Serii de articole

Mulţi dintre noi s-au gândit deseori în ultimele săptămâni la cadouri. Unii dintre noi au simţit bucurie mare să dăruiască. Alţii şi-au găsit bucuria în a primi cadouri, însă nu atât de mult cât ... mai multne-am aşteptat noi s-o aibă. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti” este încă adevărat, şi îndrăznesc să spun că cei mai fericiţi oameni nu sunt aceia care primesc de cele mai multe ori, ci aceia care dau de cele mai multe ori. Aceasta este adevărat în mod deosebit atunci când darurile tale înainte de toate sunt pentru aceia care trăiesc în împrejurări mai puţin confortabile decât tine, şi când ai încercat să satisfaci nevoile lor, să înseninezi casele celor săraci, să aduci un surâs de veselie pe feţele copiilor şi să îmbărbătezi mamele şi taţii obosiţi şi deznădăjduiţi. Este o chestiune foarte binecuvântată şi minunată să faci cadouri în felul acesta.

În această serie de articole este vorba despre tema eşec (ratare) şi restabilire.

Niciodată nu a fost un timp în care „oferta” de biserici să fie mai mare decât astăzi. Cu diversitatea în alegere creşte însă şi greutatea cu privire la întrebarea: Unde trebuie să merg eu de fapt ... mai multduminica? Îmi place muzica bună, iubesc cântatul frumos; alegerea ar putea fi pentru biserica A, căci acolo sunt activităţi corale bune şi în „serviciul divin” cântă o bandă. Însă pentru copiii mei ar fi probabil mai bine în biserica B, deoarece acolo este o lucrare bună cu copiii şi cu tineretul; copiilor li se oferă acolo mai mult. Dar de fapt predicile în biserica C sunt foarte bune; acestea nu le am în bisericile A şi B. Să nu merg totuşi mai bine în biserica C? – Dar ţi-ai pus tu vreodată întrebarea, dacă criteriile tale de alegere sunt corecte? Probabil spui: M-am hotărât deja demult şi de mult timp merg în biserica D. Însă şi atunci întrebarea adresată ţie este: Care au fost criteriile tale de alegere? Au criteriile acestea valabilitate şi înaintea Domnului?

Adam şi Eva au fost alungaţi odinioară din Paradis, unde au fost aşezaţi pe pământ. Un înger cu o sabie învăpăiată baricada pentru totdeauna intrarea în grădină; pentru omul căzut în păcat nu mai era nici o ... mai multposibilitate de reîntoarcere. Cu toate acestea Dumnezeu a dat ceva mai bun, căci ascultarea lui Hristos are urmări mult mai mari decât neascultarea lui Adam. Lucrarea înfăptuită de Hristos la crucea de pe Golgota deschide intrarea într-un alt Paradis, nou, ceresc: Paradisul lui Dumnezeu în cer! În Noul Testament este vorba numai de trei ori despre acest loc al fericirii. Sunt însă lucruri foarte importante, care ne sunt relatate despre el. Bogăţia de nepătruns a Persoanei şi lucrării lui Hristos sunt prezentate foarte clar prin acestea: 1. În primul rând, credincioşii morţi sunt acolo în prezenţa directă a Domnului şi Mântuitorului lor. Ei sunt cu Hristos în Paradis, aşa cum El a făgăduit aceasta deja tâlharului care a crezut în El: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis” (Luca 23.43). De aceea apostolul Pavel spune, că el doreşte „să plece şi să fie împreună cu Hristos, pentru că este mult mai bine” (Filipeni 1.23). Hristos este acolo marele punct central al acelora care Îi aparţin; El este Cel care umple totul în toate (Efeseni 1.23). 2. În al doilea rând, cei care au adormit în Hristos sunt acolo şi în cerul al treilea, acesta este cerul cerurilor, locuinţa lui Dumnezeu (2 Corinteni 12.2-5). Ei se află în prezenţa directă a lui Dumnezeu şi aud cuvinte cereşti, care nu se pot spune, pe care un om de pe pământ nu are voie să le vorbească. Pavel vorbeşte aici tainic despre sine ca „un om în Hristos”, însă aceasta nu este fără motiv. Hristos este acolo, dar în principiu este şi locul tuturor acelora care sunt uniţi cu El ca ultimul Adam. 3. În al treilea rând, acest Paradis ceresc este conform cu Apocalipsa 2.7 Paradisul „lui Dumnezeu”. El nu poate pieri, ca Paradisul pământesc, din cauza oamenilor. El poartă pecetea desăvârşirii divine şi a lipsei păcatului şi a morţii. De aceea aici lipseşte şi pomul cunoştinţei binelui şi răului, din cauza căruia avem o conştiinţă care ne acuză. Este vorba numai despre pomul vieţii, care fără îndoială este o imagine despre Hristos ca început şi susţinător al vieţii noi, al omului nou, al creaţiei noi. De aceea noi avem dreptul, imitând pe marele apostol al naţiunilor, să vestim bogăţia de nepătruns a lui Hristos şi să facem cunoscut înţelepciunea nespus de mare a lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor (Efeseni 3.8-10). El a descuiat din nou Paradisul pentru noi şi ne-a deschis intrarea la Hristos, ca adevăratul „pom al vieţii”.

Închinare în secolul 21! - Unora le place să își amintească de ultima lor participare la un „Praise-&-Worship-Event”. Alții, însă, resping de la început „Worship”-ul modern cu muzică ... mai multtare și puternic ritmată. Un al treilea grup se întreabă de ce ar trebui ca închinarea din secolul 21 să fie diferită de cea din secolul 20 sau chiar de cea din secolul 19. Alții nu acordă o valoare specială închinării, deoarece consideră că evanghelizarea și o predicare bună sunt mai importante. Dar este vorba la închinare despre ceea ce ne place nouă? Ce înseamnă de fapt închinarea pentru Dumnezeu? De aceea ne vom ocupa mai întâi de acest subiect. În afară de aceasta dorim să ne preocupăm cu următoarea întrebare: Cum ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu? Este suficient să venim la Dumnezeu în mod onest și sincer? Acceptă Dumnezeu orice formă de închinare? Noul Testament spune că noi trebuie să ne „închinăm în duh și în adevăr” (Ioan 4.24) și ca o „preoţie sfântă să aducem jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu” (1 Petru 2.5). Dar ce înseamnă acest lucru pentru noi, ca şi credincioși nou-testamentari? Cum putem să ne închinăm, ca închinarea noastră să-I placă lui Dumnezeu? Cartea este împărțită în două părți: În prima parte sunt tratate pasaje biblice centrale pe tema închinării. Se arată cum s-a schimbat serviciul divin de la Vechiul la Noul Testament și care este conținutul unei „închinări plăcute lui Dumnezeu”. După aceea se abordează întrebarea, ce legătură are închinarea cu Cina Domnului și care sunt premisele pentru a aduce închinare Tatălui. Două capitole se ocupă de conținutul închinării și de modul în care aceste conținuturi sunt exprimate în cântece. De asemenea, este abordată și întrebarea dacă la închinare trebuie să fie întotdeauna vorba „numai” despre moartea și suferințele lui Hristos. Ultimele două capitole din prima parte reprezintă apoi o tranziție către partea a doua, când va fi abordată problema muzicii de închinare, respectiv muzica Worship. În acest caz se va examinarea ceea ce Biblia are de spus despre muzica spirituală în Vechiul și Noul Testament. A doua parte se adresează în special tinerilor. Este vorba despre cântece moderne Praise-&-Worship și Praise-&-Worship-Events, în care această muzică este interpretată în fața unui public mai larg. Într-un capitol central se răspunde la întrebarea: la cine se adresează muzica Praise-&-Worship? Accentul nu se pune atât de mult pe grupa de public, ci mai degrabă pe întrebarea: această muzică se adresează „omului vechi” sau „omului nou” și care este semnificația? Autorii sunt convinși că multe aberații în domeniul închinării ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi înțeles mai bine diferența dintre „omul vechi” și „omul nou”. Cartea continuă să evidențieze unele evoluții moderne (cuvinte cheie: muzică rock, Hillsong, cântece regale, dans). Se pune apoi întrebarea dacă se poate „experimenta” cu adevărat Dumnezeu la aceste Worship-Events și dacă El promite prezența Sa acolo. Se discută, de asemenea, dacă este suficient să ai doar motive bune și de unde provine nemulțumirea din timpul de astăzi, care face ca mai ales tinerii să vină în masă la aceste Praise-&-Worship-Events. A doua parte se încheie cu o evaluare a mișcării Praise-&-Worship.