Cei graţiaţi ar trebui să practice harul
Mica 7.6-19

David R. Reid

© SoundWotds, Online începând de la: 28.03.2019, Actualizat: 28.03.2019

Versete călăuzitoare: Mica 7.6-19

Mica 7.18,19: Cine este Dumnezeu asemenea Ţie, care iartă nelegiuirea şi trece cu vederea fărădelegile rămăşiţei moştenirii Sale? El nu-Şi ţine mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea. El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; şi vei arunca toate păcatele lor în adâncul mării.

Introducere

Un deţinut, care este graţiat, este eliberat de sentinţa dată lui de societate, fără să plătească pedeapsa valabilă pentru infracţiunea comisă. Graţierea este acordată unui deţinut pe baza unui număr de motive: comportare bună, nevoi stringente în familie sau presiune politică. Însă în orice caz, unde a fost acordată o graţiere juridică, aceasta nu are loc pentru că delicventul a fost găsit nevinovat – căci atunci n-ar fi graţiere. În cazul unei graţieri se anulează pedeapsa celui vinovat, dar el nu este achitat.

Mai mult decât graţiere

Când Dumnezeu ne iartă, atunci iertarea Lui este mai mult decât o graţiere. Nouă nu numai ni se anulează pedeapsa, ci noi suntem şi achitaţi. Noi am fost îndreptăţiţi, în ochii lui Dumnezeu am devenit corecţi. Epistola 2 Corinteni spune că noi în Hristos „devenim dreptate a lui Dumnezeu”. Să înţelegi că eşti conform cerinţelor lui Dumnezeu este desigur mai mult decât graţiere! Cum este posibil aceasta? Pentru că Fiul lui Dumnezeu fără cusur a suferit pe cruce în locul nostru pedeapsa cu moartea pentru păcatele noastre. Romani 3.25,26 explică, că deoarece Hristos a împlinit cerinţele lui Dumnezeu referitoare la îndreptăţirea păcatelor noastre, „El să fie drept şi să-l îndreptăţească pe cel care are credinţa în Isus”. Prin aceasta credincioşii primesc mult mai mult decât graţierea de consecinţele greşelilor lor împotriva unui Dumnezeu sfânt. Iertarea în sine ar fi deja ceva măreţ, însă în Hristos greşelile noastre au fost desăvârşit îndepărtate, şi noi suntem denumiţi drepţi – aşa ca şi cum noi niciodată nu am fi păcătuit. Ce minunat! Ce mare este Dumnezeul nostru!

Profetul Mica scrie despre acest adevăr măreţ în ultimul capitol al profeţiei sale. În două versete sub formă de poezie ebraică Mica înalţă plin de bucurie pe Dumnezeul nostru, care ne dăruieşte mai mult decât graţiere. În context, aceste dorinţe de binecuvântare sunt adresate poporului evreu, pe baza făgăduinţei pe care Dumnezeu le-a dat-o prin Avraam. În Mica 7.20 citim: „Vei împlini lui Iacov adevărul, şi lui Avraam îndurarea, pe care le-ai jurat părinţilor noştri din zilele din vechime.” Această făgăduinţă dată iudeilor se va împlini în lucrarea terminată a lui Mesia, a Domnului Isus Hristos. Însă aceste binecuvântări măreţe sunt şi pentru toţi care cred în Domnul Isus. Ca şi creştini credincioşi posedăm deja poziţia nemeritată, având mai mult decât îndurarea (graţierea) de la Dumnezeu Însuşi.

Fundalul istoric

Profetul Mica a trăit într-un timp în care cei mai mulţi oameni din împărăţiile lui Israel şi Iuda nu urmau pe Domnul. Realmente a fost aşa, că în timpul de acţiune al lui Mica Dumnezeu a permis ca imperiul din nord să cadă în mâinile asirienilor. Aceasta a avut loc aproximativ în jurul anului 722 înainte de Hristos. Împlinirea profeţiilor lui Mica referitoare la sentinţa asupra Samariei, capitala imperiului din nord, pot fi văzute şi astăzi: „De aceea, voi face Samaria ca o grămadă de pe câmp, ca nişte plantaţii de vie; şi-i voi rostogoli pietrele în vale şi-i voi dezgoli temeliile” (Mica 1.6). Vizitatorii Samariei antice văd împlinită această profeţie înaintea ochilor lor. Viţa de vie şi pomi roditori cresc în mijlocul pietrelor căzute şi a temeliilor dezgolite ale cetăţii mândre de odinioară.

Imperiul de sud al lui Iuda a supravieţuit aproximativ o sută cincizeci de ani mai mult decât imperiul de nord al lui Israel. Slujba lui Mica a avut loc în timpul de domnie a trei împăraţi ai lui Iuda (Mica 1.1). Cu toate că Iotam şi Ezechia au fost împăraţi buni, totuşi lor nu le-a reuşit să conducă poporul înapoi la Dumnezeu. Chiar dacă în timpul lui Ezechia a avut loc o trezire deosebită prin slujba lui Mica (Ieremia 26.18,19), nu a fost suficient ca poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Efectele generale ale trezirii au fost numai de scurtă durată şi poporul a continuat să umble pe cărările imoralităţii şi idolatriei. Pe acest fundal Mica a predicat în continuare despre judecată. Iuda a căzut în cele din urmă sub imperiul babilonian aflat în creştere în anul 586 înainte de Hristos – aproximativ o sută de ani după predica lui Mica.

Comparaţie cu zilele noastre

Morala şi condiţiile spirituale sunt astăzi uimitor de asemănătoare. Cu toate că noi avem încă conducători de stat care cred în Biblie [se referă la preşedintele SUA; nota redacţiei], cu toate că avem încă în ţară mulţi bărbaţi temători de Dumnezeu şi multe femei temătoare de Dumnezeu, naţiunea noastră ca întreg se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Cu toate că jurăm credincioşie „naţiunii unite sub Dumnezeu” şi folosim încă valută cu inscripţia „noi ne încredem în Dumnezeu” şi încă cântăm „Dumnezeu să binecuvânteze America”, naţiunea noastră continuă să se îndepărteze rapid de la etaloanele morale ale lui Dumnezeu. „Năzuinţa după fericire” este invocată ca posibilitate sau scuză pentru „ca fiecare să facă ce este drept în ochii lui”. Ca rezultat al acestui fapt continuă să crească numărul avorturilor. Mişcarea homosexuală este acceptată tot mai mult în populaţie. Practicile păgâne se înmulţesc. Brutalitatea şi sexul nepermis inundă mediile noastre. Avem nevoie de o mare trezire spirituală în America – o trezire care începe la bază şi se transmite în toată ţara. Aceasta ar putea avea loc! Să ne rugăm pentru o mare trezire, pentru a amâna judecata lui Dumnezeu peste această ţară şi prin aceasta mulţi oameni lipsiţi de speranţă să cunoască că Dumnezeu încă mai dăruieşte mai mult decât graţierea.

Mica era un contemporan cu profetul cunoscut pretutindeni Isaia. În timp ce Isaia era un foarte bun cunoscător al chestiunilor internaţionale şi deseori a vorbit celor aflaţi în funcţii înalte, Mica era mai degrabă un predicator şi un profet din ţară. Însă aceasta nu dăunează cu nimic profeţiilor! Ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu ele au aceeaşi eficacitate ca şi profeţiile lui Isaia. În timp ce o mare parte a cărţii lui Mica se caracterizează prin acuzaţii şi condamnări, sunt totuşi şi pasaje despre har şi glorie. Dumnezeu este nu numai un Dumnezeu care trebuie să pedepsească păcatele poporului Său – El este şi un Dumnezeu care poate răscumpăra cu îndurare pe poporul Său şi îl poate restabili. Profeţia cea mai mult cunoscută a lui Mica este aceea a mesajului despre binecuvântările viitoare. În Mica 5 este profeţit Betleem ca loc de naştere al lui Mesia. Accentul acestei profeţii nu este locul unde Mesia Se va naşte, ci ce va face El pentru poporul Său, Israel. El Se va ridica şi va conduce pe poporul Său şi îi va elibera de toţi vrăjmaşii lor. Zilele cele mai măreţe pentru Israel urmează să vină.

Noi avem deja parte de îndurare

Textul nostru din Mica 7 este de asemenea preluat din profeţia unei binecuvântări. S-a amintit deja, că binecuvântările, care sunt promise aici, îşi vor avea împlinirea definitivă în viitor. O parte din Israel, numită aici „rămăşiţa moştenirii Sale”, va recunoaşte că Dumnezeul, pe care ei L-au respins în Hristos, este un Dumnezeu milos şi care simte împreună cu ei, care dăruieşte mai mult decât graţiere. Şi noi, care am cunoscut deja pe Hristos ca adevăratul Mesia, avem parte chiar acum de aceste binecuvântări, care sunt „mai-mult-decât-graţiere”. Învăţăm din Mica 7 că păcatele noastre au fost biruite. În timpurile de demult, vrăjmaşul era denumit ca fiind „la pământ”, dacă era biruit, şi la fel au fost şi păcatele noastre călcate în picioare de Stăpânul nostru biruitor. Domnul nu numai a trecut peste păcatele noastre, ci El a privit păcatele noastre ca fiind propriul Său vrăjmaş şi l-a biruit. Şi acestui vrăjmaş biruit nu-i este permis să se încolăcească în jurul porţilor cerului şi să ne chinuie cu amintiri rele. Toate păcatele noastre „au fost aruncate în adâncurile mării”. Ele au fost desăvârşit înlăturate şi niciodată nu vor fi aduse înapoi şi folosite ca să ne simuleze vină. Şi aceasta este adevăr pentru credinciosul de acum şi pentru credinciosul care va veni după noi! Noi nu trebuie să aşteptăm până vom fi în cer, ca Domnul să uite păcatele noastre. „Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi” (Psalmul 103.12). În tribunalul lui Dumnezeu deja nu se mai aduce aminte de păcatele noastre. Judecătorul drept Însuşi ne iubeşte şi nu Îşi va schimba părerea cu privire la păcatele noastre. Ele au fost înlăturate pentru totdeauna, şi „El se bucură în dragostea Lui neschimbătoare”. Noi vom lăuda pentru totdeauna pe Dumnezeu, care ne-a dăruit mai mult decât graţierea.

Şi noi trebuie să iertăm, aşa cum Domnul ne-a iertat

În timp ce mesajul lui Mica dă naştere pe de o parte la mulţumire nespus de mare şi adorare aduse lui Dumnezeu, noi ar trebui să ne gândim cum ar trebui să se manifeste mesajul acesta asupra relaţiilor noastre cu alţi oameni. În Coloseni 3.12-14 ni se spune: „Îmbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare, îngăduiţi-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat, aşa şi voi; iar peste toate acestea, îmbrăcaţi dragostea, care este legătura desăvârşirii.” Noi trebuie să iertăm, aşa cum Domnul ne-a iertat nouă! Aparent o poruncă imposibilă! Însă exact aceasta este, ce Dumnezeu cere de la noi.

Având în vedere mărimea şi dragostea iertării lui Dumnezeu, ar trebui să revizuim cu grijă relaţiile noastre. Este cineva, împotriva căruia am ceva? Este cineva, pe care port pică – poate de mult timp? Este vreo situaţie în viaţa mea, în care mă simt incapabil să iert şi să mă împac? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi trebuie să iertăm – aşa cum ne-a iertat Dumnezeu! Probabil acum ai putea spune: „Însă eu am fost lezat! Eu am fost tratat nedrept!” S-ar putea să fie aşa, dar cât de des a fost Dumnezeu întristat şi tratat nedrept prin păcatele noastre şi prin eşecul nostru? Şi dragostea Lui pentru noi este încă neschimbătoare, şi iertarea greşelilor noastre dăruită de El este mult mai mult decât numai o simplă graţiere!

Noi toţi suntem înclinaţi să atribuim responsabilitatea „celorlalţi participanţi”, ei trebuie să întreprindă ceva în direcţia care ne ajută să avem un duh de scuză şi împăcare. Însă trebuie să ne gândim, că Dumnezeu a luat singur iniţiativa faţă de noi. Şi după aceea greutatea ca şi creştin credincios, că noi nu numai avem inimi şi buze, care aduc lui Dumnezeu mulţumire şi adorare pentru ceea ce El a făcut pentru noi. Şi viaţa noastră trebuie să-L laude, prin aceea că ea reflectă fiecăruia (inclusiv acelora cu care noi avem greutăţi) dragostea „mai-mult-decât-graţiere” neschimbătoare a Sa.


Tradus de la: Begnadigte sollten Gnade üben

Titlul original: „More than a Pardon“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Discipolat (37)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).