Ce înseamnă învierea?
Ioan 20.1-20

James Butler Stoney

© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Versete călăuzitoare: Ioan 20.1-20

Introducere

Doresc cu plăcere cu ajutorul Domnului să studiez împreună cu voi în aceste prelegeri ceea ce eu doresc să numesc cu plăcere „mărturia finală”. Este vorba de felul cum noi suntem  pregătiţi pentru venirea Domnului. Biserica ca „sfeşnic” a eşuat complet. Vedem în adunarea din Efes că ea „a părăsit dragostea dintâi” şi o ameninţa luarea sfeşnicului din locul lui. Sfeşnic înseamnă că pe pământul acesta se răspândeşte lumină din Biserică. Când apoi în Tiatira lucrurile devin şi mai grave, nu mai este vorba de sfeşnic, ci se spune: „Îi voi da luceafărul de dimineaţă” (Apocalipsa 2.28). Noi ar trebui să fim caracterizaţi numai prin aceea, că avem privirea îndreptată spre venirea Domnului. Luceafărul de dimineaţă anunţă venirea zilei. Oricine este familiarizat cu observarea luceafărului de dimineaţă ştie că în curând va veni ziua, dacă răsare luceafărul de dimineaţă. Însă nu este ziua însăşi, ci numai venirea zilei. De aceea Petru spune: „… şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2 Petru 1.19).

Doresc să vă prezint întrucâtva cum arată pregătirea voastră pentru venirea Domnului. În Luca 12.47 citim despre „robul care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc”. Nu vorbesc acum despre răpire, ci despre a fi pregătit, că Domnul poate veni când vrea El, şi noi ne pregătim pentru El. „Duhul şi mireasa zic: ‚Vino!’” (Apocalipsa 22.17). Eu nu cred că oricine este calificat să spună „Vino!”, decât numai mireasa. Aşa cum Scriptura prezintă, nimeni nu poate spune „Vino!”, decât numai mireasa. Aici nu este vorba numai de a rosti cuvântul „Vino!”. Toate fecioarele au ieşit să întâmpine pe mire. Însă întrebarea este, dacă tu ai ajuns să înţelegi tot ce este inclus în această invitaţie minunată „Vino!”. Dacă tu cu adevărat rogi pe Domnul în inima ta să Se reîntoarcă pe pământul acesta? Este o chestiune foarte serioasă pentru fiecare, să spună „Vino!”. Ai putea întreba: Nu este corect să se spună „Vino!”? Dacă se spune cu inima sinceră, desigur este corect. Dar adu-ţi aminte, că este Duhul şi mireasa care spun „Vino!”, şi rezultatul este că şi alţii sunt îndemnaţi să spună la fel.

În aceste prelegeri doresc să vă conduc, ca să vedeţi cum este chemată mireasa. Încep cu învierea, şi ca să fac tema mai simplă, doresc s-o împart pe capitole. Primul capitol este:

1. Ce înseamnă învierea pentru Dumnezeu?

Vă rog să nu vă miraţi dacă voi înainta încet şi dacă probabil nu întotdeauna voi diferenţia foarte clar punctele. Tema, aşa cum o prezint acum, este şi pentru mine nouă, şi trebuie să vorbesc atent. Dar văd importanţa ei covârşitoare, şi aceasta doresc cu plăcere să vi-o fac cunoscut. În prima parte este deci vorba de a înţelege ce înseamnă învierea pentru Dumnezeu.

Învierea este o dovadă că un Om a glorificat pe Dumnezeu. Eu nu pot prezenta fiecare loc din Scriptură care are a face cu această temă. Vreau însă să amintesc cel puţin capitolele. Domnul spune în evanghelia după Ioan capitolul 12: „Tată, scapă-Mă din ceasul acesta … Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta. Tată, preamăreşte Numele Tău! Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: ‚L-am preamărit şi Îl voi mai preamări.’” (Ioan 12.27b,28) Fiul lui Dumnezeu a fost preamărit, atunci când El a înviat pe Lazăr, şi apoi, când El Însuşi a fost înviat. Aşa cum citim într-un alt loc, că „Hristos a fost înviat dintre morţi prin slava Tatălui” (Romani 6.4). Ioan 13.31 vă dă toate acestea în rezumat scurt: „După ce a ieşit el, Isus a zis: ‚Acum Fiul Omului a fost preamărit şi Dumnezeu a fost preamărit în El. Dacă Dumnezeu a fost preamărit în El, şi Dumnezeu Îl va preamări în Sine Însuşi şi-L va preamări îndată.’” Doresc să vă rog, să meditaţi la faptul că un Om a glorificat pe Dumnezeu. Cred că ceva măreţ este inclus în aceasta. Un Om a glorificat pe Dumnezeu, şi slava şi-a revendicat dreptul asupra acestui Om.

Doresc să vă rog, să rămânem un moment la ceea ce însemnă aceasta pentru Dumnezeu. Este vorba nu numai de faptul că Hristos a venit atunci când omul a eşuat în toate punerile lui la probă. Cine studiază istoria omului, aşa cum o relatează Scriptura, va vedea: cu cât Dumnezeu i S-a revelat mai mult (şi cu fiecare economie Dumnezeu S-a revelat mai mult decât S-a revelat în economia anterioară), cu atât omul a eşuat mai mult. Şi aşa spune Domnul la sfârşit: „Degeaba M-am muncit, pentru nimic şi fără folos Mi-am epuizat puterea” (Isaia 49.4). Dar acum, ce a venit acum? Dumnezeu S-a rezemat pe Acela care este puternic. „Dreapta Sa şi braţul Său cel sfânt I-au venit în ajutor” (Psalm 98.1). El a trimis pe Fiul Său şi Fiul Său a zis: „Vin, să fac voia Ta, Dumnezeule” (Psalm 40.7,8). Nu numai că El în domeniul particular şi în public a făcut totul spre mulţumirea deplină a lui Dumnezeu – El a legat orice ruptură –, ci după ce El timp de treizeci de ani pe tot drumul Său şi în toată comportarea Lui a fost spre bucuria lui Dumnezeu în viaţa Sa particulară, El a prezentat pe Dumnezeu în slujba Sa publică aşa fel, că pe muntele sfânt a venit un glas din nori: „Acesta este Fiul meu preaiubit; de El să ascultaţi” (Luca 9.35). Punctul culminant îl găsim pe muntele transfigurării, unde slava însăşi L-a cuprins. Şi tocmai din acest punct El a coborât ca să moară. El nu numai a fost frumos pentru Dumnezeu în orice privinţă pe pământul acesta ca Om. Dar acum El vrea şi să poarte judecata, pe care o merită omul. Această judecată este moartea. Pe om sunt nu numai păcate, ci şi moartea. De aceea Domnul coboară de pe muntele sfânt, ca să moară, şi El spune: „Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului” (Luca 22.53).

Ştim că în grădina Ghetsimani acest Om desăvârşit – plăcerea lui Dumnezeu ca Om aici pe pământ – a gustat ca un gust anticipat judecata îngrozitoare, pe care El voia s-o poarte. Însă oricât de mare ar fi fost aceasta, nu era totul. Lucrarea minunată era că El nu numai a purtat judecata, care era partea omului, ci totodată El a glorificat pe Dumnezeu, prin faptul că El a purtat judecata. Rezultatul acesteia îl vom vedea în curând. El nu numai a purtat judecata, care trebuia să vină asupra omului, nu numai Şi-a dat viaţa, de care păcatul putea fi ataşat, ci El putea spune: „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubeşte: pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau” (Ioan 10.17). El a purtat grijă într-un fel aşa de neclintit de toate câte se cuvin lui Dumnezeu în acest moment îngrozitor, a glorificat pe Dumnezeu aşa de mult, că El „a fost înviat dintre morţi prin slava Tatălui” (Romani 6.4).

Priviţi acum învierea ca ceea ce ea înseamnă pentru Dumnezeu! Dumnezeu nu Se mai comportă cu omul aşa cum S-a comportat până acum cu el. El nu mai exercită influenţă asupra omului, nu îl mai pune la probă – s-a terminat cu aceasta. Însă Dumnezeu (preamărit să-I fie Numele!) lucrează acum pornind de la El Însuşi. Dacă înţelegeţi aceasta, va fi un mare ajutor pentru voi: Dumnezeu lucrează aici jos printr-un Om aflat în slavă. Dacă înţelegeţi aceasta veţi primi o idee vagă despre ceea ce înseamnă învierea pentru Dumnezeu. El lucrează acum din cer pe pământ, şi nimeni nu va fi mântuit decât prin lumina care vine din slava lui Dumnezeu, care se odihneşte pe un Om aflat la dreapta lui Dumnezeu. Este lumina care vine din cer. Şi de aceea, „dacă Evanghelia noastră este acoperită” – ia seama bine la această expresie – „este acoperită pentru cei ce pier, căci dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei” (2 Corinteni 4.3,4). Omul este complet stricat sub judecata morţii. Dar noi privim acum ce înseamnă învierea pentru Dumnezeu.

Sper ca voi să puteţi vedea, că El lucrează acum printr-un alt Om. Încă nu mă refer la ceea ce înseamnă învierea cu privire la credincioşi, ci la ceea ce este ea pentru Dumnezeu: şi anume atunci când Hristos a purtat judecata care era partea omului, care a dezonorat pe Dumnezeu, atunci El a glorificat pe Dumnezeu aşa de mult, că omul – şi anume în Persoana Sa preaslăvită – stă acum chiar la dreapta lui Dumnezeu, în loc ca omul să fie la cea mai mare depărtare de Dumnezeu. Şi din locul acesta lucrează Dumnezeu astăzi. Dacă înţelegeţi aceasta, atunci veţi observa că aceasta înseamnă o comunicare minunată pentru sufletul vostru şi o bucurie pentru inima voastră. Învierea include, că moartea a fost acolo (moartea este judecata lui Dumnezeu asupra lui Adam şi a urmaşilor lui). Dar ea ne garantează şi că Omul, care a murit, a înviat dintre morţi, „fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, El trăieşte pentru Dumnezeu” (Romani 6.10). Omul, care era sub judecată, este în ochii lui Dumnezeu judecat pentru totdeauna. Dar acum vin la ceea ce de fapt aparţine unui alt capitol. Atât aici despre capitolul 1, şi am încrederea că voi veţi medita la aceasta, căci dacă veţi face aşa – sunt sigur de aceasta – veţi avea mai mult decât v-am spus eu.

Merg acum la capitolul 2:

2. Ce înseamnă învierea pentru Hristos?

Primul lucru este că El prin înviere a deschis drumul pentru Dumnezeu, pentru ca inima Sa să Se exprime spre cea mai mare satisfacţie a Sa. Ceea ce pentru fratele mai mare al fiului pierdut era o problemă, devine acum clar că acela care era o ruşine pentru familie este salutat acum cu cea mai mare simpatie şi este aşezat pe locul cel mai înalt şi că el, cel care totdeauna s-a comportat corect, nu primeşte nimic de felul acesta. De ce a avut loc aceasta? Deoarece fiul pierdut este adus înăuntru pe baza Omului glorificat! Celălalt vine pe baza caracterului lui bun. Oamenii se preocupă mult cu importanţa iertării. Dar iertarea – un har aşa de mare, precum este ea – este o parte foarte mică a Evangheliei. Căci Evanghelia nu este numai folos şi câştig pentru păcătos, ci în ea este inclusă şi partea lui Dumnezeu. Aşa cum Hristos a zis după discuţia Lui cu femeia din Samaria: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi. … Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4.32,34). El zice, ca să spunem aşa: Doresc ca inima Tatălui Meu să se poată deschide în toată mărimea ei şi să se poată exprima faţă de un fiu pierdut, sărman. Nu cred că noi putem înţelege corect ce bucurie era pentru Hristos, atunci când a zis: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4).

Acesta este primul punct în legătură cu învierea, ca ceea ce ea înseamnă pentru Hristos. Al doilea punct este, că El are acum urmaşi noi. El spune în evanghelia după Ioan 12.24: „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă.” Şi iarăşi în capitolul 20: „Du-te la fraţii Mei”. Un lucru îl ştiu bine, şi doresc ca şi voi să reţineţi aceasta: desigur fiecare doreşte cu plăcere iertarea, dar în ceea ce priveşte învierea, este o mare împotrivire în natura noastră s-o accepte. De ce? Deoarece noi nu mai putem continua să lucrăm cu omul vechi, dacă acceptăm învierea. Nouăzeci de procente din credincioşii care cred în puterea sângelui nu au luat în posesiune prin credinţă învierea. Desigur au primit din partea lui Dumnezeu foloasele învierii, chiar dacă ei nu au luat-o cu adevărat în posesiune pentru ei sau nu şi-au însuşit-o. Şi este o mare mângâiere să şti că primirea mea înaintea lui Dumnezeu este potrivit desăvârşirii lucrării lui Hristos şi nu după măsura în care eu mi-am însuşit-o. Primirea la Dumnezeu nu se schimbă. Ea nici nu poate fi îmbunătăţită. Savurarea ei de către voi se poate îmbunătăţii, dar voi nu puteţi îmbunătăţii primirea la Dumnezeu.

Acum m-am depărat de fapt de subiect. Am vorbit despre înviere în legătură cu ceea ce este ea pentru Hristos. Este consecinţa faptului că El a fost ascultat când era între coarnele bivolului şi că acum El ocupă locul Său în mijlocul Bisericii (Adunării). Şi după aceea El face cunoscut: „Voi vesti Numele Tău fraţilor mei.” Acum El are fraţi, „atât Cel care sfinţeşte cât şi cei care sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, El nu Se ruşinează să-i numească fraţi” (Evrei 2.11). Aceştia sunt urmaşii noi, multele spice rezultate din grăuntele de grâu. De aceea El spune Mariei Magdalena: „Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). Acum El poate spune Tatălui: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei” (Psalmul 22.22). Sau aşa cum stă scris în evanghelia după Ioan 17: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.” S-a arătat, că El are acum o societate, care este din El sau aşa cum citim într-un alt loc: „Este o taină mare”. Noi nu găsim taina în epistola către Evrei, dar marea taină este că noi suntem din carnea Lui, suntem mădulare ale trupului Său. Nu este aşa, că El este din noi, ci noi suntem din El. „Taina aceasta este mare; dar vorbesc despre Hristos şi despre Biserică” (Efeseni 5.32).

Privesc acum învierea cu privire la ceea ce este ea pentru El. Apoi [în al treilea rând] cu privire la Israel este valabil, că – cu toate că El a renunţat la toate câte El era îndreptăţit să le aibă ca Om – se spune totuşi: „Dar că L-a înviat dintre cei morţi, ca să nu Se mai întoarcă în putrezire, a spus-o astfel: ‚Vă voi da lucrurile sfinte pe care le-am asigurat lui David’” (Faptele apostolilor 13.34). Şi în Psalmul 2 Dumnezeu Îi zice: „Astăzi Te-am născut. Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire” (Psalmul 2.7,8). Doresc cu plăcere, ca cel mai tânăr de aici să înţeleagă ce schimbare minunată a avut loc cu privire la tot ce este pe pământul acesta din cauza învierii Lui. Gândesc că noi nu putem înţelege pe deplin aceasta. Vorbesc despre mine însumi. Eu învăţ, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, şi sunt tot mai impresionat – şi de aceea mulţumitor – de mărimea lucrurilor care urmează pe baza învierii. Dar aşa cum am spus mai înainte, eu cred că în noi este o împotrivire naturală să primim acestea.

Capitolul următor:

3. Ce atitudine are Dumnezeu pe baza învierii faţă de credincios?

Am văzut că omul, care stă sub judecata morţii, a dispărut în judecata de la crucea lui Hristos. Şi Omul care a purtat judecata, şi astfel a înlăturat-o, este singurul Om care rămâne înaintea ochilor lui Dumnezeu, aşa că Dumnezeu „să fie drept şi să îndreptăţească pe cel care crede în Isus” (Romani 3.26). Am vorbit deja despre fratele mai mare: cât de nepotrivit i s-a părut lui, că fiul pierdut, care era o ruşine şi un scandal, a fost primit cu cea mai mare simpatie şi atenţie. Aceasta are loc numai de aceea că el este primit pe baza Omului glorificat şi nu numai pe baza unui păcătos, căruia i s-a iertat. Dumnezeu poate acum în plinătatea inimii Sale să iese în întâmpinarea oricărui om care se întoarce înapoi, deoarece El ne primeşte „în Preaiubitul”. Nimeni nu poate înţelege pe deplin mărimea acestei primiri, cum Dumnezeu poate saluta pe fiul pierdut reîntors. Citim despre aceasta ca parabolă. Dar este o comunicare de mare binecuvântare pentru noi. Noi  nu puteam fi primiţi mai bine. Aceasta nu poate fi mai mult îmbunătăţită.

Următorul pas este că tu trebuie să savurezi această primire. Aceasta este partea ta şi este cu totul altceva. Doresc să spun fiecăruia dintre voi cu toată insistenţa (veţi cunoaşte importanţa mare a acestui fapt!): nu amestecaţi savurarea primirii cu primirea însăşi. Primirea a avut loc potrivit cu mărimea a ceea ce Hristos este pentru Dumnezeu. Savurarea acesteia de către voi corespunde măsurii în care voi umblaţi în Duhul. Una a avut loc din cauza a tot ce s-a făcut [prin Hristos], cealaltă are loc în funcţie de cât voi prin Duhul cunoaşteţi conştient harul lui Dumnezeu. Credinţa voastră trebuie mai întâi să fie simplă şi clară, că aşa cum Dumnezeu v-a primit nu putea fi mai mult decât este. După aceea urmează savurarea. Dar aceasta este o cu totul alta chestiune. La început fiul pierdut nici nu a savurat primirea, dar el a fost adus în domeniul savurării ei. El trebuia mai întâi să fie făcut potrivit pentru a putea savura. Dar acest „a fi potrivit” nu a îmbunătăţit sub nici o formă primirea lui. Ea l-a făcut numai capabil să savureze primirea lui. Vorbesc acum despre înviere. Cum Dumnezeu Se comportă faţă de credincios pe baza învierii: „omul aflat sub judecată” a dispărut în judecata de la crucea Domnului Isus Hristos, care a glorificat acolo pe Dumnezeu. Dar omul aflat sub judecată nu numai a fost înlăturat la cruce, ci în această moarte Hristos a glorificat totodată pe Dumnezeu. Domnul preaslăvit a păstrat în chip neclintit ceea ce se cuvenea lui Dumnezeu. În acest cel mai întunecat loc al depărtării veşnice de Dumnezeu El a glorificat pe Dumnezeu şi de aceea El a fost înviat dintre morţi prin slava Tatălui. Din aceasta puteţi vedea ce înseamnă învierea pentru Dumnezeu faţă de noi.

Mă îndrept acum spre punctul patru:

4. Ce înseamnă învierea pentru credincios în relaţia lui cu Dumnezeu?

Această temă este deosebit de importantă pentru fiecare. Nu mă îndoiesc că lipsa de putere şi bucurie divină în credincioşi este cauzată de faptul că ei nu înţeleg prin credinţă învierea sub aspectul ce înseamnă ea pentru ei în legătură cu Dumnezeu. Sper să nu confundaţi aceasta cu ceea ce este învierea pentru Dumnezeu cu privire la voi. Aici este vorba de însemnătatea învierii pentru voi în relaţia voastră cu Dumnezeu. Sper că aţi văzut, că „omul aflat sub judecată” a dispărut dinaintea ochilor lui Dumnezeu. Dacă priviţi la Hristos ca siguranţă a omului, atunci Îl vedeţi ca Acela care în moartea Sa a înlăturat pe „omul aflat sub judecată”. Dar El, Cel care a purtat judecata, a înviat dintre morţi. Pentru credincios „omul aflat sub judecată” a dispărut dinaintea ochilor lui Dumnezeu în această judecată. Şi singurul om, care este acum înaintea lui Dumnezeu, este „Omul Hristos Isus”, care L-a glorificat pe Dumnezeu, prin aceea că El a purtat judecata. Şi El este la dreapta lui Dumnezeu, şi de acolo de la El din glorie lucrează Dumnezeu acum, prin aceea că El deschide ochi şi inimi şi le aduce de la întuneric la lumină. Aceasta este partea lui Dumnezeu.

Dar acum despre partea voastră. În primul rând voi trebuie să vă daţi seama că este un har deosebit faptul că omul nostru vechi a fost răstignit împreună cu Hristos şi a fost înlăturat. Din cauza aceasta ne putem aştepta să fie împotrivire faţă de primirea adevărului referitor la înviere. Nu se poate sta înaintea lui Dumnezeu în omul care a fost înlăturat în judecata de la crucea lui Hristos. Niciodată Dumnezeu nu revine la un astfel de om. Aceasta trebuie ţinut cu tărie clar prin credinţă. Nu permiteţi vrăjmaşului să vă abată de la faptul că „omul aflat sub judecată” a fost îndepărtat dinaintea ochilor lui Dumnezeu şi că singurul Om, care este acum înaintea ochilor Lui, pentru fiecare credincios este Omul care L-a glorificat. Acesta este un pas foarte important. Aceasta se primeşte prin credinţă. Acum vine partea ta. Tu trebuie să fi în concordanţă cu primirea la care ţii cu tărie prin credinţă. Şi acum nu este vorba de faptul că prin credinţă voi vă vedeţi liberi de legea păcatului şi a morţii, ci că voi sunteţi aşa prin legea Duhului de viaţă în Hristos Isus.

Mulţi sunt împiedicaţi şi au probleme în privinţa aceasta. Ei încearcă să fie liberi prin credinţă, pentru ca să fie liberi, în loc ca ei să fie cu adevărat liberi prin harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu are două părţi. Aceasta trebuie s-o păstraţi în memorie. Pe de o parte El a îndepărtat la cruce dinaintea ochilor Săi pe „omul aflat sub judecată”, şi în măsura cum voi aveţi credinţă, veţi savura acest fapt. După aceea El dă pe Duhul Sfânt, puterea lui Dumnezeu, pentru ca voi să fiţi păstraţi, în timp ce trăiţi în concordanţă cu felul în care El v-a primit în Hristos. De aceea găsim în epistola către Romani 5, că noi am fost îndreptăţiţi prin credinţă, şi apoi în Romani 8.2: „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.” – „Dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”; atunci totul este clar. Este pur şi simplu minunat de frumos. Dumnezeu a îndepărtat totul dinaintea ochilor Săi. Aceasta ar trebui s-o ţineţi cu tărie totdeauna prin credinţă, aceasta este nemodificabil.

Probabil va spune cineva: da, dar încă nu a dispărut dinaintea ochilor mei. Eu sunt ca fiul pierdut, sunt îngrijorat, că sunt aşa de nepotrivit. Dar Dumnezeu ţi-a dat Duhul, pentru ca tu să poţi fi în Hristos înaintea Lui în putere divină şi astfel liber de omul vechi în practică, aşa cum tu eşti acum înaintea ochilor lui Dumnezeu pe baza lucrării lui Hristos. Vorbesc acum despre poziţia nouă, pe care voi o posedaţi prin Duhul lui Dumnezeu; aceasta este partea noastră. Ea este realitate numai dacă umblăm în Duhul, dacă nu împlinim poftele cărnii. Probabil va spune cineva: astăzi dimineaţa am pierdut răbdarea. Atunci nu ai umblat în Duhul. Credinţa este aceea care totdeauna ia pentru sine ceea ce este partea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu Se schimbă. Tu rămâi totdeauna în primirea de care ai avut parte. Dumnezeu nu Se întoarce niciodată la ce este vechi, la rânduiala veche. El niciodată nu o trezeşte iarăşi. Prin aceasta nu spun că El nu vede, că tu trăieşti în carne; El vede aceasta şi pentru aceasta te va judeca, dacă tu însuţi nu te judeci. Aşa citim de exemplu despre un om care a fost dat pe mâna lui satan pentru nimicirea cărnii. Dacă prin har înţelegi poziţia ta nouă, atunci vei recunoaşte că tu ai fost eliberat de omul vechi prin moartea lui Hristos. Tu eşti mort împreună cu Hristos şi despărţit de „omul aflat sub judecată”. Şi acum înveţi să spui: „Eu am fost răstignit împreună cu Hristos, dar cu toate acestea nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Aceasta este latura practică. Omul aflat sub judecată a dispărut prin judecată dinaintea ochilor lui Dumnezeu, şi el niciodată nu ar mai trebui să revină pentru credincios. După aceasta trebuie să ne orientăm. Probabil vei spune: da, dar el revine totuşi. Aceasta este numai din cauză că tu nu umbli în Duhul. Dacă ai umbla în Duhul, nu ai împlini poftele cărnii. Şi tu vei umbla în Duhul, dacă Hristos este totul pentru tine. Nimic nu poate fi mai minunat decât poziţia în care te-a aşezat Dumnezeu în harul Său.

În final noi avem încă un câştig mare pentru noi de la înviere. Noi vom avea un trup glorificat, care este ca trupul Lui de slavă (oricât de puţin am şti noi ce înseamnă aceasta): „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor” (1 Corinteni 15.21). Hristos este cel dintâi rod al celor adormiţi.

Am vorbit despre patru teme, şi acum voi vorbi despre a cincea, pe care trebuie să le păstrăm în memorie:

5. Ce înseamnă învierea pentru puterea răului?

Prin faptul că Hristos a înviat dintre morţi, El a biruit toată puterea răului. Dacă veţi privi dimensiunea mare a ceea ce cuprinde învierea, veţi avea foloase mari din aceasta. „Astfel, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2.14). El a împlinit făgăduinţa dată în Eden, că Unul, care se va naşte dintr-o femeie, va trebui să zdrobească capul şarpelui. El putea spune: „Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului” (Luca 22.53). Dar aşa cum citim în Coloseni 2, în moarte El a triumfat peste toţi [duşmanii], şi El îi spune lui Ioan pe insula Patmos: „Eu am cheile locuinţei morţi şi ale morţii”. Nu trebuie să citez şi alte pasaje. Dar veţi vedea, că El trebuie să domnească, până când toţi vrăjmaşii vor fi puşi sub picioarele Lui. „Căci El a supus totul sub picioarele Lui” (1 Corinteni 15.27). „Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.” Şi voi vedeţi în epistola către Efeseni 1.19, care este partea noastră cu El în puterea învierii Sale: „… şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, potrivit lucrării puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi şi L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor” (Efeseni 1.19-21). Mă veţi aproba: prin învierea Omului Isus Hristos dintre morţi a fost creată o poziţie minunată. Un Om în persoana lui Hristos a biruit toată puterea lui satan. El S-a supus până la extrem puterii lui satan, şi apoi El a biruit-o. În moarte El a biruit puterea morţii. Dumnezeu a fost întotdeauna – aceasta nu trebuie s-o spun – mai mare decât satan. Dar în evanghelii vedem realitatea minunată, că un Om are putere mai mare decât satan, aşa că diavolul însuşi a exclamat: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 3.11). Dar acum Hristos a înviat dintre morţi. El „a nimicit pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi a eliberat pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2.14,15).

Curând, când copilul de parte bărbătească va fi luat în cer, satan va fi dezlegat. Aceasta nu se va împlini, aşa cum cred eu, înainte ca Biserica să fie luată, ca să fie la Hristos. Atunci satan va fi aruncat pe pământ. Dar şi acum, când noi suntem încă în lume, când satan dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită: „împotriviţi-vă tari în credinţă”; „Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4.7). De ce? Deoarece el găseşte pe Hristos în voi. Dar aceasta nu este totul. Să citim Efeseni 6.10,11: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.”  Puterea voastră este în Acela care a înviat dintre morţi. El a glorificat pe Dumnezeu, şi El a adus multă roadă – fraţii Săi –, şi El ne-a aşezat pe acest loc de superioritate faţă de satan. Noi suntem deseori atacaţi de satan. Însă Domnul permite ca să fim atacaţi, pentru ca El să poată dovedi, că noi prin puterea Sa suntem mai tari. Când Pavel era în închisoarea din Roma, se părea că puterea răului ar fi câştigat. Însă Domnul a folosit aceasta ca o ocazie să reveleze pe deplin gândurile Sale.

Ultimul pasaj:

6. Ce înseamnă învierea pentru creaţia întreagă?

O imagine despre aceasta primiţi din capitolul pe care l-am citit, în cuvintele „În ziua dintâi a săptămânii”. Citim despre Domnul nostru preamărit, că El „este începutul creaţiei lui Dumnezeu”. Totul din creaţie va fi corespunzător Lui. Dimensiunea acestei teme depăşeşte aptitudinea mea de explicare. Mai bine poţi medita asupra ei, decât s-o explici. Şi eu cred, că cu cât voi meditaţi mai mult asupra ei, cu atât mai mult ea se va deschide pentru voi şi voi veţi vedea minunata ordine nouă a lucrurilor, care a venit prin înviere. Căci voi vedeţi ce este înviere pentru Dumnezeu cu privire la noi, că El ne poate primi cu deplină simpatie şi favoare, deoarece Hristos L-a glorificat, atunci când El a purtat judecata care se cuvenea omului. El v-a dat Duhul, aşa că voi puteţi spune: „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Romani 8.2). De asemenea Hristos este mai tare decât toată puterea diavolului şi El este începutul creaţiei lui Dumnezeu şi El va face toate lucrurile noi. Dacă veţi citi ultimul capitol din epistola a doua a lui Petru, veţi găsi că nu se face nici o referire la Împărăţia de o mie de ani. Acolo se spune numai că „vor fi ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea”. Acelaşi lucru găsim în epistola către Coloseni, unde citim că El va împăca toate lucrurile cu Sine, cele din ceruri şi cele de pe pământ (Coloseni 1.20). Aceasta a fost prezentat simbolic în Levitic 16. Vă dau capitolul, deoarece am încredere că Domnul vă va conduce pe toţi să studiaţi acest subiect. Cred că marea lipsă în suflete este, că ele nu meditează destul asupra acestor lucruri. Sunt trei lucruri, care sunt necesare, pentru a avea câştig. Primul este: primirea; al doilea este: meditarea asupra celor primite, rumegarea; al treilea este: să ni le însuşim. Ele trebuie să devină substanţa proprie! Dar niciodată nu vor deveni substanţă proprie, dacă noi nu le rumegăm!

Nu trebuie să spun mai mult. Dar am încrederea că Domnul va conduce pe fiecare din voi să aibă o înţelegere mai profundă şi mai deplină despre mărimea învierii. Şi sunt sigur şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta, că cu cât mai mult vă preocupaţi cu ceea ce este învierea pentru Dumnezeu şi ce stă în legătură cu ea pentru voi înşivă, cu atât mai mult veţi fi impresionaţi de binecuvântarea mare care este în legătură cu ea – din pricina Numelui Său.


Tradus de la: Was bedeutet die Auferstehung?

Remarca redacţiei: Această prelegere din anul 1894 a fost prelucrată uşor din punct de vedere gramatical şi în cea mai mare parte a fost lăsată în limbajul secolului trecut. Remarcile în acolade [ ] aparţin traducătorului.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).