Articole noi

Hristos şi Adunarea Sa (8) (W.J. Hocking)
Adunarea şi Masa Domnului
Locuri din Biblie: 1 Corinteni 10.14-22; 1 Corinteni 11.20-34, Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei
Următoarele locuri din Scriptură ne sunt cunoscute fără îndoială tuturor, şi nu ne putem aştepta ca în seara aceasta să le studiem în toate detaliile; dar probabil aţi observat, că versetele citite se pot împărţi ... mai multîn mare în trei părţi: • 1 Corinteni 10.14-22 vorbeşte despre Masa Domnului, ceea ce se referă la Adunare în părtăşie ca un singur trup. Îndrept atenţia în mod deosebit spre versetele 16 şi 17: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniunea trupului lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.” În acest pasaj Adunarea este privită în unitatea ei; şi sărbătoarea Mesei Domnului este privită ca act al Adunării în însuşirea ei ca părtăşie. • În 1 Corinteni 11.20-26 apostolul se referă la felul în care Masa Domnului trebuie luată, la care se scot în evidenţă acele aspecte gingaşe şi pline de dragoste ale aducerii aminte de Domnul, care sunt foarte strâns legate cu o sărbătoare reală a Mesei Domnului. Acest pasaj este de cea mai mare însemnătate pentru noi, în primul rând pentru că el scoate în evidenţă natura şi însemnătatea spirituală a acestei rânduieli centrale a Adunării lui Dumnezeu. • Versetele de încheiere din 1 Corinteni 11.27-34 sunt o atenţionare severă referitoare la umblarea personală a celor care iau parte la sărbătoarea de Cină.

Alegere aleatorie

Crucea câştigă inima noastră (C.H. Mackintosh)
Psalmul 22.1
Locuri din Biblie: Psalmul 22.1, Cuvinte cheie: Suferinţele Domnului; Cruce
Cine poate descrie suferinţele Fiului lui Dumnezeu, pe care El le-a suportat atunci când Şi-a vărsat sufletul în moarte, când din inima Lui a ieşit acest strigăt chinuitor: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai ... mai multpărăsit?” Ca Om El putea spune întotdeauna Domnului Dumnezeu: „Tu eşti Dumnezeul Meu.” El era identic Dumnezeu. El, singurul Fiu născut, era întotdeauna una cu Tatăl. Şi cu toate acestea a luat chip de rob, şi ca Slujitor desăvârşit Şi-a găsit mâncarea în a face voia Aceluia care L-a trimis, şi să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34). În viaţa Lui a rămas în mod absolut în părtăşie cu Tatăl, aşa că El putea spune: „Tată … ştiam că întotdeauna Mă asculţi” (Ioan 11.42). Însă aflat în suferinţele crucii El a strigat: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?” Fiul a fost întotdeauna la sânul Tatălui, deja înainte de a fi lumea. Când a venit împlinirea vremii, El a fost trimis pe pământ, născut dintr-o femeie. Din pricina suferinţelor morţii El „a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii …, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru tot” (Evrei 2.9).

Adunarea/Biserica

Îngăduiţi-vă unii pe alţii (Ch. van Wettum)
Efeseni 4.2; Romani 14; 1 Corinteni 8
Locuri din Biblie: Efeseni 4.2; Romani 14; 1 Corinteni 8, Cuvinte cheie: Unitatea Duhului; Conştiinţă
Există multă ruptură între creştini. Uneori această ruptură este inevitabilă, deoarece este vorba de lucruri fundamentale. Deseori însă ea este urmarea diferenţelor de cunoaştere a anumitor subiecte, despre care Biblia spune ... mai multcă noi trebuie să ne îngăduim unii pe alţii cu privire la ele. Desigur este greu să „îngăduim”, deoarece natura noastră se opune să ofere altora libertatea reală în lucrurile în care noi – oricât de sincer am gândi noi – avem convingeri biblice personale ferme.