Verset ajutător: Faptele apostolilor 19,16
Faptele apostolilor 19.16: … au fugit din casa aceea dezbrăcaţi …
Probabil numai persoanele deranjate grav mintal găsesc plăcere să fugă dezbrăcate din casă. Pentru cei mai mulţi dintre noi chiar şi numai gândul la aceasta este un gând îngrozitor de alarmant. Este interesant că în Biblie se întâlnesc de aproximativ o sută de ori cuvintele gol sau goliciune, începând din cartea Geneza şi până în cartea Apocalipsa. Este un cuvânt cu conţinut foarte bogat şi emoţional, care este folosit cu puternic efect figurativ. Uneori este folosit în sens pozitiv, ca să exprime intimitatea sexuală, realismul sau transparenţa (Leviticul 18.16; Evrei 4.13). Este folosit şi în sens negativ, ca să arate ce înseamnă sărăcie, lipsa de protecţie, singurătate, înfrângere sau umilire. Profetul Naum profeţeşte despre cetatea Ninive: „Iată, Eu sunt împotriva ta, zice Domnul oştirilor, şi-ţi voi ridica poalele peste faţa ta şi voi arăta naţiunilor goliciunea ta şi împăraţilor ruşinea ta” (Naum 3.5).
Dar expresia este folosită şi în sens textual. Ştim că Adam şi Eva la început au fost goi. Ei se aflau într-o stare de inocenţă. Citim despre un om, care trăia într-un cimitir. El era posedat de demoni (Luca 8.27). Însă oarecum ne pune probabil puţin în încurcătură, când citim că împăratul Saul „s-a dezbrăcat de haine şi a profeţit şi el înaintea lui Samuel şi a stat pe jos dezbrăcat toată ziua aceea şi toată noaptea” (1 Samuel 19.24) sau că profetul Mica a informat, că el voia „să umble desculţ şi gol” (Mica 1.8), sau că Domnul Însuşi i-a cerut lui Isaia, ca semn profetic impresionant să umble trei ani gol şi desculţ (Isaia 20.2,3). Acestea sunt feluri de exprimare textuală, însă ele trebuie înţelese în contextul lor. Cuvântul gol poate însemna şi: „numai în lenjerie de corp”, sau: „îmbrăcat neîndestulător şi sărăcăcios”. Felul lor de comportare a atras desigur atenţia publică asupra lor, dar ea nu a fost văzută ca fiind imorală. Următoarele cinci situaţii ne dau unele lecţii utile:
1. Fără ruşine
„Şi erau amândoi goi, omul şi soţia sa, şi nu se ruşinau” (Geneza 2.25). Acesta era planul iniţial al lui Dumnezeu. Însă noi am păcătuit, ochii noştri s-au deschis, şi stilul nostru de viaţă gol a devenit un motiv de ruşinare. Ruşinea a condus la teamă, şi noi am simţit necesitatea de a ne acoperi şi a ne ascunde. Ruşinea şi teama au devenit unelte în mâinile lui satan, ca să schilodească şi să paralizeze poporul răscumpărat al lui Dumnezeu. Noi ne facem griji cu privire la prestigiul nostru, la înfăţişarea noastră. Ne temem că ceilalţi ar putea să descopere, că noi nu suntem aşa de buni, aşa de altruişti sau aşa de spirituali, precum probabil gândesc ei. Această teamă ne determină să înşelăm pe alţii, să coasem laolaltă frunze de smochin religioase şi să acoperim această goliciune. „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi soţiei sale îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat” (Geneza 3.21). De îndată ce noi mărturisim păcatul nostru ascuns şi renunţăm la el, de îndată ce noi acceptăm iertarea deplină a lui Dumnezeu, ruşinea şi teama sunt înlocuite prin pace şi bucurie. Când Dumnezeu priveşte la noi, El vede jertfa lui Hristos. Când ceilalţi privesc la noi, vor vedea ce face încă Hristos în noi. Dacă ne simţim deplin acceptaţi de Hristos, va dispare imboldul de a ascunde ceva şi a înşela. Stăm liberi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
2. Ocazii irosite
După ce El a instaurat Masa Domnului în acea cameră de sus, Isus a mers cu ucenicii Săi într-o grădină. Acolo era şi locul unde Iuda L-a sărutat pe Domnul, ca să-L trădeze. În locul acesta evanghelistul Marcu, nu unul din cei doisprezece, adaugă două versete: „Şi un tânăr Îl urma, cu o învelitoare de in aruncată pe trupul gol; şi ei l-au apucat; dar el, lăsând învelitoarea de in în urmă, a fugit gol” (Marcu 14.51,52). Cine era acest tânăr? Ce făcea el acolo, pe când umbla noaptea învelit într-o învelitoare? Pentru ce stau aceste două versete în Biblie? Comentatorii dau să se înţeleagă, că Marcu vorbeşte aici probabil despre sine însuşi. Era felul lui de a pune iniţialele sale pe tablou, felul lui de a spune: „Şi eu am fost de faţă.” Marcu era probabil fiul proprietarului casei mari, în care a avut loc Cina Domnului (Marcu 14.14; Faptele apostolilor 12.12). El s-a trezit, deoarece a auzit zgomote ciudate venind din grădina Ghetsimani, a luat o învelitoare, care era în apropiere, şi a ieşit în grabă din casă, ca să vadă ce se petrecea afară. Oricine ar fi fost el, el era curios, rău pregătit, şi în final a părăsit scena, fugind gol.
Ne întâmpină probabil posibilităţi noi pentru slujire, în timp ce dormim şi suntem nepregătiţi? Petru i-a încurajat pe credincioşi: „Fiţi întotdeauna gata pentru a da răspuns” (1 Petru 3.15). Poţi urma tradiţii religioase şi să le aperi, fără să gândeşti asupra lor. Dar să dobândeşti convingeri biblice reale, aceasta costă. Părtăşia cu Hristos trebuie întreţinută. Aceia care numai participă împreună cu ceilalţi, deoarece ei caută aventuri religioase pentru ei înşişi, vor pleca în curând înapoi. Suntem noi pregătiţi să fim pentru Isus, atunci când alţii ameninţă, râd sau fug? În afară de aceasta Domnul pune înaintea noastră lucrări bune (Efeseni 2.10). Ne pregătim noi, să ne angajăm în ele? Dezvoltăm credinţa noastră? Creştem în continuare? Pavel l-a îndemnat pe Timotei, „să fie folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună”, şi să „stăruie la timp şi ne-la-timp” (2 Timotei 2.21; 4.2). Dacă aşteptăm până când suntem suficient de „profesionali”, înainte de a încerca de a sluji Domnului, probabil vom începe târziu şi prin mulţumirea noastră de sine vom îngrădi pe Domnul. Pe de altă parte ar fi foarte regretabil, dacă în ocaziile interesante oferite pentru slujire am fugi de ele goi, din simplul motiv că nu suntem pregătiţi.
3. Întâmpinarea demoniei
„Şi unii dintre exorciştii iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei care aveau duhuri rele, spunând: Vă jur pe Isus, pe care-L predică Pavel! Şi erau unii, şapte fii ai lui Sceva, mare preot iudeu, care făceau aceasta. Dar duhul rău, răspunzând, le-a spus: Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi? Şi omul în care era duhul rău, sărind asupra lor şi stăpânindu-i pe amândoi, a avut putere împotriva lor, încât au fugit din casa aceea dezbrăcaţi şi răniţi.” (Faptele apostolilor 19.13-16) Mai sunt demoni? Pot ei să chinuie şi astăzi pe oameni?
Demonia are parte de multă atenţie în cercurile creştine din vest, în mod deosebit în ultimii douăzeci sau treizeci de ani. Probabil aceasta este expresia tendinţei crescânde spre practicile păcătoase şi oculte din vest. Unii creştini reacţionează la aceasta cu entuziasm supradimensional, care ajunge până la exteriorizări teatrale. Unii merg aşa de departe, să explice totul prin demonie. Dar sunt şi din acei creştini, care sunt adepţii unei teologii academice, care explică celor răniţi, că ei nu sunt răniţi. Unor astfel de creştini nu le lipseşte dragostea. Felul lor de a încadra Biblia într-un sistem, aproape că îi conduce în mod necesar să nege acţiunea apăsătoare a demonilor în timpul actual. Ca să exprimăm în modul general: creştinii cred în existenţa îngerilor aici acasă şi în existenţa demonilor în depărtare mare – în mod obişnuit pe un câmp de misiune îndepărtat.
Ca şi creştini, noi toţi ştim că Hristos este singurul răspuns. Suntem convinşi că în numele Isus este putere, dar … cum putem noi ajuta acelora care sunt apăsaţi, chinuiţi şi captivi, ca să ajungă în libertate? S-ar putea să fii înclinat să gândeşti în noţiuni cum ar fi timpuri de mântuire [dispensaţii] sau probabil legăminte. Aceste asocieri doctrinare arată clar cum Dumnezeu a schimbat felul Său de a lucra cu oamenii pe parcursul timpului. Dar niciuna din acestea nu exclude posibilitatea, că demonii sunt şi astăzi activi. Biblia vorbeşte foarte natural despre existenţa duhurilor rele. Ele sunt o parte a creaţiei lui Dumnezeu, aşa cum sunt stelele, copacii, animalele şi îngerii; indiferent dacă tu eşti carismatic sau eşti anti-carismatic. Eu sunt de părerea că nu aparţine dezbaterilor carismatice să ajuţi la eliberarea acelora care sunt chinuiţi de demoni, nu aparţine „darurilor Duhului”.
Este foarte evident, că această temă conduce la unele controverse. Când a devenit cunoscut public, că Isus a alungat un demon, unii farisei au ajuns la concluzia, că pentru aceasta Isus S-a folosit de puterea lui satan (Matei 9.32-34). Unii iudei gândeau, că Isus Însuşi era posedat de un demon (Ioan 10.19,20). Dacă încercăm să ajutăm pe oameni, în mod deosebit pe aceia dintr-un plan secund greu, probabil vom întâlni indicii referitoare la activităţi demonice. Ce trebuie să facem noi atunci? Să negăm, ceea ce stă clar înaintea noastră? Să fugim? Să le propunem, să meargă în altă parte?
Cu siguranţă Domnul ne poate conduce la o rezolvare reală. Să imităm atunci, ce fac alţii? Cei şapte fii ai lui Sceva erau iudei, nu creştini, şi ei au avut succes până la un anumit nivel în alungarea demonilor. Unii, care nu-L urmau pe Isus, de asemenea au alungat demoni (Marcu 9.38). O atenţionare clară, că nu trebuie să imităm tot ce „funcţionează”, o găsim în Matei 7.22,23: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! Nu în Numele Tău am profeţit şi nu în Numele Tău am scos demoni şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări de putere? Şi atunci le voi spune deschis: Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii.” Aceasta dă de înţeles, că demonii dispar uneori, când cei care nu sunt creştini folosesc Numele Isus. Nu tot ce „arată succes” ar trebui imitat. Aceasta înseamnă, oamenii cu inima de păstor, aşa cum este Isus, îşi vor face mai multe gânduri în a ajuta pe alţi oameni să devină liberi în Hristos, decât ar putea să evite o posibilă controversă. Dacă în privinţa aceasta nu găsim o rezolvare eficientă şi biblică, atunci vom lăsa pe cei răniţi în continuare în durerea lor, sau noi înşine vom experimenta cum noi la următoarea situaţie dificilă vom fugi goi.
4. Îmbrăcăminte pentru un anumit timp
Apostolul practic, Iacov, face foarte clară obligaţia creştină faţă de un frate sau o soră care „sunt fără îmbrăcăminte [sau: goi, cum stă textual în limba greacă!] şi lipsiţi de hrana zilnică” (Iacov 2.15). Noi trebuie să purtăm de grijă ca el/ea să nu rămână gol/goală şi flămând/flămândă. Realmente Domnul Se identifică aşa de mult cu credincioşii, care suferă dureros, că El spune: „Am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi Mi-aţi dat să beau; am fost străin şi M-aţi primit; dezbrăcat şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi M-aţi vizitat; am fost în închisoare şi aţi venit la Mine. … Adevărat vă spun, întrucât aţi făcut acestea unuia dintre aceşti foarte mici [neînsemnaţi] fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut” (Matei 25.35-40). Dacă aceste cuvinte ale Domnului Isus nu ne determină să ne îngrijim de alţii, să ne interesăm de ei şi să fim mărinimoşi faţă de ei, probabil atunci suntem morţi lăuntric!
Împăratul Solomon a ajuns la concluzia: „Cum a ieşit gol din pântecele mamei lui, aşa se va întoarce, cum a venit; şi nu va lua nimic din truda lui, să ducă în mâna lui” (Eclesiastul 5.15). Acum câteva săptămâni socrul meu a plecat la Domnul. Ca şi creştin el a fost un muncitor conştiincios şi a trăit bine din munca lui. Însă el nu a putut lua nimic cu sine din lucrurile materiale. Tu şi eu îl vom urma în curând. Cum privim noi lucrurile materiale, pe care le posedăm? Noi suntem administratori pentru un timp.
5. Amăgire colectivă
Probabil ai auzit odată istorisirea „Hainele noi ale împăratului” a povestitorului danez Andersen (1837). Doi escroci au venit într-un oraş, au ţesut acolo materiale invizibile şi apoi au vândut împăratului un costum invizibil splendid. Fiecare ştia, că numai „cei proşti” nu pot vedea materialul invizibil. Împăratul într-adevăr nu avea nici o îndoială, însă el voia ca nimeni să nu ştie, că el era prost. Escrocii l-au ajutat să îmbrace hainele invizibile, şi apoi el s-a arătat poporului său. Toţi şi-au arătat admiraţia lor pentru astfel de culori fine şi un model aşa de drăguţ. Nimeni nu era prost. În cele din urmă un copil a strigat: „Dar el nu are nimic pe el!” Atunci ochii celor mai mulţi s-au deschis! – Această poveste ne face să ne gândim la credincioşii din Laodiceea. Acolo nu era un copil, ci Hristos Însuşi, care a exclamat: „Eşti gol!” (Apocalipsa 3.14-16). Credincioşii din Laodiceea şi-au insuflat reciproc convingerea, că ei sunt total în ordine.
Probabil încă gândim la început, că o anumită practică sau interpretare este cam „ciudată”. Însă la scurt timp după aceea suntem surprinşi, că noi o acceptăm, o repetăm şi o justificăm. Noi toţi cităm aceleaşi comentarii, zâmbim unii altora la conferinţe, dăm din cap în semn de aprobare, şi o practicăm sau o repetăm mereu. Numai „proştii” şi „cei nespirituali” nu pot vedea aşa ca noi. Dacă ne place sau nu, gândirea noastră este influenţată prin această presiune socială. Această răstălmăcire tristă a realităţii, aşa cum ea devine clar în Laodiceea, este la fel de răspândită în bisericile conservative ca şi în cele liberale. Domnul să ne îndepărteze teama şi să ne deschidă ochii, pentru ca să vedem realitatea şi s-o acceptăm aşa cum o vede El. Probabil mulţi oameni admiră argumentele noastre şi doctrina noastră, mulţi sunt entuziasmaţi de slujba noastră prietenoasă şi „efectivă”, mulţi invidiază biserica noastră în creştere şi totuşi, dacă Domnul spune: „Eşti gol”, atunci aceasta este realitatea. Nu va avea loc nici o schimbare spre bine atâta timp cât noi nu acceptăm cu smerenie sentinţa Lui.
Încheiere
Privit în sens negativ, noi ar trebui să învăţăm şi să lucrăm şi prin aceasta să ne pregătim ca să îndeplinim slujba şi să facem toate lucrările bune, pe care Domnul vrea să ne lase să le facem conform voii Sale. Ar trebui să ne punem ca ţel, să nu trebuiască să fugim goi din astfel de ocazii.
Privit în sens pozitiv, goliciunea este o chemare de a fi real, să cauţi sincer adevărul şi realitatea şi să le accepţi şi să recunoaştem dependenţa noastră absolută de Domnul. „Şi nici o făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4.13).
Tradus de la: Nackt weggerannt
Titlul original: „Running naked”
Traducere: Ion Simionescu