Paradisul – „Grădina de plăceri” pe pământ
Pomul vieţii şi apa vieţii

Hugo Bouter

© SoundWords/Hugo Bouter, Online începând de la: 26.10.2018, Actualizat: 26.10.2018

Versete călăuzitoare: Geneza 2.8-10

Geneza 2.8-10: Şi Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden … Şi, din pământ, Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi un râu ieşea din Eden ca să ude grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

Grădina Eden

Undeva în ţara celor două fluvii, între cele două fluvii Eufrat şi Tigru, conform cu Geneza 2 era grădina în care Dumnezeu a aşezat pe primul om, pe care El l-a întocmit. De cele mai multe ori noi vorbim, despre „Paradis”. Cuvântul acesta are origine persană şi înseamnă „grădină de plăceri”. El se întâlneşte numai de câteva ori în Vechiul Testament, între altele în Cântarea cântărilor 4.13. Locul acesta are importanţă şi pentru tema noastră, aşa cum vom vedea în capitolul 2.

În cărticica aceasta ne interesează înainte de toate înţelesul spiritual şi simbolic al fluviilor Paradisului şi al pomului vieţii, desigur fără să vrem să aducem pagubă înţelesului literal şi istoric. Grădina Eden, cei doi pomi şi şarpele vorbitor sunt fără îndoială lucruri perceptibile cu simţurile. Este însă remarcabil, că Biblia nu numai începe cu Paradisul, ci şi ea se încheie cu el. În ultima carte a Bibliei găsim, ca să zicem aşa, perechea grădinii Eden: un Paradis ceresc, Paradisul lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.7).

În cartea Apocalipsa sunt atât paralele cât şi contraste faţă de cartea Geneza. În cartea Apocalipsa se spune categoric că nu este Paradisul omului, sau Paradisul pentru om, ci este Paradisul lui Dumnezeu. Este grădina Lui de plăceri şi este un har mare, că noi ca şi copii ai lui Dumnezeu avem voie să luăm parte la bucuria Sa. Păcatul nu mai poate pătrunde în Paradisul lui Dumnezeu, şi de asemenea nu este nici un loc pentru diavol şi moarte. Aceştia sunt vrăjmaşi biruiţi (1 Corinteni 15.26; Apocalipsa 21.4). Nici măcar pomul cunoaşterii binelui şi răului nu se întâlneşte acolo (compară Geneza 2.9; 3.3 cu Apocalipsa 2.7; 22.2,14). Aceasta este foarte remarcabil.

De aceea concluzia este, că atunci nu va mai fi posibilitatea de a păcătui: conştiinţa nu ne va mai putea atunci învinovăţi şi acuza. Conform poziţiei, aceasta este deja acum realitate pentru noi creştinii credincioşi. Prin lucrarea înfăptuită de Hristos noi am fost deja acum curăţiţi de conştienţa răului, adică de o conştiinţă rea (Evrei 10.22). Aceasta este poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu în Hristos, căci noi suntem desăvârşit de curaţi în Domnul glorificat (compară cu Efeseni 1.4-6). Însă noi ştim foarte bine, că deseori practica arată altfel, şi anume, că un credincios mai păcătuieşte după întoarcerea lui la Dumnezeu şi că atunci conştiinţa lui îl acuză. Atunci este necesară mărturisirea vinei şi păcatului, pentru a restabili părtăşia practică cu Dumnezeu. În Paradisul lui Dumnezeu aceasta este definitiv exclusă

Adevăratul pom al vieţii este Hristos

Descrierea grădinii Eden începe cu descrierea pomilor, pe care Domnul Dumnezeu i-a lăsat să crească din pământ (Geneza 2.9). Pomul vieţii în mijlocul grădinii este amintit în mod deosebit, precum şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. După aceea urmează unele informaţii referitoare la râul din Paradis (Geneza 2.10). Din grădina însăşi ieşea un râu, ca s-o ude şi s-o facă roditoare. El se împărţea de acolo în patru râuri şi aceste patru râuri aduceau de asemenea rodire în toată lumea cunoscută în vremea aceea. Din grădină curgea un râu cu apă vie în ţările din jur.

Este posibil ca pomul vieţii din Geneza 2 să nu fie amintit la întâmplare primul şi abia după aceea apa vie. După o argumentare logică ordinea ar fi inversă: fără apă nicidecum nu poate fi vorba de creşterea pomilor. Ambele lucruri, ambele binecuvântări aparţin în mod obişnuit în creaţie împreună şi nu se poate primi una fără cealaltă. Însă accentul se pune evident pe pomul vieţii, care este o imagine despre Hristos. El era adevăratul drept,Omul care pe drept era binecuvântat, deoarece încrederea Lui era desăvârşit pusă în Dumnezeu (Psalmul 1.3; Ieremia 17.7,8). El era un pom, plantat lângă râuri de apă, care Îşi dă rodul la timpul lui.

Hristos a murit din pricina păcatelor noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră (Romani 4.25). Ca Domnul înviat El a revărsat din cer Duhul Sfânt pe pământul acesta. Duhul nu putea veni, înainte ca Isus să fie glorificat (Ioan 7.39).

Hristos şi apa vie a Duhului

De aceea Hristos şi Duhul aparţin împreună şi nu trebuie despărţite unul de altul, aşa cum pomul vieţii şi apa vieţii aparţin împreună. Însă în Scriptură accentul este pus înainte de toate pe persoana lui Hristos (Om adevărat şi Dumnezeu adevărat) şi pe lucrarea, pe care El a făcut-o aici pe pământ. Aceasta este baza pentru revărsarea Duhului Sfânt, care a venit ca să glorifice pe Hristos (Ioan 16.14).

Duhul a coborât pe pământ ca o ploaie liniştită, ca un râu de apă vie. Apa este tabloul biblic cunoscut despre Duhul. Isaia a vorbit deja despre aceasta: „Pentru că voi turna apă peste cel însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste urmaşii tăi; şi vor răsări prin iarbă ca sălciile lângă pâraiele de apă” (Isaia 44.3,4).

În Apocalipsa 22 este vorba mai întâi de râul de apă vie, care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Abia după aceea citim despre pomul vieţii: Acesta stă nu numai pe ambele maluri ale râului, ci şi în mijlocul străzii, care străbate noul Ierusalim. Însă originea râului este tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, acesta este Domnul mort şi înviat (compară cu Apocalipsa 5). Lucrarea lui Hristos este deci aici prezentată ca bază a râului binecuvântării. Râul izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Duhul pleacă de la Tatăl şi de la Fiul, care aici pe pământ a devenit Mielul lui Dumnezeu (Ioan 14.26; 15.26; 16.7).

În Apocalipsa 2.7 este vorba numai despre „Pomul vieţii, care este în Paradisul lui Dumnezeu”. Hristos Însuşi făgăduieşte în versetul acesta biruitorilor din biserica din Efes, că El le va da să mănânce din acest pom. Deci aici lipseşte o descriere a râului; tot accentul se pune pe pomul vieţii. Biruitorii vor fi la Domnul în glorie şi vor avea dreptul să se „hrănească” din El. El ne-a dăruit deja acum viaţa veşnică; noi o posedăm în El. Însă atunci El Însuşi va fi moştenirea noastră, şi noi vom putea savura liber din El. El, Cel care este centrul tuturor căilor de guvernare ale lui Dumnezeu (compară cu Apocalipsa 5.6), este şi centrul Paradisului lui Dumnezeu. Nimeni nu ne mai poate interzice accesul la El. Nu mai este nici un heruvim cu sabia învăpăiată, care să baricadeze intrarea. Să fi la Hristos, la El în Paradis, este mult mai bine (Filipeni 1.23).

Aşa a făgăduit Mântuitorul Însuşi răufăcătorului, care era răstignit împreună cu El: „Adevărat îţi spun: astăzi vei fi cu Mine în Paradis” (Luca 23.43). Savurarea netulburată din Pomul vieţii trebuia să fie partea lui în aceeaşi zi în grădina cerească. Ce va fi, să fi pentru totdeauna la Domnul!

Credinţa în Hristos cel răstignit a eliberat intrarea pentru acest om. Şi aceasta este valabil pentru fiecare care îşi pune încrederea în Domnul Isus Hristos. Curăţirea de păcat şi de vină şi îmbrăcarea cu hainele mântuirii deschid intrarea în Paradisul lui Dumnezeu, aşa că noi avem dreptul la savurarea veşnică din Pomul vieţii: „Ferice de cei care îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22.14).

Apa vieţii este pentru oricine are sete

Mai este ceva cu privire la apa vieţii. Din Geneza 2 rezultă că râul din Paradis uda nu numai grădina, ci aproviziona cu apă şi lumea de atunci. El se ramifica în patru râuri. Râul Pison înconjura ţara Havila, „unde este aur”. Râul Ghihon înconjura ţara Cuş (Etiopia). Şi râul Hidechel (Tigru) şi râul Eufrat aproviziona cu apă toată ţara celor două râuri (Geneza 2.10-13). Râul apei vieţii constituia înviorare pentru întreg pământul.

La fel este şi în sens spiritual. Apa vieţii satisface nu numai nevoile noastre personale ca credincioşi, ci ea se revarsă şi în afară, ca să răspândească binecuvântare. Este nu numai în noi un izvor de apă, care curge în viaţa veşnică, ci râul apei vii curge şi dinlăuntrul nostru în afară (Ioan 4.14; 7.38). Este suficient de mult, ca să învioreze o lume însetată, oferta de har a lui Dumnezeu este universală.

De aceea găsim în Apocalipsa 22 şi o invitaţie adresată tuturor celor însetaţi. Ioan scrie: „Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22.17). Râul cu apa vieţii curge nu numai în cetate, în noul Ierusalim, pentru ca locuitorii să se poată înviora; râul binecuvântării curge mai departe şi este disponibil pentru aceia care sunt încă în afară. Mântuirea în Hristos se primeşte gratis. Toţi cei însetaţi au voie să vină la ape şi să bea (Isaia 55.1).

Cele trei râuri împrejmuiesc, ca să zicem aşa, toată lumea. Sunt râuri mari şi curg repede. Apele răbufnesc şi spumegă; aceasta rezultă clar din numele primelor trei râuri. Pison înseamnă „revărsare”, Ghihon înseamnă „vijelios” şi Tigru (sau: Hidechel) înseamnă „iute ca săgeata”. Numele Eufrat înseamnă probabil şi „apă roditoare” – acest înţeles este foarte potrivit, deoarece apa curgătoare dă viaţă şi rodire. Ca urmare, pământul dă iarbă proaspătă, plante, care dau sămânţă, şi pomi roditori (Geneza 1.11,12).

Dacă am devenit copii ai lui Dumnezeu şi suntem „plantaţi” în grădina lui Dumnezeu, putem aduce rod pentru El (Romani 7.4). Dacă am „mâncat” din pomul vieţii, acesta este Hristos Însuşi, noi am primit viaţa veşnică prin El. Atunci putem creşte şi în credinţă, şi în sens spiritual devenim pomi roditori, care au fost plantaţi lângă râuri de apă. Apa vieţi este, aşa cum am spus, o imagine a Duhului dătător de viaţă, care locuieşte în orice credincios adevărat. Duhul nu numai astâmpără setea noastră, ci El ne face să aducem rod: rod pentru Dumnezeu şi rod pentru aproapele. Roada Duhului este prezentată în Noul Testament în nouă feluri: dragoste, bucurie , pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare” (Galateni 5.22).

Partea următoare


Tradus de la: Das Paradies – der „Lustgarten” auf der Erde

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (162)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).