Un vas ales (6)
Omul nou

Frederick George Patterson

© SoundWords, online seit: 10.10.2018, aktualisiert: 10.10.2018

Versete călăuzitoare: Efeseni 4.24

Efeseni 4.24: … omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate şi sfinţenie a adevărului.

Venim acum la Noul Testament, unde treptat ne este dezvăluită lucrarea lui Dumnezeu cu Omul nou. Acesta este cu adevărat un om cu totul altul decât primul om. Doresc să vă îndrept atenţia spre unele din punctele cele mai remarcabile din cele trei epistole mari, care luate împreună ne prezintă planul întreg şi intenţia lui Dumnezeu pentru noua creaţie în Hristos. Mă refer la epistola către Romani, către Coloseni şi către Efeseni.

Prima dintre aceste epistole prezintă detaliat faza finală a istoriei morale a primului om. Acesta era pe de o parte un om căzut – cu toate că avea toate şansele de partea lui atunci când a fost testat de Dumnezeu – unul care a eşuat înainte de a fi dată Legea; el era deci un om fără lege. Pe de altă parte el era, după darea Legii, un călcător de lege, şi aceasta cu toate privilegiile şi avantajele, care existau deja înainte ca Dumnezeu să-Şi fi ales un popor deosebit. Când a venit Hristos şi a fost respins, s-a terminat faza de testare. Dacă privim în urmă, „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi (sau: nu ajung) de gloria lui Dumnezeu”; aceasta era acum dimensiunea şi norma după care erau apreciaţi toţi. Omul a fost creat desăvârşit, dar a căzut; va rezista el acum încercării de foc a gloriei lui Dumnezeu?

În toate privinţele s-a terminat cu omul cel vechi. Dumnezeu trebuia deci ori să termine definitiv cu viaţa acestui om, care s-a răzvrătit împotriva Lui, prin judecata Sa dreaptă, ori să i se reveleze în har şi dreptate nemeritate prin jertfa lui Hristos. Nu doresc aici să intru în detalii referitoare la lucrarea de la cruce, la moartea şi învierea lui Hristos. Amintesc aceasta numai ca să arăt clar cum Dumnezeu încheie în mod drept istoria morală a omului şi începe creaţia nouă în Fiul Său – ca şi Cap al unei omeniri noi.

Secţiunea epistolei, în care Dumnezeu arată mai întâi cât de vinovată este omenirea înaintea Lui şi a decăzut judecăţii Sale, se termină cu versetul 19 al capitolului 3. Urmează apoi imediat descrierea, începând cu Romani 3.20, cum se arată acum dreptatea lui Dumnezeu faţă de păcătos, prin aceea că El L-a înviat pe Fiul Său dintre morţi şi L-a înălţat. Dumnezeu nu este împotriva păcătosului, lăsându-l să se descurce singur. Dreptatea lui Dumnezeu se arată prin aceea că păcatul a fost ispăşit prin credinţa personală „în Isus Hristos” şi prin  „credinţa în sângele Său”. De aceea păcătosul este în chip desăvârşit îndreptăţit şi eliberat de vina sa.

Dar prin aceasta nu s-a anulat starea lui de păcătos în primul Adam. După secţiunea, care tratează în toate detaliile această vină şi care se încheie la Romani 5.11, apostolul descrie felul în care starea noastră se termină cu moartea lui Hristos. Citim în Romani 6.6: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desfiinţat, ca noi să nu mai fim robi ai păcatului”.

În epistola către Romani nu auzim absolut nimic despre „omul nou”. Dimpotrivă, ne este prezentată detaliat răstignirea „omului vechi”, prin care păcatul ca întreg este desfiinţat. Ceea ce se apropie întrucâtva de tema (despre omul nou) găsim în Romani 7.22: „Pentru că, după omul dinăuntru, îmi place legea lui Dumnezeu”, fără însă ca gândul să fie dezvoltat mai departe. În timp ce epistola către Romani răspunde la întrebarea referitoare la vina şi starea noastră, ea nu depăşeşte acest cadru. Ea arată pe Hristos înviat, nu spune însă că cel credincios a înviat împreună cu El. Despre acest pas următor auzim în epistola către Coloseni.

În epistola către Romani apare o voinţă nouă, care nu luptă (Romani 7) împotriva a cea ce este vechi, aceasta înseamnă carnea, sau care – după ce sufletul a fost eliberat – umblă în „înnoirea Duhului” şi în „înnoirea vieţii”. Epistola către Romani ne prezintă deci răstignirea „omului vechi” împreună cu Hristos.

Epistola către Coloseni stă între epistola către Romani şi epistola către Efeseni, în ceea ce priveşte învăţătura. În epistola către Romani vedem omul, aşa cum el trăieşte în păcat. El caută neînfrânat să-şi satisfacă poftele. Ce trebuie să aibă loc? El trebuie dus la moarte – la moartea lui Hristos -, pentru ca istoria lui să se sfârşească: „… ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El” (Romani 6.6).

În epistola către Efeseni ne este arătat omul ca „mort în păcate şi fărădelegi”, şi de aceea aici trebuie folosită o altă metodă. Nu aşa ca în epistola către Romani, unde omul trebuie dus la moarte, deoarece el trăieşte în păcate. În epistola către Efeseni viaţa trebuie să fie pozitiv activă, pentru ca sufletul, care este mort în păcate, să fie trezit la viaţă şi să fie scos. El trebuie să devină o creaţie nouă în Hristos Isus împreună cu El, Cel care şade în locurile cereşti.

De aceea epistola către Coloseni tratează, aşa cum este de aşteptat, ambele aspecte: să fi mort în păcate şi să trăieşti în păcate. Ea priveşte înapoi spre starea noastră din epistola către Romani şi priveşte înainte spre starea în Hristos Isus, din epistola către Efeseni. De aceea citim: „… printre care aţi umblat şi voi odinioară, când trăiaţi în acestea” (Coloseni 3.7). De asemenea mai citim şi: pe când „… eraţi morţi în greşeli” (Coloseni 2.13). Deci cel sfânt este privit ca mort „împreună cu Hristos faţă de elementele lumii” (Coloseni 2.20), atât faţă de păcat şi Lege, cât şi ca înviat împreună cu Hristos. Cu toate că el nu şade împreună cu Hristos în locurile cereşti, el caută „cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu”. Drept urmare el trăieşte încă aici pe pământ.

Deoarece aceasta este aşa, în epistola către Coloseni el nu a ocupat încă locul său la Dumnezeu, cu toate că are dreptul la aceasta, căci el a înviat împreună cu Hristos şi adus la viaţă împreună cu El. El a obţinut într-adevăr o stare nouă, dar nu încă locul nou. De aceea în această epistolă nu găsim „omul nou”, despre care este vorba în epistola către Efeseni. Este remarcabil: dacă în epistola către Efeseni 3 este vorba, după cât se pare, de omul nou, această realitate nu obţine nici pe departe înţelesul pe care ea îl are în Efeseni 4.24. În originalul în limba greacă sunt folosite cuvinte diferite, şi cuvântul „om” (a;nqrwpoj) nici nu se întâlneşte acolo (Efeseni 3.9).

De aceea în epistola către Coloseni se foloseşte un alt cuvânt pentru „nou” decât cel folosit în epistola către Efeseni 4.24. În epistola către Coloseni este cuvântul ne,oj,, în epistola către Efeseni este cuvântul kaino,j. Ultimul înseamnă concret „nou-nouţ”, tipul de om care niciodată nu a fost văzut şi despre care niciodată nu s-a auzit[1], în timp ce cuvântul din epistola către Coloseni înseamnă „cu totul nou”. Acest cuvânt nu are sensul de tip nou sau gen nou de oameni, aşa cum are cuvântul în epistola către Efeseni.

Constatăm însă ci Duhul lui Dumnezeu leagă împreună cu o înţelepciune deosebită cele două locuri din Scriptură din Efeseni 4 şi Coloseni 3. Aceasta are loc prin folosirea celor două cuvinte, care se regăsesc în verbul „a înnoi” din Efeseni 4.23 şi Coloseni 3.10. Cuvântul din epistola către Efeseni este derivat de la cuvântul „nou” folosit în epistola către Coloseni şi cuvântul din Coloseni este derivat de la cuvântul „nou” din epistola către Efeseni[2]. Cât de minunat şi de înţelept este Cuvântul lui Dumnezeu!

Aici mai observăm – şi aceasta este mult mai deosebit şi mai informativ -, că pentru cuvântul „a dezbrăca” se foloseşte de fiecare dată în cele două epistole un alt cuvânt. În limba greacă cele două cuvinte nu sunt înrudite. În epistola către Coloseni înseamnă să fie „despuiat” de ceva, aşa cum eşti dezbrăcat de o haină. În epistola către Efeseni nu are acest înţeles, ci exprimă clar: „a pune deoparte” sau „a aşeza undeva”. Eu pot pe de o parte să-mi dezbrac hainele şi apoi, într-o a doua mişcare, să le aşez deoparte, după ce le-am dezbrăcat. Vom înţelege imediat motivul pentru care aceasta este probabil aşa – dacă cele spuse le vom lega de acestea.

În Septuaginta în cartea Leviticul 16.23 este un exemplu de folosire al celor două cuvinte. După ce Aaron în Marea zi a ispăşirii şi-a terminat slujba îmbrăcat în veşmintele de in albe, trebuia „să se dezbrace de veşmintele sale”, şi să le depună la intrarea în sfântul locaş. În limba engleză stă în Faptele apostolilor 7.58 cuvântul „laid down”, este acelaşi verb ca în Efeseni 4.25, care este tradus prin „put off”, dar mai exact tradus ar fi prin „lay down”. Este vorba de ucigaşii lui Ştefan, care şi-au depus hainele la picioarele unui tânăr cu numele Saul. Acelaşi lucru este valabil şi în Evrei 12.1, unde acest cuvânt este tradus prin „a da la o parte orice ne îngreunează”, şi aşa mai departe.

Epistola către Coloseni ne dă partea subiectivă a „omului nou” (viaţa practică a omului sfânt aici pe pământ) şi epistola către Efeseni tratează partea obiectivă, aceasta înseamnă, epistola ne arată partea noastră cerească. În epistola către Coloseni este vorba mai degrabă de locuirea lui Hristos în noi.

Deci în epistola către Romani găsim „omul nostru cel vechi răstignit”, în epistola către Coloseni găsim despărţirea „de omul cel vechi” şi partea subiectivă a „omului nou”. În epistola către Efeseni dimpotrivă este vorba că omul cel vechi a fost pe deplin „pus deoparte”; noi suntem văzuţi ca fiind „în Hristos”. Aceasta este prezentarea obiectivă a omului „nou-nouţ”, o creaţie absolut nouă în Hristos.

În epistola către Efeseni 4.21-24 citim: „dacă într-adevăr L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi aţi fost înnoiţi în duhul minţii voastre şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate şi sfinţenie a adevărului.”

„Sfinţenia adevărului” sau „adevărata sfinţenie” stă în contrast cu „poftele înşelătoare” din versetul 22. Înşelăciunea şarpelui a dat naştere la început poftei. Deoarece dreptatea este baza creaţiei noi a lui Dumnezeu, omul nou este creat în dreptate şi adevărata sfinţenie (despărţire absolută de rău).

În locul corespunzător din Coloseni 3.10 este prezentat practic: „şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou” (ne,oj). În textul original cuvântul „om” (a;nqrwpoj)  este lăsat la o parte, deoarece acest cuvânt se foloseşte când este vorba de sensul absolut ca în Efeseni 4: „care se înnoieşte spre cunoştinţă deplină, după chipul Celui care l-a creat.”

Vă rog să observaţi, că în epistola către Coloseni „Hristos” este prezentat ca Model pentru (omul) nou. Viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3.3). Aleşilor lui Dumnezeu li se prezintă însuşirile de caracter ale lui Hristos, pe care el trebuie să le practice şi care îl transformă (Coloseni 3.12,13). Cuvântul lui Hristos trebuie să locuiască din belşug în el (Coloseni 3.16), da, potrivit cu Coloseni 3.11 Hristos este totul şi în toţi. Însă în epistola către Efeseni este prezentat „Dumnezeu” şi fiinţa lui Dumnezeu ca etalon pentru toate. „Omul nou” în această epistolă este creat după chipul lui Dumnezeu (Efeseni 4.24). El trebuie să fie imitator al lui Dumnezeu (Efeseni 5.1). El trebuie să umble în dragoste (despre care Hristos era un model perfect) şi să umble ca un copil al luminii – acestea sunt cele două însuşiri importante ale lui Dumnezeu (Efeseni 5.2,8).

Însă aici stă mai mult: în epistola către Coloseni este vorba de „Chipul Celui care l-a creat” (Coloseni 3.10). În epistola către Efeseni este accentuat mai mult Dumnezeu Însuşi – „existenţă asemănătoare(kata. qeo.n).

Revenim acum la cuvintele „asemănare” şi „chip”. Omul cel nou din epistola către Efeseni se aseamănă cu Dumnezeu, privit din punct de vedere moral; el este văzut pe locul său propriu-zis – în Hristos în cer – şi ne este prezentat din partea obiectivă. Când de aceea vorbim despre viaţa practică sau partea subiectivă, în epistola către Coloseni 3 se foloseşte cuvântul „chip”. Căci omul în umblarea sa pe pământ trebuie să prezinte pe Dumnezeu din punct de vedere moral – pe Dumnezeul care era în Hristos şi care este „totul”.

Amintim acum şi îndemnul din fiecare epistolă în legătură cu „omul cel nou”. În epistola către Coloseni 3.9 stă scris: „Nu vă minţiţi unii pe alţii”. Aceasta aparţine vieţii practice. Însă în epistola către Efeseni 4.25 stă scris: „De aceea, fiindcă aţi lepădat minciuna, fiecare din voi să spună aproapelui său adevărul.” Aici, unde omul cel vechi a fost dezbrăcat, este vorba de chestiunea însăşi: minciuna. Noi suntem nu numai îndemnaţi, ca în epistola către Coloseni, să ne dezbrăcăm de minciună, ci minciuna însăşi este privită ca fiind lepădată. Îndemnul este pozitiv, şi anume, să spunem adevărul, şi aşa mai departe, aşa cum este folosit în altă parte în această epistolă. Numai aici devine clar în toată dimensiunea lui conflictul din viaţa celui sfânt. Satan apare iarăşi în mod deosebit pe prim plan, ca să lupte împotriva acestui om nou al creaţiei noi, aşa cum el a făcut în prima creaţie. Însă acum nu vreau să mă ocup în detaliu cu aceasta.

Vorheriger Teil

 

Adnotare

[1] Nu este vorba de un Adam nevinovat şi nici de unul căzut şi de îndreptăţirea sub lege, ci de o creaţie cu adevărat nouă.

[2] Aşa cum s-a spus, cuvântul kaino,j („nou-nouţ”) din Efeseni 4.24 şi cuvântul ne,oj („cu totul nou”) din Coloseni 3.10 este caracteristic celor două epistole. În epistola către Efeseni este o creaţie nouă în contrast cu creaţia veche; în epistola către Coloseni este vorba de viaţa nouă practică, în care ne mişcăm. În epistola către Efeseni se urmăreşte în mod deosebit să se arate că Dumnezeu a creat ceva absolut nou.


Tradus de la: Ein auserwähltes Gfäß (6)

„Chapter 6: The New Man“ din A Chosen Vessel

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel zur Bibelstelle Epheser 4 (33)

Weitere Artikel in der Kategorie Nachfolge (72)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüfet aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...