Dacă Hristos n-a înviat …
1 Corinteni 15.12-20

David Roderick Reid

© SoundWords, Online începând de la: 06.04.2019, Actualizat: 10.04.2019

Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 15.12-20

1 Corinteni 15.12-20: Iar dacă se predică despre Hristos că a fost înviat dintre morţi, cum spun unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Iar dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos nu a fost înviat. Iar dacă Hristos nu a fost înviat, atunci, în adevăr, zadarnică este şi predicarea noastră şi zadarnică şi credinţa voastră. Şi suntem găsiţi şi martori falşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit cu privire la Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe care nu L-a înviat, dacă, în adevăr, morţii nu înviază. Pentru că, dacă morţii nu înviază, nici Hristos nu a fost înviat. Iar dacă Hristos nu a fost înviat, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre; atunci, în adevăr, şi cei care au adormit în Hristos sunt pierduţi. Dacă numai în viaţa aceasta avem speranţă în Hristos, suntem mai nenorociţi decât toţi oamenii. Dar acum, Hristos a fost înviat dintre morţi, cel dintâi rod al celor care au adormit.

Paştele este o caracteristică unică în felul ei a creştinismului. Şi anume nu pentru că în această duminică mai mulţi „creştini” merg la biserică, decât de obicei, ci pentru că la paşte sărbătorim învierea lui Isus Hristos. Credinţa creştină învaţă că Întemeietorul ei trăieşte şi astăzi! Nici o altă religie din lume nu îşi revendică o astfel de pretenţie. Alte religii afirmă probabil că „duhul” întemeietorului lor trăieşte în învăţăturile lor religioase, dar creştinismul afirmă că întemeietorul lui, Isus Hristos, trăieşte astăzi – şi anume, în trup! Creştinismul biblic învaţă că Isus Hristos a murit realmente, dar apoi a înviat în trup (nu numai în duh) din mormânt şi timp de patruzeci de zile S-a arătat multor oameni diferiţi în diferite ocazii (vezi Faptele apostolilor 1.3; 1 Corinteni 15.3-8). Creştinismul mai învaţă şi că Isus Hristos după aceste arătări în trup, care sunt de netăgăduit, a părăsit în trup pământul, dând promisiunea ca într-o zi să revină în trup (vezi Ioan 14.1-3; Faptele apostolilor 1.9-11). Cu toate că noi creştinii ştim că Domnul nostru Isus Hristos înviat este prezent în duh, şi noi trăim prezenţa Lui, noi ne bucurăm de revenirea Lui în trup. Adevărata credinţă creştină ţine cu tărie la faptul că Isus a înviat în trup din moarte, că El trăieşte astăzi în glorie într-un trup şi că El va reveni în trup într-o zi pe pământul acesta.

Învierea în trup a lui Isus Hristos dintre morţi este stâlpul de bază al credinţei creştine. Creştinismul stă şi cade cu învierea. Cu alte cuvinte: în cele din urmă creştinismul nu se bazează numai pe învăţătura morală şi religioasă (aşa cum fac celelalte religii mondiale), ci pe un eveniment istoric! Baza credinţei noastre nu este numai ceea ce Isus a dat ca învăţătură, ci şi ceea ce El a făcut, ca să susţină afirmaţiile Lui. Fiecare care s-a denumit pe sine însuşi conducător religios poate vesti anumite învăţături morale şi măreţe şi poate probabil chiar spune: „eu sunt păstorul cel bun”, „îmi dau viaţa pentru oile mele”, şi apoi poate chiar muri pentru o „chestiune bună”. Dar cine poate continua aceste afirmaţii – aşa cum a făcut Isus Hristos – cu afirmaţia, că el a înviat trupeşte? „Eu Îmi dau viaţa, ca din nou să o iau. Nimeni nu mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10.14-18). Ce pretenţie! Învăţăturile morale ale lui Isus Hristos nu se pot despărţi de afirmaţiile Sale referitoare la Persoana Sa şi puterea Sa şi moartea Sa. Dacă Isus Hristos nu ar fi fost înviat în trup, El ar fi un înşelător (nici măcar un om bun) şi creştinismul ar fi o înşelăciune şi o farsă; creştinii ar juca atunci numai focuri religioase!

Afirmaţii la fel de drastice ca acestea prezintă Biblia ca şi consecinţe logice în cazul în care învierea lui Hristos nu ar fi avut loc în realitate. În 1 Corinteni 15.12-19 ne sunt prezentate mai multe concluzii, la care noi trebuie să ajungem, în cazul că Hristos nu ar fi înviat dintre morţi. Fără învierea trupească a lui Hristos, creştinismului îi sunt retrase fundamentul şi puterea lui!

Corintenii nu îşi puteau imagina o înviere trupească viitoare a creştinilor care muriseră. Ei nu se îndoiau de învierea lui Hristos, ah, nu, ei credeau din toată inima în ea. (În 1 Corinteni 15.11 şi versetele anterioare este vorba de conţinutul învăţăturii, pe care corintenii au primit-o şi au crezut-o.) Însă cu greu puteau înţelege concepţia referitoare la învierea trupească a credincioşilor. Este evident, că ei nu aveau nici o greutate să creadă, că duhul continuă să trăiască într-o altă lume, căci nemurirea sufletului era parte componentă a filozofiei greceşti dominatoare!

Ca să rezolve această problemă, apostolul îndreaptă atenţia credincioşilor din Corint spre învierea lui Hristos. Dacă ei credeau în învierea trupească a lui Hristos, de ce atunci concepţia referitoare la învierea trupească a creştinului ar trebui să fie aşa de grea (1 Corinteni 15.12)? Dacă Dumnezeu L-a înviat pe Isus Hristos dintre morţi, era logic că El poate învia pe fiecare om dintre morţi. Însă contrariul era de asemenea valabil din punct de vedere logic! Dacă nu ar exista aşa ceva cum este învierea trupească dintre morţi a oamenilor, atunci nici Hristos nu putea să fi înviat dintre morţi (1 Corinteni 15.13,16). Căci în cele din urmă Isus era, cu toate că El era Dumnezeu, un om din carne şi sânge, care a murit realmente. Care este deci concluzia logică? Dacă Hristos nu a fost înviat, noi trebuie să deducem, că în credinţa creştină totul este fără fundament tare şi este „în zadar” (1 Corinteni 15.14-19). Această concluzie logică este valabilă şi astăzi, la fel ca atunci, şi concluziile care urmează în versetele 14-19 sunt la fel de adevărate cum au fost atunci:

Dacă Hristos nu a înviat, atunci şi predica noastră este zadarnică (1 Corinteni 15.14). Atunci nu este nici o realitate înapoia cuvintelor care sună frumos. Dacă Hristos este încă mort – ce drept avem noi atunci să predicăm: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (ca să nu mai vorbim despre înviere!)? Atunci suntem învăţători umanişti, care nu au o autoritate mai mare decât ceea ce majoritatea oamenilor civilizaţiei noastre „consideră” a fi corect – şi aceasta este absolut subiectiv şi relativ! Dacă Isus nu trăieşte astăzi, atunci mesajul Bibliei este fără împuternicire şi găunos; predica noastră este în zadar!

Dacă Hristos nu a înviat, atunci credinţa noastră este zadarnică (1 Corinteni 15.14). Nu este nici un fundament pentru credinţa noastră creştină, dacă învierea este o glumă. Să ne întemeiem soarta pe învăţătura şi pretenţiile unui om care este mort, nu este mai mult decât o închipuire dorită. Ce garanţie avem noi că există speranţă în afara cimitirului, dacă Acela care a afirmat că a biruit moartea, în realitate El Însuşi este mort? O credinţă creştină, care se întemeiază pe învăţătura unui Hristos mort, este ca o himeră, care se descompune în nimic!

Dacă Hristos nu a înviat, atunci noi suntem martori falşi ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 15.15). Noi suntem nu numai fanatici religioşi orbiţi, care „se joacă de-a biserica”, ci noi suntem mincinoşi după toate regulile! Dacă Dumnezeu nicidecum nu există, desigur nu contează dacă noi suntem mincinoşi, căci atunci nu există un etalon absolut. Dar dacă există realmente Dumnezeu şi El nu L-a înviat pe Hristos dintre morţi, noi falsificăm adevărul şi suntem martori falşi împotriva lui Dumnezeu, dacă predicăm în continuare învierea şi sărbătorim paştele! Să luăm seama la argumentul acesta din versetul 15. Noi trebuie să ajungem la această concluzie, dacă nu există o înviere a trupului dintre morţi (1 Corinteni 15.16).

Dacă Hristos nu a înviat, credinţa noastră este zadarnică şi noi suntem încă în păcatele noastre (1 Corinteni 15.17). Prin aceasta credinţa noastră nu numai că nu are nici un fundament (1 Corinteni 15.14), ci ea este fără sens! Ce ne aduce o astfel de credinţă? Ne mântuieşte ea? Nicidecum! Nu, dacă Acela, care a afirmat că El ne poate îndepărta păcatele, zace încă într-un mormânt în Ierusalim. Dacă fărădelegile noastre nu au fost plătite, într-un univers moral nu poate fi nici iertare de păcate şi nici uitarea lor. Dacă Acela, în care noi credem ca Salvator al nostru, cu adevărat niciodată nu a triumfat asupra morţii – ce dovadă avem noi, că vina pentru păcatele noastre a fost plătită? Fără înviere rămâne pedeapsa cu moartea pentru păcatele noastre (vezi Romani 8.23). Noi vom fi făcuţi încă întotdeauna răspunzători pentru fărădelegile noastre. Noi suntem încă în păcatele noastre – vinovaţi! Dacă nu este înviere, atunci nu este nici răscumpărare şi nici împăcare cu Dumnezeu.

Dacă Hristos nu a înviat, cei adormiţi în Hristos sunt pierduţi (1 Corinteni 15.18). Dacă Paştele este numai o înşelăciune, atunci creştinii, care au murit, sunt pierduţi pentru totdeauna. Nu va fi nici o trezire la viaţă din mormânt. Cunoscuta inscripţie creştină de pe piatra de mormânt „Adormit în Hristos” este numai o expresie înfrumuseţătoare pentru „Pierdut pentru totdeauna”. Cuvântul „pierdut” (1 Corinteni 15.18) nu înseamnă ceva de forma nimicire sau exterminare, ci mai degrabă pagubă sau distrugere, şi nu pierderea existenţei, ci pierderea bunăstării. Orice aşa-numita „lumină la capătul tunelului” (pe care unele persoane „moarte clinic” afirmă că au văzut-o) nu este „lumina cerului”, aşa cum presupun cu plăcere unii oameni (vezi Evrei 9.27).

Dacă Hristos nu a înviat şi noi ne-am pus speranţa în Hristos numai în viaţa aceasta, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii (1 Corinteni 15.19). De ce? Deoarece am adus jertfă numai pentru o iluzie, ne-am ostenit, am suferit, am lucrat şi am sperat! Dacă Hristos nu este viu astăzi, atunci suntem imbecili superstiţioşi, care trăiesc într-o lume a visurilor. Aceste fantome ar putea să ne dea „pace sufletului” şi „speranţă”, dar pentru ce? Pentru ce toată această osteneală şi eforturi, dacă totul este numai închipuire? În ceea ce-l priveşte pe apostolul Pavel: dacă nu este nici o înviere, atunci ar fi mai logic „să te lăfăi” sau „să faci după capul tău”. Exact aceasta exprimă el în versetul 32 în felul următor: „să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri!” (1 Corinteni 15.32). Fără Paști creştinii credincioşi morţi sunt pierduţi (1 Corinteni 15.18) şi creştinii credincioşi aflaţi în viaţă sunt de compătimit (1 Corinteni 15.19).

Dar acum Hristos a înviat dintre morţi! (1 Corinteni 15.20). Ce uşurare minunată! Toate concluziile de până acum sunt şterse cu acest adevăr mare. Învierea Domnului Isus Hristos este dovada şi puterea creştinismului. Mormântul gol este garanţia pentru speranţa creştinului credincios. Aşa cum cele dintâi roade sunt făgăduinţa recoltei care va veni, aşa este învierea Domnului nostru garanţia că moartea a fost biruită pentru fiecare creştin credincios. Aleluia!


Tradus de la: Wenn Christus nicht auferstanden ist ...

Titlul original: „If Christ Had Not Risen“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Adorare/închinare (35)

Mai multe articole ale autorului David Roderick Reid (59)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen