Este Isus Dumnezeu?
Ioan 1.1-3

Andreas Steinmeister

© A. Steinmeister, Online începând de la: 07.10.2018, Actualizat: 07.10.2018

Versete călăuzitoare: Ioan 1.1-3

Ioan 1.1-3: La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.

Traduceri ale pasajului din Ioan 1.1-3

Mereu se pune întrebarea, dacă din primele versete din evanghelia după Ioan rezultă clar, că Isus este cu adevărat Dumnezeu?

Astfel, aşa-numita traducere Neue-Welt-Übersetzung (NWÜ) (Lumea-nouă) traduce Ioan 1.1-3 cu următoarele cuvinte:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au venit la existenţă prin El, şi fără El nu a venit nimic la existenţă.

În broşura editată de Watch Tower Bible And Tract Society din New York cu titlul Cunoaşterea care conduce la viaţa veşnică se spune despre acest Isus pe pagina 39: Isus Îşi are originea ca Mesia „din timpurile de demult, din zilele timpului nesfârşit” (Mica 5.2). El Însuşi a vorbit despre faptul că El ar fi venit „din domeniile de sus” (Ioan 8.23; 16.8). Evanghelia după Ioan Îl denumește ca „singurul Fiu născut (Ioan 3.16), deoarece El [Dumnezeu] L-a creat nemijlocit”. În continuare se spune: „Ca Întâiul născut din toată creaţia El a fost folosit apoi de Dumnezeu ca să creeze toate celelalte lucruri (Coloseni 1.15; Apocalipsa 3.14.)” Din Ioan 1.1 rezultă că El înainte de existenţa Lui umană „era la început cu Dumnezeu. Cuvântul era aşadar la Iehova atunci când au fost create cerurile şi pământul.” La crearea pământului „Dumnezeu S-a adresat Cuvântului” (Geneza 1.26), şi acest Cuvânt ar fi fost „maistrul Său preaiubit”, care în Proverbe 8 este „descris ca înţelepciunea personificată”. Şi după aceea se mai spune: „După ce Iehova a făcut Cuvântul, El a trăit multe veacuri la Dumnezeu în cer, înainte să vină ca om pe pământ. Nu este de mirare că Isus este denumit în Coloseni 1.15 ‚chip al Dumnezeului nevăzut’. Prin timpul îndelungat de părtăşie strânsă, Fiul ascultător a devenit exact ca Tatăl Său, Iehova.”

Martorii lui Iehova resping în aceeaşi broşură la pagina 31 cuvântul „Triunitate” şi scriu:

Dumnezeul adevărat este o Persoană în sine, despărţit de Isus Hristos (Ioan 14.28; 1 Corinteni 15.28). Duhul Sfânt al lui Dumnezeu nu este o persoană. Acesta este mai degrabă puterea lui Iehova, pe care El ca Atotputernic o foloseşte, ca să împlinească planurile Sale (Geneza 1.2; Faptele Apostolilor 2.1-4,32; 2 Petru 1.20,21).

Rezumăm pe scurt:

  1. Martorii lui Iehova învaţă: Isus este o creatură, care a fost creată de Iehova cu mari perioade de timp în urmă.
  2. Martorii lui Iehova învaţă: Isus este „singurul Fiu născut” şi a fost născut ca atare cândva în trecut - înainte de crearea lumii.
  3. Martorii lui Iehova învaţă: Isus a putut fi numit „chip al Dumnezeului nevăzut” pe baza ascultării Lui în cer şi a îndelungatei Lui părtăşii cu Tatăl Său.
  4. Martorii lui Iehova învaţă: Ca „maistru preaiubit” şi „înţelepciune personificată” El a fost folosit de Dumnezeu ca să creeze lucrurile ca „Întâiul născut al creaţiei”.
  5. Martorii lui Iehova învaţă: Nu există Dumnezeu Trinitate (Triunitate).
  6. Martorii lui Iehova învaţă: Duhul Sfânt nu este o persoană, ci numai o putere.

Prin aceasta martorii lui Iehova tăgăduiesc cunoştinţe de bază despre Hristos ale creştinilor care îşi sprijină credinţa lor pe Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Dar ce este de fapt corect?

Vrem să ne preocupăm mai exact cu textul din Ioan 1.1-3. Acolo se spune în traducerea Elberfelder revizuită:

Ioan 1.1-3: La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.

La început (en archae)

Este important să se ţină seama că aici nu se spune: „La începutul”, ca şi cum aici accentul s-ar pune pe un anumit început. Nu este vorba de începutul creaţiei sau de un început anumit şi definit din veşnicia trecută, ci de ceva care este cu mult timp în urmă. Ioan nu foloseşte felul de exprimare uzual al lui ap’archae (de la început: Ioan 6.64; 8.44; 15.27; 16.4; 1 Ioan 1.1; 2.7,13,14,24; 3.8,11; 2 Ioan 1,5,6) sau kat’archae ca în epistola către Evrei 1.10 (= „în început”), ci arată clar că trebuie să fie vorba de ceva care are a face cu „originea”. Cuvântul archae este tradus în alte locuri corespunzător contextului cu „autoritate” (Luca 12.11; 20.20) şi „căpetenii” (archai: Romani 8.38; 1 Corinteni 15.24; Efeseni 1.21; 3.10; 6.12; Coloseni 1.16,18; 2.10,15; Tit 3.1) şi înseamnă ceva care stă cu autoritate asupra altora, deci stă la început şi este înainte de toate. De aceea Isus Hristos poate fi numit în Coloseni 1.18 şi hos estin archae (= „care este Început”) şi în Apocalipsa 3.14 hae archaes taes ktiseos tou theou (= „Începutul creaţiei lui Dumnezeu”) sau în Apocalipsa 21.6; 22.13 hae archae kai to telos (= „Începutul şi Sfârşitul”).

Dacă ar fi adevărat, că început aici înseamnă „început temporal”, atunci ar fi pentru Isus Hristos şi un sfârşit temporal. Însă aceasta o neagă şi martorii lui Iehova.

La început era (en archae aen)

Acest verb aen este deosebit de important. aen, persoana a treia singular preteritul de la eimi, arată că acest Cuvânt nu a „devenit” ci „era”. Dacă în Ioan 1.14 se spune: „Cuvântul a devenit carne”, atunci acolo stă scris: kai ho logos sarx egeneto (textual: „şi Cuvântul a devenit carne”).

Aceasta clarifică totul. Chiar dacă începutul din Ioan 1 ar fi un anumit început, totuşi Cuvântul era deja acolo. El era „în început cu Dumnezeu” şi „El era viaţă”, şi prin aceasta era şi „lumina oamenilor” (Ioan 1.4). Ioan spune categoric, că Ioan Botezătorul nu „era lumina”, ci mărturisea despre lumină.

  • Ioan 1.9: Aceasta era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om.

Mai târziu Ioan Botezătorul spune:

  • Ioan 1.30: Acesta este Cel despre care spuneam eu: După mine vine un Om care are întâietate faţă de mine, pentru că era mai înainte de mine.

Şi Isus Hristos Însuşi spune în

  • Ioan 6.62: Dar dacă L-aţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se unde era mai înainte.

Ne gândim şi la

  • Ioan 8.58: Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt [prin abraam genaesthai ego eimi].

Aici avem afirmaţia existenţei[1], pe care o întâlnim mereu în evanghelia după Ioan şi pe care o întâlnim prima dată în legătură cu Dumnezeu în Septuaginta în Exodul 3.14. Acolo Iehova (Iahve) se revelează ca „Eu sunt” (ego eimi).

De altfel, nu este uimitor, că la acest ego eimi portăreii din Ioan 18 cad la pământ?

Deci această afirmaţie „la începu era” arată foarte clar preexistenţa Cuvântului.

La început era Cuvântul (en archae aen ho logos)

Este deci Logosul o creatură, care a fost creată cu foarte mult timp în urmă? Până aici am văzut, că din context nicidecum nu se poate admite aşa ceva, deoarece aici este vorba de un început nedeterminat, care nu este definit nici prin timp şi nici printr-un moment din veşnicie.

Dar ce înseamnă ho logos?

Din contextul primelor 34 de versete devine clar, că Logosului i se atribuie aici anumite aspecte:

  • Preexistenţa: Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
  • Puterea de Creator: „Toate au fost făcute prin El.”
  • Viaţă cerească: El era viaţă şi El era viaţa (Ioan 1.4).
  • Lumină: El era lumina, lumina adevărată (Ioan 1.5,9).
  • El nu a fost cunoscut nici de lume şi nici nu a fost primit de ai Săi.
  • Întruparea: El a devenit carne, adică El a devenit Om (Ioan 1.14).
  • El a revelat glorie (Ioan 1.14).
  • El era unic de acest fel de la Tatăl (Ioan 1.14).
  • El era înaintea lui Ioan Botezătorul (Ioan 1.15,30).
  • Prin El „au venit harul şi adevărul” (Ioan 1.17).
  • El este Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1.29 „cunoscut dinainte, înainte de întemeierea lumii”; 1 Petru 1.20).
  • El va boteza cu Duhul Sfânt (Ioan 1.33). Ar putea vreo creatură să facă aceasta vreodată?
  • El este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1.34).

Din niciunul din aceste aspecte nu rezultă că El ar fi o fiinţă personală creată.

Ce înseamnă expresia logos?

Acest cuvânt este foarte des folosit în Noul Testament şi are următoarele înţelesuri:

  1. cuvântul rostit (Coloseni 4.6; 1 Timotei 4.12; 4.15),
  2. întruchiparea unei expresii, a unei idei (Matei 22.46; 1 Corinteni 14.9,19),
  3. cuvântul vorbit şi auzit al lui Isus sau al unui om (Matei 19.22; Marcu 5.36),
  4. totalitatea transmiterii Cuvântului lui Dumnezeu (Marcu 7.13; Ioan 10.38; Romani 9.28; 13.9),
  5. Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul Domnului (Ioan 15.25; Romani 9.9; Galateni 5.14; Evrei 4.12) sau Cuvântul lui Hristos (Matei 24.35; Ioan 2.22; 4.41; 14.23), cuvântul Evangheliei (Faptele apostolilor 6.7; 11.22; 12.24; 13.49; 15.35; 16.32; 17.13; 19.10; Romani 9.9; 1 Corinteni 15.2; Filipeni 1.14),
  6. cuvântul, care stă în dezbatere (Faptele apostolilor 15.6; 19.38),
  7. învăţătura (Faptele apostolilor 18.11,15; 1 Timotei 4.6; 6.3; 2 Timotei 1.13; 2.15), revelarea tainei (Coloseni 1.25),
  8. cuvântul despre cruce (1 Corinteni 1.18); cuvântul lui Hristos (Coloseni 3.16); Cuvântul lui Dumnezeu ca transmitere paulinică referitor la ordinea în Biserică (1 Corinteni 14.36).
  9. într-un anumit sens şi un titlu al Persoanei lui Isus, care este „Cuvântul” (ho logos, Ioan 1.1,14), „Cuvântul lui Dumnezeu” (ho logos tou theou, Apocalipsa 19.13) şi „Cuvântul vieţii” (ho logos tou zoaes, 1 Ioan 1.1,2).

Deoarece Dumnezeu este o fiinţă personală şi Lui ca persoană „vorbirea, cuvântul” Îi sunt proprii, Cuvântul niciodată nu poate fi creat, ci aşa cum Dumnezeu este veşnic, la fel şi Cuvântul este veşnic; El aparţine lui Dumneezu aşa cum aparţine lumina (1 Ioan 1.5) şi dragostea (1 Ioan 4.8,16); însă în timp ce lumina, dragostea şi cuvântul, ca şi cuvânt scris sau vorbit, sunt însuşiri, respectiv moduri de exprimare ale lui Dumnezeu, Cuvântul (ho logos) este un titlu sau Numele lui Dumnezeu.

logos în Vechiul Testament

În Vechiul Testament, în Septuaginta, logos este traducerea cuvintelor ebraice dabar (Judecători 3.20; 2 Samuel 24.11; 1 Împăraţi 12.22; 2 Împăraţi 9.36), emaer (= „vorbire, cuvânt, regulament”, Proverbe 1.2; Psalmul 119.9; 119.42) şi imrah (Psalmul 119.11; Isaia 5.24). Toate aceste cuvinte sunt folosite şi pentru a accentua vorbirea lui Dumnezeu.

Memra în literatura iudaică, în targumim

Mai târziu iudeii au folosit cuvântul memra, care corespunde cuvântului logos. Ei l-au identificat cu Dumnezeu, dar îl şi deosebesc de Dumnezeu. Dumnezeu a creat totodată prin memra; tot ce există ar fi prin memra, de aceea memra poate fi cel care lucrează în creaţie. Dar memra lucrează şi mântuirea şi este totodată revelarea lui Dumnezeu, şehina, gloria lui Dumnezeu.

Iudeul mesianic A. Fruchtenbaum scrie:

Grecii au elenizat cuvântul „şehinah”. Cuvântul grecesc în locul acesta este acum skeinei (Ioan 1.14) şi nu înseamnă a locui sau a trăi într-un loc fix, ci a locui sau a trăi în cort. Exact acesta este înţelesul pe care Ioan îl gândeşte. Căci acest cuvânt îşi are originea în cartea Exodul. Acolo, în capitolul 40, a coborât şehina-gloria în forma unui nor şi a trecut prin Locul Preasfânt şi pentru secolele următoare „şi-a făcut cort” în mijlocul poporului Israel, până când în cele din urmă a părăsit pe Israel în timpurile lui Ezechiel (Ezechiel 8-11). Însă acum „şehina” s-a reîntors. Nu sub forma de nor, foc sau lumină, ci în carne şi din nou Şi-a făcut cort în mijlocul lui Israel. Şi ca şi rabinii, aici trebuie să se şină seama, şi Ioan leagă „şehinah” respectiv skeinei cu gloria lui Dumnezeu: „Şi noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1.14). (Din Das Leben des Messias.)

Când Dumnezeu S-a revelat omului, atunci aceasta a avut loc prin memra (Evrei 1.1) şi când în Vechiul Testament El a încheiat cele opt legăminte, aceasta a avut loc prin memra.

Într-un loc se spune chiar în Targum Onkelos: „Memra Domnului va fi Dumnezeul meu.”[2]

Deci Logos niciodată nu este o fiinţă creată, ci este o Fiinţă personală şi veşnică, una cu Dumnezeu în ceea ce priveşte fiinţa şi natura, la care este şi era. De aceea Logos este numit şi „Dumnezeu”.

Singurul Fiu

Singurul Fiu, Cel care este în sânul Tatălui (monogenaes hyios ho on eis ton kolpon tou patros ekeinos exaegaesato) a făcut cunoscut pe Tatăl, a povestit despre El (Ioan 1.18).

Acest Fiu posedă o glorie, care este proprie „Singurului de la Tatăl” (Ioan 1.14), da, El este singurul Fiu în sânul Tatălui” (Ioan 1.18). El a văzut pe Tatăl şi L-a făcut cunoscut. El „a fost dat” de Dumnezeul care a iubit lumea (Ioan 3.16), respectiv „trimis” (1 Ioan 4.9). Şi de aceea noi, prin credinţa în El, putem primi viaţa veşnică (Ioan 3.18) şi putem „trăi prin El” (1 Ioan 4.9).

Înseamnă deci „singurul Fiu” că El a fost primul născut? Nu, absolut nu. Lui Avraam i se spune: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti.” În Septuaginta se foloseşte numai expresia ton agapaeton hon aegapaesas (= „preaiubitul, pe care l-ai iubit”). Acest preaiubit este numit în Evrei 11.17 monogenae (= „singurul născut”). Nu este uimitor, că această relaţie de dragoste din Noul Testament este parafrazată cu cuvintele „l-a adus jertfă pe singurul fiu”? El nu era întâiul născut de Avraam, ci era „unic în felul lui”, „preaiubitul”. Întâiul născut era Ismael.

În cartea Judecători 11.34, fiica lui Iefta este privită în Septuaginta ca „singura născută”; în Psalmul 22.20; 35.17 David vorbeşte despre sufletul lui, ca fiind singurul suflet al lui. Şi aici în Septuaginta se foloseşte expresia monogenaes. Desigur David ştia că are numai un suflet şi că acesta nu era născut, însă el îl privea ca „unic în felul lui”. Aşa este Isus ca Fiu al lui Dumnezeu unic în felul Lui. El este Fiul dumnezeiesc, căruia Tatăl I se adresează cu „o, Dumnezeule”. Isus este Dumnezeu.

Dar să privim mai departe:

… şi Cuvântul era cu Dumnezeu (kai ho logos pros ton theon)

Cuvântul în existenţa Lui la început este descris ca fiind diferit de Dumnezeu. Cuvântul era pros ton theon (= „la Dumnezeu, orientat spre Dumnezeu”). Prepoziţia pros cu acuzativul care urmează arată spre o relaţie existentă, o legătură (Ioan 14.12,28; 16.28; „Mă duc la Tatăl”). În 1 Ioan 1.2 citim: „şi viaţa a fost arătată; şi noi am văzut, şi mărturisim, şi vă vestim viaţa eternă, care era la Tatăl şi ne-a fost arătată.” Aici Cuvântul este denumit „Viaţa veşnică” şi aceasta era pros ton patera (= „la Tatăl”), şi în 1 Ioan 2.1 este Cuvântul „Mijlocitorul la Tatăl(pros ton patera).

Dacă Cuvântul nu ar fi mai mult decât o creatură, atunci şi viaţa veşnică ar fi de asemenea o viaţă veşnică creată - ce contradicţie!

… şi Cuvântul era Dumnezeu (kai theos aen ho logos)

Şi Cuvântul era Dumnezeu. Cuvântul era nu numai dumnezeiesc, căci atunci ar fi trebuit aici să stea theios (= „dumnezeiesc”, 2 Petru 1.3,4; Faptele apostolilor 17.29); de asemenea El nu a devenit Dumnezeu, căci atunci ar fi trebuit să stea acolo geneto; nu, El era Dumnezeu.

Acum se reproşează, că cuvântul Dumnezeu nu este însoţit de articolul hotărât, ca în afirmaţia pros ton theon (= „la Dumnezeul”: n. tr. în traducerea românească a Bibliei nu se poate recunoaşte acest detaliu). Aceasta ar trebui să aibă o importanţă, şi afirmaţia ar putea fi tradusă şi cu „un Dumnezeu”, deci ar trebui să se spună: „şi Cuvântul era un dumnezeu.” Într-adevăr această diferenţă fină trebuie să aibă importanţă, dar nu în sensul că din cuvântul „Dumnezeu” fără articol se face o fiinţă creată.

Dar de ce aşa de mulţi traduc „şi Dumnezeu era Cuvântul” respectiv „şi Cuvântul era Dumnezeu”?

Ioan vrea să explice cine sau ce este Cuvântul şi până aici ne-a clarificat, că El era la Dumnezeu [Dumnezeu, cu articol hotărât!]. El era orientat spre Dumnezeul adevărat (pros), într-o relaţie strânsă cu El. Acum el vrea să ne clarifice, prin aceea că el scrie ho logos („Cuvântul”) cu articol hotărât şi theos fără articol, că ho logos este subiectul propoziţiei şi theos aen este predicatul, predicatul pronominal. Ioan vrea să arate foarte clar cititorului că Cuvântul nu este Dumnezeu [Dumnezeu, cu articol hotărât!], căci atunci Duhul Sfânt, de exemplu, ar fi exclus, ci că „Cuvântul era (un) Dumnezeu”.

Deci aici nu este vorba de o propoziţie reciprocă, ca aceasta: „Păcatul este fărădelegea” (hae hamartia estin hae anomia), sau în Matei 6.22: „lumina trupului este ochiul” (hae lychnos tou somatos estin ho ophthalmos), sau: „Căci pâinea (lui) Dumnezeu este cea coborâtă din cer” (ho gar artos tou theou estin ho katabainon ek tou ouranou). În aceste propoziţii s-ar putea simplu schimba reciproc subiectul cu nominativul echivalent, deoarece ambele substantive sunt însoţite de articol şi ambele sunt legate prin verbul ajutător „a fi”.

Înapoi la versetul nostru: gândul exprimat anterior este continuat şi este scoasă în evidenţă diferenţa între „Dumnezeul” şi „Cuvântul” [ambele cu articol hotărât].

Gramatical s-ar putea scrie corect „un” Dumnezeu - cu articol nehotărât -, însă atunci numai pentru a exprima că este o diferenţă între Dumnezeu şi Cuvânt - ambele cu articol hotărât, însă această diferenţă niciodată nu constă în caracterul de a fi creat al Cuvântului, ci în faptul că aşa cum Dumnezeu [cu articol hotărât] era în veşnicie, la fel şi Cuvântul, diferit de Dumnezeu, era de asemenea dumnezeiesc şi veşnic prezent acolo.

Foarte clar exprimă aceasta versetul următor:

„Acesta era la început cu Dumnezeu” (outos aen en archae pros ton theon)

Cuvântul „acesta” (outos) se refă aici la ho logos (= „Cuvântul”) şi ho este de genul masculin; cuvântul „acesta” este însoţit în multe traduceri în limba germană de articol de genul neutru, deoarece substantivul „cuvântul” este de genul neutru. În textele următoare, care se referă la Isus Hristos, acelaşi pronume demonstrativ este redat la genul masculin, deoarece el se referă la „Fiul” (Matei 3.17; 17.5; 21.11,42; Ioan 1.15,30,33,34).

Cuvântul era la început cu Dumnezeu. Este foarte clar: aici se vorbeşte despre un început nedeterminat, care este determinat prin prezent, existenţa Cuvântului. Cuvântul nu a devenit împreună cu începutul, nu, El era la început la Dumnezeu [cu articol hotărât; Dumnezeul), în legătură (părtăşie) cu Dumnezeu [cu articol hotărât; Dumnezeul).

Şi versetul acesta combate orice imaginare despre a fi creat sau caracterul de a fi creat al Cuvântului.

Toate au luat fiinţă prin El (panta di’ autou egeneto)

„Toate au luat fiinţă prin El” este o traducere exactă, căci panta este într-adevăr o formă de plural de la pas şi de aceea poate fi tradus cu „toate lucrurile”, însă aici este limitat prin singularul egeneto (persoana a treia singular aorist 2 de la ginomai).

Traducerea foarte liberă de la egeneto (= „au venit la existenţă”) nici nu este necesară, cu toate că ea corespunde pe deplin sensului.

În Faptele apostolilor 17.24; Romani 11.36; 1 Corinteni 8.6; Efeseni 1.10,22; 3.9; Filipeni 3.21; Coloseni 1.16,17,20; Evrei 1.3 şi Apocalipsa 4.11 panta se referă la toate cele create, la care în cele mai multe texte Fiul stă pe prim plan. Fiul este deci Creatorul, „prin care sunt toate” (1 Corinteni 8.6), care „susţine toate prin Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1.3), „prin care şi pentru care sunt toate” (Coloseni 1.16) şi „toate se menţin prin El” (Coloseni 1.17).

Dacă se studiază textele din Vechiul Testament, care vorbesc despre Creator, atunci de fiecare dată este El, respectiv Elohim, Iahve, şi aşa mai departe:

  • Geneza 1.1: La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.

  • Psalmul 90.2: Mai înainte de se fi născut munţii şi ca Tu să fi format pământul şi lumea, din eternitate în eternitate Tu eşti Dumnezeu.

  • Isaia 42.5: Aşa zice Dumnezeu Domnul, Cel care a creat cerurile şi le-a întins, Cel care a aşternut pământul şi ce produce el, Cel care dă suflare poporului de pe el, şi duh celor care umblă pe el.

  • Psalmul 33.6,9: Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. … Pentru că El a spus şi a fost; El a poruncit şi aceea a stat acolo.

În cartea Iov citim despre Creatorul, care este identificat cu Dumnezeu (Iov 32.22; 35.10; 36.3); în Psalmul 149.2 Israel trebuie să se bucure de Creatorul, Împăratul lui; Solomon aminteşte tinerilor în Eclesiastul 12.1 de Creatorul cu cuvintele: „Şi adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale”, şi Isaia strigă: „Nu cunoşti? N-ai auzit că Dumnezeul cel etern, Domnul, Creatorul marginilor pământului, nu oboseşte, nici nu-Şi poate pierde puterea? Priceperea Lui nu poate fi pătrunsă” (Isaia 40.28), şi: „Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Creatorul lui Israel, Împăratul vostru” (Isaia 43.15), la care el identifică pe Creatorul cu Sfântul şi Împăratul lui Israel.

Acest Creator din Vechiul Testament este Iehova, Elohim şi în Noul Testament este Fiul Isus ca Cuvântul.

Niciodată Isus nu este prezentat în Biblie ca Fiinţă creată. Dumnezeu Îi spune în Evrei 1.8, ca Fiu: „Tronul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului” (ho thronos sou ho theos eis ton aiona tou aionos).

Dacă se citeşte contextul din Evrei 1.6,7, atunci devine clar, că Dumnezeu are îngeri ca slujitori, care ascultă supuşi de El şi slujesc; dar când El vorbeşte Fiului Său, atunci El vorbeşte despre domnia şi tronul Acestuia. De aceea traducerea din aşa-numita traducere Neue-Welt-Übersetzung (NWÜ) (Lumea-nouă) „Tronul Tău este Dumnezeu” este absolut nepotrivită, deoarece estin (= „este”) nu stă în text şi în afară de aceasta aici este vorba de vocativ şi Fiul este apelat. În Septuaginta se întâlnesc formulări asemănătoare: în Psalmul 25.22; 36.7; 42.1; 43.1; 44.4; 48.9 şi aşa mai departe, şi de asemenea şi în Psalmul 45.6, unde adresarea este redată cu ho theos.

Deci Dumnezeu se adresează Fiului Său cu cuvintele „o, Dumnezeule”.

Alte pasaje, care arată spre dumnezeirea Domnului Isus:

  • 2 Tesaloniceni 1.12; Tit 2.13; 2 Petru 1.1: aici de fiecare dată prin construcţia genitiv şi printr-un articol hotărât pentru ambele substantive [Dumnezeului şi Mântuitorului], ambele substantive se pot referi la Hristos.

  • În Evrei 1.2 se spune, că Dumnezeu en hyio (= „în sau ca Fiu”); În Evrei 1.5 prin folosirea cuvintelor Fiu şi Tată fără articol hotărât este prezentat mai clar caracterul relaţiei veşnice între cei doi şi nu faptul începutului acestei relaţii.

  • În Galateni 4.6 verbul „a trimite” se referă atât la Fiul cât şi la Duhul Sfânt. Aşa cum Duhul Sfânt este „Duhul veşnic” (Evrei 9.14), la fel şi Fiul este „Fiul veşnic”.

  • Ioan 17.4 spune că Fiul a posedat o glorie la Tatăl, înainte de a fi lumea; conform cu Ioan 17.24 El era şi Preaiubitul înainte de întemeierea lumii; El a fost cunoscut ca Miel mai înainte de întemeierea lumii (1 Petru 1.18); conform cu 1 Ioan 1.2 El era viaţa veşnică la Tatăl, da, El este numit în 1 Ioan 5.20 „Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”. De aceea Scriptura poate spune şi că El „a ieşit de la Dumnezeu” (Ioan 16.27,30), dar şi că „a ieşit de la Tatăl” (Ioan 16.28; 17.8). El putea „să iese” numai de acolo, deoarece El era acolo (nu a devenit). De aceea mai citim despre El şi că Dumnezeu L-a trimis şi prin aceasta El putea spune cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 3.17,34; 4.34; 6.29) şi că pe de altă parte şi Tatăl L-a trimis (Ioan 5.23,37; 6.44,57; 8.16; 12.49; 14.24; 17.8,18,21,23,25). Hristos a vrut să arate clar, că El ca Fiu era în părtăşie deplină cu Tatăl - în cer şi pe pământ, ca Om.

  • Dar tocmai prin faptul că Isus a numit pe Dumnezeu Tată al Său (Ioan 5.18), au vrut să-L omoare, căci iudeii au recunoscut în această afirmaţie că El „a numit Tată al Său” pe Dumnezeu şi prin aceasta „S-a făcut una cu Dumnezeu”. Chiar dacă mai târziu El a accentuat: „Eu şi Tatăl una suntem”, iudeii nu numai au înţeles că El era în părtăşie minunată cu Tatăl, ci şi că El „S-a făcut pe Sine Dumnezeu” (Ioan 10.30-36).

  • Isus este numit şi „Salvatorul” (Mântuitorul). Expresia aceasta se aplică în Septuaginta în Isaia 43.3,11; 45.15; 49.26; 60.16; 63.8 la Iehova şi în Noul Testament în Luca 2.11; Faptele apostolilor 13.23; Romani 11.26 la Isus Hristos (compară şi cu Ioan 4.42; Efeseni 5.23; 1 Timotei 4.10, unde de asemenea se foloseşte cuvântul sotaer). În 1 Timotei 1.1; 2.3; Tit 1.3; 2.10; Iuda 25 cuvântul sotaer (= „Salvator”) se referă la „Dumnezeu” şi în 2 Timotei 1.10; Tit 1.4; 2 Petru 2.20; 3.2,18 se referă la „Hristos”.

  • Este interesant că expresia „Salvator” din Romani 11.26 descinde din Isaia 59.20,21, unde se foloseşte cuvântul ebraic goel (= „Răscumpărător”). Acest cuvânt este folosit ca participiu de la gahal în Isaia exclusiv pentru Iehova (Isaia 41.14; 43.14; 44.6,24; 47.4; 48.17; 49.7,26; 54.5,8; 59.20; 60.16; 63.16). Iehova ca Răscumpărător este Hristosul preexistent.

  • În Matei 22.41-46 se spune: „Şi fariseii fiind adunaţi, Isus i-a întrebat, spunând: «Ce gândiţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?» Ei I-au spus: «Al lui David». El le-a spus: «Cum atunci David, vorbind în Duh, Îl numeşte Domn, spunând: ‚Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale’? Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiu al Lui?» Şi nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt; nici n-a îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.” Aici Hristos explică, că Fiul lui David este într-adevăr Hristos, dar totodată Adonai (= „Domn”). Însă Adonai este şi Iehova.

În 1 Petru 3.15 se spune: „… sfinţiţi-L în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Acest text este preluat din Isaia 8.13: „Pe Domnul oştirilor, pe El să-L sfinţiţi …” Prin urmare Hristos este Iehova.

Alte pasaje din Vechiul Testament şi din Noul Testament arată că Iehova al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament:

  • Isaia 40.10; 63.1; Daniel 7.13; Mica 2.12,13; Zaharia 9.9,10; 12.10; 14.3-5; compară cu Matei 24.30; 25.31; Marcu 13.26; 14.62; Luca 21.27; 1 Tesaloniceni 3.13.
  • Psalmul 102.24-26; compară cu Evrei 1.12; 13.8; „Acelaşi” este Numele lui Dumnezeu (Deuteronomul 32.39)
  • Isaia 6.3-5; Ioan 12.37-43.

Hristos, Întâiul născut

În evanghelia după Matei 1.25 şi Luca 2.7 se vorbeşte despre Hristos ca „Fiul ei cel întâi-născut”, al Mariei. Realmente El era primul ei Fiu născut şi în acelaşi timp Fiul care avea un Tată ceresc. În acest sens El era şi Acela care nu numai a fost primul născut în timp, ci şi prototipul tuturor celor întâi-născuţi, al căror nume este scris în cer (Evrei 12). Cuvântul folosit aici prototokos este un titlu de demnitate, care în ordinea de rang redă rangul cel mai înalt.

Evrei 1.5 citează 1 Cronici 17.13; 2 Samuel 7.14 şi se referă la Solomon. Însă în Evrei 1.6 se vorbeşte despre faptul că Dumnezeu „Îl aduce din nou pe Cel întâi-născut în lumea locuită”. Deci, această expresie „Întâi-născut” (prototokos) este aplicată în Psalmul 89.27 de Etan ezrahitul la „cel mai înălţat dintre împăraţii pământului”: „Şi Eu Îl voi face cel întâi-născut, cel mai înălţat dintre împăraţii pământului.” Aici este clar vorba de Mesia. El va fi făcut Cel întâi-născut, cel mai înălţat dintre împăraţii pământului. El nu este cel care a fost primul născut, ci Cel care stă în rangul cel mai înalt. La fel trebuie înţeles şi Evrei 1.5, că aici Fiul stă într-o relaţie deosebită, unică faţă de Dumnezeu, Tatăl Său, şi Fiul ca Om este numit în versetul 6 „Cel întâi-născut”.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru expresia „Cel întâi-născut între mulţi fraţi” (Romani 8.29): El are întâietatea absolută, El, Cel care nu Se ruşinează să numească „fraţi” pe credincioşi.

Ca „Cel întâi-născut din toată creaţia” (Coloseni 1.15), El este Acela care a creat toate, aşa cum arată Coloseni 1.16,17: „Pentru că toate au fost create prin El [en auto = „în El”, adică în puterea Persoanei Sale], cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El [di’ autou = „prin El”, adică, El era mijlocul prin care au fost create acestea] şi pentru El [eis auton = „spre El, în direcţia Lui”]. Şi El este înainte (pro) de toate, şi toate se menţin prin El [en auto].” Deci Coloseni 1.15 nu spune că Hristos este prima creatură creată, ci că El este Creatorul - existent înainte de toate şi ca Omul desăvârşit sublim peste toate.

Şi Hristos este şi „Cel întâi-născut dintre cei morţi” (Coloseni 1.18) şi „Întâiul născut din morţi” (Apocalipsa 1.5). În acest sens El este singurul înviat care trăieşte pentru totdeauna şi nu mai moare din nou şi totodată este Căpetenie peste toţi morţii.

Lucrările lui Hristos Îl dovedesc ca Dumnezeu

Realmente: Hristos putea ierta păcate (Matei 9.5,6); putea atinge leproşi necuraţi, fără să Se întineze, şi i-a vindecat (Matei 8.3); putea domina peste forţele naturii (Matei 8.26,27; 14.32,33); putea învia morţi (Marcu 5.22; Luca 7.11; Ioan 11); putea înmulţi pâini (Marcu 6.41; 8.6-9); putea transforma apa în vin (Ioan 2.1-11) şi dărui vederea orbilor din naştere (Ioan 9.1-17) - toate acestea arată clar: El este Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos vorbeşte foarte clar în evanghelia după Ioan despre relaţia intimă între El şi Tatăl ceresc. El poate spune în Ioan 5.17: „Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez”, în Ioan 5.20: „Pentru că Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi Îi arată toate câte face El; şi Îi va arăta lucrări mai mari decât acestea, pentru ca voi să vă minunaţi”, în Ioan 5.21: „Pentru că, după cum Tatăl înviază morţii şi dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea”, în Ioan 5.22,23: „Pentru că Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului, pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl. Cine nu-L onorează pe Fiul, nu-L onorează pe Tatăl care L-a trimis”, în Ioan 14.13: „Şi orice veţi cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul”. În textele care urmează Domnul Isus arată clar, că El este în Tatăl şi Tatăl în El: Ioan 14.10,11,20; 17.21. De aceea El putea spune şi: „Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am spus că va primi din ce este al Meu şi vă va face cunoscut” (Ioan 16.15), şi: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9).

Acest Domn minunat a luat chip de rob şi S-a smerit pe Sine Însuşi, prin aceea că a fost ascultător până la moarte pe cruce. El a murit pentru Mine şi m-a făcut un copil al lui Dumnezeu, care învaţă tot mai bine să-L cunoască şi curând să fie la El, ca să-L vadă, aşa cum este El, pe El, Cel care este „chipul Dumnezeului Cel nevăzut”; în care „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”; care este „strălucirea gloriei lui Dumnezeu şi întipărirea Fiinţei Lui”, da, care „n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu”.

Lui să-I fie onoarea, adorarea şi lauda pentru ceea ce este El şi pentru ce a făcut pentru mine la Golgota.


Tradus de la: Ist Jesus Gott?

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

[1] ego eimi în legătură cu afirmaţia nominală care urmează citim în Ioan 6.35,48 (pâinea vieţii), Ioan 8.12 (lumina lumii), Ioan 10.7 (uşa oilor), Ioan 10.11 (păstorul cel bun), Ioan 11.25 (învierea şi viaţa), Ioan 14.6 (calea, adevărul şi viaţa), Ioan 15.1 (adevărata viţă).

[2] Citat din Risto Santala: Der Messias în AT, Hänssler 1997, pag. 131.

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (48)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Martorii lui Iehova (1)

Mai multe articole ale autorului Andreas Steinmeister (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen