceptul despre existenţa veşnică creşte în noi, sentimentele noastre se vor transforma din fericire în teamă – în funcţie de relaţia noastră cu Dumnezeu. Biblia învaţă, că credincioşii vor trăi pentru totdeauna cu Dumnezeu, într-un loc numit cer, în timp ce necredincioşii vor trăi veşnic într-un loc numit iad.

Nu ne gândim cu plăcere la iad

Iadul nu este o temă plăcută, la care medităm cu plăcere, şi mulţi necredincioşi înlătură această temă din gândurile lor – cu excepţia cazului când o folosesc ocazional ca blestem. Unii necredincioşi ar fi însă de acord, că trebuie să fie ceva de felul iad. Dacă Stalin şi Hitler în cele din urmă vor fi eliberaţi de crimele şi faptele lor de groază, prin aceea că mor, şi aceasta este valabil pentru omenirea toată, atunci viaţa ar fi total nepotrivită şi nedreaptă. Cândva trebuie clarificate toate conform unui standard bine stabilit, şi să fie şi pedeapsă, căci altfel toate vorbele despre demnitatea omului, drepturile omului şi faptele bune ar fi numai vorbă de duh. Cu toate că mulţi oameni trăiesc cu un astfel de mod de argumentare, nu vor să accepte noţiunea biblică de iad. De ce? Deoarece Biblia învaţă că iadul este un loc nu numai pentru Stalin şi Hitler, ci pentru fiecare necredincios. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3.23).

În relatarea din evanghelia după Luca 16 despre Lazăr şi omul bogat Biblia ne dă o învăţătură importantă despre iad. Înainte de a merge mai departe ar trebui accentuat că cuvântul tradus în versetul 23 prin „iad” ar trebui tradus mai bine prin „Hades”. Luat în sens strict „Hades” este descrierea situaţiei momentane a necredincioşilor morţi, care aşteaptă „trimiterea” definitivă în iad [n. t. traducerile în limba română folosesc expresia „Locuinţa morţilor” = Hades].

Deoarece Domnul Isus a povestit-o ca şi cum ar fi o adevărată istorisire şi nu o parabolă, nu este surprinzător că El a folosit cuvântul „Hades”, ca să descrie starea omului bogat, căci ultima zi a judecăţii pentru condamnare în mod evident nu a avut loc. Descrierea „Hadesului” aici în Luca 16 este desigur aplicabilă la iad – locul acelora care vor fi pierduţi pentru totdeauna.

O inversare a lucrurilor

Luca 16.19-21: Şi era un om bogat, care se îmbrăca în purpură şi in subţire [probabil byssus] şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi de strălucire. La uşa lui [sau: poarta lui] era pus un sărac, numit Lazăr, plin de bube, dorind mult să se sature cu fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.

În versetele 19-21 citim că iadul este un loc al unei inversări surprinzătoare. În viaţa aceasta omul bogat avea ceva de prezentat, în timp ce Lazăr nu avea nimic. Fariseii, care au ascultat această istorisire (Luca 16.14), au văzut aşa, că acest om bogat era evident binecuvântat de Dumnezeu şi acesta a plăcut cel mai mult lui Dumnezeu. Pe sărmanul Lazăr suferind îl considerau o persoană disciplinată şi pedepsită de Dumnezeu. În fond el părea părăsit de Dumnezeu şi lăsat în seama câinilor de pe drum, ca să fie lins de ei, ceea ce din punct de vedere religios îl făcea necurat. Însă după moarte tocmai Lazăr a fost găsit înaintea tuturor celorlalţi în sânul lui Avraam. Această frază a fost înţeleasă de ascultători ca fericire veşnică în Paradis! Ce întorsătură surprinzătoare!

Observă, că despre omul bogat nu se spune că el ar fi avar sau un Simon Legree [figură de roman în cartea Coliba unchiului Tom]. Realmente versetul 21 ar putea arăta că el a permis lui Lazăr să primească resturile de mâncare de la masa sa. Acest om bogat ar fi caracteristic pentru mulţi americani de astăzi – care aparent savurează favoarea lui Dumnezeu şi în nici un fel nu neglijează intenţionat pe cei săraci şi suferinzi. Chiar şi eforturile aparente, în ceea ce priveşte grija pentru alţii, sunt caracteristice pentru cei mai mulţi cetăţeni. Desigur Dumnezeu nu va trimite în iad o persoană aşa de „bună”! Însă Domnul Isus corectează cu această istorisire această gândire falsă. Biblia nu învaţă aici, că toţi bogaţii vor ajunge în iad şi săracii vor ajunge în cer. Luca 16 nici măcar nu ne spune din ce cauză bogatul ajunge în iad şi săracul în cer, cu toate că egocentrismul omului bogat ar putea fi un mic indiciu. Înţelesul propriu-zis al mântuirii, şi anume Hristos, ne este dat în Scriptură în multe locuri, însă nu este ţelul acestei istorisiri. Locul acesta din Biblie scoate în evidenţă că s-ar putea ca statutul şi poziţia acestei vieţi să se schimbe deodată după viaţa aceasta. Noi creştinii nu trebuie să ascundem acest adevăr faţă de societatea noastră.

Iadul – un loc al pedepsei dureroase

Luca 16.23,24: Pe când era în Locuinţa Morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi, strigând, a zis: „Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în văpaia aceasta!”

În versetele 23 şi 24 descoperim că iadul este un loc al unei pedepse dureroase. Unii necredincioşi au imaginaţia că iadul ar fi un fel de reunire plăcută cu toţi vechii lor prieteni. Biblia nici măcar nu lasă să se întrevadă o astfel de idee. Omul bogat suferea dureri şi chinuri (Luca 16.24) şi nu voia nicidecum ca cineva să vină vreodată în acest loc îngrozitor (Luca 16.28). Şi acolo nu era nici o uşurare – nici măcar cea mai mică speranţă nu se întrezărea. „Este dreaptă o astfel de pedeapsă?”, întreabă mulţi oameni. Este mai puţin o întrebare de corectitudine, şi mai mult o chestiune de alegere. Să presupunem că eu mă înec şi mă decid să nu cred aceasta şi să nu iau colacul de salvare, care mi-a fost aruncat. Sunt consecinţele corecte? Necredincioşii aleg să meargă în iad, pentru că ei ori refuză să creadă adevărul ori nu „fac” nimic pentru aceasta. Domnul spune în Matei 13.42, că iadul va fi un loc „al plânsului şi al scrâşnirii dinţilor”. Deoarece ei au ales iadul în loc de cer, unii necredincioşi vor „plânge” şi vor regreta la nesfârşit şi alţii cuprinşi de mânie mare vor scrâşni din dinţi pentru totdeauna împotriva lui Dumnezeu. Dacă tu citeşti aceste rânduri şi nu eşti un creştin credincios, din fericire nu este încă prea târziu pentru tine să eviţi pedeapsa dureroasă a iadului. Decide-te să predai acum viaţa ta lui Hristos, înainte să mergi la pierzare pentru totdeauna.

Iadul – un loc de amintire conştientă

Luca 16.25: Dar Avraam a zis: „Copile, adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai primit din plin cele bune şi Lazăr pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.

Versetul 25 învaţă că iadul este un loc de amintire conştientă. Iadul nu este încetarea conştientizării sau amintirii. Omul bogat era nu numai conştient ce îi lipsea, atunci când a văzut pe Lazăr, ci el putea să-şi amintească bine de trecutul lui. Realmente i s-a poruncit să gândească în urmă la viaţa sa pe pământ. (În versetul 25 verbul „a-şi aminti” este folosit la imperativ.) Din fericire în viaţă suntem capabili cel puţin parţial să ştergem aducerea aminte de greşelile din trecut. Această însuşire omenească ajută să facă viaţa mai plăcută. Însă în iad nu va fi un astfel de confort. Fiecare conştientizare a vinei va fi deplină şi activă. Probabil Domnul Isus a avut în vedere această „conştiinţă care roade”, atunci când El a descris iadul ca un loc „unde viermele lor nu moare …” (Marcu 9.44-48). Ce ar putea fi mai rău decât să-ţi aminteşti veşnic de ocaziile pierdute în a crede adevărul simplu?

Iadul – nu este posibilă o reîntoarcere

Luca 16.26: Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este stabilită o prăpastie mare, aşa că cei care ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi, să nu poată.

Am fost învăţaţi că iadul este un loc de unde nu mai este posibilă nici o întoarcere (Luca 16.26). În iad nu mai există o a doua şansă! Orice părere despre o reîncarnare este total străină Scripturii: „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata …” (Evrei 9.27). De asemenea iadul nu este un loc pentru o pedeapsă temporară, unde după un timp de curăţire se merge în cer. Biblia învaţă cu toată certitudinea că la sfârşit nu toţi vor ajunge în cer (Matei 25.41,46). În realitate acolo este o prăpastie mare, ceea ce înseamnă că iadul este o stare permanentă. Versetul 26 arată clar că este imposibil ca cineva din cer să poată ajuta cuiva din iad. Compasiunea este posibilă numai în viaţa aceasta. Singura veste bună este că graniţele stabilite înseamnă că credincioşii în cer vor fi pentru totdeauna în siguranţă. Creştinii credincioşi pot la fel de puţin reveni din cer ca şi Hristos, deoarece poziţia binecuvântată a fiecărui credincios este în Isus pentru totdeauna (Efeseni 1.6).

Iadul – un loc real îngrozitor

Luca 16.27-31: Şi bogatul a zis: „Te rog, atunci, părinte, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, şi să le mărturisească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” Dar Avraam i-a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraam”, a zis el: „ci, dacă se va duce la ei cineva dintre cei morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a zis: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor fi înduplecaţi nici chiar dacă ar învia cineva dintre cei morţi.”

În final vedem în versetele 27-31 că iadul este un loc real şi îngrozitor. Bogatul a fost obligat că recunoască, că respingerea Scripturii sau neglijarea ei înseamnă să fi pierdut pentru totdeauna. Ca şi cei cinci fraţi ai lui de pe pământ, bogatul a avut acces în viaţa sa la „Moise şi profeţi” (Luca 16.29). Desigur aceasta este o referire la Vechiul Testament. Aminteşte-ţi că în momentul acela Noul Testament nu era încă scris. Pentru fiecare, care era deschis pentru adevăr, Biblia era o dovadă suficientă – şi aceasta este şi acum aşa! Minunile nu vor convinge pe scepticii cu inima împietrită şi pe „răzvrătiţi”, contrar gândurilor şi argumentelor bogatului (Luca 16.30). Un proverb vechi spune: „A man convinced against his will, is of the same opinion still!” (Un om, care este convins împotriva voii sale, are încă aceeaşi părere.)

Dovada acestei afirmaţii din versetul 31 a fost adusă nu la mult timp după ce Domnul a spus această istorisire. Un om cu numele Lazăr (vezi Ioan 11) a fost înviat dintre morţi pentru atestarea adevărului Domnului şi a Scripturii. Fariseii, care nu voiau să asculte pe „Moise şi pe proroci”, nu au fost convinşi să devină credincioşi, nici măcar atunci când unul a înviat dintre morţi. Aceşti necredincioşi îndărătnici şi împietriţi în loc să creadă au plănuit să omoare pe Isus (Ioan 11.53) – şi la fel şi pe Lazăr (Ioan 12.10)! De asemenea nici învierea Domnului curând după aceea nu a schimbat necredinţa lor. Cât de îngrozitor pentru aceşti necredincioşi, împreună cu bogatul şi mulţi alţii care resping Scriptura, atunci şi acum, să înţeleagă după moarte că ei sunt pierduţi pentru totdeauna.

Domnul vorbeşte mai mult despre iad decât despre cer

Este remarcabil, că în relatările celor patru evanghelii Domnul Isus vorbeşte mai mult despre iad decât despre cer. De ce Domnul nostru preaiubit, care „mergea din loc în loc făcând bine” (Faptele Apostolilor 10.38), a vrut să petreacă aşa de mult timp să vorbească despre o temă aşa de neplăcută? Epistola 2 Petru 3.9 dă răspunsul: Dumnezeul nostru nu doreşte ca cineva să piară pentru totdeauna în iad.


Tradus de la: Für immer verloren

Titlul original: „Lost Forever“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Luca 16 (1)

Mai multe articole ale autorului David R. Reid (51)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen