Trebuie să cerem semne?
Explicaţie prin exemplul lui Ghedeon

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 07.08.2019, Actualizat: 07.08.2019

Versete călăuzitoare: Judecători 6

Judecători 6.36-40: Şi Ghedeon a spus lui Dumnezeu: „Dacă vrei să salvezi pe Israel prin mâna mea, cum ai zis, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă va fi rouă numai pe val şi tot ogorul va fi uscat, atunci voi cunoaşte că vei salva pe Israel prin mâna mea, aşa cum ai zis“. Şi a fost aşa. Şi s-a sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi a strâns valul şi a stors roua din val, un vas plin cu apă. Şi Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu se aprindă mânia Ta împotriva mea şi voi vorbi numai de data aceasta: «Te rog, să mai încerc numai de data aceasta cu valul. Te rog, să fie uscat numai valul şi pe tot ogorul să fie rou㻓. Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea: şi a fost uscat numai valul şi pe tot ogorul a fost rouă.

Ghedeon era unul din conducătorii pe care Dumnezeu i-a trezit ca să domnească peste poporul Său în timpul judecătorilor în timpurile de demult ale istoriei lui Israel. Într-un timp de invadări ale armatei Madianului, Dumnezeu l-a chemat pe Ghedeon ca să strângă trupele israeliene şi să învingă pe cuceritorii străini. Înainte ca Ghedeon însuşi să se dedice luptei, el voia să fie sigur că Dumnezeu va da victoria lui Israel.

În Judecători 6.36-40 vedem cum Ghedeon L-a rugat pe Dumnezeu ca într-o dimineaţă să ude cu rouă un val de lână şi în dimineaţa următoare să-l lase complet uscat. Valul de lână trebuia să fie un semn că Dumnezeu va salva foarte clar pe Israel de Madian. Dumnezeu i-a dat lui Ghedeon semnul pe care acesta l-a cerut şi după aceea Ghedeon a ieşit şi a bătut oştirea lui Madian.

Ar trebui noi să urmăm acest exemplu al lui Ghedeon şi să punem valuri de lână? Învaţă Judecători 6, că este un gând bun, să rogi pe Dumnezeu pentru semne pentru confirmarea din partea Lui a planurilor noastre sau pentru o decizie, despre care gândim că ea ar corespunde voii Lui? Cât de departe să exercităm această practică a punerii de valuri de lână? Sunt aceste valuri de lână rezervate numai pentru anumite ocazii speciale sau să ne aşteptăm că Dumnezeu ne dă semne în fiecare zi? Punerea de valuri de lână este dovada unei credinţe mature sau a unei credinţe lipsită de maturitate? Se întăreşte credinţa noastră prin valul de lână, sau este mai bine să nu rogi pe Dumnezeu pentru un semn?

Aceste întrebări, şi multe altele, ne vin în minte când citim relatarea despre Ghedeon. Din epistola către Romani 15.4 ştim că acest pasaj din Vechiul Testament a fost scris spre învăţătura noastră şi a fost inclus în Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt multe lecţii mari pentru creştinii credincioşi în relatarea despre Ghedeon, dar care este lecţia pe care noi trebuie s-o învăţăm conform voii lui Dumnezeu din evenimentul cu valul de lână?

Înainte de a lua din Scriptură o dovadă despre calitatea credinţei lui Ghedeon, vrem să ne amintim de unul din cele mai importante principii ale interpretării Scripturii. Narațiunea este întotdeauna supusă didacticii, adică, relatările despre evenimentele istorice, care sunt amintite în Biblie, sunt întotdeauna subordonate pasajelor Bibliei care dau o învăţătură clară. Întotdeauna trebuie să diferenţiem între ceea ce a avut loc, şi ceea ce ar trebui să aibă loc când citim Scriptura.

De exemplu, faptul că Biblia ne spune că Avraam a folosit o minciună cu privire la soţia lui, şi prin aceasta a pus-o în pericol, ca să-şi protejeze viaţa lui (Geneza 12.10-20), nu ar trebui s-o interpretăm în aşa fel, că este în ordine pentru noi să minţim şi să punem în pericol pe membrii familiei noastre, dacă gândim că este vorba de viaţa noastră. În acelaşi fel istoria lui Ghedeon şi istorisirea despre evenimentul cu valul de lână este o relatare despre ceea ce a avut loc, dar nu înseamnă în mod necesar că ea ar trebui să aibă de asemenea loc. Trebuie să ţinem seama de contextul în care stă istoria lui Ghedeon şi să vedem dacă acţiunea lui Ghedeon era urmarea unei credinţe mature tari sau a unei credinţe slabe lipsită de maturitate. Noi trebuie să ne întrebăm pe noi înşine dacă întreg contextul istoriei ne învaţă că noi trebuie să urmăm acţiunile caracterului acestei istorii sau trebuie să evităm această acţiune. De asemenea trebuie să studiem şi restul Bibliei şi să vedem dacă sunt afirmaţii instructive clare, care ating tema interpretării valului de lână şi care confirmă că noi trebuie să rugăm pe Dumnezeu pentru semne.

În evanghelia după Matei citim de două ori că Domnul Isus învaţă că rugăciunea pentru primirea de semne nu era o atitudine recomandabilă faţă de Dumnezeu. În ambele ocazii (Matei 12.39; 16.4) El spune, că o generaţie rea şi adulteră cere un semn. Evident, motivele, pe care le avea această generaţie rea şi adulteră, ca să ceară un semn de la Dumnezeu, erau total diferite de motivele unui credincios, care cere un semn de la Dumnezeu. Desigur, Biblia arată că chiar un credincios dovedeşte o credinţă lipsită de maturitate, dacă el are nevoie de semne. Să ne amintim că Domnul nostru mustră lipsa de credinţă a îndoielnicului Toma cu afirmaţia: „Ferice de cei care n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20.29). Noi putem deci spune, că regula generală a unui creştin în maturizare ar trebui să fie următoarea: Să umbli prin credinţă şi nu prin valul de lână! Sau ca să cităm 2 Corinteni 5.7: „Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. Vedem în felul acesta că pasajele instructive clare ale Scripturii, care au a face cu rugăciunea pentru primirea de semne, au tendinţa să ne arate că punerea valului de lână nu este expresia unei credinţe mature sau ar fi un răspuns al credinţei care onorează pe Dumnezeu.

Dacă privim istoria lui Ghedeon (ceea ce a avut loc) în lumina acestor învăţături (a ceea ce ar trebui să aibă loc), atunci ne devine clar ce ilustrează această întâmplare cu valul de lână. Ghedeon nu a acţionat pe baza unei credinţe puternice şi sigure, ci mai degrabă pe baza unei credinţe slabe şi nesigure. Ghedeon L-a rugat pe Dumnezeu pentru un semn, după ce Dumnezeu a promis solemn că El voia să elibereze pe Israel de madianiţi. Domnul l-a trimis deja pe Ghedeon ca să bată pe madianiţi. „Mergi cu această putere a ta şi vei salva pe Israel din mâna lui Madian. Nu te-am trimis Eu?” (Judecători 6.14). În afară de aceasta Dumnezeu i-a dat un semn permanent: în felul în care El a răspuns la jertfa adusă de Ghedeon. Un foc misterios a arătat că Dumnezeu a primit pe Ghedeon şi jertfa lui. Focul acesta a mistuit jertfa adusă de Ghedeon. Ce altă dovadă mai avea nevoie Ghedeon, ca să ştie că Dumnezeul lui Israel era pe punctul să dea o biruinţă deplină asupra lui Madian? Şi cu toate acestea Ghedeon a avut curajul să spună lui Dumnezeu: „Dacă vrei să salvezi pe Israel prin mâna mea, cum ai zis” (Judecători 6.36). Cât de dezamăgitor şi totuşi cât de cunoscut! La fel este deseori şi cu noi, cum a fost cu Ghedeon. Noi ne îndoim de făgăduinţele directe, pe care Dumnezeu ni le-a dat negru pe alb în Scriptură. De ce, de exemplu, riscăm probleme corporale prin stres, când ni se spune totuşi clar: „Aruncaţi asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijeşte de voi” (1 Petru 5.7)?

Faptul că noi toţi am pus probabil deja valuri de lână şi este posibil să fi văzut răspunsul lui Dumnezeu prin semne minunate, aceasta nici pe departe nu înseamnă că Dumnezeu are plăcere de acest fel de umblare a noastră în credinţă. Aşa cum şi părinţii uneori se coboară să cedeze la întrebările temătoare şi la rugăminţile copiilor lor pentru garantare sau confirmare, la fel şi Dumnezeu uneori linişteşte întrebările credinţei noastre slabe. Însă părinţii doresc ca copiii lor să devină maturi, când nu mai au nevoie permanent de o garantare sau de o demonstrare neobişnuită a confirmării. La fel doreşte Dumnezeu ca copiii Lui să crească în credinţă până la statura când nu mai au nevoie să pună valuri de lână şi să se roage pentru semne. Subiectul nu este, că istoria lui Ghedeon ne învaţă că este greşit să pui valuri de lână, şi că este greşit să ceri semne de la Dumnezeu. Însă relatarea despre Ghedeon şi despre valul de lână este amintită în Scriptură ca să ne arate că este o credinţă nesigură, îndoielnică să doreşti semne, şi că în mod obişnuit punerea de valuri de lână o face o credinţă temătoare, lipsită de maturitate.

O lecţie deosebit de încurajatoare, pe care noi nu vrem s-o pierdem din vedere când studiem istorisirea despre Ghedeon şi valul de lână, este aceasta, că Dumnezeu tolerează lipsa noastră de credinţă şi continuă să facă lucrarea Sa cu noi în ciuda credinţei noastre lipsite de maturitate. El ne poate da chiar şi aceste semne, pentru care ne-am rugat, ca să întărească credinţa noastră slabă.

Cu toate că din Scriptură rezultă clar că Ghedeon nu era un gigant al credinţei, nu ar trebui să pierdem din vedere faptul că el avea o credinţă reală. Probabil el nu a avut o credinţă aşa de îndrăzneaţă cum au avut unii viteji din Vechiul Testament, dar trebuie accentuat că Ghedeon nu era lipsit de credinţă. Când Dumnezeu l-a chemat pe Ghedeon să distrugă altarul păgân al tatălui său (Judecători 6.25-27), el a făcut aceasta noaptea, deoarece era prea fricos s-o facă ziua. Dar a făcut-o!

Credinţa nu trebuie să fie îndrăzneaţă, pentru ca să fie reală. Cât de încurajator este pentru noi, care suntem deseori aşa de lipsiţi de curaj în credinţă. Vedem iarăşi că lui Ghedeon îi era frică de luptă, şi a avut nevoie de un vis, care l-a încurajat să facă pasul prin credinţă (Judecători 7.9-15). Însă Dumnezeu ştia totul despre credinţa slabă a lui Ghedeon, şi după ce El a spus încă o dată clar şi precis că Ghedeon îi va bate pe madianiţi (Judecători 7.9), El a zis lui Ghedeon: „Ridică-te, coboară în tabără, pentru că am dat-o în mâna ta. Şi, dacă te temi să cobori singur, coboară în tabără cu Pura, slujitorul tău. Şi vei auzi ce zic ei şi apoi ţi se vor întări mâinile şi vei coborî în tabără [ataca tabăra]” (Judecători 7.10,11). Cât de îndurător este Dumnezeu! Răbdarea demnă de admirare a lui Dumnezeu şi bunăvoinţa Lui faţă de credinţa slabă a lui Ghedeon (care a acordat mai multă valoare visului madianit decât cuvintelor clare ale Domnului!) ne arată dimensiunea harului Său faţă de credinţa noastră mică. Ce încurajare pentru noi, care la fel ca Ghedeon de multe ori suntem încurajaţi dacă vedem „dovezi”, în loc să avem o credinţă simplă în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu fie preamărit, „El ştie din ce suntem făcuţi: Îşi aminteşte că suntem ţărână” (Psalmul 103.14).

Faptul că Ghedeon, cu tot eşecul lui, este citat în epistola către Evrei (Evrei 11.32) printre eroii credinţei, ne arată că din perspectiva lui Dumnezeu realitatea credinţei noastre în cele din urmă este mai importantă decât tăria credinţei noastre. Toate acestea sunt încurajatoare pentru noi. De altfel aceasta nu înseamnă că Dumnezeu Îşi pune pecetea confirmării Sale pe punerea noastră de val de lână sau pe o credinţă slabă, temătoare.

Practica punerii valului de lână este nu numai un semn despre o credinţă lipsită de maturitate, ci cu aceasta sunt legate şi unele probleme. Una din probleme este, că tu niciodată nu vei fi cu adevărat sigur cu valul tău de lână. Să presupunem că tu ai rugat pe Dumnezeu să-ţi dea un semn din cer, ca să şti dacă să faci o anumită călătorie sau să închei o anumită relaţie, şi trei zile mai târziu vezi o cometă. „Oooo!”, spui tu. Însă după aceea începi să te întrebi: „A fost acesta un semn de la Dumnezeu sau a fost numai o întâmplare?” Ce vei face atunci? Probabilitatea este mare ca să faci ceea ce a făcut Ghedeon. Vei îngrădi şi mai mult limitele cu privire la semn, ca să fii sigur. „Doamne, fă-mă să văd în următoarele 48 de ore trei comete în partea de nord a cerului, dacă hotărârea mea este conform cu voia Ta.” Însă tu nu vei putea pune destul de multe valuri de lână, ca să fii sută la sută sigur. Şi unde se termină credinţa şi unde începe manipularea lui Dumnezeu?

Să îngrădeşti limitele conduce la o altă problemă. Să pui valuri de lână nu poate fi greşit. Dar devine foarte periculos să ajungi să ispiteşti pe Domnul, şi aceasta este foarte clar greşit. Când fariseii şi saducheii L-au rugat pe Hristos să le dea un semn, Scriptura spune, că ei L-au ispitit, prin aceea că au cerut un semn din cer (Matei 16.1). Biblia învaţă foarte clar, că este păcat să ispiteşti pe Dumnezeu sau să-L pui la probă. „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 6.16). Dacă traversezi autostrada şi te aştepţi să nu fi rănit de un autoturism, deoarece Dumnezeu a făgăduit să ne protejeze, aceasta înseamnă să ispiteşti pe Dumnezeu.

Un creştin credincios care pune un val de lână ca să ceară un semn, într-adevăr nu ispiteşte direct pe Dumnezeu, dar dacă el începe să delimiteze tot mai mult graniţele semnelor cerute, atunci el se deplasează în această direcţie. Dacă Îl rugăm pe Domnul: „Fă ca telefonul să sune mâine la prânz, dacă Tu vrei ca eu să ocup acest loc de muncă nou (sau să merg într-o localitate nouă)”, atunci noi am închis cu adevărat pe Dumnezeu, L-am închis într-o boxă făcută de noi înşine. Noi am stabilit condiţiile noastre, şi noi constrângem pe Dumnezeu să confirme voinţa Lui conform condiţiilor impuse de noi. Nu se apropie aceasta în mod periculos de ispitire a lui Dumnezeu? Cu cât delimităm tot mai mult graniţele, ca să constrângem mâna lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne apropiem de ilustraţia de mai sus cu autostrada. Cu cât mai bine este să folosim mijloacele normale, pe care Dumnezeu ni le-a dat, ca să luăm decizii: în primul rând liniile directoare ale Scripturii inclusiv o înţelegere generală sfinţită şi apoi să rugăm pe Dumnezeu să confirme hotărârea noastră sau să ne determine să ne hotărâm altfel pe calea pe care El Însuşi a ales-o.

Să rogi pe Dumnezeu să confirme hotărârile noastre, fără să-L îngrădeşti cu privire la felul în care El face aceasta, nu este acelaşi lucru cu a pune valuri de lână. Să togi pe Domnul să ne arate într-un mod clar, dacă am luat o hotărâre sau suntem pe cale de a lua o hotărâre, care nu este în concordanţă cu voia Lui – nu este acelaşi lucru cu a cere un semn special de la Dumnezeu. Domnul nu Se joacă cu noi, El doreşte ca noi să luăm decizii corecte, şi Îi place să ne confirme aceste decizii. Noi nu trebuie să punem valuri de lână, ca să amintim Tatălui nostru că copiii Lui, pe care El îi cunoaşte deplin, au nevoie de sprijinul Lui desăvârşit în umblarea lor prin credinţă. Noi ne putem încrede în făgăduinţele Lui.

„Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3.6)

Citeşte şi: „Cum cunosc eu voia lui Dumnezeu?” din articolul „Cunoaşterea voii lui Dumnezeu.”


Tradus de la: Sollen wir Zeichen fordern?

Titlul original: „Faith and Fleeces“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Discipolat (38)

Mai multe articole din categoria Asistenţă spirituală (29)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Semn (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).