Când ar trebui o creştină să aibă capul acoperit?
1 Corinteni 11.5,6,10,13

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 30.11.2018, Actualizat: 30.11.2018

Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.5,6,10,13

1 Corinteni 11.5,6,10,13: Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. … iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere. … De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei. … Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită?

Introducere

Ce spui tu? Să-şi acopere femeia capul? În ce timp trăieşti tu de fapt? Suntem aici la mahomedani? Aşa sau asemănător se poate auzi, dacă se pune în discuţie tema „Acoperirea capului femeii din perspectiva creştină”. De aceea nu este uşor într-un timp ca astăzi să editezi un articol despre o astfel de temă. Dar să tăcem, dacă Biblia vorbeşte despre aceasta? Ar trebui mai bine să ocolim această temă? Trebuie luată atitudine la toate şi la orice? Însă această întrebare este mereu discutată între creştini. Şi nu pe nedrept, aşa cum gândim noi. În cele din urmă o femeie este în pericol ca printr-o comportare falsă în privinţa aceasta să-şi dezonoreze capul (versetul 5), să facă ceva care în ochii lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor este ruşinos (versetul 6) şi nu se cuvine (versetul 13). De aceea vrem să scriem câteva rânduri referitoare la această temă.

Este imposibil ca în locul acesta să ne ocupăm cu fiecare argumentare, care a fost adusă pe parcursul istoriei Bisericii. Cu toate acestea cititorul va remarca că unele convingeri puse în discuţie le considerăm neîntemeiate, discutabile sau chiar că trebuie gândite din nou. Acest articol de fapt nu trebuie să introducă o poruncă nouă, ci să motiveze la reflectarea asupra unei teme nelipsită de importanţă.

Cui îi este adresată această epistolă (scrisoare)?

Ca să se înţeleagă domeniul de valabilitate al acestei teme, trebuie să ne gândim cui i-a fost scrisă această primă epistolă către Corinteni. Răspunsul la această întrebare ne va arăta deja, că ideea, că acest mesaj ar fi valabil numai pentru corinteni, este nejustificată. Deja în primele două versete ale epistolei 1 Corinteni se spune:

1 Corinteni 1.1-2: Pavel, apostol chemat al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten, către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Isus, sfinţi chemaţi, împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn şi al lor şi al nostru.

Învăţăturile epistolei 1 Corinteni nu erau adresate numai bisericii din Corint, ci ele erau conform cu învăţăturile pe care Pavel călăuzit de Duhul lui Dumnezeu le învăţa în toate bisericile. Vedem aceasta nu numai din aceste prime două versete ale epistolei, ci şi din multe alte locuri din această epistolă, ca de exemplu din 1 Corinteni 4.17; 7.17; 14.33,37; 16.1. Este interesant să se vadă, că această multitudine de dovezi nu este în nici o altă epistolă aşa de mare ca în epistola care a fost aşa de foarte mult contestată în istoria Bisericii – nu numai din pricina versetelor din capitolul 11, unde este vorba de acoperirea capului, ci şi de exemplu din cauza versetelor din 1 Corinteni 14.34-37, unde este vorba despre porunca, ca femeile să tacă în biserică.

Are basmaua (marama) numai motive culturale?

Epistola era deci nu numai pentru contemporanii greci din timpul acela, ci ea este pentru toţi creştinii care se bazează numai pe Biblie ca singura sursă de comunicări a descoperirilor dumnezeieşti. Dar, probabil vei replica tu, acoperirea capului era gândită numai pentru cultura din timpul acela. – Aşa cum tocmai am văzut, indicaţiile epistolei 1 Corinteni sunt valabile pentru toate locurile, unde este chemat Numele Domnului. Deja atunci existau adunări (biserici) în cele mai diferite cercuri culturale. Prin aceasta este total lipsit de sens, să ne gândim că aici ar fi vorba de indicaţii pentru o anumită cultură din Corint sau din Grecia. Dacă în afară de aceasta se ţine seama că Pavel scrie în versetul 10: „De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei”, atunci devine şi mai clar, căci se spune: „din cauza îngerilor”. Sunt îngerii fiinţe „dependente de cultură”?

Dacă se argumentează că acoperirea capului femeii ar fi fost dependentă numai de cultură – cine ne dă atunci garanţia că multe lucruri din această epistolă şi în general din Biblie nu sunt exclusiv „dependente de cultură”? De ce până la începuturile secolului 20 era total de la sine înţeles, că o femeie îşi acoperea capul în serviciile divine? Conştient, întrebăm foarte exagerat: era probabil drumul spre răscumpărare „dependent de cultură”, şi putem noi astăzi să obţinem mântuirea pe o altă cale? În aceeaşi epistolă apostolul Pavel atenţionează cu privire la multe lucruri: idolatrie, indiferenţă faţă oamenii răul din punct de vedere moral, abuzarea de daruri, şi aşa mai departe. Erau aceste lucruri valabile numai pentru credincioşii din Corint? Erau aceste lucruri numai „dependente de cultură” şi pentru noi astăzi nu mai sunt relevante? Desigur idolatria este astăzi de regulă altfel decât a fost atunci, desigur răul moral de astăzi este deseori altfel decât atunci, şi desigur femeia ar trebui să se întrebe în toată viaţa ei unde părăseşte eventual poziţia ei de femeie şi ocupă poziţia bărbatului (sau invers!). Dar aceeaşi idolatrie ar fi şi astăzi la fel de respingătoare, acelaşi rău moral ar fi şi astăzi la fel de rău. Dacă Pavel ar scrie astăzi această epistolă, ar renunţa el cu adevărat la pasajul din 1 Corinteni 11? Cu siguranţă, nu!

De ce nu avem nici un fel de probleme cu cele mai multe exprimări şi atenţionări ale apostolului Pavel în această epistolă, numai cu privire la tema „acoperirea capului” şi „tăcerea femeii în biserică” începem să avem îndoieli? Nu ar trebui să recunoaştem sincer, că întrebarea referitoare la acoperirea capului şi interdicţia de a vorbi pentru femei sunt pur şi simplu total nepotrivite timpului şi lăuntric ne împotrivim? Multora nu le este uşor să practice aceste principii într-un timp ca cel de astăzi, în care cultura este total opusă. Nu vrem să încercăm să mergem sincer înaintea Dumnezeului nostru şi să-I spunem: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu vezi timpul nostru, în care trăim. Pentru înaintaşii noştri era mult mai simplu să practice aceste lucruri, deoarece în trecut toate femeile mergeau la biserică cu capul acoperit; dar astăzi, Doamne, suntem priviţi ca fiind caraghioşi şi totodată considerate mahomedane. Doamne, Te rugăm ajută-ne să luăm şi astăzi în serios Cuvântul Tău. Te rugăm, ajută-ne, când deseori avem teamă cu privire la acest subiect, să corespundem cu adevărat modelului biblic.” Nu ar fi o astfel de rugăciune mai sinceră decât toate încercările teologice, pe care le oferim lui Dumnezeu, numai ca prin aceasta să ne liniştim conştiinţa?

Excurs: Înserarea acestei teme în ordinea generală a creaţiei

În locul acesta dorim să cităm un extras dintr-un studiu al lui F. B. Hole, deoarece considerăm foarte necesar să se înţeleagă, că nu este vorba de vreun detaliu secundar, ci de prezentarea ordinii creaţiei lui Dumnezeu.

Pasajul nou începe cu versetul 2, care este în contrast direct cu versetul 17. … aici era ceva, de care corintenii nu ştiau. Se pare că au respectat moştenirile care le-au fost date despre bărbat şi femeie în legătură cu rugăciunea şi profeţirea, fără să înţeleagă adevărul care sta la baza acestor învăţături. Că bărbatul trebuia să facă aceste activităţi spirituale având capul descoperit şi femeia având capul acoperit, nu era o idee capricioasă sau o dispoziţie samavolnică. Dimpotrivă, stătea în armonie cu ordinea divină, care a fost făcută în legătură cu Hristos. Versetul 3 aminteşte trei relaţii, în care capul are de fiecare dată o poziţie de conducere.

Cea mai înaltă dintre ele se bazează pe faptul că Domnul Isus, când a devenit Om, ca să poată prelua slujba de Mijlocitor, a ocupat locul de supunere. Isaia a profeţit despre Robul care va veni al Domnului, că El va avea urechea unuia care se lasă învăţat şi niciodată nu se va abate de la îndrumarea divină. Deci Domnul va fi Capul şi Conducătorul Lui în toate lucrurile. Aceasta s-a împlinit în chip desăvârşit în Hristos, şi acum, când El a fost înviat şi glorificat, El nu Şi-a schimbat poziţia. El este încă slujitorul voii lui Dumnezeu (cu toate că El niciodată nu este mai prejos de Dumnezeu Însuşi), şi buna plăcere a Domnului va prospera veşnic în mâna Sa. În acest sens Dumnezeu este Capul lui Hristos.

Însă apoi Hristos este Capul bărbatului, ca fiind diferit de femeie. O anumită ordine a fost stabilită deja în creaţie, pentru că „Adam a fost creat întâi şi după aceea Eva”. La această ordine se face referire şi în versetele 8 şi 9 ale acestui capitol. Femeia a avut parte împreună cu el de locul lui şi de demnitatea lui, însă chiar în zilele inocenţei conducerea a fost încredinţată lui Adam. Păcatul nu a schimbat această conducere, şi nici harul lui Dumnezeu arătat în Hristos nu a schimbat-o. Astfel Hristos este Capul bărbatului, şi anume al fiecărui bărbat. Şi capul femeii este bărbatul.

Fiecare mădular al corpului omenesc este coordonat de cap. De aceea imaginea este foarte simplă şi expresivă. Este o chestiune de conducere. Femeia trebuie s-o primească de la bărbat.

Bărbatul trebuie s-o primească de la Hristos. Şi Hristos primeşte conducerea de la Dumnezeu, şi El face aceasta în mod desăvârşit. La toţi ceilalţi aceasta are loc în chip foarte nedesăvârşit. Cea mai mare parte a omenirii nu recunoaşte pe Hristos, şi în timpul actual este multă revoltă în lumea femeilor împotriva conducerii şi călăuzirii din partea bărbaţilor, şi aceasta - foarte remarcabil – în mod deosebit în creştinătate. Însă niciuna din aceste înfăţişări nu schimbă idealul divin şi ordinea divină.

Dacă un credincios, bărbat sau femeie, are a face cu Dumnezeu şi lucrurile Lui, fie la rugăciune (adică, când el se adresează Lui) sau în profeţire (adică, când el rosteşte cuvinte de la El), atunci trebuie respectate aceste îndrumări referitoare la capul descoperit şi capul acoperit ca semn că ordinea lui Dumnezeu este recunoscută şi respectată. Versetele 14 şi 15 arată în continuare că în legătură cu aceasta bărbatul poartă părul scurt şi femeia părul lung. (F. B. Hole, Grundzüge des Neuen Testaments [tradus], vol. 3, pag. 149-151).

Pro şi contra

Acum cu privire la argumentele propriu-zise referitoare la pentru şi împotriva acoperirii capului. Această argumentare trebuie s-o împărţim în trei categorii:

A) Acoperirea capului femeii la rugăciunea în public în afara Bisericii
B) Acoperirea capului femeii în orele de strângere laolaltă ale Bisericii
C) Acoperirea capului femeii în rugăciunea personală

A) Acoperirea capului femeii la rugăciunea în public în afara Bisericii

Deja la acest prim punct se pune întrebarea: Cum trebuie să înţelegem pasajul din 1 Corinteni 11 referitor la acoperirea capului? Scrie Pavel aici numai cu privire la orele de strângere laolaltă în Biserică (Adunare), sau ceea ce el scrie era valabil şi pentru viaţa zilnică normală a femeii creştine? Părerea că pasajul se limitează la orele de adunare este justificată de unii prin aceea că el stă în context cu 1 Corinteni 10, unde este vorba de înţelesul strângerii laolaltă pentru frângerea pâinii, şi în continuare în capitolul 11 este vorba despre strângerea laolaltă ca Adunare (Biserică). Şi capitolele 12 şi 14 au în vedere întrunirile Adunării (Bisericii). Însă aici se trece cu vederea, că deja pasajul 1 Corinteni 10.23-33 nu se referă la Biserică, ci la practica zilnică a creştinului, şi anume să umble fără să fie o pricină de poticnire.

Aceasta este la fel valabil şi pentru pasajul cercetat aici în 1 Corinteni 11.3-16, care descrie o ordine generală a lui Dumnezeu: Dumnezeu ca şi Cap al lui Hristos, Hristos ca şi Cap al bărbatului, şi bărbatul ca şi cap al femeii (versetul 3). Cu siguranţă nu este delimitat la întrunirea Bisericii, că Dumnezeu este Capul lui Hristos, că Hristos este capul bărbatului şi că bărbatul este capul femeii. Abia în pasajul următor din capitolul 11.17 apostolul revine să vorbească despre strângerile laolaltă ale Bisericii: „… când veniţi împreună în adunare.”

În versetele 7 până la 9, cu privire la bărbat – că el nu trebuie să-şi acopere capul când se roagă - se face referire la ordinea în creaţia lui Dumnezeu: bărbatul ca „fiind chipul şi gloria lui Dumnezeu” (versetul 7; vezi Geneza 1.27), şi: „bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat” (versetul 9; vezi Geneza 2.18). Şi pe baza acestei ordini în creaţie se rânduieşte în versetul 10 („de aceea”), că femeia trebuie să se acopere („să aibă un semn de autoritate pe capul ei”). În continuare în versetele 13 şi 14 se aduce ca argument pentru opțiunea, dacă se cuvine „ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită”, ceea ce deja natura ne învaţă: că un bărbat trebuie să aibă părul scurt, iar femeia părul lung, ca voal respectiv acoperire, ceea ce corespunde înclinaţiei (naturii) ei naturale, adică, aşa cum a creat-o Dumnezeu. Întreaga argumentare din 1 Corinteni 11.3-16 arată aşa de clar valabilitatea generală a îndrumării acoperirii capului femeii, atunci când ea se roagă sau profeţeşte.

Dacă întrebarea referitoare la acoperirea capului în general are ceva a face cu Adunarea (Biserica), vom încerca să explicăm la punctul B). În orice caz pasajul analizat arată că Pavel nu vorbeşte aici de strângerile laolaltă ale Adunării (Bisericii), ci că îndrumarea referitoare la acoperirea capului femeii posedă înţeles general, şi pentru viaţa zilnică normală.

Uneori se poate auzi argumentul, femeia nu are voie să dea învăţătură în Adunare (Biserică), însă îi este permis să se roage şi să profeţească. Ne îndoim însă foarte serios, că această interpretare este corectă. Această părere este dedusă uneori din pasajul tocmai cercetat din 1 Corinteni 11.3-16, deoarece se trece cu vederea că acest pasaj nu se limitează la ordinea în timpul orelor de adunare. Chiar dacă se priveşte mai îndeaproape 1 Corinteni 14.34, acolo nu rămâne de fapt nici un loc pentru posibilitatea că o femeie poate să se roage sau să profeţească în Adunare (Biserică). Interesant este aici şi faptul că în 1 Timotei 2.1 se spune, că bărbaţii ar trebui să se roage în orice loc. În locul acesta nu ne putem preocupa în detaliu cu această problematică; am făcut aceasta detaliat în alte locuri (vezi articolul nostru: Tăcerea femeilor).

Versetul 5 se referă în general, cel puţin la toate întrunirile respectiv activităţile împreună cu alte persoane şi în afara Adunării (Bisericii), de exemplu în discuţiile de asistenţă spirituală, în orele cu copiii, la întâlnirile femeilor, când mama se roagă cu copilul, şi aşa mai departe. Femeia ar trebui să-şi acopere capul acolo unde ea prin rugăciune publică sau profeţire ocupă poziţia reprezentativă sau de conducere a unui bărbat (pentru caracterul public vezi punctul C). Prin aceasta ea arată înaintea lumii văzute şi nevăzute, respectiv înaintea lumii îngerilor, că ea preţuieşte poziţia dată ei de Dumnezeu şi este mulţumită cu ea. Aceasta este valabil desigur în mod deosebit atunci când sunt bărbaţi de faţă.

Desigur ştim cât de greu este să se transpună aceasta în practică. Noi înşine avem soţii, care nu au greutăţi mai mici cu aceste lucruri. Însă nu renunţaţi la această întrebare, nu o bifaţi prea repede ca fiind rezolvată, ci încercaţi mereu ca şi în cadrul acestei întrebări să întrebaţi care este voia Domnului şi să cereţi putere, ca după aceea să o împliniţi. Dar aşa cum bărbaţilor li se cere să se roage în orice loc – şi mulţi bărbaţi nu au îndeplinit această sarcină -, ar fi fatal dacă aceşti bărbaţi ar stabili odată pentru totdeauna ca principial să nu împlinească datoria lor. La fel şi voi, iubite surori, ar trebui să nu vă închideţi principial înaintea acestui gând. Discutaţi-l deschis, când aveţi cercul vostru de femei sau ceva asemănător şi vă temeţi că veţi fi privite ca fiind caraghioase, dacă la rugăciune vă acoperiţi capul, sau la profeţire, adică când spuneţi ceva oamenilor despre Dumnezeu. Deseori în privinţa aceasta este o teamă total nejustificată. Deci, noi nu vrem să descurajăm, vrem să vă încurajăm.

B) Acoperirea capului femeii în orele de strângere laolaltă ale Bisericii

Aşa cum am spus mai înainte, pasajul din 1 Corinteni 11.3-16 conţine indicaţii generale referitoare la acoperirea capului în timpul rugăciunii publice şi a profeţirii. Trebuie însă să punem întrebarea, dacă versetul 5 şi versetul 10 se referă şi la orele de adunare. Orele de adunare constituie o parte componentă foarte deosebită a vieţii noastre ca creştini. Şi în ceea ce priveşte ordinea divină pentru viaţa noastră zilnică, este valabil în aceeaşi măsură şi pentru ordinea în orele de strângere laolaltă ca Biserică, însă pentru orele de adunare sunt valabile şi alte rânduieli, de exemplu cele referitoare la vorbirea femeilor (1 Corinteni 14.34), care exclud rugăciunea publică şi profeţirea.

Contra acoperirii capului în Adunare (Biserică)

Drept urmare o femeie ar putea argumenta, că rugăciunea şi profeţirea ar trebui să se refere la manifestări audibile, ceea ce ele nu au voie să facă în orele de Adunare. Căci cum ai putea profeţii în duhul şi în tăcere? În ceea ce priveşte rugăciunea, aceasta ar putea fi posibil, însă în ceea ce priveşte profeţirea este foarte greu.

În continuare, împotriva acoperirii capului în timpul serviciului divin se aduce argumentul cultural, dar pe care l-am contrazis deja mai înainte.

Cu regret se constată deseori în practică, că cei care sunt împotriva acoperirii capului în serviciul divin nu sunt împotrivă pe baza convingerii biblice, ci pur şi simplu pentru că acoperirea capului nu mai corespunde timpului actual. Pericolul ca noi să renunţăm la îndrumările biblice ca „ne mai fiind spiritului timpului” este desigur foarte mare în multe domenii ale vieţii noastre creştine, şi noi trebuie să ne întrebăm, bărbat sau femeie, în ce măsură ne lăsăm călăuziţi de duhul timpului şi nu prin Duhul lui Dumnezeu.

Pro acoperirea capului în Adunare (Biserică)

S-au adus trei argumente împotriva „contra acoperirea capului în Adunare (Biserică)”:

  1. Sperăm că o soră se roagă în tăcere în timpul orei de adunare.
  2. O soră se roagă totuşi şi prin aceea, că ea cântă împreună cântările, care deseori au caracter de rugăciune.
  3. Un frate, care rosteşte cu glas tare o rugăciune, face aceasta ca gură a Adunării (Bisericii), şi prin aceasta şi surorile se roagă.

Obiecţii la aceste pro-argumente aduse din partea contra şi răspunsul

  1. Sperăm că o soră se roagă în tăcere în timpul orei de adunare.
    Împotriva punctului 1 se poate spune, că o soră cu siguranţă se roagă în tăcere şi în timpul lucrului ei zilnic şi atunci totuşi – din motive de siguranţă – ar trebui să aibă capul acoperit. Deci cine susţine punctul 1, ar trebui, ca să fie consecvent, să aibă capul acoperit toată ziua. Însă aceasta, după părerea noastră, nu poate fi conform cu gândurile lui Dumnezeu, pentru că atunci apostolul Pavel nu ar fi dat îngrădirea: „dacă se roagă sau profeţeşte”. Această remarcă ar fi fost de prisos, dacă femeile oricum ar trebui să aibă capul acoperit toată ziua. Pe de altă parte ştim, că Domnul nostru a fost permanent în părtăşie cu Dumnezeul şi Tatăl Său, şi cu toate acestea citim despre timpuri speciale, în care El era în rugăciune – aşa cum de exemplu şi despre Daniel citim, că el se ruga zilnic de trei ori. Deci aici trebuie să fim atenţi, să nu cădem în cursa să introducem conştient un argument ad absurdum.
  1. O soră se roagă totuşi şi prin aceea, că ea cântă împreună cântările, care deseori au caracter de rugăciune.
    Împotriva punctului 2 se poate spune că în Scriptură cântatul este tratat despărţit de rugăciune.
  1. Un frate, care rosteşte cu glas tare o rugăciune, face aceasta ca gură a Adunării (Bisericii), şi prin aceasta şi surorile se roagă.
    Împotriva punctului 3 se poate spune că noi nu găsim în Scriptură apus categoric, că atunci când un frate se roagă, el face aceasta principial ca şi gură a Adunării (Bisericii). Însă gândim, că aşa ar trebui să fie. Rugăciunea comună, care are cauze sau dorinţe, pentru care toţi „s-au învoit”, are o mare făgăduinţă: „Din nou vă spun că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18.19). Acela care rosteşte rugăciunea în Adunare (Biserică), o aduce înaintea lui Dumnezeu ca reprezentant sau ca şi „gură a Adunării (Bisericii)”, dar toţi cei prezenţi, bărbaţi şi femei se roagă împreună. Dar când bărbaţii şi femeile se roagă împreună, atunci cu siguranţă diferenţele trebuie să se vadă clar. Acesta este aproape clar subiectul principal al acestui capitol. Şi femeile ar trebui să se roage cu capul acoperit, bărbaţii cu capul descoperit.

    În Faptele apostolilor 4.24-31 şi 12.5 găsim exemple cum de la Adunare (aici sunt şi surorile neapărat incluse) se înălţa spre Dumnezeu rugăciuni în unanimitate şi permanente. Rugăciunile personale şi individuale, care nu sunt chestiuni ale Adunării (Bisericii), nu îşi au locul în orele de adunare, ci în „cămăruţa” proprie (Matei 6.6).

    Şi gândul referitor la slujba preoţească a credincioşilor ne fac să vedem un caracter reprezentativ în multe slujiri/rugăciuni ale fraţilor în orele de adunare.

Alte pro-argumente referitoare la acoperirea capului în Adunare (Biserică)

În afară de aceasta sunt argumente suplimentare, care vorbesc pentru acoperirea capului femeii în Adunare (Biserică).

  • Pe de o parte în versetul 10 se spune: „De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei.” Dacă legăm acest verset cu învăţătura din epistola către Efeseni, că îngerii văd în Adunare înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, putem spune: şi atunci când credincioşii se strâng laolaltă ca Adunare şi femeile nu se roagă sau nu se roagă cu glas tare, îngerii ar trebui să vadă cum femeile exprimă acordul lor la ordinea în creaţie prin acoperirea capului. Chiar dacă existenţa Adunării (Bisericii) este independentă de strângerea laolaltă, trebuie totuşi să se ţină minte că, caracterul Adunării devine în mod deosebit vizibil atunci când are loc strângerea laolaltă ca Adunare. Gândul că surorile ar trebui să aibă atunci un semn deosebit pentru îngeri se potriveşte desigur în acest context.

  • Un alt gând în acest context: în cazul rugăciunii şi profeţirii este vorba de două aspecte principale ale activităţii creştine. La rugăciune noi ne adresăm lui Dumnezeu şi la profeţire ne adresăm oamenilor din partea lui Dumnezeu. Prin aceasta nu este de nebăgat în seamă că toate acţiunile, care au loc undeva, sunt incluse în aceasta. Din acestea ar face parte şi mersul la strângerile laolaltă, frângerea pâinii, cântatul cântărilor spirituale şi aşa mai departe.

  • Un alt argument ar putea fi, că în cele din urmă Capul bărbatului este Hristos (versetul 3), motiv pentru care bărbatul nu ar trebui să-şi acopere capul (de altfel, în contrast cu iudeii, unde bărbaţii trebuiau să poarte o acoperitoare a capului în toate obligaţiile religioase, din cauza faptului că Hristos nu era încă revelat!), şi capul femeii este bărbatul. Însă în Adunare (Biserică), unde Hristos este Capul, nu trebuie să se vadă capul femeii, deci bărbatul. De aceea concluzia: „Să se acopere.”

  • De asemenea – legat de argumentul anterior – femeia este slava bărbatului (versetul 7), şi în Adunare (Biserică) nu trebuie să se vadă slava bărbatului, ci numai slava Domnului Isus.

  • De asemenea, părul lung al femeii este numit „slava” ei (versetul 15). Aici se foloseşte în greacă pentru cuvântul „slavă” acelaşi cuvânt ca şi mai înainte. Deci şi aici s-ar putea argumenta, că în Adunare nu ar trebui să se vadă slava femeii, ci numai „slava” Domnului. Numai Lui singur I se cuvine „onoarea”.

  • Pe lângă aceasta, femeia este întotdeauna o imagine a Bisericii. Domnul Isus a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine pentru ea, citim în Efeseni 5. Acolo se spune, că bărbatul ar trebui să-şi iubească soţia aşa cum Hristos a iubit Adunarea. Este deci clar, că femeia reprezintă o imagine a Adunării. Şi deoarece Adunarea ar trebui să arate întotdeauna clar supunerea ei faţă de Capul ei, unii propun, ca şi femeia – în mod deosebit când ne strângem laolaltă ca Adunare – să arate supunerea ei prin aceea că îşi acopere capul.

Aceste argumente sunt desigur în primul rând concluzii, şi în mod cuvenit trebuie să spunem aceasta. Dar dacă o femeie pe baza convingerilor are capul acoperit nu numai la rugăciunea comună, ci pe toată durata orelor de adunare, după părerea noastră este desigur în armonie cu gândurile exprimate în alte locuri din Biblie şi mai degrabă este spre onoarea Domnului, decât spre dezonoarea Lui.

Şi argumentarea, că cei necredincioşi ar putea să se simtă eventual respinşi, este contrazisă prin unele mişcări de trezire spirituală, când mulţimi mari de oamenii veneau la credinţă, cu toate că în aceste Biserici se ţinea cu tărie la acoperirea capului femeii (şi aceasta chiar şi în timpul nostru!).

C) Acoperirea capului femeii în rugăciunea personală

Unii comentatori cred că în pasajul acesta este vorba numai despre rugăciunea în public şi că această prescriere nu se aplică atunci când o femeie, singură fiind, stă înaintea Dumnezeului ei şi se roagă. Argumentele principale în privinţa aceasta sunt, că profeţirea de fapt poate avea loc numai public şi că în al doilea rând, pe apostolul Pavel îl interesa să abordeze acele ocazii în care femeia ocupă o poziţie reprezentativă sau de conducere, adică, poziţia bărbatului (deci acolo unde ea se roagă public şi profeţeşte, ceea ce în primul rând este misiunea bărbatului; vezi 1 Timotei 2.8). Însă aceasta este exclus în rugăciunea personală.

Alţii consideră că aceasta nu se poate dovedi şi este o restricţie inacceptabilă. Şi aceia care văd în rugăciune şi profeţire, cum am amintit mai înainte, punctele principale ale activităţii noastre creştine, cred că femeia ar trebui să se acopere la orice rugăciune sau profeţire – personală sau în public.

Încheiere

Dorinţa noastră a fost să prezentăm unele puncte care ne-au fost importante în acest context. Fiecare femeie credincioasă ar trebui să gândească serios înaintea Domnului cum poate corespunde versetului citat la început din 1 Corinteni 11. Pentru aceasta argumentele cercetate mai înainte ar trebui să-i fie de ajutor. Ţelul nostru nu este să impunem cerinţe sau să stabilim legi, pe care nu le putem recunoaşte clar din Scriptură. Cu toate acestea considerăm neglijenţă orice superficialitate cu privire la această întrebare, care atinge ordinea creaţiei lui Dumnezeu. Vrem să încurajăm, să se corespundă gândurilor lui Dumnezeu, în loc să se înlăture această temă, folosindu-se de puţine argumente şi după părerea noastră chiar argumente îndoielnice.

Mai trebuie să se ţină seama şi de faptul că în întreaga istorie a Bisericii până în secolul 20 se pare că nu a fost nici o problemă, faptul că o femeie creştină s-a acoperit în Biserică. Şi astăzi se văd femei bătrâne mergând la Biserică şi nu-şi depun pălăria la garderobă. Însă bărbaţii bătrâni predau pălăriile lor la garderobă – generaţia tânără bărbătească lasă deseori la rugăciune pe cap şapca ajunsă la modă. Acest caracter particular ar trebui revizuit, căci se spune, că bărbatul să nu-şi acopere capul la rugăciune.

Ne dorim nouă şi fiecărui cititor, ca în privinţa aceasta el să se lase călăuzit de Duhul lui Dumnezeu şi nu de duhul timpului.


Tradus de la: Wann sollte eine Christin eine Kopfbedeckung tragen?

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (52)

Mai multe articole ale autorului SoundWords (39)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen