De ce noi numim pe Mântuitorul nostru „Domnul”
şi nu simplu numai Isus?

Arthur Walkington Pink

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Verset călăuzitor: Ioan 13.13

Ioan 13.13: Voi Mă numiţi Învăţătorul” şi Domnul” şi bine ziceţi, pentru că sunt.

Acest verset accentuează în chip minunat faptul că Domnul Isus este „plin de har şi de adevăr” (Ioan 1.14). Domnul tocmai făcuse pentru ucenicii Săi slujba cea mai de jos a unui sclav. Prin aceasta însă El nu a părăsit nicidecum poziţia Lui de autoritate şi întâietate. El aminteşte ucenicilor că El este încă „Învăţătorul şi Domnul” lor şi că aceasta corespunde şi propriei lor mărturisiri. Cuvântul „a numi” înseamnă în acest context „să dai titlul”. S-ar mai putea deci spune: „Voi vă adresaţi Mie cu titlul Învăţător şi Domn”. Deoarece prin aceasta ei au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu născut în carne, „făceau bine”.

Astăzi dimpotrivă mulţi din aceia care mărturisesc că sunt urmaşii Lui Îl tratează cu mult mai puţin respect, decât El îl laudă la cei doisprezece ai Săi. Cu regret mulţi, care datorează totul  pentru prezent şi pentru veşnicie Acestei Persoane unice, vorbesc despre El simplu numai ca „Isus”. Cu toate acestea El este „Dumnezeu revelat în carne” (1 Timotei 3.16). Isus este Domnul gloriei, şi se cuvine demnităţii şi măreţiei Persoanei Sale, ca noi să cunoaştem şi să recunoaştem aceasta – şi aceasta tocmai atunci când vorbim despre El. Noi nu ne aşteptăm ca aceia care Îl desconsideră şi Îl resping să vorbească despre El folosind expresii mai sublime decât „Nazarineanul” sau „Isus”. Însă aceia, cărora Dumnezeu prin harul minunat „le-a dat pricepere ca să Îl cunoască pe Cel adevărat” (1 Ioan 5.20), ar trebui să-L mărturisească bucuroşi ca „Domnul Isus Hristos”!

„Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt.” Această frază este cu siguranţă suficientă pentru smerirea fiecărui creştin. Dacă Mântuitorul nostru Însuşi spune, că noi „facem bine” dacă ne adresăm Lui cu „Învăţătorul şi Domnul”, cum putem noi atunci îndrăzni să ne adresăm Domnului cu expresii care nu portă confirmarea din parte Lui? Nici măcar o singură dată nu găsim că apostolii I s-au adresat cu „Isus”, în timp ce El era la ei pe pământ. Pe când El i-a îndemnat să roage pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui, El le-a poruncit: „Rugaţi deci pe Domnul secerişului” (Matei 9.38). Când El a trimis pe ucenici să ia măgăruşul pe care voia să meargă călare la Ierusalim, El le-a spus să zică: „Domnul are nevoie de el” (Luca 19.31). Atunci când El a avut nevoie de odaia de sus, El le-a zis: „Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; voi face Paştele în casa ta” (Matei 26.18).

Am spus mai înainte, că apostolii nici măcar o singură dată nu s-au adresat Domnului nostru simplu cu „Isus”. Să observăm cum I s-au adresat: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-Mi să vin la Tine pe ape” (Matei 14.28). „Şi ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, văzând aceasta, au spus: «Doamne, vrei să spunem să coboare foc din cer şi să-i mistuie?” (Luca 9.54). „Şi ei, întristându-se foarte mult, au început să-I spună fiecare: «Nu cumva sunt eu, Doamne?” (Matei 26.22). „Şi, ridicându-se chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim. Şi i-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei împreună cu ei, spunând: Domnul a înviat cu adevărat” (Luca 24.33,34). „Toma I-a spus: Doamne, nu ştim unde Te duci” (Ioan 14.5). „Ucenicul acela, pe care-l iubea Isus, i-a spus lui Petru: Este Domnul!” (Ioan 21.7).

S-ar putea replica, că relatările din Evanghelii vorbesc despre Domnul obişnuit ca „Isus”. Era Isus, Cel care a fost dus de Duhul în pustie, ca acolo să fie ispitit de satan. Era Isus, Cel care a fost profund impresionat lăuntric, atunci când a privit la suferinţa şi nevoile oamenilor. Era Isus, Cel care a învăţat poporul, şi aşa mai departe. Aceasta este adevărat, dar o explicaţie nu trebuie mult căutată: Era Duhul Sfânt, Acela care – prin pana evangheliştilor – vorbea în felul acesta despre El. Aceasta este diferenţa decisivă.

Ce se va spune despre un supus al împăratului George, care spune despre împăratul în exerciţiu al Angliei: „Am văzut astăzi de dimineaţă pe George trecând pe alături”? Deci dacă pentru unul din supuşi lui este total nepotrivit să vorbească în felul acesta despre împăratul Angliei, cât mai nepotrivit este atunci să se vorbească despre Împăratul împăraţilor simplu cu „Isus”. Dacă deci soţia împăratului vorbeşte despre soţul ei şi îl numeşte „George”, atunci această vorbire este total la locul ei. Şi tot aşa este la locul ei, când Duhul Sfânt în relatările Evangheliilor numeşte pe Domnul nostru cu prenumele.

Pentru dezonoarea care este adusă peste „Numele bun” (Iacov 2.7; nota redacţiei: în versiunea Bibliei în limba engleză, traducerea King-James, stă aici cuvântul worthy = „demn, de preţ”), în cea mai mare parte sunt responsabile cântările moderne. Noi nu putem face altceva, decât să ne ridicăm glasul într-un protest revoltat împotriva molozului (căci aşa sunt) mult, care se ascunde înapoia denumirii „cântare de laudă” sau „cântare religioasă”. Este trist şi înfiorător să auzi creştini cântând „Nu este prieten ca Isus cel umil”. Astăzi nu există nici un „Isus umil”. Acela, care odinioară a mers pe pământ într-o umilire incomparabilă, a fost făcut „atât Domn cât şi Hristos” (Faptele apostolilor 2.36) şi acum şade la dreapta Maiestăţii în înălţime. Cine studiază cu seriozitate Evangheliile şi constată cât de diferit oamenii se adresează Fiului lui Dumnezeu, acela va primi o plată bună pentru osteneala lui. Vrăjmaşii lui Hristos Îl numesc permanent „Isus” (Matei 26.71, etc.), şi tot aşa şi demonii (Marcu 1.23,24).

Să ne rugăm la Dumnezeu, ca El să ne elibereze de aceasta, de acest fel superficial, indiferent şi dezonorant de a vorbi despre Fiul Său. Să recunoaştem cu bucurie pe Salvatorul nostru ca „Domn” al nostru în timpul lepădării Sale de către lume. Vrem să ne amintim de ceea ce El Însuşi a spus: „… pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl. Cine nu-L onorează pe Fiul, nu-L onorează pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5.23). Aceasta nu este o bagatelă sau o chestiune lipsită de importanţă, căci este scris: „Pentru că din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat” (Matei 12.37).


Tradus de la: Warum wir unsern Erlöser „Herr“ nennen und nicht einfach nur „Jesus“ sagen?

(din: Exposition of the Gospel of John)

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (48)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen