Renunţarea la drepturile proprii
Neemia 5.14-19

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 28.03.2019, Actualizat: 28.03.2019

Versete călăuzitoare: Neemia 5.14-19

 Neemia 5.14-19: … din ziua în care m-a pus să fiu guvernator al lor, … eu şi fraţii mei n-am mâncat pâine de guvernator. Dar guvernatorii dinainte, …, împovărau poporul şi luau de la ei pâine şi vin, în afară de cei patruzeci de sicli de argint; … Dar eu n-am făcut aşa, pentru că mă temeam de Dumnezeu. Şi m-am ţinut de lucrarea zidului acestuia … n-am cerut pâinea de guvernator, pentru că lucrarea apăsa greu asupra poporului acestuia.

Să recunoşti ce este necesar

În anul 539 înainte de Hristos împăratul Cirus al Persiei a dat o poruncă care permitea iudeilor din Babilon să se reîntoarcă în patria lor şi să reconstruiască Templul lor. Iudeii erau captivi în Babilon începând din anul 586 înainte de Hristos, când Nebucadneţar a cucerit imperiul iudaic şi a distrus Templul minunat, pe care Solomon l-a construit în Ierusalim. După ce Cirus a dat permisiunea de reîntoarcere din captivitate, aproximativ cincizeci de mii de iudei s-au reîntors în anul 538 înainte de Hristos în ţara lor. Ei au reconstruit Templul în aproximativ douăzeci de ani, însă zidul din jurul Ierusalimului zăcea încă în dărâmături. Citim în cartea Ezra că unele demarări de reconstruire a zidului au avut loc deja înainte de timpul lui Neemia, însă acestea erau lipsite de putere şi insuficiente. Rezultatele din cartea Neemia au avut loc aproape o sută de ani mai târziu, după ce prima grupă de iudei venise la Ierusalim.

Neemia locuia în Susa, o capitală persană, şi era un urmaş al iudeilor care au fost duşi în captivitate cu aproximativ o sută cincizeci de ani în urmă. El avea o poziţie de invidiat ca paharnic al împăratului Persiei Artaxerxes. Un paharnic nu era un slujitor neînsemnat, care servea împăratului numai băuturile; el era un sfătuitor de încredere de rang înalt şi avea răspunderea, ca băuturile împăratului să nu fie otrăvite, ceea ce ar fi fost un drum uşor pentru înlăturarea unui împărat nesupravegheat. Când Neemia a primit informaţia, că zidurile din jurul Ierusalimului erau încă dărâmături şi cetatea sfântă era total deschisă atacurilor vrăjmaşe, el s-a îngrijorat foarte mult. După multă rugăciune s-a folosit de ocazia pe care Domnul i-a dat-o, şi a cerut permisiunea de la împărat să se reîntoarcă la Ierusalim şi să reconstruiască zidurile cetăţii.

Ca răspuns minunat la rugăciune şi ca semn al intervenţiei divine i s-a dat aprobarea. Pe lângă aceasta împăratul l-a făcut guvernator şi i-a dat bani şi echipament ca să facă lucrarea. Neemia s-a reîntors în jurul anului 445 înainte de Hristos la Ierusalim şi după ce a inspectat zidurile dărâmate a încurajat şi organizat pe locuitorii fricoşi şi trândavi să se scoale şi să zidească. Locuitorii Ierusalimului au dat ascultare chemării şi cu hotărâre de neclintit şi muncă grea au putut termina lucrarea de reconstruire în numai 52 de zile; un rezultat uimitor. Părţi din zidul lui Neemia se pot vedea şi astăzi în săpăturile arheologice la vechea cetate a lui David.

Construirea zidului

În cartea Neemia găsim învăţături pentru noi referitoare la construcţia zidului spiritual. Odinioară zidurile protejau cetăţile de vrăjmaşi şi dădeau siguranţă locuitorilor să-şi alcătuiască viaţa şi să-şi crească familiile. Aşa cum Dumnezeu a dorit să vadă cetatea Templului Său bine apărată înapoia zidurilor puternice şi sigure, la fel El doreşte să vadă astăzi templul Duhului Sfânt înconjurat şi protejat cu ziduri spirituale tari. Fiecare credincios astăzi este un templu al Duhului Sfânt. Vedem astfel că este importantă construirea spirituală a zidului, atât la nivel personal cât şi comun (adunarea/biserica locală). Construirea zidurilor spirituale tari ar trebui să ocupe un loc deosebit – pentru fiecare credincios, pentru familia creştină, pentru adunarea/biserica locală şi pentru biserică în general. Asemenea poporului din timpul lui Neemia sunt şi astăzi mulţi prea mulţi creştini mulţumiţi să locuiască în interiorul zidurilor spirituale distruse.

Satan, vrăjmaşul sufletelor noastre, face desigur totul, ca să ne reţină de la construirea zidurilor spirituale tari şi să ne facă să fim mulţumiţi cu locuirea în nesiguranţă spirituală. Satan nu iubeşte nici o adunare/biserică, în care se învaţă cu băgare de seamă Cuvântul lui Dumnezeu curat şi în care este ascultare şi în care se poartă grijă de turmă. Satan nu doreşte să vadă creştini care cunosc suficient de bine Cuvântul lui Dumnezeu, ca să observe rătăcirile doctrinare şi să le respingă şi să vadă şi să evite ademenirile subtile la păcat. El nu doreşte să vadă creştini demni de încredere, cu ziduri spirituale puternice, care luptă pentru credinţă şi care se împotrivesc ispitei. El nu doreşte să vadă nici o familie creştină, în care copiii sunt apăraţi împotriva răului şi unde Cuvântul lui Dumnezeu este prezentat permanent şi învăţat cu grijă. Toate tacticile diferite ale lui satan pentru a rupe zidurile noastre spirituale le vedem în cartea Neemia în eforturile vrăjmaşilor lui Israel de a împiedica progresul în reconstruirea zidului. Şi toate reacţiile lui Neemia, de a birui împotrivirea, sunt principii biblice pentru biruirea împotrivirii lui satan la construirea zidului spiritual. Deci construirea zidului spiritual tare este tema principală a cărţii Neemia, şi sunt multe învăţături, care se trag din acest domeniu.

Călăuzirea poporului

Din cartea Neemia învăţăm o mulţime de lucruri referitoare la conducerea spirituală. Ea este o carte deosebită, ca să învăţăm ceva despre principiile biblice ale conducerii creştine, şi aceste principii sunt importante pentru toţi credincioşii, nu numai pentru aceia care sunt într-o poziţie de conducere.

Neemia era un om cu pricepere; el a văzut că acolo trebuia făcută o lucrare, şi în loc să caute pe cineva care putea să facă această lucrare, el însuşi a devenit activ şi a privit spre puterea lui Dumnezeu şi la îndrumările Lui. Fiecare creştin poate vedea lucrul, care ar trebui făcut şi poate deveni activ, aşa cum a făcut Neemia. Pe parcursul cărţii vedem că Neemia a putut să conducă şi pe alţii să facă voia lui Dumnezeu. Prin exemplul personal, încurajare şi mustrare Neemia era în stare să impulsioneze poporul să se ridice şi să construiască zidul. De aceea Neemia este un exemplu model pentru un conducător spiritual, un conducător plăcut lui Dumnezeu, pe care poporul l-a urmat de bună voie. În Neemia 5 vedem unul din primele principii pentru conducerea creştină. Un conducător trebuie să dea permanent şi în toate situaţiile exemplu, şi sub aspectul că trebuie să renunţe la drepturile proprii. Neemia a făcut exact aşa.

Ca guvernator al provinciei Iuda, înzestrat cu autoritate de la împăratul Persiei, ar fi putut cere impozite însemnate de la popor şi din acesta putea lua o parte mare pentru el. În afară de aceasta ar fi putut trăi în lux şi conduce proiectul construirii zidului, fără să-şi murdărească mâinile. În cele din urmă ar fi putut manipula proiectul în favoarea lui şi să-şi facă un nume, chiar şi prin aceea că lăsa să se graveze numele lui în pietrele zidului. Neemia nu a făcut nimic din toate acestea. El nu a luat impozit, nu „s-a aşezat în fotoliu” şi a citit „păpuşile dansează”, fără ca el însuşi să nu lucreze la zid. Şi atunci când a mustrat pe cei bogaţi, care au înşelat în mod egoist pe săraci, atunci nu a făcut-o fără să ajute în mod dezinteresat pe cei cu mai puţină fericire, şi chiar din propriul buzunar. Neemia a renunţat la drepturile proprii, deoarece el nu urmărea să-şi facă un nume, ci să glorifice pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne mirăm, că Dumnezeu a putut să-l folosească.

Să glorifici pe Dumnezeu

Şi noi putem glorifica pe Dumnezeu, prin aceea că noi probabil mergem „încă o milă de loc” şi renunţăm la drepturile personale. Dacă ne aflăm într-o poziţie subordonată şi în mod egoist nu ne putem crea un avantaj din situaţia respectivă, şi nici atunci chiar când am vrea, aproape că nu avem alternativă, decât să renunţăm la drepturile proprii. Însă noi glorificăm pe Dumnezeu, dacă suntem într-o poziţie de putere şi autoritate, în care uşor pe cheltuiala altora ne-am crea un avantaj spre câştig sau prestigiu, dar totuşi ne decidem să subordonăm interesele proprii spre binele pentru lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Renunţarea la drepturile noastre ar putea să ne coste poziţia, timp şi bani şi aceasta nici nu este bine primită de aceia cărora vrem să le ajutăm. Nu aştepta mulţumire de la oameni şi nici măcar răsplătire în viaţa aceasta. Este desigur frumos dacă avem parte de acestea, însă de cele mai multe ori nu este aşa. Este asemenea speranţei într-o premie anuală, „probabil anul viitor”. Noi ar trebui să facem ce a făcut Neemia la sfârşitul capitolului 5, ceea ce am citat la începutul acestui articol; ar trebui să punem mulţumirea sau răsplătirea în mâna Domnului: „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine, de tot ce am făcut pentru poporul acesta!” (Neemia 5.19).

Să renunţi la drepturile proprii nu este principiul biblic pe care îl pot realiza numai conducătorii creştini, ci este un principiu pentru toţi credincioşii. Cei mai mulţi dintre noi au de renunţat la mult mai puţin decât Neemia, atunci când el a renunţat la drepturile personale, ca să slujească lui Dumnezeu şi poporului Său. Domnul aşteaptă de la noi, ca noi să renunţăm la drepturile noastre în toate domeniile vieţii noastre. Ar trebui să citim Filipeni 2.3-5 (vezi mai jos) şi să ne punem singuri unele întrebări. Glorific eu pe Dumnezeu, dacă în adunare/biserică renunţ la mine însumi în interesele altora, dar de exemplu acasă sunt egoist şi cer permanent? Câtă onoare primeşte Dumnezeu, dacă eu slujesc şi dau prioritate altora în adunare/biserică, dar nu renunţ la mine însumi când este vorba de interesele angajaţilor mei sau ai membrilor familiei mele? Să renunţăm la drepturile noastre acasă este probabil cel mai greu decât orice, căci acolo cad toate măştile şi acolo este cel mai uşor să obligi pe alţii şi să ceri drepturile proprii. Noi trebuie să tratăm pe alţii în toate domeniile vieţii noastre cu dragoste şi respect.

Desigur exemplul cel mai măreţ în renunţarea la drepturile proprii este Domnul Isus. Citeşte Filipeni 2.5-11 şi gândeşte-te la cât de mult a cedat El, atunci când a renunţat la drepturile Lui, ca să devină Om şi să ia asupra Sa pedeapsa pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale. Ca urmaşi ai Lui ar trebui să lucrăm activ şi să dezvoltăm însuşirile Lui omeneşti în slujba pentru alţii. Ar trebui să fim gata să lăsăm la o parte drepturile personale, avantajele noastre minore şi ambiţiile noastre egoiste, şi în loc de acestea să fim gata să slujim altora în toate domeniile.

Să renunţăm la drepturile noastre şi să glorificăm pe Dumnezeu!

„Nu faceţi nimic din duh de partidă sau glorie deşartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuşi, nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare şi la cele altora. Să aveţi în voi acest gând, care era şi în Hristos Isus” (Filipeni 2.3-5).


Tradus de la: Auf die eigenen Rechte verzichten

Titlul original: „Denying Our Rights“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Discipolat (43)

Mai multe articole ale autorului David R. Reid (51)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen