Mai mult decât o istorisire de Crăciun
Lecţii din Luca 2

David R. Reid

© SoundWords, Online începând de la: 24.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Versete călăuzitoare: Luca 2.10-12

Luca 2.10-12: Şi îngerul le-a spus [păstorilor]: „Nu vă temeţi; pentru că, iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul; pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Şi acesta este semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle.

Istorisirea de crăciun din al doilea capitol al evangheliei după Luca a devenit o parte componentă aşa de mare culturii şi tradiţiei noastre, că noi uneori uităm, că ea este o parte a Sfintei Scripturi. Când auzim cuvintele cunoscute, care în timpul de Crăciun se citesc aşa de des, vedem înaintea ochilor noştri spirituali jocuri de Crăciun şi copii mici îmbrăcaţi ca îngeri şi păstori, pentru reprezentaţii. Însă Luca 2 nu este numai o istorisire pentru timpul de Crăciun; ea este Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea El are ceva să ne spună în fiecare zi a anului. Vrem să vedem unele învăţăminte cuprinse în istorisirea naşterii, care sunt valabile pe parcursul întregului an.

1. Fundalul istoric

Mai întâi lecţiunea fundalului istoric. Naşterea lui Isus a avut loc într-un timp în care aşa numita lume civilizată se afla sub domnia Imperiului Roman. Ca domnitor suveran Cezarul August (Luca 2.1) guverna lumea cu mână de fier. Toţi trebuiau să se supună ordinului său, prin care se făcea numărătoarea poporului (Luca 2.3). Ce putere! Ce autoritate! Pentru ochiul omenesc cu siguranţă părea că Cezarul ar fi avut toată puterea pe pământ. Dar cine domina realmente situaţia? Cezarul? Nicidecum! Sfânta Scriptură nu lasă nici o îndoială, că Dumnezeu în suveranitatea Lui conducea istoria lumii, ca să creeze cele mai bune premise pentru naşterea Salvatorului. Puternicul Cezar August nu era nimic altceva decât o figură de şah în mâna Dumnezeului atotputernic (compară cu Proverbe 21.1)!

Unul din profeţii Vechiului Testament a profeţit, că Mesia trebuia să Se nască în Betleemul din Iudeea (Mica 5.2). Însă Betleem era numai un sat mic, şi Maria trăia în nord, în Nazaret în Galileea (Luca 2.4). O călătorie de aproximativ 150 km pe drumuri cu gropi era pentru Maria o situaţie puţin plăcută, aproape imposibilă. Însă Dumnezeu a folosit pe Cezar şi ordinele lui, pentru ca ea să întreprindă călătoria, şi astfel Mesia a fost născut la timpul potrivit – şi anume în Betleem!

Când toate lucrurile lucrează împreună spre bine

Lecţia cu fundal istoric este cu siguranţă importantă şi pentru noi astăzi. Dumnezeu are toate lucrurile din lumea aceasta sub controlul Său. Domnitorii lumii şi conducătorii politici pot arăta puterea lor, însă Dumnezeu stă încă totdeauna pe tronul Său şi are ultimul control. Potrivit planului Său, scena lumii va fi pregătită pentru un moment bine stabilit pentru revenirea lui Isus Hristos. Cu planul Său referitor la viaţa noastră, Dumnezeu va ajunge de asemenea la ţelul Său, la fiecare dintre noi. Probabil nu înţelegem în totalitate acţiunea lui Dumnezeu cu noi, tot aşa de puţin cum a înţeles Maria şi Iosif, pentru ce Dumnezeu a permis ca ei să trebuiască să îndure aşa de multe. Să ne gândim, că această naştere însemna o ruşine printre prietenii batjocoritori şi rudele batjocoritoare. Să ne gândim la experienţa Mariei, când, cu toate împrejurările în care se afla, a trebuit să audă: „Nici un loc în casa de poposire!” Să ne gândim la şocul fugii nocturne spre Egipt, deoarece Irod a planificat să omoare toţi copilaşii din Betleem (Matei 2.13-16).

Însă în acelaşi timp Dumnezeu a făcut prin toate aceste situaţii ceva măreţ şi minunat în viaţa Mariei şi a lui Iosif. Şi tot aşa Dumnezeu are controlul asupra oricărei situaţii din viaţa noastră. Cu tot necazul şi toată osteneala, noi putem şti că în cele din urmă toate lucrurile lucrează împreună spre bine (Romani 8.28,29). Este important să luăm în seamă, că Maria şi Iosif niciodată nu se plâng sau se împotrivesc căilor lui Dumnezeu. Ei se supun smeriţi sub mâna puternică a lui Dumnezeu în toate situaţiile lor. Cum stau lucrurile în privinţa aceasta cu noi?

2. Etalonul lui Dumnezeu pentru „marile personalităţi”

În afară de aceasta, din acest pasaj din Biblie putem învăţa şi de la păstori. Să ne amintim, că în timpul acela păstorii nu stăteau în fruntea societăţii. Realmente pe scara socială ei erau pe ultimele trepte de jos, ei erau numai „oameni simpli”. Însă Dumnezeu i-a ales tocmai pe ei, ca să aducă mai întâi acestor cei mai simpli oameni această cea mai mare veste bună a istoriei. Vestea bună despre Salvatorul oamenilor nu a fost vestită mai întâi Cezarului August şi „celor mai importante personalităţii” ale Romei. Nici conducătorii religioşi ai iudeilor nu au fost primii, care au aflat despre această veste bună, cu toate că glasul lui Dumnezeu prin profeţi sau îngeri a amuţit patru sute de ani. Erau păstori simpli, care păzeau oile lor noaptea; Dumnezeu i-a ales tocmai pe ei, ca să le vestească vestea cea mai bună a tuturor timpurilor. Etalonul lui Dumnezeu cu privire la cine este „personalitate importantă” este cu totul altul decât al nostru.

Dumnezeu aduce vestea Sa bună şi astăzi oamenilor simpli. Mântuirea nu este oferită numai intelectualilor sau elitei societăţii. Vestea bună este pentru fiecare, deoarece Dumnezeu Se interesează de fiecare. Facem şi noi la fel? Dăm noi mai departe fiecăruia vestea bună despre Domnul nostru Isus? Nu trebuie noi să mărturisim, că deseori am neglijat s-o facem sau chiar am acţionat împotrivă să aducem pe Hristos oamenilor mai slabi din punct de vedere social sau „poporului simplu”? Să nu uităm, că Dumnezeu a dat vestea Sa cea mai mare şi mai bună mai întâi păstorilor.

3. „Credinţa” păstorilor

O altă lecţie o găsim în reacţia păstorilor, când au primit vestea bună. Păstorii nicidecum nu s-au îndoit, că mesajul a venit de la Dumnezeu. Ei nici nu au zăbovit, să urmeze acest mesaj. Ei s-au sculat imediat şi au mers „în grabă” la Betleem (Luca 2.15,16). Nu este de mirare, că credinţa lor a fost răsplătită. Cine are astăzi îndoială cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, acela are nevoie să înveţe lecţia păstorilor. Este probabil acesta motivul pentru care credinţa ta în ultimul timp a fost aşa lipsită de bucurie (Ioan 15.11 şi următoarele) – deoarece tu te îndoieşti de Cuvântul lui Dumnezeu? Observă: credinţa păstorilor era mai mult decât „Dumnezeu a zis – eu cred – asta este”. Ei au acţionat conform cu ce le-a spus Dumnezeu.

Cât de des se dau astăzi creştinii înapoi, când este vorba să acţioneze prin credinţă! Ei nu pun nici un moment Biblia la îndoială, dar ei nu acţionează după Cuvântul lui Dumnezeu. Să luăm de exemplu cuvântul Domnului din evanghelia după Matei 6.25-34. Acolo se spune ca noi să nu ne facem nici un fel de griji, deoarece Dumnezeu îngrijeşte de noi şi El ne va da tot ce ne trebuie pentru viaţă, dacă ne încredem în El şi-L onorăm. Credem noi aceasta? Desigur, credem! Dar atunci de ce suntem totdeauna fricoşi şi îngrijoraţi? Pentru că noi nu acţionăm cu adevărat după Cuvântul lui Dumnezeu. Noi putem învăţa mult de la păstori, când este vorba de a acţiona prin credinţă. Să acţionezi prin credinţă este credinţa în acţiune.

Să lăudăm pe Dumnezeu în domeniul nostru de responsabilitate

Luca 2.20 ne arată o altă reacţie a păstorilor la vestea bună. Ei s-au întors înapoi. Unde s-au întors înapoi? La casele lor şi la familiile lor şi desigur la oile lor. Cu toate că ei au văzut pe Salvatorul şi au avut parte de bucuria mare, pe care îngerii au anunţat-o mai dinainte (Luca 2.10), ei s-au întors înapoi în domeniul lor de responsabilitate şi au glorificat şi lăudat pe Dumnezeu din pricina aceasta (Luca 2.20).

Unii creştini gândesc, că atunci când ai devenit credincios sau ai făcut o experienţă deosebită cu Domnul, totul trebuie să se schimbe radical. Se părăseşte şcoala, se renunţă la locul de muncă, se renunţă la toate obligaţiile lumeşti, pentru ca acum să fi complet liber, ca să slujeşti Domnului şi să-L preamăreşti! O astfel de gândire cu siguranţă nu este biblică! Dacă ne dedicăm lui Hristos, aceasta ar trebui să se arate în aceea că noi suntem elevi şi muncitori mai buni şi oameni demni de încredere. Noi nu mai amânăm lucrurile, plătim repede datoriile noastre şi suntem prezenţi acolo unde este nevoie de noi. Probabil Domnul ne conduce în domenii noi de responsabilitate, dacă priorităţile noastre se schimbă şi noi creştem în El. Însă noi nu lăudăm şi preamărim pe Dumnezeu, în timp ce întoarcem spatele la responsabilităţile noastre actuale. Noi lăudăm şi preamărim pe Dumnezeu aşa ca păstorii, dacă noi ca oameni schimbaţi ne întoarcem înapoi la aceleaşi responsabilităţi.

4. Semnul: Dumnezeu a devenit Om!

În final mai este o lecţie în semnul dat; semnul că Dumnezeu a vizitat poporul Său şi că Salvatorul, care a venit, era un Copilaş, care stătea învăluit în scutece într-o iesle. Ce unic în felul lui! De ce nu au fost fulgere şi tunete? De ce nu a fost un cutremur de pământ mare? De ce nu a fost o inscripţie pe cer? Şi de ce nu a fost cel puţin o aureolă peste Copilaş? Deoarece semnul însuşi reprezenta vestea bună: Dumnezeu a devenit Om! Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Unicul, Cel care a creat universul, a depus toate semnele caracteristice ale gloriei şi maiestăţii şi a luat chip de Om, prin aceea că a fost născut ca baby. Din cea mai înaltă glorie a cerului la cea mai de jos stare pe pământ – învăluit în scutece de pânză ca şi baby al unui ţăran şi aşezat în ieslea de piatră a animalelor.

Semnul a pecetluit nu numai mesajul lui Dumnezeu, ci a dovedit şi profunzimea şi dimensiunea dragostei lui Dumnezeu pentru oameni. Şi noi ştim că această coborâre nu a încetat la iesle. Ca să ispăşească păcatele noastre, Domnul nostru Isus a mers mai departe şi a luat ocara asupra Sa, de a muri pe o cruce romană – cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu (compară cu Filipeni 2.5-8).

Semnul astăzi

Ce semn dă Dumnezeu astăzi, ca să confirme vestea Sa bună şi să dovedească dragostea Sa permanentă pentru om? Acest semn nu este în vedenii cereşti deosebite sau în minuni mari aici pe pământ. Nu, semnul este astăzi asemănător cu semnul de atunci – este viaţa Domnului Isus în viaţa noastră zilnică normală. Hristos trăieşte în fiecare credincios. Corpurile noastre sunt ca şi scutecele de odinioară. Cu cât noi credincioşii devenim mai smeriţi, mai inferiori şi mai modeşti, cu atât mai mult se va vedea în noi viaţa şi dragostea Salvatorului nostru (compară cu 2 Corinteni 4.7-11). Acesta este drumul, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru ca El să fie văzut astăzi de lume. Este viaţa ta un semn, care dovedeşte dragostea lui Dumnezeu?


Tradus de la: Mehr als eine Weihnachtsgeschichte

Titlul original: „More Than a Christmas Story“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole ale autorului David R. Reid (51)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen