Proiectul 4D al lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-19

Willem Johannes Ouweneel

© Bode, Online începând de la: 10.10.2019, Actualizat: 10.10.2019

Versete călăuzitoare: Efeseni 3.14-19

Efeseni 3.14-19: Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, … ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.

Într-una din cele mai frumoase rugăciuni ale apostolului Pavel, care le găsim în Noul Testament, el se roagă ca „Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, … să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3.14-19).

Ce este „lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea” din epistola către Efeseni? Prietenul lui Iov, Ţofar, a spus aşa: „Poţi tu pătrunde adâncimile [sau: tainele] lui Dumnezeu, poţi tu pricepe desăvârşirea celui Atotputernic? Ele sunt ca înălțimea cerului – ce poţi face tu? Mai adânci decât Locuinţa morţilor – ce poţi ştii tu? Măsura lor este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea” (Iov 11.7-9). Dacă înţeleg corect, epistola către Efeseni aduce aceste patru dimensiuni în legătură cu planurile veşnice ale lui Dumnezeu referitoare la Adunare (Biserică). Doresc cu plăcere să tratez aceasta puţin sub aspectul acesta, deoarece aceste planuri ale lui Dumnezeu au o importanţă uriaşă pentru viaţa practică a Adunării sub puterea Duhului Sfânt. Permiteţi-mi vă rog să schimb puţin ordinea acestor patru „dimensiuni”.

1. Lungimea

Lungimea a ceea ce este minunat, despre care se vorbeşte în epistola către Efeseni, înseamnă: conţinutul planurilor [sau exprimat printr-o noţiune veche: „hotărârilor” – cum este în originalul în olandeză] lui Dumnezeu cu privire la Hristos şi Adunarea Sa se extinde din veşnicie în veşnicie. Este vorba de o alegere făcută „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1.4), de „planul veşnic, pe care l-a înfăptuit în Isus Hristos, Domnul nostru” (Efeseni 3.11), de „veacurile viitoare” (Efeseni 2.7), de „administrarea împlinirii timpurilor”, în care „toate care sunt în ceruri şi pe pământ” vor fi aduse sub un Cap, în Hristos Isus (Efeseni 1.10), și de onoarea care va fi adusă lui Dumnezeu în toate generaţiile, din veşnicie în veşnicie” (Efeseni 3.21).

Înnoirea adevărată a vieţii de Adunare nu este simplu ceea ce ne sare în ochi la prima vedere, un capriciu al timpului nostru postmodern, ci este o necesitate urgentă în lumina realizării practice a planului complet al lui Dumnezeu: acela de a avea o Adunare (Biserică) pentru Sine Însuşi. Tatăl „ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine [Însuşi], prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1.5). În cele din urmă Tatăl va avea Adunarea, desăvârşită şi curată, pe deplin pentru Sine Însuşi, în totul aşa cum ea trebuie să fie conform planului Său. Dar la fel de bine planul lui Dumnezeu este ca deja aici pe pământ să facă un început. Adunarea trebuie să înveţe să fie deja aici cu totul practic „după buna plăcere a voii Sale”. Aceasta este posibil numai prin puterea Duhului lui Dumnezeu. De aceea Adunarea este deja acum un templu al Duhului Sfânt şi nu va fi abia în veşnicie.

Tatăl vrea să aibă Adunarea „pentru Sine Însuşi”, dar aceasta este valabil şi pentru Fiul Său: „Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci să fie sfântă şi fără cusur” (Efeseni 5.25-27). Şi Hristos o va avea „pentru Sine Însuşi”, ca trup al Său, ca mireasă a Sa.

Înnoirea în Adunare este necesară, pentru ca Adunarea să fie mai mult pentru Dumnezeu şi pentru Fiul Său. Pavel spune: „Pe El Îl vestim noi, îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în Hristos” (Coloseni 1.28). Aceasta se spune aici cu privire la fiecare om individual, dar la fel de valabil este şi pentru Adunare ca întreg: cu privire la trupul lui Hristos el vorbeşte despre „Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea de la Dumnezeu” (Coloseni 2.19).

Înnoirea în Adunare este necesară, pentru ca trupul să ţină mai tare de Cap, să-şi scoată tot mai mult plinătatea din El: „Pentru că în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii; şi voi sunteţi împliniţi în El, care este Capul oricărei stăpâniri şi autorităţi” (Coloseni 2.9-10).

2. Înălţimea

Înălţimea, la care se referă planurile lui Dumnezeu, vine clar în lumină în Efeseni 1.19-23, unde este vorba de „lucrarea puterii tăriei Lui [a lui Dumnezeu], care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în locurile cereşti [sau: lumea cerească], mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; şi a supus toate sub picioarele Lui şi ca şi Cap peste toate L-a dat Adunării, care este trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi.”

Aceasta este colosal! Găsim aici două puncte importante:

  1. Este un Om glorificat în cer, la dreapta lui Dumnezeu, care este înălţat peste toate autorităţile şi puterile (bune sau rele), şi căruia Îi este supusă toată lumea: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28.18; compară cu Evrei 1.3,4; 1 Petru 3.21,22).

  2. În această poziţie înaltă ca şi Cap Hristos a fost dat Adunării, care este trupul Lui. Ea a fost făcută una cu El, Cel care stă peste orice putere, aşa că şi ea este mai presus de aceste puteri: „Porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge” (Matei 16.18).

Pentru credinciosul ca individ aceasta înseamnă: „Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, … ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos … şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus” (Efeseni 2.4-7). Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu, mai presus de toate puterile, şi noi şedem de asemenea „în El” „în locurile cereşti”! Aceasta este ceea ce noi numim poziţia noastră cerească în El.

Sună puţin asemănător cu Filipeni 3.20 („cetăţenia noastră este în ceruri”), cu toate că aceasta nu merge aşa de departe. Se poate de exemplu să ai într-adevăr cetăţenia olandeză, în timp ce locuieşti pe cealaltă parte a globului pământesc. Aşa avem noi conform cu Filipeni 3 „naţionalitatea” cerească, în timp ce noi locuim încă pe pământ. Însă Efeseni 2 spune, că noi şedem deja acum în lumea cerească – chiar dacă această şedere este „în Hristos”. Traducerea olandeză NGB a Bibliei diminuează aici ceea ce spune textul în limba greacă, prin aceea că în mod inutil face din aceasta: „… şi ne-a dat un loc în lumea cerească, în Hristos Isus.” S-ar putea să fi primit un bilet cu rezervarea locului într-o sală de concert, însă aceasta încă nu înseamnă, că şezi acolo. Însă Pavel sune categoric: noi şedem deja în Hristos – chiar dacă această şedere nu este încă în propria persoană, ci „în Hristos”. Deci Dumnezeu ne vede făcuţi una cu Hristos aşa de mult, că pentru El este acelaşi lucru: dacă Hristos şade acolo şi noi şedem acolo.

Tot ceea ce în Adunare (Biserică) pe pământ rămâne sub măsura acestei poziţii cereşti, sublime, este sărăcie inutilă. Noi avem nevoie în Adunare de mai mulţi oameni plini de Duhul, pentru ca noi să trăim în concordanţă cu poziţia noastră ca cetăţeni cereşti adevăraţi aflaţi pe pământ. Noi suntem pe drum spre cer, dar suntem încă pe pământ – însă suntem pe pământ deja în sfera cerului. Acesta este aerul pe care-l inspirăm. Efeseni 4-6 arată clar aceasta: noi suntem încă mădulare normale ale Adunării , soţi şi soţii, taţi şi mame, patroni şi muncitori. Dar suntem radical alţii decât necredincioşii. Noi suntem într-o formă cerească, aceasta înseamnă: aşa cum se cuvine pentru cetăţenii cereşti. În cer nu este nici un soţ sau soţie, nu mai sunt părinţi şi nici muncitori, însă pe pământ sunt încă. Însă noi suntem pe pământ într-un fel ceresc. Exact aşa cum ca olandez trăieşti în altă ţară în concordanţă cu cetăţenia olandeză.

3. Lăţimea

Am găsit această clasificare:

  • Efeseni 1.1-14 tratează lungimea comorii noastre spirituale.
  • Efeseni 1.15-2.10 vorbeşte despre înălţimea comorii noastre spirituale.
  • În continuare Efeseni 2.11-4.6 vorbeşte despre lăţimea comorii spirituale, pe care Dumnezeu ne-a rezervat-o în planul Său veşnic.

Această lăţime conţine faptul că Dumnezeu nu a destinat mântuirea veşnică pentru un singur popor, Israel, ci pentru toată lăţimea omenirii. Concret aceasta înseamnă: pentru toţi aceia dintre toate seminţiile şi limbile şi popoarele şi naţiunile, care au fost împăcaţi cu Dumnezeu şi prin aceasta au fost salvaţi veşnic (Efeseni 2.5,8,13,16). Ca să se obţină această lăţime deplină, trebuia dărâmat „zidul din mijloc al îngrădirii” care exista între Israel şi popoare (Efeseni 2.14), şi anume prin aceea că a fost înlăturată „vrăjmăşia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli” (Efeseni 2.15).

Nu Tora ca atare a trebuit înlăturată, ci vrăjmăşia, pe care Tora bună a provocat-o în inimile păcătoase ale oamenilor. Pentru iudei Tora era un prilej de aroganţă carnală faţă de cei care nu erau iudei, şi pentru cei care nu sunt iudei i-a condus la aroganţă faţă de iudei. „În carnea Lui” înseamnă: în trupul Lui, în dăruirea acestui trup la cruce (compară cu Efeseni 2-16), Hristos a îndepărtat această vrăjmăşie. Prin aceasta acum există:

  1. un singur om nou (Efeseni 2.15),
  2. un singur trup al lui Hristos (Efeseni 2.16),
  3. o singură familie de la Dumnezeu Tatăl (Efeseni 2.18),
  4. o singură cetate a lui Dumnezeu (Efeseni 2.19, „împreună-cetăţeni cu sfinţii”),
  5. o casă a lui Dumnezeu (Efeseni 2.19, „ai casei lui Dumnezeu”),
  6. un templu sfânt în Domnul (Efeseni 2.21), şi
  7. o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh (Efeseni 2.22).

Ce importanţă practică deosebit de mare are aceasta astăzi pentru Adunarea lui Dumnezeu pe pământ! Cât de multe „împrejmuiri cu ziduri de despărţire” au fost ridicate între creştini şi creştini; cât de multe „vrăjmăşii” noi, constând din multele învăţături preferate, la care ţin cu tărie părtăşiile creştine „fidele Bibliei” şi cu care se lovesc reciproc. Trebuie să vină o înviorare în Biserică, pentru ca prin puterea Duhului să fie din nou dărâmate zidurile de despărţire şi vrăjmăşiile să fie din nou înlăturate – pentru ca creştinii fideli Bibliei să nu mai privească la ceea ce îi diferenţiază de alţii, ci la ceea ce ei sunt în concordanţă unii cu alţii; aceasta este ceea ce ei au comun în Hristos.

În Efeseni 4.1-6 găsim un punct de plecare impresionant: Pavel este un întemniţat din cauza adevărului că binecuvântările veşnice ale lui Dumnezeu sunt acum şi pentru cei care nu sunt iudei! Noi am fost chemaţi la o lungime infinită (a veşniciei) şi la o înălţime nesfârşită (la a avea parte de gloria viitoare ca trup al lui Hristos) (Efeseni 1) şi la o lăţime care se întinde în toată lumea, şi anume ca să dăm deja acum înfăţişare practică unităţii întregului trup al lui Hristos şi întregului templu al lui Dumnezeu (Efeseni 2). Aceasta este posibil numai având adevăratul fel de gândire (smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare, dragoste, răbdare) şi adevărată râvnă, şi anume pentru „a păstra unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4.2,3). Este unitatea Duhului – nu o unitate naturală, nu unitatea organizatorică a unei instituţii bisericeşti, ci unitatea care poate fi realizată practic numai prin aceea  că fiecare mădular umblă prin Duhul.

Observă: Aici nu este vorba de unitatea trupului. Această unitate nicidecum nu poate fi distrusă, căci ea este ancorată în planurile neschimbabile ale lui Dumnezeu. El păstrează unitatea trupului, noi trebuie să păstrăm unitatea Duhului, şi aceasta este posibilă în măsura în care noi ne supunem călăuzirii lui Dumnezeu. Cu cât Duhul este mai puţin în Biserică, cu atât mai mult se caută în ceea ce este „natural”: în fuziuni bisericeşti, structuri, reglementări şi organizări, ca să nu mai vorbim despre poruncile legaliste şi reguli. Nu spun că poate merge şi fără nici un fel de structuri, dar spun aceasta: cu cât este mai mult Duh în Biserică, cu atât mai spirituală este unitatea după care se năzuieşte. O unitate organizatorică este în exterior o unitate organică, spirituală este lăuntric: bazată pe smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare, dragoste, îngăduinţă, râvnă, pace.

4. Adâncimea

Dacă am văzut că în epistola către Efeseni avem mai întâi un pasaj despre „lungime”, apoi despre „înălţime” şi apoi despre „lăţime”, ne aşteptăm ca apoi să avem un pasaj despre „adâncime”. Şi exact aşa este. În Efeseni 4.8-10 citim: „De aceea El spune: «Suindu-Se în înălţime, a robit robia şi a dat daruri oamenilor.» (Psalmul 68.18). Iar acest «S-a suit», ce este decât că a şi coborât în părţile mai de jos ale pământului? Cel care a coborât este Acelaşi care S-a şi suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul.” Fie că este vorba de lungimea, înălţimea sau de lăţimea patrimoniului credinţei (depositum fidei), totul se întemeiază pe ceea ce este în „adâncime”: moartea, înmormântarea şi învierea lui Hristos. Este nu numai minunat să vezi aceasta, ci şi copleşitor. Aceasta trebuie să-l aducă mereu la reculegere adâncă pe fiecare credincios:

  1. Nici o lungime fără adâncime: În Efeseni 1.1-14 stă central lucrarea de răscumpărare făcută de Hristos (Efeseni 1.6,7). Niciuna din aceste „binecuvântări spirituale din locurile cereşti” (Efeseni 1.3), care au fost pregătite înainte de întemeierea lumii şi care vor fi realizate în plinătatea lor „în veacurile viitoare” (Efeseni 2.7), nu sunt câtuşi de puţin de imaginat fără ca pentru aceasta Hristos să nu fi coborât în adâncimea morţii şi mormântului („în părţile cele mai de jos ale pământului”).

  2. Nici o înălţime fără adâncime: În Efeseni 1.15-2.10, unde este vorba de înălţarea lui Hristos, această înălţare este pusă faţă în faţă cu adâncimea în care Hristos S-a coborât pentru noi (Efeseni 1.19,20; 2.4-6).

  3. Nici o lăţime fără adâncime: În Efeseni 2.11-4.6 aceeaşi moarte a lui Hristos este şi baza pentru devenirea una a tuturor credincioşilor, orice origine ar avea ei, spre a fi un singur om nou, un singur trup, un singur templu în Domnul (Efeseni 2.13-16).

Biserica lui Isus Hristos nu ar putea jubila cu privire la triumful lui Hristos şi la toate rezultatele măreţe care rezultă din acesta pentru noi, fără ca ea să nu se gândească la moartea lui Hristos, care a făcut posibile toate acestea. Dacă ea acum botează, ea botează pe moartea lui Hristos – şi la fel dacă este vorba de a urma un Domn viu (Romani 6.3,4; compară cu Coloseni 2.12). Dacă ea serbează acum Cina, ea vesteşte prin ea moartea Domnului – chiar dacă ea o face în părtăşie cu Domnul viu (1 Corinteni 11.26). Chiar şi atunci când ea va sta în curând înaintea Domnului viu, ea Îl va vedea, ca şi cum El ar fi încă Mielul care a fost tocmai înjunghiat (Apocalipsa 5.6), şi ea Îl va omagia din pricina morţii Sale: „Vrednic eşti să iei cartea şi să-i deschizi peceţile, pentru că ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune” (Apocalipsa 5.9).


Tradus de la: Gottes Projekt 4D
Din Bode van het heil in Christus, Vaassen, NL
Anul 147, Aprilie 2004, pag. 2–5.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (54)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).