Neghina, peşti răi şi fecioare nechibzuite
Matei 13.24,25; 13.47,48; 25.1,2

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Versete călăuzitoare: Matei 13.24,25; 13.47,48; 25.1,2

Trei parabole enigmatice

Ce au comun neghina, peştii răi şi fecioarele nechibzuite? Dacă nu şti multe despre Biblie, răspunsul tău ar fi cam aşa: „Absolut nimic!”, sau: „Ce întrebare ciudată!”, sau: „Ce este neghina?” Fără să şti ceva despre parabolele lui Isus, această întrebare are puţin sens. Oricum ar fi, chiar şi la citirea fugitivă a parabolelor Domnului despre Împărăţia cerului din evanghelia după Matei, imediat se recunosc aceste expresii.

Probabil aceste afirmaţi îţi sunt cunoscute, dar te-ai mirat tu de interpretarea acestor parabole enigmatice din evanghelia după Matei? De ce semănătorul a permis să fie semănată neghină în câmpul lui, şi de ce a permis el ca neghina să crească împreună cu grâul? De ce nu a plivit el neghina, înainte ca grâul să se coacă? De ce în mreajă au fost prinşi peşti buni şi peşti răi? Nu este Biserica numai pentru creştini? Şi de ce mirele a spus fecioarelor nechibzuite, că el nu le cunoaşte? Să studiem mai îndeaproape aceste parabole.

Isus povesteşte parabola despre grâu şi neghină în evanghelia după Matei 13.24-30; parabola despre peştii buni şi peştii răi o povesteşte în evanghelia după Matei 13.47-50, şi despre fecioarele nechibzuite El vorbeşte în evanghelia după Matei 25.1-13. Toate aceste trei parabole sunt categoric despre Împărăţia cerurilor, şi în toate aceste trei parabole este la final o despărţire categorică între cei binecuvântaţi şi cei condamnaţi. Nu este nici o grupă de mijloc sau neutrală, căci aceste istorisiri sunt parabole, ele sunt mai mult decât istorisirile obişnuite. Ele au un sens profund, aşa cum au toate parabolele Domnului. Care este afirmaţia acestor trei parabole şi care este aplicarea lor astăzi?

Împărăţia cerurilor este anunţată

Ca să se înţeleagă sensul parabolelor, trebuie să răspundem la o primă întrebare: „Ce este şi când este Împărăţia cerurilor?” Profeţiile Vechiului Testament sunt pline de referiri la venirea Domnului şi la Împărăţia Sa. Mesia sau „Unsul” trebuia să fie un urmaş al împăratului David şi cu toate acestea El va fi divin şi va fi trimis din cer, ca să întemeieze pe pământ Împărăţia Sa. Când Ioan Botezătorul, antemergătorul lui Hristos, a început slujba sa, el a vestit că această Împărăţie „s-a apropiat” (Matei 3.2). Domnul ar veni, şi El a venit realmente! Împărăţia Domnului a fost oferită poporului Israel, aşa cum a fost profeţit şi făgăduit în Vechiul Testament.

Dar pentru a primi pe Domnul şi Împărăţia Sa, poporul ar fi trebuit să recunoască eşecul lui în ascultarea faţă de Dumnezeu. Oamenii ar fi trebuit să renunţe la necredinţa lor. Aceasta este ce spunea Ioan prin „botezul pocăinţei”. Mulţi oameni au ieşit în pustiu, ca să facă botezul lui Ioan şi în felul acesta să arate pocăinţa lor. Oricum, botezul lui Ioan a devenit un eveniment cunoscut. Pentru mulţi oameni era „normal” să se lase botezaţi, şi nu era o căinţă veritabilă. Poporul ca întreg şi în mod deosebit conducătorii religioşi nu au recunoscut cu adevărat păcatele lor şi nici nu şi-au pregătit inimile pentru venirea lui Mesia. Ioan Botezătorul a refuzat să boteze pe saducheii şi fariseii care se considerau drepţi şi i-a numit „pui de vipere” (Matei 3.7). Aceşti făţarnici nu erau interesaţi să schimbe căile lor, ca să se pregătească pentru venirea lui Mesia.

Când Isus a intrat în scenă, ca să înceapă lucrarea Sa publică, Ioan Botezătorul L-a recunoscut nu numai ca Mesia, ci şi ca Mielul lui Dumnezeu, care va muri pentru păcatele lumii.[1] Mulţi creştini însă nu înţeleg că Domnul în primele zile de început ale slujirii Sale nu a pus accentul pe faptul că El ar fi Mielul lui Dumnezeu, care va trebui să meargă la cruce, ca să moară. Mai degrabă El a continuat să predice mesajul pe care Ioan Botezătorul l-a învăţat: „De atunci încolo, Isus a început să predice şi să zică: «Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor s-a apropiat»” (Matei 4.17). Când El a trimis pe cei doisprezece ucenici în misiune, El le-a zis să predice acelaşi mesaj: „Mergeţi … şi pe drum, predicaţi şi ziceţi: «Împărăţia cerurilor s-a apropiat»” Matei 10.6,7).

Împărăţia cerurilor este respinsă

Vedem astfel, că Isus Hristos face naţiunii Israel o ofertă veritabilă şi reală a făgăduitei Împărăţii a cerurilor. Vor accepta ei pe Împăratul lor şi Împărăţia Sa? Noi cunoaştem răspunsul trist. Israel a respins pe Mesia al lui şi Împărăţia Sa. Conducătorii religioşi au săvârşit chiar păcatul de neiertat, atribuirea lucrării minunate a Domnului puterii lui Satan! (Citeşte Matei 9.34 şi 12.24). Începând din acest moment vedem o schimbare clară în lucrarea publică a Domnului. Pentru prima dată Domnul revelează, că El va înfiinţa „Biserica” Sa (Matei 16.18). Aceasta este prima menţionare a Bisericii în Biblie. De asemenea Domnul începe să vorbească pentru prima dată despre ceea ce urma să aibă loc, despre moartea Sa şi despre învierea Sa: „De atunci încolo, Isus a început să arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că va fi omorât şi că a treia zi va învia” (Matei 16.31).

Domnul nu a mai predicat că Împărăţia cerurilor s-a apropiat. În loc de aceasta, El a început să înveţe în parabole despre Împărăţia cerurilor. În aceste parabole Isus începe să dezvăluie „tainele Împărăţiei” (Matei 13.11) şi forma, pe care Împărăţia o va lua, până în momentul când Împăratul lepădat va reveni în putere şi glorie.

Împărăţia cerurilor în momentul actual

În Noul Testament cuvântul „taină” se referă la ceva care era ascuns în Vechiul Testament, dar care odată cu venirea lui Hristos a fost revelat. Deci adevărul ascuns despre Împărăţia cerurilor, care în Vechiul Testament nu era încă revelat, este dezvăluit în parabolele despre Împărăţie. Şi aceasta ne conduce înapoi la tema noastră despre neghină, peşti răi şi fecioare nechibzuite.

În toate profeţiile şi făgăduinţele din Vechiul Testament, care se referă la Împărăţie, nu este nici un pasaj care să spună ceva despre faptul că lucruri rele cum ar fi neghina, peştii răi şi fecioarele neînţelepte ar fi tolerate în Împărăţia lui Mesia. Fapt este, că nu este nimic, care să lase să se înţeleagă că Domnul Se arată de două ori. Sunt parabolele care ne deschid ochii pentru tainele Împărăţiei cerurilor. În parabolele din evanghelia după Matei, Împărăţia cerurilor este Împărăţia făgăduită, aşa cum ea există astăzi, până va reveni Domnul nostru, ca să instaureze pe pământ o Împărăţie de o mie de ani.

Este important să se diferenţieze între Împărăţia cerurilor şi Biserică. Împărăţia cerurilor nu este acelaşi lucru cu Biserica! Biserica este alcătuită numai din credincioşi adevăraţi. Împărăţia cerurilor este o noţiune mai largă, care include întreg creştinismul şi nu numai pe credincioşii adevăraţi, ci şi pe aceia care în mod fals mărturisesc credinţa. Perioada de timp a Bisericii începe la Rusalii şi se încheie în ziua răpirii, când Hristos va lua la Sine Biserica Sa, pentru ca ea să fie pentru totdeauna la El. Perioada de timp a Împărăţiei cerurilor merge mai departe până la a doua venire a Domnului, când El revine în putere şi glorie. Acest timp include timpul Necazului cel mare. În timp ce parabolele despre Împărăţia cerurilor cuprind întreaga perioadă de timp între cele două veniri ale Domnului, cele trei parabole, pe care noi le studiem, accentuează evenimentele de la sfârşitul veacului şi despărţirea între credincioşii fideli şi creştinii cu numele, când Domnul va reveni.

Grâul şi neghina

Matei 13.24,25: Isus le-a pus înainte o altă parabolă, spunând: «Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care seamănă sămânţă bună în ogorul lui; dar, în timp ce oamenii dormeau, vrăjmaşul lui a venit şi a semănat neghină [de fapt zizanie, o plantă asemănătoare cu grâul; la fel şi în versetele 26 şi 27] printre grâu şi a plecat.

Avem un avantaj la determinarea înţelesului parabolei despre grâu şi neghină: În Matei 13.36-43 Domnul Însuşi explică pentru noi parabola, aşa că nu trebuie să ne întrebăm, dacă noi am interpretat-o corect! Neghina (sau zizania) este o iarbă, care în primele faze de creştere arată ca grâul. În parabolă neghina reprezintă pe „fiii celui rău” (Matei 13.38). Aceşti necredincioşi arată ca adevăraţii credincioşi, dar mărturia credinţei lor este falsă. La sfârşit se va vedea că ei niciodată nu au fost mântuiţi. Ei nu au voie să intre în Împărăţia [publică] a lui Hristos, ci vor suferi veşnic în iad (Matei 13.42). Este important să se înţeleagă, că „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” nu este descrierea unei „pierderi a premiului” pentru credincioşi care au trăit o viaţă infidelă. Sunt necredincioşi; „fiii celui rău” (versetul 38). Pe de altă parte grâul simbolizează pe „fiii” drepţi, care vor fi adunaţi ca să aibă parte de gloria Împărăţiei, când Domnul va reveni (Matei 13.43).

Peştii buni şi peştii răi

 Matei 13.47,48: Din nou, Împărăţia cerurilor este asemenea unui năvod aruncat în mare şi care a adunat tot felul de peşti. După ce s-a umplut, l-au tras la mal şi, stând jos, au strâns în vase ce este bun şi au aruncat afară ce este rău.

În parabola despre peştii buni şi peştii răi, Împărăţia cerurilor este asemenea unui năvod mare, care a fost aruncat în marea lumii. În năvod sunt adunaţi peşti buni şi peşti răi. În acelaşi fel, acolo unde ajunge Evanghelia sunt adunaţi în acelaşi fel credincioşi adevăraţi şi „mărturisitori” falşi în domeniul Împărăţiei cerurilor. Sortarea peştilor, ca şi separarea grâului de neghină, va avea loc abia la sfârşitul veacului. Atunci [nota redacţiei: aici sunt două sortări, care nu au loc în acelaşi timp, şi anume sortarea făcută de pescari şi sortarea făcută de îngeri] peştii răi, care numai au mărturisit că cred, dar care de asemenea au fost prinşi în năvodul Împărăţiei cerurilor, vor fi sortaţi de cei drepţi şi înlăturaţi, că să sufere acelaşi sfârşit ca şi neghina: în „cuptorul de foc”, unde va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13.50). „Peştii buni”, care sunt drepţi din cauza credinţei lor adevărate şi primirea Împăratului, vor savura moştenirea în Împărăţia de o mie de ani a Domnului pe pământul acesta. [nota redacţiei: este vorba, aşa cum autorul a spus pe drept mai înainte, de credincioşii din creştinătate. Ei nu vor trebui să primească pe Împăratul, căci ei au fost deja înainte răpiţi la Domnul, şi ei vor avea parte de Împărăţie nu pe pământ, ci din cer.]

Fecioarele chibzuite şi fecioarele nechibzuite

Matei 25.1,2: Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Şi cinci dintre ele erau nechibzuite, şi cinci chibzuite.

Parabola despre fecioarele chibzuite şi fecioarele nechibzuite din evanghelia după Matei 25 se referă de asemenea în mod deosebit la Împărăţia cerurilor (Matei 25.1). Această parabolă cuprinde întreg timpul dintre cele două veniri ale lui Isus Hristos. Domnul nu ne-a dat interpretarea acestei parabole, dar este cu adevărat evident, că în această parabolă El este mirele. Fecioarele chibzuite (sau fecioarele mireasă) sunt adevăraţii credincioşi şi fecioarele nechibzuite sunt credincioşii cu o mărturie falsă, ca şi în celelalte două parabole. Observă că începând cu versetul 5 toate fecioarele, şi cele chibzuite şi cele nechibzuite, adorm, până se aude strigarea, că Mirele vine. Pentru multe secole ale istoriei Bisericii aşteptarea revenirii Domnului era uitată pentru o mare parte din biserica mărturisitoare. Chiar şi în timpul marii Reforme nu era cunoscută învăţătura că Domnul va reveni. Dar a fost o mare redescoperire a învăţăturii, că Domnul revine, şi în ultimii 200 de ani această speranţă măreaţă a fost din nou răspândită. [...]

În evanghelia după Matei 25.10 vedem că, atunci când Mirele vine, fecioarele chibzuite intră cu El la nuntă. În această parabolă nunta înseamnă binecuvântările Împărăţiei lui Hristos pe pământul acesta, când El revine. Fecioarele nechibzuite sunt aceia care au mărturisit în mod fals că au credinţă, şi aceştia vor fi excluşi din Împărăţie, deoarece ei sunt necredincioşi. Observă că, asemenea ca în parabola cu grâul şi neghina, fecioarele nechibzuite nu sunt credincioşi infideli, care pierd răsplătirile Împărăţiei. Nu, ele sunt necredincioşi, care nu au viaţa veşnică. Putem spune aceasta cu convingerea fermă, căci Domnul niciodată nu poate spune unui credincios adevărat: „Nu vă cunosc” (Matei 25.12), indiferent cât de infidel a fost credinciosul. Faptul că ele spun „Doamne, Doamne” (Matei 25.11) accentuează faptul că ele sunt credincioşi mărturisitori. Ele fac parte din aceiaşi oameni, la care se referă Domnul nostru în Matei 7.21-23. Cu toate că aceşti oameni numesc pe Isus „Doamne, Doamne” şi prin „slujbele” lor arată ca adevăraţii credincioşi, ei se vor dovedi ca mărturisitori falşi, dacă Domnul nostru spune: „Nu vă cunosc” – ceva, pe care El niciodată nu îl va putea spune unui credincios adevărat.

Parabolele despre grâu şi neghină, despre peştii buni şi peştii răi şi despre fecioarele chibzuite şi nechibzuite trebuie să ne facă mai conştienţi că oricine, care „arată” ca un creştin, vorbeşte şi spune ca un creştin: „Eu sunt creştin”, în realitate nu trebuie neapărat să fie un creştin adevărat. De asemenea aceste parabole trebuie să ne motiveze să verificăm credinţa noastră, ca să fim siguri că suntem în grupa credincioşilor care aparţin grâului, peştilor buni şi fecioarelor chibzuite.

 

Adnotare

[1] Hristos a murit pentru lume şi a ispăşit păcatele acelora care cred în El.


Tradus de la: Unkraut, faule Fische und törichte Jungfrauen

Titlul original: „Tares, Bad Fish and Foolish Virgins“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Năvod (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).