Lucrarea terminată a lui Hristos
1 Ioan 5.10; Efeseni 1.7; 2 Corinteni 5.18

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 28.03.2019, Actualizat: 28.03.2019

Versete călăuzitoare: 1 Ioan 5.10; Efeseni 1.7; 2 Corinteni 5.18

 1 Ioan 4.10: … He loved us and sent His Son to be the propitiation for our sins (… că El ne-a iubit şi L-a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre).

Efeseni 1.7: In Him we have redemption through His blood (… în El avem răscumpărarea prin sângele Lui).

2 Corinteni 5.18: Now all these things are from God, who reconciled us to Himself through Christ (Şi toate sunt de la Dumnezeul care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos).

Introducere

Mulţi creştini se tem să se ocupe sistematic cu învăţătura biblică. Este suficient să aminteşti cuvinte cum ar fi teologie, hristologie, pneumatologie, antropologie, eclesiologie, escatologie şi alte fraze greu de exprimat, pentru a speria pe cineva. Şi este de la sine înţeles că credinţa „ce-prieten-bun-este-Isus-al-nostru” este tot ceea ce ai nevoie ca şi credincios. De ce ar trebui să-ţi produci dureri de cap cu această hrană grea?

Dintr-un motiv bine întemeiat! Învăţătura este conform definiţiei tot ce învaţă Biblia, şi este extrem de important pentru un credincios în creştere să ştie ce învaţă Biblia. Să cunoşti pe Domnul Isus ca Salvator şi Prieten al nostru, este minunat, dar este mult mai mult de învăţat cu privire la viaţa nouă în Hristos. Dumnezeu doreşte ca noi să ştim ce ne-a revelat El în Cuvântul Său despre Biserică, despre îngeri, despre cer şi iad, despre lucrurile viitoare, despre căsnicie şi familie şi multe alte lucruri. De aceea El ne-a dat Biblia, care este mult mai cuprinzătoare decât un pamflet! Nu te lăsa speriat de cuvinte mari! Acestea sunt numai un fel formal de a categorisi ceea ce învaţă Biblia despre Dumnezeu (teologie), despre Hristos (hristologie), despre Duhul Sfânt (pneumatologie), despre om (antropologie), despre mântuire (soteriologie), despre Biserică (eclesiologie), despre viitor (escatologie) şi aşa mai departe.

Este într-adevăr aşa, că studiul învăţăturii înaintează uneori greoi, deoarece în unele locuri este foarte greu. Rămâi însă la studiu, căci dacă ajungi să înţelegi tot mai mult ceea ce Dumnezeu a revelat în Sfânta Scriptură, aceasta înseamnă să cunoşti mai mult pe Dumnezeu Însuşi.

Lucrarea terminată a lui Hristos este un domeniu al învăţăturii, care deseori este greşit înţeleasă de mulţi creştini, sau este înţeleasă numai parţial. Formal în subdomeniul soteriologiei se ajunge la această temă, deci la ceea ce Scriptura spune despre mântuire. Biblia învaţă că salvarea (mântuirea) omenirii de consecinţele păcatului este în aceeaşi măsură gratuită şi scumpă. Pe de o parte mântuirea este un dar pentru fiecare care prin credinţă se încredinţează Domnului Isus Hristos ca Mântuitor al lui. Dar pe de altă parte mântuirea este o chestiune foarte scumpă, căci ea a necesitat moartea Fiului lui Dumnezeu. Acest aspect al mântuirii se referă la lucrarea terminată a lui Hristos (vezi Ioan 19.30). Nu este naşterea minunată a lui Hristos şi nici viaţa desăvârşită a lui Hristos, care se văd în principal în aceasta. Lucrarea terminată a lui Hristos se referă în primul rând la moartea Sa pe cruce. Acesta este locul unde a fost purtată judecata lui Dumnezeu asupra păcatelor noastre de către Hristos, care a devenit Locţiitorul nostru, pentru ca să devină Mântuitorul nostru. Isus nu a fost Mântuitorul nostru înainte ca El să sufere pe cruce pentru păcatele noastre şi să moară pentru ele.

Noul Testament foloseşte trei cuvinte cheie, ca să descrie lucrarea terminată a lui Hristos: ispăşire, răscumpărare şi împăcare. Încearcă o definiţie a acestor cuvinte, ca să vezi dacă ai înţeles corect ce învaţă Biblia despre lucrarea terminată a lui Hristos. Nu este uşor, nu-i aşa?

Ispăşirea

Deci, să începem cu ispăşirea. Iată unele locuri din Noul Testament, unde se foloseşte cuvântul acesta: Romani 3.25; Evrei 2.17; 1 Ioan 2.2; 4.10.

Cuvântul „ispăşire” vine din limba greacă (limba în care a fost scris Noul Testament) şi înseamnă în principal: „să satisfaci mânia printr-o jertfă”. Grecii vechi păgâni foloseau acest cuvânt atunci când vorbeau despre îmblânzirea zeilor lor sau când trebuiau să facă ceva pentru a obţine favoarea zeilor. Desigur aceste idei nu se găsesc în Biblie. Dumnezeu nu este un Dumnezeu setos de sânge, care are nevoie să fie îmblânzit! Ideea de a calma un dumnezeu dornic de răzbunare este total străină Scripturii.

Biblia învaţă, că Dumnezeu este dragoste şi doreşte părtăşia cu omul. Însă Dumnezeu este şi sfânt şi drept. De aceea El nu poate simplu să măture zâmbind păcatul sub mochetă şi să spună: „tinerii sunt tineri, n-ai ce face”. Într-adevăr Biblia învaţă că Dumnezeu este mânios şi că această mânie este îndreptată direct împotriva păcatului (vezi Romani 1.8). Şi Legea dreaptă a lui Dumnezeu în acest univers moral, pe care El l-a creat, cere ca plata păcatului să fie moartea (Romani 6.23). Înainte ca harul lui Dumnezeu să se poată extinde până la oameni, trebuia făcut ceva, ca să înlăture din cale blocada păcatului şi totodată să satisfacă cerinţele drepte ale lui Dumnezeu faţă de păcat.

Fără îndoială omul este în privinţa aceasta neputincios. Problema nu poate deveni rezolvare! Şi în privinţa aceasta nu este nimic, pe care omul ar putea să-l facă de la sine, pentru ca prin aceasta Dumnezeu să găsească plăcere în el. Şi în privinţa aceasta în Noul Testament nu se face nici măcar aluzie la ideea păgână, că se face ceva religios pentru a obţine favoarea zeilor. Dumnezeu îl favorizează deja pe om, aşa cum spune clar Ioan 3.16. Dar mai întâi trebuie clarificată întrebarea referitoare la mânia lui Dumnezeu şi judecata asupra păcatului, şi bariera păcatului omului trebuie luată din cale, înainte să se poată oferi omului mântuirea. Aceasta are loc acolo unde Hristos este ispăşire pentru păcatele noastre. Deoarece El a îndurat jertfirea de Sine şi a suferit judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra păcatului, Hristos a murit nu numai să îndepărteze păcatul omului, ci El a satisfăcut sau a ispăşit mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Răscumpărarea

Răscumpărarea este un alt aspect al lucrării terminate a lui Hristos. Pentru aceasta citeşte următoarele locuri din Noul Testament, care au a face cu răscumpărarea: Galateni 3.13; 4.5; Efeseni 1.7; Tit 2.14; 1 Petru 1.18,19 şi 2 Petru 2.1. Acolo sunt diferite cuvinte greceşti, care sunt traduse cu „a răscumpăra”. În timpul Noului Testament aceste cuvinte au fost folosite în mod deosebit în legătură cu sclavia. Luate împreună aceste cuvinte redau conceptul răscumpărării. A răscumpăra înseamnă „a răscumpăra din” şi „a dezlega de pe piaţă, pentru a fi pus în libertate”. În legătură cu mântuirea, răscumpărarea se referă la lucrarea lui Hristos, care ne eliberează de jugul sclaviei păcatului cu toate lucrurile îngrozitoare legate de aceasta, şi cu toate consecinţele. Prin răscumpărare noi nu numai am fost cumpăraţi înapoi şi eliberaţi de sclavia păcatului, ci noi am fost strămutaţi ca fii în familia lui Dumnezeu. Aceasta merge desigur un pas mai departe decât eliberarea.

De altfel cuvântul „adoption”, care se întâlneşte în Galateni 4.5, nu se referă la adoptarea aşa cum o cunoaştem noi în zilele noastre, ci mai degrabă la ceremonia de adoptare romană din zilele acelea. În acest procedeu familiar oficial un fiu adevărat a fost recunoscut ca unul care avea toate drepturile şi privilegiile şi demnitatea unui fiu devenit major. Ca păcătoşi răscumpăraţi darul nostru este poziţia noastră în familia lui Dumnezeu. Ce har! Chiar dacă noi nu am plătit argint sau aur (1 Petru 1.18), noi trebuie să ne amintim că preţul răscumpărării noastre era mare. Preţul pentru banii de răscumpărare era sângele preţios al lui Hristos. În Scriptură nu este nici o învăţătură, care spune că banii de răscumpărare au fost plătiţi lui satan, aşa cum au propus unii. Această idee extinde prea mult fundalul târgului cu sclavi. Preţul banilor de răscumpărare era ceea ce cerea guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu, ca să ne elibereze de urmările păcatului (Evrei 9.22). Ai mulţumit tu Domnului pentru preţul banilor de răscumpărare, pe care El a fost gata să-l plătească pentru tine?

Împăcarea

Împăcarea întregeşte această privire întreită asupra lucrării terminate a lui Hristos. Ispăşirea, care are a face cu mânia lui Dumnezeu, este latura „referitoare la Dumnezeu” a acestei lucrări. Răscumpărarea se ocupă cu sclavia noastră şi închiderea noastră în păcat, şi aceasta este latura „referitoare la păcat” a lucrării lui Hristos. Împăcarea este aspectul „referitor la om” al lucrării terminate a lui Hristos, deoarece ea se referă direct la părtăşia cu Dumnezeu. Cuvântul împăcare este folosit în Romani 5.10; 2 Corinteni 5.18-20 şi Coloseni 1.20-22. Înţelesul de bază al cuvântului „a împăca” din limba greacă este „a schimba în chip desăvârşit”. În referire la mântuire, împăcarea este actul prin care Dumnezeu aduce pe om în relaţie total schimbată cu Sine Însuşi – din vrăjmăşie, ostilitate şi înstrăinare în prietenie, armonie şi părtăşie. Observă că împăcarea este un act unilateral al lui Dumnezeu faţă de om şi nu include o solicitudine reciprocă între Dumnezeu şi om.

Nu este aşa, că El renunţă ceva şi noi cedăm ceva, aşa cum este în cazul unei împăcări într-o căsnicie. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu trebuie să-Şi schimbe părerea cu privire la noi sau ne iese în întâmpinare la jumătatea drumului. Noi suntem partea vinovată – lipsită de dragoste, egoistă şi vrăjmaşă (vezi Coloseni 1.21). Noi trebuie să devenim desăvârşit schimbaţi, nu Dumnezeu.

O ilustrare minunată a ceea ce este împăcarea se poate vedea în pilda fiului risipitor, pe care Domnul nostru o povesteşte în Luca 15.11-32. Dacă fiul se căieşte şi recunoaşte vina lui înaintea tatălui, atunci ele este adus înapoi într-o poziţie de bucurie şi armonie a părtăşiei cu tatăl. Lui nu numai i s-a iertat şi i s-a permis să vină înapoi acasă – ele este numit bine venit în familie şi primit cu braţele deschise şi cu o sărbătoare! Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru funda galbenă! [În SUA fundele galbene (yellow ribbons) sunt simbolul solidarităţii cu persoana dispărută. Ele trebuie să arate, că oamenii, care au fost mult timp în împrejurări vitrege, sunt bine veniţi. Adnotarea redacţiei.]

Lucrarea terminată a lui Hristos este universală în ceea ce priveşte domeniul ei de valabilitate. Dacă se privesc exact locuri din Scriptură ca cele din 1 Ioan 2.2; 2 Petru 2.1 şi 2 Corinteni 5.19, se va vedea că moartea lui Hristos era suficientă să poarte grijă de păcatele lumii întregi – nelimitată în conţinut şi punere la dispoziţie. Însă aceasta nu înseamnă că fiecare om este mântuit. Lucrarea terminată a lui Hristos este eficace numai pentru aceia care cred. Ca ilustrare se potriveşte G.I. Bill of Rights: mijloace financiare „nelimitate” ale guvernului erau disponibile, aşa că toate persoanele, pentru care era valabilă această lege, puteau primi intrare la universitate pe cheltuiala statului. Însă aceste plăţi erau efective numai pentru aceia care s-au anunţat şi au mers la universitate. Suficient şi pus la dispoziţie pentru toţi, dar efectiv numai pentru unii. De aceea o mulţumire mare pentru lucrarea terminată a lui Hristos va veni dacă noi am înţeles mai mult ce înseamnă ispăşirea, răscumpărarea şi împăcarea. Ce binecuvântare pentru un creştin credincios în creştere să înţeleagă ce este lucrarea terminată a lui Hristos şi după aceea să se odihnească în ea!


Tradus de la: Das vollendete Werk Christi

Titlul original: „The Finished Work of Christ“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole ale autorului David R. Reid (51)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen