Hotărâri luate de Anul Nou
Neemia 10; 13

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Verset călăuzitor: Neemia 9.38

Neemia 9.38: Pentru toate acestea, noi am făcut un legământ, pe care l-am scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi-au pus pecetea pe el. 

Citeşte capitolele 10 şi 13 din cartea Neemia.

Introducere

Ianuarie este luna în care se rostesc cele mai multe din hotărârile noastre bune de Anul Nou. Înainte să treacă prima lună a Anului Nou „începutul nostru nou” este deja istorie. Hotărârea noastră de a alerga zece minute pe zi este corectată cu „zece minute pe săptămână”. Hotărârea noastră de a slăbi o jumătate de kilogram pe săptămână s-a redus la „să nu primesc în greutate”. Hotărârea noastră de a ne scula o oră mai devreme, ca să avem puţin mai mult timp de a sta în linişte cu Domnul s-a modificat la „cinci minute pe parcursul zilei” şi aceasta numai atunci când nu este ceva „mai important”! Este pur şi simplu în om o tendinţă naturală să eşueze cu toate hotărârile bune. Şi ca creştini în creştere nici noi nu suntem imuni faţă de această tendinţă. Planurile noastre considerate bune pentru mai multă disciplină şi efectivitate în viaţa noastră ca creştini sunt deseori nu mai mult decât „planuri”! Ce descurajator! Care este răspunsul?

Aceasta trebuie să ne fie clar!

Răspunsul, pe care ni-l dă Scriptura, se poate sintetiza în următoarele puncte:

  1. Noi nu trebuie să ratăm în nici un punct.
  2. Dar este foarte uşor posibil ca noi să ratăm în unele puncte.
  3. De aceea ar trebui să ne preocupăm cu ceea ce poate deveni problema centrală a eşecului în viaţa noastră.

Cu privire la punctul 1: 

Biblia ne învaţă, că un om, care a devenit creştin, primeşte o viaţă cu totul nouă în Hristos (2 Corinteni 5.17). Puterea vieţii noi este Duhul Sfânt, care locuieşte în fiecare credincios (1 Corinteni 6.19). De aceea creştinul este capabil să nu păcătuiască (Romani 6.11-13; 8.9-12). Ştim de asemenea din Scriptură, că Dumnezeu nu ne încearcă peste puterile noastre. 1 Corinteni 10.13 ne asigură că nu poate fi nici o situaţie, pe care noi să nu o putem stăpâni. Pot fi situaţii foarte grele, dar creştinul în niciuna din situaţii nu trebuie neapărat să păcătuiască.

Cu privire la punctul 2

Partea a doua a răspunsului este tot aşa de adevărată pentru fiecare creştin. Noi nu suntem încă perfecţi! Mulţi dintre noi nu vor să accepte aceasta!! Chiar dacă noi nu trebuie neapărat să păcătuim, este totuşi foarte uşor să păcătuim. Apostolul Iacov spune: «Toţi greşim în multe feluri.» Cu toate că avem viaţa nouă în Hristos, în noi este încă natura veche. Păcatul este încă prezent în corpul nostru muritor, chiar dacă el este un vrăjmaş biruit pe Golgota. Nu putem spune, că suntem pe deplin liberi de păcat, până când vom fi realmente la Domnul. Atunci vom fi desăvârşiţi (1 Ioan 3.2; Romani 8.23). Între timp noi să luăm toate măsurile, ca să nu păcătuim (Evrei 12.1; Romani 6.15-19) şi să ne supunem călăuzirii Duhului Sfânt (Galateni 5.16-18; Romani 8.1-4). Şi ce este cu păcatele care vor mai veni? Noi le mărturisim Domnului. Mărturisirea aduce curăţirea făgăduită (1 Ioan 1.9; 2.1).

Cu privire la punctul 3

Motivul pentru a treia parte a răspunsului este un motiv foarte practic. Păcatele au efectul unui bulgăre de zăpadă! Dacă noi eşuăm într-un domeniu, atunci nu va dura mult până când noi vom eşua şi în alte domenii. De aceea trebuie să ne preocupăm cu domeniile cheie – domenii care aparţin focarului eşecului. Dacă păcatele şi eşecul câştigă loc în aceste domenii principale, atunci există tendinţa ca acestea să „explodeze”. Urmarea este uneori „o viaţă de eşecuri”.

Trei domenii aflate în responsabilitatea noastră

Sunt trei domenii principale în care un creştin în creştere ar trebui să stea complet înaintea Domnului său. Vrem să numim aceste domenii astfel: legăturile noastre, timpul nostru şi comoara noastră. Aceasta sună ca o temă banală a unei predici scurte, dar nu este absolut deloc banal.

„Legăturile” au a face cu cercul nostru de prieteni, respectiv cu rudeniile noastre. „Timpul” are a face cu priorităţile noastre, şi „comoara” are a face cu ceea ce avem. Dacă aceste domenii de bază nu rămân cu adevărat punctele principale ale dăruirii noastre, atunci ele pot deveni punctele principale ale eşecului nostru.

Locurile din Scriptură, pe care noi le-am ales din cartea Neemia, accentuează cât este de important să fi devotat în aceste trei domenii. Neemia a notat pentru noi evenimentele istoriei lui Israel, care se afla la sfârşitul perioadei Vechiului Testament. Neemia a motivat pe oamenii iudei, care se reîntorseseră în patrie din captivitatea babiloniană, să reconstruiască zidurile Ierusalimului (capitolele 1 până la 6). După terminarea construirii zidurilor a urmat un timp de mare bucurie şi trezire spirituală în poporul lui Dumnezeu (capitolele 7 până la 9). Trezirea a avut loc nu numai din cauză că ei se reîntorseseră în ţara lor, ci şi pentru că de această reîntoarcere era legată şi o reîntoarcere spirituală la Dumnezeul părinţilor. În Neemia 9.38 vedem că conducătorii poporului lui Dumnezeu au făcut o „hotărâre de Anul nou”, prin aceea că voiau să urmeze cu credincioşie pe Domnul, începând de acum şi în viitor. În capitolul 10 găsim că nu numai căpeteniile au luat această hotărâre, ci întreg poporul voia să participe la această hotărâre – şi tineretul (Neemia 10.28-29)!

Dacă cercetăm jumătatea a doua a capitolului 10, vom descoperi că cele trei domenii, în care ei au făgăduit dăruire, se refereau la „legăturile” lor (Neemia 10.30), „timpul” lor (Neemia 10.31 şi „comoara” lor (Neemia 10.32-39). Dacă mergem la capitolul 13, atunci au trecut cel puţin doisprezece ani de când ei au făcut acest legământ. În timpul celei de-a doua jumătăţi a acestei perioade de timp, Neemia a fost în afara Ierusalimului, ca să se achite de obligaţii la casa împăratului. Când s-a reîntors, situaţia era dramatic schimbată. Cele trei puncte ale consacrării au devenit punctele centrale ale eşecului.

Primul punct central: „legăturile”

În Neemia 10.30 Israel promite să nu încheie nici o căsătorie cu păgânii vecini. Ei voiau să rămână curaţi în relaţiile lor. În Neemia 13.23-28 găsim că poporul şi-a încălcat făgăduinţa. Rezultatul a fost, că copiii rezultaţi din aceste căsnicii mixte au fost infectaţi de cultura care îi înconjura (versetul 24). Nici măcar familia marelui preot n-a fost altfel în privinţa aceasta (versetul 28).

Aplicarea acestor lucruri la un creştin aflat în creştere este destul de clară. 2 Corinteni 6.14 ne spune «să nu ne înjugăm la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi». Dintr-o căsnicie cu un necredincios rezultă probleme de durată. Atunci casa nu va fi orientată spre Hristos şi copiii vor fi infectaţi de lumea care îi înconjoară. Un „jug nepotrivit” va deveni un punct principal al eşecului. Dumnezeu în bunătatea Lui minunată poate interveni într-o astfel de situaţie şi va coase împreună bucăţile, dar va rămâne o cicatrice.

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar în privinţa căsniciei, şi noi trebuie să ascultăm de el. Desigur dăruirea în domeniul relaţiilor se poate extinde şi la alte domenii decât cel al căsniciei, dar deoarece căsnicia este o parte critică a vieţii noastre, să arătăm în acest punct o dăruire foarte clară. Dacă eşuăm aici, atunci toată viaţa noastră poate fi afectată de aceasta. Acţiunea drastică a lui Neemia din versetul 25 ne arată toată gravitatea acestui eşec. Referirea în versetul 26 la împăratul Solomon şi locul lui înaintea lui Dumnezeu ne arată că şi creştinul matur este vulnerabil. Sunt relaţiile tale astăzi şi acum punctul central al dăruirii tale?

Al doilea punct central: timpul

În Neemia 10.31 poporul promite că el va pune pe Dumnezeu pe primul loc în ceea ce priveşte timpul lor. Fiecare a şaptea zi şi desigur fiecare sărbătoare va fi rezervată pentru închinare şi slujire pentru Domnul. Acest timp nu va fi folosit pentru a cumpăra şi a vinde sau „pentru oricare alte lucruri personale”. Domnul ar trebui să aibă prioritate absolută. În Neemia 13.15-22 vedem că Israel a eşuat în acest punct. Ziua de sabat a devenit ca oricare altă zi. În loc să folosească timpul pentru serviciul divin, poporul a folosit acest timp pentru sine însuşi: să lucreze, să cumpere şi să vândă. Aceasta era o inversare a priorităţilor.

Dar cum stau lucrurile cu priorităţile noastre? Este Dumnezeu prioritatea primă în domeniul planificării timpului nostru? Să fim sinceri! Dacă nu oferim Domnului prioritatea supremă cu privire la timp, atunci nu-I vom dărui mult timp. Aşa cum a fost în zilele lui Neemia, tot aşa şi astăzi sunt multe activităţi, prin care putem să irosim timpul care aparţine Domnului. Treptat El va dispare din agenda noastră de termene. Priorităţile false vor deveni focarul eşecului nostru. Domnul nostru Isus ne-a promis, că dacă noi acordăm lui Dumnezeu prioritatea supremă, El va purta de grijă cu privire la tot ce noi avem absolută nevoie (Matei 6.25-34; în mod deosebit versetul 33). Problema noastră este, că noi nu suntem mulţumiţi cu ce ne dă Domnul. Mult prea mult timp este irosit cu „cumpărarea şi vânzarea” de lucruri, de care noi nu avem nevoie reală. Priorităţile noastre trebuie aduse în ordine. Timpul nostru trebuie să fie o parte componentă importantă a dăruirii noastre, căci altfel nu rămâne nimic pentru Domnul.

Al treilea punct central: posesiunile noastre

În Neemia 10.32-39 poporul Israel explică, că el vrea să dea continuu ceva din posesiunile lui pentru lucrarea Domnului. Ei au promis să dea zeciuială din tot ce le-a dat Domnul. Acest dar trebuia totdeauna să includă prima parte din venit – şi nu ceea ce rămânea din banii de buzunar. În Neemia 13.10-14 găsim, că poporul lui Dumnezeu a eşuat şi în acest domeniu. Zeciuiala şi jertfele nu mai erau aduse la Templu şi nu mai erau date preoţilor şi celorlalţi slujitori ai Domnului. Leviţii, care erau răspunzători de cele mai multe lucrări în Templu, au fost constrânşi să schimbe locul cu activităţi în câmpul muncii (versetul 10). Delăsarea în domeniul „comorilor” lor i-a făcut să eşueze în acest domeniu.

Şi aceasta ni se poate întâmpla şi nouă astăzi. Folosirea corectă a „comorii” noastre pentru Domnul trebuie să fie un punct principal al dăruirii noastre. Ar trebui să ne disciplinăm în privinţa aceasta, să dăm pentru „lucrarea Domnului”. Ar trebui să urmăm exemplul din 1 Corinteni 16.2. Corintenii puneau în fiecare săptămână o parte din banii lor deoparte pentru Domnul. Aceasta înseamnă a da în mod disciplinat şi cum se cuvine, şi aceasta ar trebui să caracterizeze pe un creştin în creştere cu privire la posesiunile lui. Este o scuză proastă pentru un creştin, să spună: eu nu dau nimic parţial Domnului, căci tot ce am aparţine Domnului! Dacă nu începem să socotim cu creionul şi hârtia, în cele din urmă nu va rezulta nimic din datul nostru creştin. Atunci nu va dura mult şi lucrarea lui Dumnezeu va suferi undeva. Să ne ajute Dumnezeu, ca posesiunile noastre să nu devină focarul eşecului nostru.

În capitolul 13 găsim pe Neemia, cum printr-o acţiune drastică corectează toate aceste domenii ale eşecului. Această adăugare pentru descrierea frumoasă a caracterului lui Neemia ne învaţă că noi putem face acţiuni drastice „spre bine” în aceste trei domenii de bază ale dăruirii noastre.

Înainte să treacă prima lună a Anului nou, probabil vom eşua în unele „hotărâri mici luate de Anul nou”. Noi vrem să fim atenţi, ca aceste trei domenii să nu devină punctele centrale ale eşecului nostru.


Tradus de la:Neujahrsvorsätze

Titlul original: „Focal Points of Failure“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).