Ţinut în picioare în furtunile vieţii
Matei 14.22-28

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat: 21.09.2018

Versete călăuzitoare: Matei 14.22-28

Matei 14.22-28: Şi îndată El i-a obligat pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, până va da drumul mulţimilor. Şi după ce a dat drumul mulţimilor, S-a suit pe munte, deoparte, ca să Se roage; şi când s-a făcut seară, era singur acolo, iar corabia era acum în mijlocul mării, bătută de valuri, pentru că vântul era împotrivă. Dar, la a patra strajă din noapte, El a pornit spre ei, umblând pe mare. Şi ucenicii, văzându-L umblând pe mare, s-au tulburat, spunând: „Este o nălucă!”; şi, de frică, au strigat. Dar Isus le-a vorbit îndată, spunând: „Îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi!” Şi Petru, răspunzându-I, a spus: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”.

Introducere

Să ne amintim de întâmplarea cea mai des citată, care este relatată în evanghelii. Era noapte şi ucenicii Domnului nostru se aflau pe Marea Galileii. Domnul era pe partea muntelui liniştită în rugăciune cu Tatăl Său, şi noi putem fi siguri că ucenicii Lui au fost amintiţi în această rugăciune. Cu toate acestea El a privit prin întuneric şi i-a văzut vâslind zadarnic, căci valurile se ridicau. Inima Lui era plină de compasiune, când a văzut cum furtuna îi punea în pericol, şi astfel a părăsit retragerea Lui plină de pace şi a mers pe mare, ca să vină la ei. Apariţia Lui, pe când mergea de la un val la altul, i-a făcut să se teamă, însă curând au fost liniştiţi prin glasul Lui. Cât de copleşitoare trebuie să fi fost pacea, atunci când L-au auzit spunând: !Îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi!” Cu adevărat, este bine să auzi glasul Domnului prin furtunile nopţii şi în ziua necazului şi suferinţei să şti că El este prezent.

Petru, înflăcărat, plin de admiraţie pentru Domnul şi gata să rişte mult, ca să fie aproape de El, părăseşte corabia ca să-L însoţească acolo unde umbla El. Însă el se afla în împrejurări noi şi necunoscute de el, împrejurări în care creatura putea numai să se scufunde şi să moară. Însă aici ajungem la momentul cel mai frumos al acestei relatări unice în felul ei. El simte nevoia lui îngrozitoare şi strigă la Domnul, şi „îndată Isus a întins mâna şi l-a apucat” şi l-a ţinut în picioare. Şi împreună cu Stăpânul acelei furtuni, Petru a umblat peste vârfurile valurilor. Furtuna vuia încă sălbatică, şi marea se ridica în spumă la picioarele lui, dar el era ţinut în picioare de o mână atotputernică şi mergea alături de Domnul, de nezguduit, fără teamă şi mângâiat.

Isus vine în furtunile noastre

Să încercăm să înţelegem întâmplarea aceasta. Domnul, care stă peste potop şi de pe tronul liniştii veşnice domină valurile, dă ucenicilor Săi ajunşi în nevoie nu numai sprijin, ca un spectator plin de înţelegere, care nu cunoaşte din experienţă necazurile de care ei au parte. Nu, El a coborât pe valuri, din pacea veşnică a cerului în furtunile în care ucenicii Lui preaiubiţi se istoveau; vântul bătea asupra Lui şi valurile Îl izbeau. Când ucenicii Lui L-au văzut, s-au temut şi credeau că ar fi o fantomă. Dar El nu era un duh, El era un Om, şi El este un Om. Aceasta este ceva uimitor: deoarece copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, şi El, Domnul slavei, a luat parte la ele, pentru ca El să cunoască prin propria experienţă sălbăticia furtunii, care ameninţă omenirea noastră slabă şi sunt capabile să distrugă credinţa noastră. El a fost ispitit în toate, în acelaşi fel ca noi, cu excepţia păcatului, şi de aceea El poate să ne sprijine cu un sentiment desăvârşit de omenesc şi totuşi divin. Cuvântul a devenit carne şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.

Domnul ne prinde de mână

Era mâna unui Om, în care era puterea lui Dumnezeu, care a ţinut pe Petru în noaptea aceea memorabilă. Este mâna unui Om, a Omului Isus, care simte slăbiciunile noastre, care este întinsă spre noi şi care ne ţine în picioare în mijlocul valurilor care se dezlănţuie împotriva noastră. El este Fiul lui Dumnezeu, Cel veşnic şi neîngrădit în putere, însă un Om, care ne-a iubit aşa de mult, că a murit pentru noi, ca să elibereze sufletele noastre de frica de moarte şi să ne facă să triumfăm pentru totdeauna. Şi El trăieşte din nou ca Om la dreapta lui Dumnezeu, ca să Se folosească pe Sine Însuşi totdeauna pentru noi.

Dorim să accentuăm cu plăcere faţă de cititorii noştri acest adevăr mare, nu ca o învăţătură, ci ca o realitate, care mai întâi devine cunoscută credinţei, şi apoi în mod binecuvântat în experienţă. Despre aceasta era vorba la Petru, el personal a avut parte de el, însă este o experienţă pe care o pot face creştinii, atunci când apele întristării năvălesc asupra lor. Da, când grijile năpustesc asupra noastră ca valurile mării, fiecare în parte poate fi sprijinit de acea mână puternică, pentru ca el să fie mai mult decât un biruitor în împrejurări care îl ameninţă să-l ducă apele. Ce încurajare pentru noi este în istorisirea despre scăparea şi strâmtorarea lui Petru, care s-a întins şi a ajuns la inima Mântuitorului, şi despre mâna Mântuitorului, care S-a întins să prindă pe sfântul Său care se scufunda,să-l ajute în nevoia lui, să alunge frica lui şi să întărească credinţa lui. Petru a umblat mână în mână cu Domnul său, până s-a liniştit furtuna.

Este Domnul nostru astăzi mai puţin în stare să facă ce a făcut atunci? Nu. Are El compătimire mai puţină? Nu. El este „acelaşi, ieri şi azi şi în veşnicie”. Într-adevăr, noi nu-L vedem aşa cum L-a văzut Petru, însă „ferice de cei care nu au văzut şi au crezut”. Mâna Lui încă mai ţine în picioare pe sfinţii Săi şi fie ca credinţa să-L ţină mult mai tare decât L-a ţinut Petru.


Traducere de la: Aufrechterhalten in den Stürmen des Lebens

Titlul original: „Aufrechterhalten auf den Wellen“
din Der Dienst des Wortes, ediţia 8, 1930, pag. 118–120

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Matei 14 (1)

Mai multe articole din categoria Asistenţă spirituală (29)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).