Se caută păstori

Charles Henry Mackintosh

© SoundWords, Online începând de la: 30.08.2018, Actualizat: 07.09.2018

Verset călăuzitor: Fap. 20.20

Fap. 20.20: Nu am ascuns nimic din ceea ce este de folos, ca să vă vestesc şi să vă învăţ în public şi prin case.

Expresia „în public şi prin case” se găseşte în vorbirea de despărţire a lui Pavel adresată bătrânilor din Efes, aşa cum ea este scrisă în Fap. capitolul 20. Ea este o expresie care spune mult. Ea accentuează categoric legătura strânsă între lucrarea învăţătorului şi a păstorului: „Nu am ascuns nimic din ceea ce este de folos”, spune apostolul, „ca să vă vestesc şi să vă învăţ în public şi prin case” (Fap. 20.20).

Pavel însuşi nu era numai un apostol. În el se uneau în mod unic evanghelistul, păstorul şi învăţătorul. Ultimi doi numiţi sunt foarte strâns legaţi unul de altul, aşa cum vedem în Efeseni 4.11. Este important să se înţeleagă această legătură şi să se ţină seama de ea. Învăţătorul prezintă adevărul; păstorul îl aplică. Învăţătorul luminează înţelegerea, păstorul se ocupă de starea inimii. Învăţătorul poartă grijă pentru hrana spirituală; păstorul ia seama, să se tragă foloase din ea. Învăţătorul se preocupă mai mult cu Cuvântul; păstorul se preocupă cu sufletele. Lucrarea învăţătorului este în cea mai mare parte publică, cea a păstorului are în principal natură personală. Când ambele se unesc într-o persoană, capacitatea deosebită de a da învăţătură a păstorului îi oferă o putere morală mărită, şi elementul păstorului dă învăţătorului o gingăşie plăcută.

Noi nu ar trebui să confundăm păstorul cu un bătrân sau supraveghetor. Între cei doi este o diferenţă mare. Bătrânii şi supraveghetorii sunt deseori aceiaşi, dar păstorul nu trebuie confundat cu niciunul dintre ei. Slujba bătrânului are o misiune locală; să fii păstor, aceasta este un dar al harului. Noi nu găsim nimic despre bătrâni sau supraveghetori în 1 Corinteni 12 şi 14 sau în Efeseni 4, în timp ce în aceste locuri din Scriptură avem o descriere detaliată a darurilor. Noi trebuie să diferenţiem cu grijă între daruri şi misiunile locale. Slujba bătrânilor sau supraveghetorilor este să dea călăuzire şi să supravegheze. Învăţătorii şi păstorii hrănesc şi zidesc spiritual. Un bătrân poate fi un învăţător sau păstor, dar el trebuie să despartă cele două activităţi. Ambele părţi se întemeiază pe baze total diferite şi nu trebuie combinate între ele.

Subiectul acestei expuneri scurte nu este însă un studiu al slujbei sau o prezentare detaliată a diferenţei între darurile de har spirituale şi misiunile locale. Este vorba de importanţa deosebit de mare a darului de păstor în Adunarea lui Dumnezeu, pentru ca noi să rugăm serios pe Domnul, marele Cap al Adunării, ca El să dăruiască din nou mai mult acest dar preţios în mijlocul nostru. Din partea Lui nu este nici o îngrădire faţă de noi. Bogăţia vieţii spirituale este inepuizabilă, şi Hristos, Domnul nostru, iubeşte Adunarea/Biserica Lui şi Se bucură să hrănească trupul Său şi să-l îngrijească şi să satisfacă orice nevoie din plinătatea Lui nemărginită.

Cine ştie cu adevărat ce este slujba de păstor şi cine este conştient de adevărata stare a Adunării/Bisericii, nu poate tăgădui că în întreaga Adunare a lui Dumnezeu este nevoie urgentă de purtarea de grijă a păstorului. Cât de rar este adevăratul păstor spiritual! Este uşor ca „pastor” (adică, „păstor”) să porţi un astfel de titlu şi să-ţi revendici funcţia. În realitate însă slujba de păstor nu este nici titlu şi nici funcţie, ci este o realitate vie, un dar de la Dumnezeu, care este dat prin Capul Adunării spre creşterea şi binecuvântarea mădularelor Sale. Un păstor adevărat nu este numai un dar spiritual veritabil, ci el este mânat de sentimentele inimii lui Hristos Însuşi la fiecare miel şi oaie a turmei, care a fost răscumpărat / răscumpărată cu sângele Său.

Încă o dată: fiecare miel şi oaie este pe inima lui. Păstorul adevărat este păstor în toată lumea. El are o inimă, un mesaj, o slujbă pentru fiecare mădular al trupului lui Hristos. Altfel stau lucrurile cu bătrânul sau supraveghetorul. Misiunea lui este limitată local, în locul unde Domnul l-a pus. Câmpul de lucru al păstorului însă este întreaga Adunare/Biserică a lui Dumnezeu, aşa cum câmpul evanghelistului este lumea largă. Fie că este vorba de New York, de Paris sau Berlin – un păstor este păstor, şi pretutindeni el are lucrarea lui binecuvântată. Un păstor, care este obligat faţă de o anumită grupare, în care el trebuie să preia totodată activităţile unui evanghelist şi ale unui învăţător şi bătrân sau supraveghetor, este ceva pe care învăţătura Noului Testament nicidecum nu îl cunoaşte.

Dar cât de puţini păstori adevăraţi sunt în mijlocul nostru! Cât de rar este darul păstorului, inima de păstor. Unde găsim din aceia care unesc cele două elemente mari şi importante, pe care le conţine versetul din titlu – „public şi în case”? Cineva poate ţine într-o duminică o prelegere scurtă sau o prelegere în cursul săptămânii; dar unde rămâne partea a doua a chestiunii, slujba „în case”? Unde este purtarea de grijă atentă, serioasă, plină de dragoste pentru fiecare suflet – zi de zi? Deseori se întâmplă ca învăţătura publică să treacă peste capete. Însă învăţătura „în case” va ajunge cu siguranţă la inimă. Aşa cum cele spuse public sunt uneori total fals înţelese şi aplicate greşit până când vizita păstorului plină de dragoste în timpul săptămânii aduce înţelesul adevărat şi aplicarea corectă.

Însă aceasta nu este totul. Sunt multe în raza de acţiune a păstorului, pe care învăţătorul public niciodată nu le poate sesiza. Fără îndoială învăţătura publică este deosebit de importantă. Doresc să avem cât mai mult din aceasta. Lucrarea învăţătorului este de o valoare nespus de mare şi dacă ea este făcută cu sentimentul profund şi gingaş al inimii unui păstor, ea poate realmente să satisfacă nevoile sufletelor. Dar păstorul plin de dragoste, care cu băgare de seamă, cu rugăciune şi credincioşie merge de la casă la casă, poate lua parte la exerciţiile adânci ale sufletului, la îngrijorările inimii, la întrebările apăsătoare, la povara conştiinţei. În compasiunea adâncă a inimii lui se poate ocupa cu nenumărate împrejurări şi îngrijorări mici. El poate îngenunchea înaintea tronului de har împreună cu cei încercaţi, cu cei care sunt în ispite, cu cei zdrobiţi şi întristaţi, şi împreună îşi pot vărsa inimile şi avea parte de mângâiere de la Dumnezeul oricărui har şi Tatăl îndurărilor.

Învăţătorul public nu poate face aceasta. Dacă în el este ceva dintr-un păstor, aşa cum am spus deja, atunci fără îndoială în vorbirea lui publică poate anticipa multe din exerciţiile, îngrijorările şi greutăţile personale. Dar cu toate acestea el nu poate să se ocupe cu nevoile deosebite ale fiecăruia. Aceasta este lucrarea sfântă a păstorului. S-ar putea spune, că păstorul este pentru suflete ce este medicul pentru trupuri. El trebuie să cunoască atât boala cât şi medicamentul. El trebuie să fie în stare să identifice problema. El trebuie să poată evalua starea spirituală, ca să aplice medicamentul potrivit.

Cât de puţini sunt astfel de păstori! Una este să porţi acest titlu, şi alta este să faci lucrarea. Haideţi să rugăm serios şi cu credinţă pe Dumnezeu să trezească astfel de păstori în mijlocul nostru. Cât de mare nevoie avem de ei! Oile lui Hristos duc lipsă de hrană şi purtare de grijă. Noi suntem preocupaţi aşa de mult cu ale noastre, că nu avem timp să ne ocupăm cu turma iubită a lui Hristos. Cât de puţine sunt vizitele pline de dragoste ale păstorilor, cât de rare sunt informaţiile purtătoare de grijă referitoare la bunăstarea lăuntrică şi trupească din timpul săptămânii. Se pare că nu este timp pentru aceasta. Tot timpul este înghiţit de preocupările noastre pentru noi înşine şi familiile noastre. Este vechea istorie tristă: „Toţi caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos”.

Cât de cu totul altfel era la apostolul binecuvântat! El a avut timp să construiască corturi, dar şi pentru a „învăţa public şi în case”. El nu era numai evanghelistul important, care străbătea continente şi conducea oameni la Hristos, aşa că au luat fiinţă multe adunări, ci el era şi păstorul plin de dragoste, „doica” plină de gingăşie, „medicul” spiritual iscusit. El avea o inimă pentru Hristos şi pentru trupul Lui, Adunarea, şi pentru fiecare mădular al acestui trup. În aceasta constă marea taină! Este minunat ce poate lucra o inimă iubitoare. Dacă eu iubesc cu adevărat Adunarea, voi avea dorinţa pentru binecuvântarea şi creşterea ei. Şi eu voi folosi aptitudinile mele ca s-o ajut.

Domnul să dea în mijlocul poporului Său mai mulţi păstori şi învăţători după inima Sa – oameni, care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt şi sunt mânaţi de dragostea reală pentru Adunarea Sa; oameni, care sunt capabili şi gata să înveţe „public şi în case”.


Tradus de la: Hirten gesucht
Titlul original „Publicly and from house to house” din Miscellaneous writings, vol. 5.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Asistenţă spirituală (29)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).