Care este adevărata semnificație a Crăciunului?
Ioan 1.1-18; Evrei 1.1, 2

David Roderick Reid

© SoundWords, Online începând de la: 06.12.2022, Actualizat: 06.12.2022

Versete călăuzitoare: Ioan 1.1-18; Evrei 1.1, 2.

Ioan 1.1,14,18: La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. ... Și Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl) plin de har și de adevăr. ... Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiul, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Evrei 1.1,2: Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri și în multe feluri părinților prin profeți, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul – pe care L-a rânduit moștenitor a toate, prin care a făcut și lumile

Copiii asociază Crăciunul cu jucăriile. Pentru studenți, Crăciunul înseamnă vacanță semestrială. Pentru comercianți, Crăciunul înseamnă bani. Pentru mame, familia este cea mai importantă la Crăciun. Pentru tați, Crăciunul înseamnă plata facturilor. Pentru mulți, Crăciunul înseamnă stres și agitație. Crăciunul are semnificații diferite pentru diferite persoane din societatea noastră. În mijlocul acestei agitații, este greu să auzi vocea liniștită: „Gândește-te la adevărata semnificație a Crăciunului.”

Deci, care este adevărata semnificație a Crăciunului? Se ascunde oare adevăratul sens în ideea că „este mai bine să dai, decât să primești”? Se găsește adevăratul sens atunci când cineva descoperă că Crăciunul nu este „Holidays” (concediu), ci o „Holy day” (zi Sfântă)? Sau adevăratul sens al Crăciunului este acela de a sărbători pur și simplu ziua de naștere a lui Isus? Ei bine, toate aceste idei sunt bune și componente ale adevărului despre Crăciun, dar niciuna nu ajunge la miezul subiectului. O frază de patru cuvinte din Ioan 1.14 ne arată adevărata semnificație a Crăciunului: „Cuvântul S-a făcut carne”. Despre asta este vorba!

Isus era Cuvântul! Noi folosim cuvintele pentru a comunica gândurile noastre celorlalți. Cuvintele dezvăluie intențiile noastre. În Persoana lui Isus Hristos, gândurile și inima lui Dumnezeu au fost exprimate pe deplin. De-a lungul istoriei omenirii, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor în diferite moduri, de exemplu prin vise, viziuni și îngeri. Dar acum El ne-a vorbit în Persoana Fiului Său (Evrei 1.1,2). Domnul Isus este revelația supremă a lui Dumnezeu pentru omenire. Nu mai este nimic de spus! Isus este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu.

Dar Crăciunul aduce cu sine și o mulțime de întrebări dificile. Cum putem ști că există un Dumnezeu milostiv atunci când o criză a petrolului ne amenință siguranța și fericirea? Cum putem ști că există un Dumnezeu care îi iubește pe oameni, când poluarea, suprapopularea și bomba atomică ne amenință supraviețuirea? Cum putem ști că există un Dumnezeu al adevărului când sinceritatea și moralitatea se duc pe apa sâmbetei?

Știm asta, pentru că Dumnezeu S-a arătat în Isus. Deși nu putem răspunde la toate aceste întrebări „de ce?”, știm că Domnul Isus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan 1.18 ne spune că, deși nu L-am văzut niciodată pe Dumnezeu, tot ceea ce avem nevoie să știm despre Dumnezeu ne-a fost deja descoperit și arătat în Isus. Faptul incontestabil că Isus a întruchipat dragostea, harul și adevărul ne dezvăluie profunzimea inimii lui Dumnezeu - în ciuda întrebărilor dificile. Prin „Cuvântul, care S-a făcut carne”, Dumnezeu S-a revelat ca fiind „plin de har și de adevăr” (Ioan 1.14).

Acest singur verset din Ioan 1.1 clarifică unele dintre îndoielile noastre cu privire la cine este Isus cu adevărat:

  1. În primul rând, ni se spune despre existența Sa veșnică: „La început era Cuvântul”. Betleem nu era începutul! Fiul lui Dumnezeu a fost dintotdeauna. Gândește-te cât vrei de mult în urmă – „Cuvântul” era deja acolo.

  2. În al doilea rând, ni se spune despre adevărata Sa Dumnezeire: „Cuvântul era Dumnezeu”. Fiul etern al lui Dumnezeu nu este cu nimic mai prejos decât Dumnezeu. El este descris ca fiind „singurul Fiu”. Acest lucru nu înseamnă că este un descendent al lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că, în calitate de Fiu etern al lui Dumnezeu, El este Dumnezeu în natura Sa. El este Dumnezeu în esența ființei Sale. Iar acest lucru nu se poate spune despre nicio altă persoană - numai despre Isus.

  3. Și în al treilea rând, ne este arătată personalitatea Sa individuală: „Cuvântul era cu Dumnezeu”. Această frază scurtă ne împiedică să credem că „Cuvântul” ar fi doar o „extensie a gândurilor lui Dumnezeu” sau un „fel al Ființei lui Dumnezeu”. „Cuvântul” este o Persoană individuală a Dumnezeirii (un alt cuvânt pentru Trinitate). În Betleem, „Cuvântul”, Fiul etern al lui Dumnezeu, a venit în timp și a devenit o Persoană istorică.

„Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi.” Fiul veșnic al lui Dumnezeu a devenit Om și a trăit aici, pe pământ. De necrezut! Fantastic! Minunat! Ciudat! Sfânt! Adevărat! Aceasta era întruparea. Copilul născut în Betleem, numit Isus, era o Persoană istorică și, în același timp, Cuvântul etern al lui Dumnezeu. El a locuit printre noi și, din dragoste, a mers la cruce și Și-a dat viața pentru noi. Acum El este viu. Isus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut Om, trăiește! „Cuvântul S-a făcut carne”, iar această întrupare nu se încheie cu învierea. Isus nu S-a întors la Tatăl Său în înfățișarea Sa veche. Domnul nostru Isus Hristos este acum glorificat în cer, iar într-o zi îl vom vedea. Faptul că Dumnezeu a devenit Om pentru totdeauna este adevărata semnificație a Crăciunului.


Tradus de la: Was ist die wahre Bedeutung von Weihnachten?
Titlul original: „What's It All About?”
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole ale autorului David Roderick Reid (53)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen