„Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”
Deuteronomul 3.23-27; 1 Împăraţi 19.1-4; 2 Corinteni 12.1-10

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 04.06.2019, Actualizat: 21.06.2019

Versete călăuzitoare: Deuteronomul 3.23-27; 1 Împăraţi 19.1-4; 2 Corinteni 12.1-10

Sunt trei cazuri în Sfânta Scriptură – două în Vechiul Testament şi unul în Noul Testament – unde credincioşii se roagă sincer la Dumnezeu, dar El nu le-a împlinit rugăciunea şi nu le-a răspuns la rugăciunile lor. Dar chiar dacă Dumnezeu nu le-a răspuns în felul în care ei s-au rugat, El le-a dat ceva – aşa cum El întotdeauna face -, care era mult mai bun pentru ei şi totodată L-a glorificat nespus de mult. Şi aceasta este cu mult mai mult decât numai dacă El le-ar fi rezolvat nevoile şi le-ar fi împlinit rugăciunile.

Indiferent dacă noi aducem lui Dumnezeu dorinţele inimilor noastre sau dorul nostru nerostit: El doreşte să ne binecuvânteze, pe noi, copiii dragostei Sale, potrivit cu măsura gloriei Sale şi a dragostei Sale. Şi când El ne binecuvântează după această măsură, nu suntem noi atunci binecuvântaţi? Când Dumnezeu dă, El dă ca Dumnezeu. El este nu numai Unul care aude şi răspunde, ci este şi dorinţa intimă a inimii Lui să ne dea binele; şi izvorul, din care curg toate, este dragostea în care El ni S-a revelat în Hristos Isus.

Moise

Primul loc îl găsim în cartea Deuteronomul 3.23-27:

Deuteronomul 3.23-27: Şi, în timpul acela, m-am rugat Domnului, zicând: «Doamne Dumnezeule, Tu ai început să arăţi robului Tău măreţia Ta şi mâna Ta cea tare. Pentru că ce dumnezeu este în ceruri sau pe pământ care să poată face lucrări ca ale Tale şi asemenea puterii Tale? Lasă-mă, Te rog, să trec şi să văd ţara cea bună care este dincolo de Iordan, acel munte [lanţ de munţi] frumos şi Libanul!» Dar Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat; şi Domnul mi-a zis: «Ţi-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta! Suie-te pe vârful Pisga şi ridică-ţi ochii spre apus şi spre nord şi spre sud şi spre răsărit şi priveşte-o cu ochii tăi: pentru că tu nu vei trece Iordanul acesta».

Moise a spus: „M-am rugat [am rugat fierbinte] Domnului”. Remarcabil este că apostolul Pavel foloseşte exact aceleaşi cuvinte în epistola către Corinteni. Însă rugăciunea sinceră a lui Moise nu a fost împlinită. Sigurul răspuns era: „Ţi-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!” Fără îndoială erau două motive, pentru care Moise nu avea voie să treacă Iordanul, ca să intre în ţara Canaan:

  1. Legea, aşa cum era ea, nu putea să ducă poporul lui Dumnezeu în odihna lui Dumnezeu. Aceasta a rămas rezervat lui Iosua, care este un model al lui Hristos în înviere.
  2. Şi motivul moral, pentru care Moise nu avea voie să intre în ţară, era: el „a vorbit nechibzuit cu buzele lui” [Psalmul 106.32; Numeri 20.2-12].

Probabil întrebi: în ce măsură Dumnezeu a făcut ceva mai bun pentru Moise, decât să-i împlinească rugăciunea? Faptul că Dumnezeu l-a dus pe vârful muntelui Pisga şi l-a lăsat să vadă ţara, în loc să-l lase să intre în ea, putea numai să-i producă durere lui Moise! – Să observăm, ce citim în Noul Testament: când Domnul Isus stătea pe muntele transfigurării, Moise era la El. El vedea ţara împreună cu Hristos în glorie. Şi nu era aceasta mult mai bun decât dacă în zilele lui Israel el ar fi traversat Iordanul? Moise n-a spus nici un cuvânt despre aceasta pe munte; el putea vorbi numai despre Hristos. În felul acesta el a primit ceva mult mai bun, decât el şi-ar fi putut imagina sau ar fi putut spune. Şi astăzi Dumnezeu lucrează cu poporul Său după acelaşi principiu.

Ilie

1 Împăraţi 19.1-4: Şi Ahab a istorisit Izabelei în amănunte tot ce făcuse Ilie şi cum omorâse cu sabia pe toţi profeţii. Şi Izabela a trimis un sol la Ilie, zicând: „Aşa să-mi facă dumnezeii şi încă mai mult, dacă mâine, pe timpul acesta, nu voi face sufletul tău ca sufletul unuia dintre ei“. Şi, când a văzut el lucrul acesta, s-a ridicat şi a plecat, ca să-şi salveze viaţa; şi a venit la Beer-Şeba, care este a lui Iuda, şi a lăsat acolo pe slujitorul său. Şi a mers în pustiu cale de o zi şi a venit şi s-a aşezat sub un ienupăr şi dorea moartea sufletului său; şi a zis: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, pentru că nu sunt mai bun decât părinţii mei“.

Ilie, slujitorul lui Dumnezeu, şi-a pierdut tot curajul prin greutăţile în care el a ajuns cu poporul lui Dumnezeu. Nu erau greutăţile lui proprii, şi nici încercările în lume – erau încercări în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Nimic nu pune pe credincioşi aşa de mult la probă ca greutăţile poporului lui Dumnezeu. Oamenii care pot birui greutăţile proprii sunt biruiţi deseori de greutăţile în legătură cu mărturia Domnului, şi se prăbuşesc din cauza acestor greutăţi. Tocmai acestea descoperă adevărata putere a inimii. Propriile greutăţi le putem stăpâni prin puterea şi tăria lui Dumnezeu, dar greutăţile venite din partea poporului lui Dumnezeu ne încearcă în mod deosebit.

La Ilie totul merge bine, când o dată poate stăpâni lipsa şi altă dată belşugul; dar când Izabela apare pe scenă şi îl ameninţă cu moartea barbară, el merge la Dumnezeu şi spune, aşa cum şi alţii au făcut începând de atunci: „Ia sufletul meu de la mine, nu mai pot”. Ce diferenţă între Ilie din capitolul 19 şi Ilie din capitolul 18! Într-unul din capitole este în mod deosebit peste împrejurările lui; el nu are nici car triumfal şi nici conducător, dar îl are pe Dumnezeu, şi prin aceasta în puterea lui Dumnezeu are totul sub picioarele lui. Pe de altă parte el este ca un copil dezamăgit: el se aşează sub un ienupăr şi roagă pe Dumnezeu să-l lase să moară. Şi ce se întâmplă? Moare el? Nu, Dumnezeu îl ia la cer într-un vârtej de vânt – într-un car de foc cu cai de foc! […] Şi când Moise stă cu Domnul pe muntele transfigurării, şi Ilie este acolo. Şi el este în ţară, şi aceasta în acea scenă a gloriei lui Hristos, când Hristos ajunge la punctul cel mai înalt pe care un om îl poate ajunge pe pământ.

Rugăciunea lui Moise şi a lui Ilie nu a fost ascultată la timpul ei, însă lor le-a fost dat mult mai mult; rugăciunile lor au primit răspuns conform gândurilor lui Dumnezeu, pe care El le avea cu privire la Moise şi Ilie.

Pavel

2 Corinteni 12.1-10: În adevăr, nu-mi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului. Ştiu un om în Hristos, care acum paisprezece ani (fie în trup, nu ştiu, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer. Şi ştiu că un asemenea om (fie în trup, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), a fost răpit în paradis şi a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este îngăduit omului să le vorbească. Cu unul ca acesta mă voi lăuda, dar, cu mine însumi, nu mă voi lăuda decât în slăbiciunile mele. Pentru că, dacă aş dori să mă laud, n-aş fi nebun, pentru că voi spune adevărul; dar mă feresc, ca să nu mă socotească cineva mai presus decât ceea ce mă vede a fi sau ceea ce aude de la mine. Şi, ca să nu mă înalţ prin măreţia descoperirilor, mi s-a dat un ţepuş pentru carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă înalţ. Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l depărteze de la mine. Şi El mi-a spus: „Harul Meu îţi este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune“. Deci foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos. De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic.

Oricât de mult a implorat Pavel, Dumnezeu nu a îndepărtat ţepuşa. Dorim să studiem un moment acest pasaj; el conţine unele puncte foarte importante.

Primul lucru, pe care îl găsim aici, este valabil pentru fiecare creştin credincios: fiecare credincios creştin este „un om în Hristos”. Nu există credincioşi creştini care să nu fie în Hristos. În momentul în care cineva este un creştin în sensul în care se vorbeşte aici, el este şi un om în Hristos, un om care în ceea ce priveşte poziţia lui este total despărţit de omul în carne. Carnea şi duhul sunt contrare: dacă eu sunt în carne, atunci nu sunt în Hristos; dacă sunt în Hristos, atunci nu sunt în carne. Carnea va obţine putere naturală peste mine, dacă nu sunt veghetor şi dacă nu mă judec mereu. Însă este o mare deosebire să fi biruit de carne, aşa cum se spune, şi să fi un om în carne. Ca om în Hristos eu sunt pe un loc cu totul nou.

Deseori este prezentat aşa, ca şi cum crucea lui Hristos face ceva, ca să înalţe pe om. Ce rătăcire! Nu numai că natura veche nu poate fi îmbunătăţită, ci în momentul când un om devine un copil al lui Dumnezeu se arată imediat şi caracterul stricat al naturii lui vechi. Cine este chinuit cel mai mult de satan? Fără îndoială credincioşii, şi anume din cauză că ei se află în afara puterii lui: tot ceea ce satan le poate face, este să-i sperie şi să-i chinuie. Acelora care sunt sub puterea lui, el le slujeşte. După ce un om a devenit un credincios creştin, răutatea acestuia, ce este în el împotriva lui Dumnezeu, nu scade; în loc de aceasta satan încearcă să înfrice şi să chinuie mai mult decât oricând pe credincios, deoarece credinciosul nu mai este sub puterea lui. Noi trebuie să recunoaştem diferenţa între ce înseamnă să stai în fiinţa veche şi ceea ce înseamnă să stai înaintea lui Dumnezeu în Hristos într-o stare nouă. Apostolul se referă la trecut, când spune: „când eram în carne” [Romani 7.5]; însă acum spune: „voi sunteţi în Duh” [Romani 8.9]. Şi aşa este. „Ştiu [cunosc] un om în Hristos” [2 Corinteni 12.2], nu: am cunoscut.

Să observăm că Pavel nu vorbeşte despre sine însuşi ca despre Pavel. Dacă are ceva umilitor de spus despre sine însuşi, atunci el vorbeşte despre Pavel; atunci el spune: „[Eu] am fost coborât, într-un coş, printr-o fereastră, prin zid” [2 Corinteni 11.33]. Aceasta nu era nimic care să înalţe pe un om; era umilitor, şi atunci Pavel spune: „Eu”. Însă în momentul când are de relatat ceea ce este aşa de înălţător, nu se mai spune „eu”, ci: „un om în Hristos” – ceea ce este valabil pentru toţi creştinii credincioşi. „Ştiu [cunosc] un om în Hristos”. […]

Găsim în pasajul acesta şi altceva: purtarea de grijă atentă a lui Dumnezeu pentru slujitorul Său. Dumnezeul îndurător ştie că, carnea în Pavel este aceeaşi ca şi mai înainte. Faptul că Pavel a fost răpit în al treilea cer nu a schimbat câtuşi de puţin carnea; ea era pregătită ca la ocazia următoare să se înalţe. Şi astfel Dumnezeu vine în întâmpinare, şi astfel carnea nu poate lucra. Nu cunosc nici un alt loc din Scriptură, care arată mai clar vegherea preventivă a lui Dumnezeu, ca acesta. Noi toţi ştim că Dumnezeu ne reabilitează, dacă ratăm, dar ne gândim noi şi la toate lucrurile mici, pe care le întâmpinăm în viaţa noastră zilnică şi pe care El le-a pregătit şi planificat, pentru ca noi să nu ratăm? El face aceasta, „pentru ca eu să nu mă înalţ” – nu pentru ca să mă reabiliteze după un pas greşit, ci ca să mă ferească de el. „Ţepuşa pentru carne” era dureroasă pentru Pavel: un sol al lui satan. Cine altcineva ar putea să folosească pe satan împotriva lui satan? Exact această ţepuşă, acest sol al lui satan, a luat puterea lui satan ca să domnească asupra cărnii lui Pavel. Nu este minunat să şti că Dumnezeu face aşa ceva? Suntem uşor înclinaţi să spunem ca cei necredincioşi: „Mi s-a întâmplat aceasta sau aceea.” Nu ar fi o binecuvântare mult mai mare să spunem: Dumnezeu mi-a trimis aceasta şi aceea? – Nu ne odihnim noi atunci mai mult în dragostea lui Dumnezeu, dacă în împrejurările noastre, oricât de dureroase ar putea fi ele, putem spune: „Mâna Tatălui meu mi-a trimis această ţepuşă în dragostea Lui veghetoare”? „De aceea mi s-a dat o ţepuşă pentru carne.” Nu am avut parte de o încercare nimicitoare; Dumnezeu mi-a arătat îndurare.

Deci primul gând al apostolului era: Nu aş putea să ies din această greutate? – Credincioşii gândesc deseori: Dacă aş putea să ies din aceste împrejurări. – Dar dacă aceasta ar avea loc: tu ai natura, care face împrejurările tale actuale să fie o încercare pentru tine, în tine şi o vei lua cu tine. Ceea ce face acum împrejurările tale să fie aşa de grele şi le face să fie o punere la probă a ta, îţi vor pregăti curând în noile împrejurări greutăţi la fel de mari. Apostolul roagă aici pe Dumnezeu să schimbe împrejurările lui; noi le schimbăm deseori singuri pentru noi. Pavel a rugat de trei ori pe Dumnezeu să îndepărteze ţepuşa. Ce contrast cu rugăciunea Fiului adresată Tatălui, pe care El o repetă de trei ori şi o termină cu cuvintele: „Nu voia Mea, ci a Ta să se facă!” [Luca 22.42]. Era desăvârşirea lui Hristos, care L-a făcut să se îngrozească să bea acest pahar. Dimpotrivă Pavel s-a rugat ca om nedesăvârşit şi slab: Doamne, schimbă-mi împrejurările. – Răspunsul lui Dumnezeu la aceasta era: Doreşti tu să te aduc în împrejurări în care tu nu ai nevoie de puterea Mea? „Harul Meu îţi este de ajuns, pentru că puterea mea se desăvârşeşte în slăbiciune.”

Fiecăruia, care este în necaz, doresc să-i spun: Nu vrei tu să dai ocazie lui Dumnezeu să arate puterea Lui în slăbiciunea ta, şi să-ţi dea ocazia să te îndrepţi spre această putere şi să te sprijini pe ea? – Exact acesta este răspunsul lui Dumnezeu aici. El spune: Eu nu voi îndepărta ţepuşa, dar îţi voi da puterea Mea. – Aceasta nu este numai eliberare şi uşurare, ci înseamnă că eu sunt mutat pe locul puterii de partea lui Dumnezeu. „Harul Meu îţi este de ajuns.” Tocmai în greutăţile noaste se poate arăta harul: ţepuşa devine ocazie binecuvântată pentru Hristos, să ne arate cum intervine puterea Lui. Ce minunat, să mergi prin lumea aceasta şi să te sprijini pe puterea lui Hristos!

Când a primit Iacov binecuvântarea? Când a fost paralizat. El s-a pregătit să întâmpine pe Esau; s-a pregătit pentru toate, numai pentru Misterul, pe care avea să-l întâmpine şi care i-a atins coapsa, locul puterii lui naturale, pentru acesta nu s-a pregătit. Şi apoi Iacov nu a vrut să-L lase să plece şi a spus, ca să zicem aşa: mă agăţ de cel care m-a uscat, m-a paralizat, pentru ca El să aibă locul Lui în inima mea. – Apoi se arată că lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută. El spune apoi: mă bucur să fiu paralizat; mă bucur să fiu făcut nimic; mă bucur să fiu zdrobit; mă bucur în slăbiciunea mea. – De ce? „Pentru ca puterea lui Hristos să locuiască peste mine.” […]

Este aşa la noi? Sau ne împotrivim călăuzirii lui Dumnezeu? Cât de des rugăm pe Dumnezeu să facă din noi ce vrea El, şi ne dăm înapoi, când El începe să ne răspundă. Eu gândesc deseori că nu este nimic mai nereal decât suntem în rugăciunile noastre. Noi rugăm pe Dumnezeu să ne facă asemenea lui Hristos, şi apoi ne temem de drumul pe care El ne conduce, pentru ca El să obţină acest ţel cu noi. Deseori se spune: Dacă eu m-aş ruga aşa, atunci Dumnezeu mi-ar lua totul. El m-ar tăia ca pe un copac de la coroană şi până la rădăcină. – Gândeşti tu în felul acesta despre Dumnezeu? El nu-ţi va lua nici măcar un lucru, care este bun pentru tine. El doreşte să-ţi dea tot ceea ce El consideră bun. Ştiu că toate motivaţiile mele, izvoarele mele, aptitudinile mele trebuie să fie de la Dumnezeu. Însă El spune: Dacă tu vrei să primeşti de la Mine izvoare, putere, aptitudini, pe scurt, totul, atunci Eu trebuie să dau la o parte ceea ce în inima ta este împotrivă. – Cel mai grav împotriva lui Hristos în noi este voinţa proprie, şi Dumnezeu ne ajută foarte practic să devenim liberi de ea. Ce chestiune minunată că sărmane creaturi ca noi sunt lăsate aici pentru ca harul lui Hristos să fie revelat în noi în viaţa noastră! […]

Facă Domnul ca Fiul Său să devină vizibil în noi potrivit cu puterea Duhului Său, din pricina Numelui Său.

„Pentru că gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre, căile Mele“, zice Domnul. „Pentru că aşa cum cerurile sunt mai înalte decât pământul, tot aşa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre, şi gândurile Mele decât gândurile voastre” (Isaia 55.8,9)


Tradus de la: „Meine Gedanken sind nicht eure Gedanken“

Titlul original în engleză: „My Thoughts are not your Thoughts“
din Occasional Helps, Anul. 2, 1884, pag. 78–96
https://www.stempublishing.com/authors/turpin/OP2_5.html

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Împlinirea rugăciunii (1)

Mai multe articole din categoria Asistenţă spirituală (29)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).