Verset călăuzitor: Evrei 3.1
Evrei 3.1: De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus.
Eşec în practică şi învăţătură
În timp ce fiecare credincios nu are multe greutăţi să recunoască nedesăvârşirea proprie în practică, totuşi el se priveşte în general ca fiind corect în ce priveşte învăţătura. S-ar putea ca el să recunoască că este neştiutor cu privire la o mare parte a adevărului, dar conştiinţa lui nu i-ar da linişte, dacă el ar avea credinţa că o anumită parte a aceea ce el susţine ar fi fals. De aceea este mult mai greu să convingi pe un credincios de rătăcirea lui în ceea ce priveşte învăţătura, decât de eşecul lui în practică.
Dar nu poate fi o practică sănătoasă cu o conştiinţă liniştită, decât numai dacă eşti corect şi în învăţătură. Dacă un credincios a fost învăţat odată de Dumnezeu, că el este ceresc, în ceea ce priveşte chemarea lui (Evrei 3.1), atunci s-ar putea ca el să eşueze mult în a fi ceresc (compară cu 1 Corinteni 15.48), dar dacă el cunoaşte învăţătura despre chemarea sa, atunci el descoperă că lui i s-a dat o putere – în măsura în care el se îndreaptă spre Domnul –, ca să meargă pe drumul său ca credincios ceresc.
Fundamentul comun
În primul punct mare al doctrinei, credinciosul ceresc şi credinciosul pământesc se află împreună pe acelaşi teren. La amândoi păcatele sunt spălate în sângele Mielului: acest adevăr mare este comun celor doi, şi aceasta este valabil pentru fiecare credincios începând de la întemeierea lumii. Deci, deoarece această învăţătură mare este foarte clară şi neîndoielnică pentru amândoi, există tendinţa şi cursa să se deducă din aceasta că şi cu toate celelalte învăţături este tot aşa. Şi această cursă conduce totdeauna tot mai jos. Va trage tot mai mult spre cele pământeşti şi nu spre cele cereşti. Aceasta înseamnă că chemarea şi binecuvântarea cerească a credincioşilor sunt degradate la nivelul celor pământeşti.
Pământesc şi ceresc
Deci în expresiile pământesc şi ceresc este inclusă o diferenţă deosebit de importantă. Şi tot restul se învaţă repede, dacă s-a recunoscut această diferenţă. Adevărata greutate constă în a convinge pe credincioşi de faptul că ei sunt cereşti în adevăratul sens al expresiei. Creştinii recunosc desigur aceasta într-un anumit sens, deoarece ei ştiu, că cerul va fi cândva patria lor, dar nimeni nu poate cunoaşte poziţia cerească, dacă nu vede că Hristos a fost lepădat de cei de pe pământ şi că credinciosul, dacă el este unit acum cu Hristos, cu El în cer, unde Hristos Se află acum, trebuie să fie una cu El. Şi el trebuie de asemenea să vadă, că dacă el nu este una cu El acolo, atunci el nu are nici o legătură cu Hristos absent aici pe pământ, chiar dacă el este eliberat de păcatele lui prin sângele lui Hristos. În afară de aceasta el este pe pământ, unde Hristos nu domneşte (căci Hristos trebuie mai întâi să vină, înainte de a domni). Aceasta înseamnă că partea credinciosului astăzi, dacă el nu este legat cu Hristos în cer, este nespus mai rea decât a unui credincios din Împărăţia de o mie de ani.
Credinciosul din Împărăţia de o mie de ani va avea cunoştinţa fericită a domniei lui Hristos peste toate. Satan va fi legat şi Hristos va domni moral peste toate, aşa cum soarele domneşte peste ziua materială. Hristos este acum absent, şi când Duhul lui Dumnezeu leagă pe credincios cu El în cer, unde El este, atunci este clar, că pe pământ el este într-o poziţie mai rea decât credinciosul pământesc. Dar credinciosul este unit acum cu Hristos prin Duhul, şi deoarece el aparţine unui Hristos ceresc, el este pe drumul spre cer, spre locul care îi aparţine, chiar dacă el este încă pe pământ.
Legătura cu Hristos
Nu mă voi ocupa acum cu diferitele învăţături, care diferenţiază în mod deosebit pe sfântul ceresc şi care îi aparţin în mod deosebit. Doresc să accentuez faptul că credinciosul astăzi este ceresc, atât în ceea ce priveşte poziţia lui cât şi în ceea ce priveşte speranţa lui, deoarece el este legat cu Hristos în cer şi marea deosebire între un credincios pământesc şi unul ceresc este aceea, că credinciosul pământesc nu va fi legat cu Hristos în cer, ci că el este legat pe pământ, atunci când Domnul va domni. Domnul este acum lepădat. De aceea credinciosul trebuie să fie legat ori cu lumea şi ordinea lucrurilor de aici de pe pământ, ori el este despărţit de oamenii de aici de pe pământ, deoarece el este legat cu Hristos în cer. Un drum de mijloc nu există.
Diferenţa între timpul actual şi timpul Împărăţiei de o mie de ani este foarte mare. Domnul nu domneşte acum, dar atunci El va domni. Credinciosul este legat cu Domnul şi el este un duh cu El. Aceasta înseamnă foarte mult şi dacă această diferenţă s-a cunoscut realmente şi cu adevărat, atunci aceasta va avea consecinţe mari.
Eliberarea deosebită
Dacă eu sunt unit cu Hristos, atunci El este viaţa mea. „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Eu sunt nu numai născut din nou, aceasta este adevărat pentru fiecare credincios (vezi Ioan 3.3-12), ci eu savurez o altă viaţă prin Duhul Sfânt, şi aceasta nu poate avea loc fără o eliberare reală de omul în carne, aşa că viaţa pe care eu o trăiesc acum în carne, o „trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”. Aici eu sunt mort, şi viaţa mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Credinciosul pământesc trăieşte aici pe pământ, el nu este unit cu Hristos, el nu a murit; el este un om, care trăieşte fără cusur în toate poruncile şi orânduielile Legii. Ca unit cu Hristos, eu am pe Hristos trăind în mine. Eu trebuie să-L trăiesc pe El, Cel care nu este aici, pe locul unde El nu este, şi pentru că sunt făcut capabil pentru aceasta, eu sunt legat cu El, acolo unde este El.
Aceasta este marea diferenţă – credinciosul ceresc are o cunoaştere desăvârşită a eliberării totale de omul în carne. Credinciosul Împărăţiei de o mie de ani dimpotrivă este făcut capabil prin har să facă ce Dumnezeu a cerut de la omul în carne. „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8.10). Credinciosul ceresc nu stă sub acest nivel în umblarea lui, ci el se află mult mai sus. Şi dacă el nu este aşa, atunci lui îi merge mai rău decât unui credincios din Împărăţia de o mie de ani, deoarece el este acolo, unde Hristos nu este prezent şi unde El nu domneşte.
Adorarea în Locul preasfânt
În afară de aceasta drumul spre Locul Preasfânt este acum deschis. Noi – credincioşii cereşti – „prin sângele lui Isus avem deplină libertate să intrăm în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care El ne-a deschis-o prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său” (Evrei 10.19,20). Credinciosul pământesc, cu toate că el este curăţit de păcatele lui prin sânge, nu poate vorbi de faptul că este înapoia perdelei, deoarece perioada de timp în care el trăieşte este legată cu pământul acesta. Dacă recunoaştem că locul nostru ca adoratori este înapoia perdelei, atunci recunoaştem o altă diferenţă mare între un credincios ceresc şi unul pământesc.
Locul în cer
Doresc să constat încă o diferenţă: credinciosul, care este unit cu Hristos în cer, cunoaşte eliberarea deplină în El, şi deoarece el aduce adorare în Locul Preasfânt, el posedă un loc în cer pregătit prin Hristos, despre care credinciosul pământesc niciodată nu poate vorbi. Desigur el poate vorbi despre faptul că el cunoaşte pe Domnul cerului şi al pământului, şi că El va fi cândva pe pământul nou, unde va locui dreptatea, când toate lucrurile vor fi făcute noi. Dar el nu poate vorbi despre faptul că lui îi este pregătit un loc în casa Tatălui. Şi cu mult mai puţin poate vorbi de faptul că el deja astăzi a înviat împreună cu Hristos şi că el are voie să şadă împreună în locurile cereşti în Hristos. Vedem astfel, că sunt multe diferenţe mari în învăţătură între credinciosul ceresc şi cel pământesc:
- Legătura cu Hristos este de altă natură; sfinţii sunt uniţi cu El în timpul cât El este lepădat, acesta este un privilegiu, pe care nu l-a cunoscut nici o altă grupă de credincioşi, sau le-a fost dăruită, nici credincioşilor dinaintea venirii Sale şi nici credincioşilor de după revenirea Sa.
- Eliberarea este de altă natură, deoarece credincioşii sunt uniţi la El, sunt în El, şi deoarece El este viaţa lor.
- Adorarea este alta, căci credinciosul se află în deplină liberate înapoia perdelei.
- În timp ce credincioşii dinaintea venirii lui Hristos aveau perspectiva viitoare a cerului – „aşteptau cetatea care are temelii tari, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu” –, credinciosul timpului de acum ştie că Hristos nu numai a pregătit un loc pentru el în cer, ci el ştie de asemenea că prin Duhul lui Dumnezeu el este acolo sus în El prin credinţă, iar pe de altă parte credinciosul Împărăţiei de o mie de ani îşi are speranţa şi poziţia pur pământească.
Importanţa pentru practică
Dacă cunoaştem aceste diferenţe între cele trei categorii de credincioşi (şi eu cred că nimeni nu le poate tăgădui), atunci este clar, că fiecare credincios, care pierde din vedere chemarea sa ca credincios ceresc, va fi slab în sufletul lui cu privire la toate aceste binecuvântări, despre care am vorbit, şi anume legătura cu Hristos, eliberarea lui deplină, adorarea adevărată şi locul – Canaanul, care i-a fost dat de Dumnezeu.
Toţi sfinţii sunt aşezaţi pe pământul acesta, dar fiecare din aceste grupe este chemată la o relaţie specială. Credincioşii vechi-testamentali au considerat că perspectiva spre cer era eliberarea de haosul şi de răul de aici de pe pământ. Credinciosul Împărăţiei de o mie de ani va fi capabil să savureze toate aici pe pământ, deoarece puterea răului va fi înfrânată şi Domnul va domni. Rămâne numai să accentuăm, că sfinţii, care în timpul absenţei lui Hristos sunt aici pe pământ, ar trebui să nu fie marcaţi de cele pământeşti, ci, deoarece ei au primit binecuvântări mai mari, ei ar trebui să meargă pe drumul lor aici pe pământ în timpul absenţei Lui, cercetând cum ei ar putea să fie ca El, Cel pe care oamenii L-au respins, şi cum ei se pot deosebi de aceia care L-au respins. Cursa de cădere este că, deoarece păcatele lor au fost iertate şi ei au fost eliberaţi de frica de judecată, ei se îndreaptă spre pământ şi aşteaptă arătări ale harului lui Dumnezeu în legătură cu pământul. Şi dacă ei fac aceasta, atunci ei renunţă practic la adevărurile mari, care îi diferenţiază de credincioşii pământeşti, şi în mod necesar sunt slabi în ceea ce priveşte practica, deoarece ei sunt slabi în învăţătură. Ei eşuează în mărturie şi vor fi supuşi disciplinării în funcţie de lumina şi posibilităţile la care nu au răspuns: „Căci şi Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12.29), şi: „gelozia este neînduplecată ca Şeolul” (Cântarea Cântărilor 8.6).
Tradus de la: Der lehrmässige Unterschied zwischen einem himmlischen Gläubigen ...
Titlul original: „The Difference in Doctrine between a Heavenly and a Millennial Saint“
din Ministry by J.B. Stoney, vol. 10, 1874–79, pag. 36–40,
apărut iniţial ca „Thoughts for the Day“ în A Voice to the Faithful, Ediţia 8, 1874, pag. 247–256
Traducere: Ion Simionescu