El trăieşte!
Geneza 37.18-20; 45.3-5

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 11.04.2019, Actualizat: 11.04.2019

Versete călăuzitoare: Geneza 37.18-20; 45.3-5

Geneza 37.18-20: Şi Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit în Dotan. Şi ei l-au văzut de departe. Şi, înainte de a se apropia de ei, au uneltit împotriva lui să-l omoare. Şi au zis unul altuia: „Iată, vine făuritorul de vise! Veniţi acum dar şi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din gropi; şi vom zice: o fiară sălbatică l-a mâncat. Şi vom vedea ce vor ajunge visele lui“. 

Geneza 45.3-5: Şi Iuda i-a vorbit, zicând: „Omul acela ne-a spus hotărât, zicând: «Nu-mi veţi vedea faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi». Dacă vei trimite pe fratele nostru cu noi, vom coborî şi-ţi vom cumpăra de mâncare. Dar, dacă nu-l vei trimite, nu vom coborî, pentru că omul acela ne-a zis: «Nu-mi veţi vedea faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi»“.

Fundalul

Multe evenimente din Vechiul Testament prezintă învăţătura Noului Testament. Ele sunt imagini grăitoare ale adevărului spiritual, care a fost dezvăluit cu venirea lui Hristos. În 1 Corinteni 10.11 citim: „Şi toate acestea li se întâmplau ca pilde”. „Toate acestea” se referă la evenimentele de care a avut parte poporul lui Dumnezeu în Vechiul Testament în timpul lungii lor călătorii din Egipt spre ţara făgăduită. Cuvântul „pildă” este cuvântul grecesc tupos, care înseamnă de fapt „imagine”. Tipurile vechi-testamentale sunt pentru noi imagini spirituale ale adevărului nou-testamental.

Unul din tipurile cele mai deosebite şi mai cunoscute ale Vechiului Testament îl găsim în Numeri 21. În timpul călătoriei copiilor lui Israel prin pustie, Dumnezeu a judecat poporul pentru fărădelegile lui, prin aceea că a permis şerpilor otrăvitori să intre în tabără şi să muşte poporul. Când poporul a strigat după eliberare, Dumnezeu a spus lui Moise să facă un şarpe din aramă şi să-l înalţe pe o prăjină, pentru ca oricine să-l poată vedea. Când oamenii priveau la şarpele înălţat pe prăjină, pe care Dumnezeu l-a prevăzut pentru eliberarea lor, ei erau vindecaţi de muşcătura otrăvitoare. Domnul Isus spune în Ioan 3.14: „Şi, cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului.” Domnul Însuşi declară categoric şarpele de aramă ca tip sau imagine spirituală a Lui Însuşi: înălţat pe cruce şi ca mijloc de eliberare pentru aceia care mor de „otrava” păcatului. Nici un tip vechi-testamental nu este explicat aşa de clar cum este şarpele. Având în vedere ce a învăţat Domnul nostru pe cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, ne putem încrede că în Vechiul Testament sunt multe alte imagini spirituale: „Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat în toate Scripturile cele despre El” (Luca 24.27).

Corabia lui Noe este un exemplu pentru un tip vechi-testamental evident referitor la salvare, care nu se găseşte în Noul Testament. În zilele lui Noe Dumnezeu a trebuit să judece omenirea pentru păcatele lor, dar cu corabia El a prevăzut o cale de ieşire, pentru ca ei să poată scăpa de sentinţă. Aşa cum în zilele lui Noe a fost numai o singură posibilitate să scape de puhoiul de apă mondial, la fel este numai o singură cale să scapi de judecata mâniei lui Dumnezeu: prin Hristos, adevărata corabie. Aşa cum judecata lui Dumnezeu a lăsat să coboare puhoiul de apă peste corabie, la fel a coborât judecata lui Dumnezeu cu privire la păcat asupra lui Isus Hristos, atunci când El atârna pe cruce. Exact aşa cum Noe şi familia lui au intrat printr-o singură uşă şi au fost salvaţi prin corabie şi în corabie, la fel numai cei care cred în Hristos vor fi salvaţi şi în El vor fi siguri pentru totdeauna. Şi aşa cum Noe şi familia lui au fost aduşi după potop într-o lume nouă, la fel şi cei care cred în Hristos devin parte a unei creaţii noi (2 Corinteni 5.17).

Sunt mai multe exemple de tipuri în Vechiul Testament. Eva şi Rebeca sunt tipuri pentru Biserică, Avraam şi Isaac sunt un tip despre Dumnezeu, Tatăl, respectiv Dumnezeu, Fiul. Bătăliile din cartea Iosua conţin tipuri ale tacticii luptei spirituale. Chivotul, jertfele levitice şi împăraţii David şi Solomon ar putea fi interpretaţi într-un studiu biblic personal ca tipuri despre Hristos.

Desigur trebuie să fim atenţi când interpretăm modele: nu ar trebui să exagerăm şi în oamenii, evenimentele sau lucrurile Vechiului Testament să descoperim tipuri pe care Dumnezeu nu le-a prevăzut ca atare! Ar trebui însă să fim la fel de precauţi să nu trecem cu vederea imaginile divine prevăzute în Vechiul Testament.

Cu toate că scrierile Noului Testament nu scot în mod deosebit în evidenţă că Iosif ca patriarh al Vechiului Testament este un tip despre Hristos, sunt prea multe paralele între viaţa lui Iosif şi viaţa Domnului nostru Isus, ca acestea să fie trecute cu vederea. Realmente Ştefan putea arăta aceste paralele în predica lui convingătoare ţinută înaintea sanhedrinului conducătorilor iudei: respingerea şi trădarea prin fraţi (fiii lui Israel), înălţarea celui respins şi împăcarea definitivă cu Israel (Faptele apostolilor 7.9-13).

Învăţătura cuprinsă în aceste pasaje

1. Respingerea lui Iosif de către fraţii lui este o imagine a respingerii lui Hristos de către Israel

Iosif era subiectul deosebit al dragostei tatălui, deoarece el era fiul mult-aşteptat al soţiei lui iubite Rahela. Iacov l-a onorat mai mult decât pe fraţii lui şi i-a dat o haină deosebit de frumoasă (Geneza 37.3). Dragostea lui Iacov pentru fiul său este o imagine a relaţiei de dragoste unică în felul ei între Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (care desigur este desăvârşit de liberă de orice urmă a favorizării pământeşti). În Matei 3.17 Dumnezeu a vorbit din cer şi a onorat pe Isus prin cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea.” În Ioan 17.24 citim că această dragoste minunată între Tatăl şi Fiul a existat deja înainte de întemeierea lumii.

Aşa cum fraţii lui Iosif au reacţionat cu ură şi invidie faţă de Iosif (Geneza 37.4), la fel au făcut „fraţii” lui Isus, naţiunea Israel: ei L-au întâmpinat pe Isus cu ură şi respingere. „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.11). La fel citim şi în Ioan 15.24,25: „Dar acum M-au şi văzut şi M-au urât, şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. … M-au urât fără temei” – o împlinire a profeţiei mesianice din Psalmul 69.4.

Ura şi mânia fraţilor i-a făcut să comploteze împotriva lui Iosif, aşa cum citim în Geneza 37.20: „Veniţi acum dar şi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din gropi; şi vom zice: o fiară sălbatică l-a mâncat.” Invidia şi ura i-a făcut şi pe conducătorii poporului iudeu să comploteze împotriva lui Isus. Isus a profeţit complotul lor într-una din parabolele Sale: „Dar viticultorii, văzând pe fiul, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm şi să luăm în stăpânire moştenirea lui!»” (Citeşte toată parabola în Matei 21.33-46 şi observă în versetul 45 că conducătorii iudei şi-au dat seama că Isus vorbea despre ei!) La scurt timp după aceea s-a împlinit profeţia parabolei Sale: „Atunci preoţii de seamă şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea palatului marelui preot care se numea Caiafa; şi au ţinut sfat împreună, ca să-L prindă pe Isus prin viclenie şi să-L omoare” (Matei 26.3,4).

În ambele modele Iosif a fost „omorât” de fraţii lui. Cu toate că intenţia lor era să-l omoare imediat (Geneza 37.20), s-au hotărât să câştige ceva bani şi să scape de el pentru totdeauna, prin aceea că l-au vândut în sclavie. Ei erau aşa de siguri că Iosif dispăruse pentru totdeauna, că au inventat dovada morţii lui şi au adus acasă la tatăl lor haina lui Iosif înmuiată în sânge.

„Fraţii” lui Isus au mers chiar mai departe, prin aceea că L-au prins, L-au aruncat în închisoare şi L-au omorât. Credeau că au scăpat pentru totdeauna de rivalul lor. În vorbirea lui la Rusalii, adresată poporului iudeu, Petru a spus: „Pe Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere şi minuni şi semne, … pe Acesta, …, prin mâna celor nelegiuiţi, L-aţi răstignit şi L-aţi omorât” (Faptele apostolilor 2.22,23). Aşa cum conducătorii iudei au constatat câteva zile mai târziu, Isus nu era dispărut pentru totdeauna! Petru a continuat: „Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, pentru care noi toţi suntem martori” (Faptele apostolilor 2.32). Suplimentar el a exclamat: „Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit” (Faptele apostolilor 2.36). Cu siguranţă înălţarea şi glorificarea lui Iosif simbolizează înălţarea şi glorificarea lui Hristos.

Se merită să se amintească multe alte paralele între viaţa lui Isus Hristos şi a lui Iosif. Isus Hristos şi Iosif au primit o misiune părintească să meargă la fraţii lor (Geneza 37.12-14; Galateni 4.4). Iosif şi Isus au fost amândoi ispitiţi la păcat, dar ei nu au păcătuit (Geneza 39.6-12; Luca 4.1-13; 1 Petru 2.21,22). Amândoi au fost învinovăţiţi pe nedrept şi înjosiţi public (Geneza 39.13-19; Marcu 14.53-59; 15.16-21). Iosif şi Isus Hristos au suferit fiind singuri în respingerea lor (Geneza 39.20; 40.23; Plângerile lui Ieremia 1.12; Marcu 14.50; Isaia 53.3). Amândoi au fost instrumentul pentru salvarea lumii (Geneza 41.53-57; Ioan 3.16,17). Iosif şi Isus Hristos au devenit o binecuvântare pentru păgâni şi au primit o mireasă (Geneza 41.1-45; Faptele apostolilor 15.14; Efeseni 5.25-32).

2. Împăcarea lui Iosif cu fraţii lui simbolizează împăcarea lui Hristos cu Israel

După mulţi ani de robie şi întemniţare, Iosif a fost înălţat de Dumnezeu într-o poziţie de putere şi autoritate. El a fost recunoscut în tot Egiptul şi în toată lumea ca domnitor înţelept, care a păzit de înfometare şi de moarte pe oricine. În umilirea sa şi în înălţarea sa definitivă Iosif este o imagine a lui Isus Hristos. Noi citim despre smerirea şi înălţarea Domnului nostru în epistola către Filipeni (Filipeni 2.6-11). Pentru noi Domnul a renunţat temporal de bună voie la gloria Sa (însă El niciodată nu a renunţat la Dumnezeirea Lui!) şi a devenit pentru totdeauna Om. Ca slujitor a trăit aici pe pământ o viaţă de sărăcie şi respingere, „care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta Tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12.2). În epistola către Filipeni citim: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus” (Filipeni 2.9-11), şi într-o zi toţi genunchii se vor pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisii că Isus Hristos este Dumnezeu!

După ce Iosif a ajuns la putere în Egipt, fraţii lui au venit în Egipt să cumpere hrană. Mulţi ani fraţii nu au văzut pe Iosif, dar din cauza strâmtorării şi a foametei mari ei au fost constrânşi în cele din urmă să vină şi să se plece înaintea aceluia pe care ei l-au urât şi l-au respins. Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor lui şi le-a iertat trădarea, după ce el i-a pus la încercare, ca să vadă dacă inimile lor s-au schimbat între timp (compară cu Geneza 42-45). Din cauza înrudirii cu Iosif şi a împăcării cu el, întreaga familie a lui Iosif a ajuns cu vază şi în bunăstare în Egipt (Geneza 45.16-18; 47.11,12).

Au trecut mulţi ani de când iudeii au respins pe Mesia al lor, însă în ziua de Rusalii Petru a strigat: „Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, pentru care noi toţi suntem martori. Fiind deci înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voi vedeţi şi auziţi. Pentru că David nu s-a suit în ceruri, ci el însuşi spune: «Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale». Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit“ (Faptele apostolilor 2.32-36).

Isus Hristos a fost înălţat de Dumnezeu Tatăl: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.” (Filipeni 2.9-11).

Domnul nostru Isus a lucrat în anii care au trecut şi prin jertfa Sa şi moartea Sa suplinitoare pe cruce a adus mulţi oameni la Sine. În acest timp Dumnezeu a permis ca poporul iudeu, care a respins pe Mesia al lui, să trebuiască să îndure „foamete”: o perioadă de suferinţe grele şi necaz. Însă într-o zi Isus, Mesia, Se va revela cu toată claritatea poporului Său Israel (Maleahi 3.1-4). Mulţi se vor întoarce spre El şi îşi vor pleca genunchii cu căinţă şi întristare (Zaharia 12.7-14). În ziua aceea El Se va împăca cu „fraţii” Lui, poporul iudeu, şi lor li se va ierta şi ei vor fi restabiliţi (Zaharia 13.1,2; Osea 2.4-23). În ziua aceea Israel va fi introdus din nou în poziţia lui privilegiată înaintea ochilor lui Dumnezeu, deoarece ei s-au întors de la aceia care L-au respins spre aceia care Îl vor primi ca Mesia al lor (Deuteronomul 30.1-10; Romani 11.11; 15.22-31).

Aşa cum Iosif s-a împăcat cu fraţii lui şi i-a făcut să aibă parte de prestigiu şi bunăstare, la fel Mesia Se va împăca în ziua aceea cu poporul Israel dispus să se căiască – rămăşiţa divină a poporului iudeu. El va aşeza „întreg Israelul” în poziţia de prestigiu şi bunăstare. Timpul lor de despărţire şi de suferinţă se va sfârşi şi din cauza legăturii lor cu Isus Hristos vor intra într-o poziţie de binecuvântare şi bucurie. În ziua aceea, când Israel se va căi, se vor împlini toate binecuvântările legământului, care au fost date poporului lui Dumnezeu în Vechiul Testament, şi ei vor avea parte de ele (Ţefania 3.14-20).

Aplicaţie practică

Fă cunoscut vestea bună că Isus trăieşte! Aşa cum fraţii lui Iosif au adus lui Iacov vestea bună că Iosif era în viaţă (Geneza 45.26), la fel şi noi putem duce vestea la alţii că Isus trăieşte! Iacov gândea că Iosif a fost omorât şi ar fi mort pentru totdeauna, şi la fel şi astăzi omul mediocru crede că Isus ar fi mort şi pentru totdeauna a plecat de la noi, atunci când a fost răstignit şi înmormântat. Vestea bună pentru Iacov era, că Iosif trăia şi se afla într-o poziţie înaltă de putere şi autoritate. Acelaşi lucru este adevărat şi astăzi cu privire la Isus Hristos! Însă Iacov a aflat adevărul despre Iosif abia când i-a fost povestit. Şi noi trebuie să avem parte de adevărul, că Isus trăieşte. Aşa cum Iacov nu a putut crede adevărul până când nu i s-a arătat dovada, la fel şi astăzi mulţi oameni vor să creadă ştirea despre Isus abia după ce sunt convinşi prin dovezi. Cunoşti tu suficient dovezile învierii lui Isus Hristos, ca să le arăţi unuia care nu crede? Dacă nu le cunoşti, să şti că sunt multe cărţi creştine referitoare la această temă.

Nu te lăsa descurajat, dacă oamenii nu devin imediat credincioşi. Spune-le vestea bună şi arată-le dovezile. Răspândeşte Cuvântul! Isus trăieşte!


Tradus de la: Er lebt!

Titlul original: „He’s Alive!“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).