Nori înaintea sufletului tău?
2 Corinteni 3.18

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Verset călăuzitor: 2 Corinteni 3.18

2 Corinteni 3.18: Dar noi toţi, privind cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Vaporul nostru urma să ajungă în zorii zilei în unul din oraşele mici de pe ţărmul Indiei de vest, spre care ne îndreptam pentru a debarca acolo poşta şi pe unii călători. Ştiam că prin această ocazie se oferea privirii noastre una din cele mai frumoase privelişti ale pământului acesta. Un lanţ de munţi se înălţau spre cer, al căror picior se rezema pe verdele suculent şi al căror vârf era înconjurat de un violet închis, în timp ce de-a lungul coastei palmieri zvelţi îşi legănau coroanele arcuind. Vom avea înaintea noastră o ţară de basm şi un port cu apă azurie şi împrejurimile lui pitoreşti. Aceasta era ceea ce noi am savurat deja mai dinainte şi despre care am discutat. Ne-am sculat dis-de-dimineaţă şi am aşteptat dimineaţa ai cărei zori se vedeau peste lac în răsărit. Însă, când în cele din urmă a venit, nu am văzut peisajul aşteptat cu atâta ardoare, căci nori grei acopereau înaintea privirii noastre acei munţi minunaţi cu culorile lor sclipitoare. Am putut vedea numai dealurile care înconjurau ţărmul. Aceia, care nu cunoşteau lanţul de munţi, nu le venea să creadă că aşa ceva există aici, şi dacă noi ceilalţi nu am fi avut o amintire de neşters, am fi pus la îndoială cele văzute.

Dezamăgirea noastră din dimineaţa aceea a devenit pentru mine o pildă, care mi-a vorbit aşa de tare, că am fost constrâns să o aud şi să meditez la ea. Cât de des s-au ridicat nori în viaţa mea şi mi-au acoperit privirea şi mi-au ascuns „ceea ce nu se vede”! Ştiu că tot aşa este şi în viaţa fraţilor mei. Ce dezamăgire este în viaţa unui creştin, când în jurul sufletului se îngrămădesc nori, şi ochii, pe care i-a creat Dumnezeu şi i-a aşezat în inimă, nu pot vedea pe Isus, care a fost încununat cu cinste şi slavă.

Ceea ce este aproape de noi poate să rămână în câmpul nostru vizual – probabil o părtăşie formală cu creştini, sau o slujire, făcută în zilele mai bune –, dar bucuria, încântarea, experienţa spirituală a unei priviri neîmpiedicate a credinţei au dispărut. Ele rămân o simplă amintire, o amintire care măreşte numai nefericirea noastră şi suspinul iese din pieptul nostru, din care de fapt ar trebui să iese cântarea.

Sunt diferite feluri de nori şi aceştia au luat naştere prin împrejurări diverse. În principal sunt ori amestecul de curenţi de aer cu temperatură diferită, ori răcirea aerului prin presiune redusă. Răcirea sentimentelor faţă de Domnul dă naştere în mod necesar la nori peste  sufletul nostru, şi cât de uşor poate avea loc aceasta prin curenţii diferiţi din lume. Însă chiar şi despărţiţi de aceasta pentru suflet este înclinarea de a devia. Un credincios în vârstă a fost întrebat despre starea spirituală a unei adunări, cu care el era legat. Răspunsul lui a fost: „Totul a îngheţat de frig”. „Dar care este cauza încremenirii?”, a fost întrebarea următoare. „Nu este o cauză deosebită”, a spus el, „este o răcire foarte naturală”. Eu cred că aceasta este adevărat în zeci de mii de cazuri. Nori iau naştere nu numai prin abatere intenţionată; nu!, şi atunci când sufletul devine trândav şi se dedă somnului. Când cineva devine conştient de această stare de încremenire şi de norii care s-au îngrămădit peste sufletul lui, atunci este nevoie de o zguduire, căci altfel bunăstarea spirituală dispare tot mai mult. Atunci sufletul devine uşor pradă lumii, cărnii şi diavolului. „Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine.” (Efeseni 5.14).

A fost ceva măreţ, ceea ce în acea dimineaţă a făcut o impresie aşa de profundă asupra mea, şi s-ar putea ca ea să aducă mângâiere celor care simt că între sufletul lor şi Dumnezeu s-au interpus nori. A fost aşa: când soarele s-a ridicat pe cer în puterea lui, am devenit foarte conştient de ceva pe care îl ştiam deja de mult timp: norii sunt temporali, însă munţii rămân permanent; nori trec, dar munţii rămân. Cât de mult L-am lăudat pe Dumnezeu pentru gândul acesta, şi o fac din nou, în timp cer îl scriu. Chiar şi atunci când lumea a intrat în inima ta şi un nor negru îţi acoperă priveliştea, aşa fel, prietenul meu, pentru care scriu cu toată seriozitatea şi rugăciunea, că vara fericirii tale s-a transformat într-o adevărată iarnă de nemulţumire, să şti totuşi: „Lumea şi pofta ei trece.” Ea va trece de la tine şi ochii tăi Îl vor vedea pe Acela, pe care tu nu L-ai văzut, decât numai prin credinţă, şi pe care Îl iubeşti, cu toate că acum spre nefericirea ta şi necazul tău ai părăsit dragostea ta dintâi. Însă Dumnezeu rămâne în tot ce a revelat Hristos despre El, şi de asemenea şi Hristos rămâne. El este Acelaşi ieri, azi şi în veşnicie. Norii trec. Ei nu acoperă faţa Lui, ci numai inima ta; ei nu au schimbat dragostea Lui, ci numai dragostea ta, care s-a răcit. Însă norii nu rămân pentru totdeauna, Dumnezeu şi Hristos şi lucrurile, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc, acestea rămân pentru totdeauna, căci ele sunt veşnice.

Cât de minunată este restaurarea unui suflet şi cât de binecuvântat este să simţi cum ceaţa deasă este alungată de razele puternice ale dragostei Mântuitorului. Cât de preţios este când lumina şi căldura ajung la suflet cu înviorarea lor. Aceasta este o experienţă care nu se poate uita. Însă ea poate fi făcută numai de aceia care sunt sinceri şi cu dorinţa mare a inimii caută prezenţa Domnului; de către cei care se supun privirii Lui cercetătoare. „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea cea veşnică.” (Psalmul 139.23.24).

Acolo vor dispare toţi norii,
acolo nu mai este nici o pustie;
a, acolo va fi odihnă şi pace
în prezenţa Ta, Doamne!

Însă El doreşte să ne aibă acum eliberaţi de nori, ca să vedem slava Sa şi ca să fim transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului (2 Corinteni 3.18).


Tradus de la: Wolken vor deiner Seele

Titlul original: „Clouds“
din Scripture Truth, ediţia 33, 1925, pag. 97–98

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Asistenţă spirituală (29)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).