În care Adunare (Biserică) să merg? (1)
Gânduri introductive

SoundWords

© SounsWords, Online începând de la: 16.02.2019, Actualizat: 16.02.2019

Eu nu am nevoie de nici o Adunare (Biserică)

S-ar putea să fie cititori care la întrebarea din titlu spun: Această întrebare nu este pentru mine. Eu vin dintr-o Adunare (Biserică) foarte bună. – Realmente se pot constata următoarele: dacă acum treizeci până la patruzeci de ani în urmă era de la sine înţeles ca şi creştin să mergi la o Adunare sau Biserică[1], mulţi gândesc în zilele noastre că pot trăi foarte bine ca şi creştin fără o Adunare (Biserică). Deseori aceasta are a face cu dezamăgirile de care au avut parte într-o biserică. Desigur este în legătură şi cu duhul timpului, care este marcat tot mai mult de izolarea individuală. Aceasta se remarcă în viaţa socială normală de exemplu prin multele gospodării individuale. Sunt mulţi care nu ştiu cum se numesc vecinii lor.

De aceea mai întâi trebuie să răspundem la întrebarea: De ce un creştin credincios ar trebui din principiu să meargă la o biserică creştină?

Apelul adresat ascultării noastre

Vrem să citim un pasaj din epistola către Evrei:

Evrei 10.23-27: 23. Să ţinem cu tărie mărturisirea speranţei neclintite (deoarece credincios este Cel care a promis); 24. şi să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, 25. nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii, ci încurajându-ne, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua. 26. Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, 27. ci o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii şi văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori.

Este evident, că erau unii, care aveau obiceiul să nu mai meargă la strângerile laolaltă. Fenomenul acesta apare în zilele noastre tot mai mult pe prim plan. Însă deja acum două mii de ani era obiceiul la unii să nu (mai) meargă la strângerile laolaltă. Creştinii credincioşi evrei erau în pericol să se reîntoarcă la iudaism. Presiunea venită din partea lumii politice şi religioase era imensă. Unora li s-au răpit toate bunurile (compară cu Evrei 10.34). Nu toţi au rezistat presiunii. Omeneşte privind era foarte uşor de înţeles că ei au rămas mai bine acasă şi voiau să practice viaţa de credinţă în ascuns. Scriitorul epistolei către Evrei pune toată severitatea pe conştiinţele credincioşilor, atunci când scrie, că evreii au renunţat la „mărturisirea speranţei”, atunci când nu au mai mers la strângerile laolaltă.

Ce este deci „mărturisirea speranţei”? O speranţă se referă întotdeauna la ceva care este în viitor. Ce aşteptăm noi ca şi creştini pentru viitor? Noi aşteptăm pe Domnul Isus „din cer” (compară cu Filipeni 3.20; 1 Tesaloniceni 1.10). Domnul Isus va veni din cer şi noi vom merge în întâmpinarea Lui, pentru ca să fim pentru totdeauna la El (compară cu 1 Tesaloniceni 4.17; 5.10). Evreii au dat această mărturisire, adică, ei au crezut în ea, şi acum ei erau încurajaţi să ţină realmente cu tărie această mărturisire şi să nu renunţe la ea.

Însă această părtăşie cu Domnul era posibilă pentru evrei (şi pentru noi) nu abia atunci când ei (noi) vor fi în cer la El. Şi aici pe pământ ei puteau (putem noi) să aibă părtăşie cu Domnul şi să trăiască în mod deosebit prezenţa Sa, şi anume acolo unde credincioşii se adună: „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu{textual: „pentru Numele Meu”}, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Deci nu se potrivea „mărturisirii speranţei” lor, dacă evreii neglijau strângerile laolaltă. Într-adevăr ei voiau să fie în viitor la Domnul Isus, şi de asemenea mărturiseau că ei Îl aşteaptă şi au ieşit în întâmpinarea Lui, dar pe pământ nu voiau să meargă la locul unde Domnul Isus va fi prezent.

Deci dacă am mărturisit că noi aşteptăm pe Hristos din cer şi mergem în întâmpinarea Lui, ca să fim la El, dar nu arătăm nici un interes să ne strângem pe pământ „în Numele Lui”, atunci ceva nu este în ordine. Atenţionarea ca noi „să nu părăsim strângerea noastră laolaltă” stă chiar în legătură directă cu pericolul căderii de la credinţă. Sfârşitul va fi atunci numai „o înfricoşătoare aşteptare a judecăţii şi văpaia de foc”. Deci dacă deja atunci aceşti credincioşi evrei aveau nevoie de o astfel de atenţionare, cu cât mai mult noi: să ne încurajăm „şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropriindu-se ziua [Domnului].” Vrem noi să luăm această atenţionare din nou la inimă?

După ce am văzut apelul adresat ascultării noastre, vrem să vedem şi apelul adresat inimii noastre.

Apelul adresat inimilor noastre

1 Corinteni 11.23-26: 23. Pentru că eu [Pavel] am primit de la Domnul ce v-am şi dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine 24. şi, mulţumind, a frânt şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceţi aceasta spre amintirea Mea“. 25. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“. 26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El.

Apelul adresat inimilor noastre spune: este o ultimă dorinţă a Domnului nostru. Nu numai noi oamenii ne bucurăm când cineva se gândeşte la noi şi simţim profund, când cineva ne uită, ci şi Domnul Isus. Când Iosif era în închisoare, el a interpretat visul paharnicului. Când acesta a fost eliberat din închisoare, aşa cum Iosif a tălmăcit, Iosif i-a spus: „Dar adu-ţi aminte de mine când îţi va fi bine şi arată bunătate faţă de mine, te rog, şi aminteşte de Mine la faraon” (Geneza 40.14). Fiind eliberat, se spune apoi despre paharnic: „Dar mai-marele paharnicilor nu şi-a adus aminte de Iosif şi l-a uitat” (Geneza 40.23). Vedem în Iosif o imagine foarte frumoasă a Domnului Isus. Întrebarea adresată inimilor noastre este: Ne gândim noi la Domnul? Ne amintim noi regulat despre ce a făcut El pentru noi? Vestim noi moartea Sa? Ultima dorinţă a Domnului nostru nu ar trebui să ne lase reci. El a rostit-o în acea noapte în care ura omului s-a arătat cel mai clar şi L-au prins, ca să-L omoare.

Dacă cercetăm mai exact 1 Corinteni 10.16,17, vom constata că Masa Domnului este o masă de părtăşie. O astfel de masă o putem sărbători numai într-o strângere laolaltă ca Biserică (Adunare). Dragostea pentru Domnul ne va determina să împlinim ultima Lui dorinţă şi să nu-L ignorăm. Poate apelul acesta să atingă inima ta?

Sunt mult mai multe motive, care arată clar cât de important este să mergi într-o biserică creştină, însă în cadrul acestui articol vrem să ne limităm la cele spuse.

De ce merg eu în biserica (adunarea) aceasta sau aceea?

Până acum ne-am ocupat cu grupa acelora care sunt de părere că ei nu au nevoie de biserică. Mai sunt alte trei grupe:

  1. Cineva aparţine deja din copilărie unei biserici, unde părinţii lui l-au luat cu ei. În această grupă socotim şi pe toţi aceia care au mers la biserica în care ei au venit la credinţă.

  2. Cineva şi-a căutat intenţionat biserica la care merge.

  3. Cineva caută încă o biserică potrivită.

Toate cele trei grupe stau înaintea aceleiaşi probleme: sunt foarte multe diferite biserici (libere), comunităţi şi părtăşii creştine, că ei primesc impresia, că trebuie să facă o alegere.

Creştinii din prima grupă ar putea gândi, că ei nu stau sub această constrângere de a alege. În realitate ei au ales numai o cale simplă şi lasă alegerea pe seama altora, în care ei se încred. Cu toate acestea şi ei trebuie să se întrebe: este biserica, în care eu merg, o biserică bazată pe principii conform Scripturii? Pot eu realmente să las decizia pe seama altora sau nu am eu o răspundere personală înaintea Domnului? – Probabil niciodată nu ţi-ai pus această întrebare sau niciodată nu ai căutat un răspuns la ea. Însă cândva vei sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi probabil va trebui să constaţi ruşinat că tu niciodată nu te-ai întrebat ce înseamnă să fi adunat „în Numele Său”.

Ne gândim în mod deosebit la copiii părinţilor credincioşi. Atâta timp cât ei sunt încă mici, este corect ca ei să meargă la biserică împreună cu părinţii lor. Dar când ajung majori, fiecare din ei trebuie să caute din nou locul unde Domnul doreşte să adune pe ai Săi (compară cu Matei 18.20; Deuteronomul 12).

Este important să te preocupi serios cu această întrebare, în care biserică mergi. Aceasta va avea o influenţă majoră asupra vieţii tale creştine de viitor. Aproape nimic altceva nu ne marchează aşa de mult ca strângerile laolaltă în care mergem.

Dar probabil tu spui: da, cu biserica este ca şi cu un buchet de flori mare cu tot felul de flori, acolo este câte ceva pe gustul fiecăruia. Unul iubeşte trandafirii, altul garoafele, al treilea lalelele. Fiecare poate să-şi aleagă ceva, ce îi place. – Tu aparţii probabil grupei a doua şi ai luat o hotărâre conştientă, însă după gustul tău. Unul acordă valoare mare muzicii bune, respectiv cântatului şi de aceea merge în biserica A. Acolo sunt activităţi corale bune şi în „serviciul divin” cântă o bandă. Alţii acordă valoare mare unei lucrări bune cu copiii şi cu tinerii şi de aceea merg în biserica B, deoarece copiii lor sunt acolo „bine trataţi”. Alţii acordă valoare unei predici bune şi merg în biserica C, unde ei pot auzi pe predicatorul dotat X. Şirul ar putea fi continuat. Te recunoşti tu pe tine? Ţi-ai pus vreodată întrebarea dacă criteriile tale de alegere sunt corecte? Deseori aceste întrebări se pun (abia) atunci când cineva trebuie să meargă în altă localitate din cauza schimbării locului de muncă sau al studiului şi acolo trebuie să caute o nouă biserică.

Noi nu citim niciodată în Noul Testament despre diferite „forme de biserici”, aşa cum noi în timpul nostru cunoaştem diferite biserici libere sau părtăşii creştine. Dimpotrivă: întotdeauna citim numai despre o singură Biserică, de exemplu despre „biserica tesalonicenilor” (1 Tesaloniceni 1.1) sau despre „Adunarea lui Dumnezeu care este în Corint” (1 Corinteni 1.2). Dacă ne gândim la imaginile din Noul Testament care ilustrează Biserica, atunci citim despre „o perlă” (Matei 13.46), despre „un singur trup” (Efeseni 4.4; 1 Corinteni 10.17), despre „o singură turmă” (Ioan 10.16), despre „casa lui Dumnezeu” (Evrei 10.21; 1 Petru 4.17), despre „mireasa” (Apocalipsa 21.2,9) şi aşa mai departe. Sciziunile şi fărâmiţările, pe care le găsim astăzi în creştinătate (sub forma multor biserici şi părtăşii diferite), în nici un caz nu sunt în sensul Sfintei Scripturi. În aceasta constă desigur şi întreaga problematică a zilelor noastre. Chiar şi din acest motiv trebuie să ne gândim bine astăzi, cu care creştini ne strângem laolaltă, şi să ştim care biserică doreşte să se orienteze cu hotărâre după principiile Noului Testament. Probabil tu eşti de acord cu toate şi spui: da, dar astăzi trebuie în cele din urmă să faci o alegere.

Trebuie noi să facem o alegere?

Vrem mai întâi să vedem dacă într-adevăr noi putem alege.

Deci, Dumnezeu nu ne-a dat o listă, pe care stau „cele şapte puncte” ale noastre, pe care le putem bifa repede. Noi trebuie astăzi să căutăm locul la fel ca israeliţii atunci când Dumnezeu le-a poruncit: „Să căutaţi locuinţa Sa la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru dintre toate seminţiile voastre, ca să-Şi pună Numele acolo, şi să vii acolo” (Deuteronomul 12.5). În locul acesta din Vechiul Testament se foloseşte cuvântul ebraic pentru „a căuta” (darasch), tradus prin „a căuta”. Înseamnă efectiv „a căuta”. Aşa este tradus în aceeaşi carte şi în Deuteronomul 4.29, şi este interesant că imediat după aceea citim încurajarea minunată, că cei care „caută” vor „găsi”. Deci pentru a găsi locul, pe care Domnul l-a ales, unde El doreşte să fie în mijlocul alor Săi (compară cu Matei 18.20), noi trebuie să studiem Biblia şi să găsim în ea locul; aceasta înseamnă, noi trebuie să ştim cum este caracterizat locul acesta. Este important că în privinţa aceasta noi nu acţionăm după cum gândim noi că este bine şi căutăm o biserică „după gustul nostru”. Aceasta devine clar şi prin cuvintele, pe care Dumnezeu le-a adăugat în cartea Deuteronomul: „Ia aminte să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care-l vei vedea!” (Deuteronomul 12.13).

Probabil vei spune: voi autorilor sunteţi marcaţi prin mişcarea fraţilor şi vedeţi totul prin aceşti ochelari. Priviţi la sciziunile din cadrul acestei mişcări, şi atunci veţi vedea ce se întâmplă dacă se urmează învăţătura acestei mişcări. – Este într-adevăr ruşinos, trebuie recunoscut aceasta, câte despărţiri au avut loc tocmai în cadrul acestei mişcări. Însă cu toate acestea nu înseamnă neapărat că toate învăţăturile (sau numai o parte din ele) sunt false. Întotdeauna este pericolul să practici cu mijloace false un anumit principiu corect. Etalonul poate fi întotdeauna numai Cuvântul lui Dumnezeu.

De aceea vrem acum să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. Pentru aceasta vrem în partea a doua a seriei de articole să parcurgem scrierile Noului Testament, ca să învăţăm cum este caracterizată Biserica în evanghelii şi în epistole. Nu vrem să „bifăm” unul după altul un pasaj biblic, ci pentru noi este importantă impresia de ansamblu, pe care o câştigăm dacă cercetăm Noul Testament cu privire la această temă. (Ar fi foarte de recomandat, să se studieze personal această temă pe baza Bibliei.) Acest parcurs prin Noul Testament ne va arăta clar, că noi nu trebuie să căutăm o biserică după criterii carnale sau nespirituale sau după presupuse criterii spirituale. Motivele carnale şi nespirituale pentru alegerea unei biserici pot fi de exemplu: preferinţele mele muzicale trebuie satisfăcute; un presupus argument spiritual este de exemplu: biserica este plină de râvnă în lucrarea de evanghelizare, lucrul cu copiii, lucrul cu emigranţii, etc.

Probabil vei spune: aceasta este o chestiune anevoioasă. – Israeliţii au gândit evident la fel. Scurt înainte de intrarea lor în ţara făgăduită Dumnezeu a lăsat să li se spună prin Moise, că ei ar trebui să caute locul unde ei ar trebui să se închine lui Dumnezeu. Cu toate acestea au trecut aproape patru sute de ani, până când un om a plecat să caute locul acesta. Citim despre David: „Doamne, aminteşte-Ţi de David, de toate necazurile lui! … ‚ nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe aşternutul patului meu, nu voi îngădui ochilor mei să doarmă, pleoapelor mele să dormiteze, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, locaşuri pentru Puternicul lui Iacov’” (Psalmul 132.1-5). Ce valoare are pentru tine această căutare? Sau pentru tine această căutare este „osteneală” mare? Ai început tu deja această căutare? Cu plăcere dorim să te ajutăm în această privinţă.

Am întrebat mai înainte: Trebuie noi să facem o alegere? Dorim acum să întrebăm: Avem voie de fapt să vorbim despre o alegere? În cartea Deuteronomul Dumnezeu foloseşte un capitol întreg ca să facă pe poporul Său să înţeleagă că este numai un singur loc, unde Dumnezeu doreşte să aibă pe poporul Său adunat la Sine: Ierusalim. Căci locul acesta va fi locul pe care El l-a ales şi unde El voia să lase Numele Său să locuiască. Deci israeliţii nu erau liberi să caute după bunul lor plac un loc pe o colină frumoasă sau sub un copac verde impunător. Ei trebuiau mai degrabă să caute locul pe care Domnul l-a ales. Şi astăzi aceasta nu este altfel. Nu noi avem voie să alegem o biserică, ci Dumnezeu a ales.

Desigur astăzi nu mai este nici un loc geografic ca atunci în Ierusalim. Cu toate acestea Dumnezeu a arătat clar în Cuvântul Său, ce premise trebuie îndeplinite, pentru ca noi să găsim locul spiritual, pe care El l-a ales pentru Sine. Dacă Dumnezeu a ales un loc spiritual, atunci este treaba noastră să căutăm locul acesta. Atunci nimeni nu s-a interesat de locul acesta, multe secole, până a venit David. Nu numai din cauza aceasta el a fost numit „omul după inima lui Dumnezeu”.

În partea următoare dorim cu plăcere, cum am spus, să facem o incursiune de recunoaştere în Noul Testament şi să discutăm unele aspecte importante, care ar trebui să caracterizeze o biserică nou-testamentală.

Partea următoare

 

Adnotare

[1] În articolul acesta nu ne vom ocupa cum ar trebui tradus cuvântul grecesc ecclesia din textul original al Noului Testament, atâta timp cât prin aceasta se înţelege ce ne arată Cuvântul lui Dumnezeu prin aceasta. Noul Testament înţelege prin această exprimare totalitatea creştinilor născuţi din nou, care au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, atât pe plan mondial cât şi dintr-un anumit loc. Din motive de simplificare vom folosi în continuare numai expresia Biserică, chiar dacă personal considerăm că expresia Adunare este mai potrivită.


Tradus de la: In welche Gemeinde soll ich gehen? (1)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (39)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).