Nu un înger creat, ci Domnul Însuși

Cuvântul „înger” apare pentru prima dată în Scriptura Sfântă în Geneza 16. Hagar, roaba, a fost forțată să părăsească cortul lui Avraam – ea a fugit de Sara. „Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustiu, lângă izvorul din calea spre Sur” (Genesa 16.7). Acest Înger al Domnului (în ebraică Malach-Iehova) nu este o ființă creată, ci un Înger necreat – este Domnul (Iehova), care S-a revelat în diferite timpuri sub înfățișarea unui Înger și, de cele mai multe ori, sub înfățișare umană. Acest Înger al Domnului nu este un mesager trimis de Dumnezeu, ci o teofanie, o manifestare vizibilă a Divinității. Domnul, Cel care este „Eu sunt”, este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, în aparițiile repetate ale Îngerului Domnului, avem revelații extrem de importante ale Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru, înainte de întruparea Sa. Vom vedea că, în fiecare caz al revelării acestui Înger al Domnului, sunt prezente semnele divinității.

Metatron în tradiția iudaică

Este remarcabil și foarte interesant faptul că vechii iudei, în tradițiile lor, nu Îl considerau pe Îngerul Domnului, la fiecare apariție a Sa, ca pe un înger obișnuit, ci ca pe singurul mijlocitor între Dumnezeu și lume, ca pe autorul tuturor revelațiilor, căruia i-au dat numele de Metatron. Ei îl numeau „Îngerul dinaintea feței Lui” (compară cu Isaia 63.9), pentru că El vede mereu fața lui Dumnezeu, și vorbesc despre El ca despre cea mai înaltă revelație a Dumnezeului invizibil, care are parte de natura și maiestatea Sa. Ei îl numesc și Shechina. Un pasaj din Talmud spune: „Metatron, Îngerul Domnului, este unit cu Dumnezeul cel mai înalt prin unitatea Ființei Sale”, în timp ce o altă sursă îl numește „Domnitor peste toate cele create”. Vechiul Midrash, cunoscut sub numele de „Otiot de Rabbi Akiba”, oferă următoarea explicație despre Îngerul Domnului: „Metatron este Îngerul, Căpetenia feței, Căpetenia Legii, Căpetenia înțelepciunii, Căpetenia puterii, Căpetenia gloriei, Căpetenia Templului, Căpetenia împăraților, Căpetenia conducătorilor și al celor înalți și sublimi.” Conform acestor vechi surse iudaice, Îngerul Domnului, numit de ei „Metatron”, este una cu Mesia și, în același timp, cu Dumnezeu. Aceasta a fost și părerea iudeilor din vremurile ulterioare. Maleahi 3.1 confirmă o astfel de interpretare; „Îngerul legământului” este Domnul, iar Mesia este „Îngerul Domnului”.

Vrem să examinăm acum pe scurt câteva dintre aparițiile Îngerului Domnului.

Agar și samariteanca

Așa cum am menționat la începutul acestui capitol, El i-a apărut mai întâi lui Agar, arătându-i bunătatea Sa; este tandrețea Celui care a venit să caute și să salveze pe cei pierduți. El a găsit-o la un izvor în pustiu. El cunoștea toate circumstanțele ei și necazurile ei. El o întrebă: „De unde vii și unde mergi?” (Geneza 16.8). El S-a revelat ca fiind Domnul atotștiutor, care cunoaște tainele vieții, și i-a dat promisiuni, pe care un înger creat nu ar fi putut niciodată să le facă. Și Agar „a pus numele Domnului”, care i se arătase sub forma unui înger: „Tu ești Dumnezeul care se descoperă!”[1] (Geneza 16.13). El i-a dezvăluit taina și i-a revelat viitorul. El este Același care, multe secole mai târziu, venind pe pământ ca Om, a întâlnit o altă femeie la fântâna din Samaria și i-a dezvăluit tainele (Ioan 4.16-18) – și de asemenea și ea L-a recunoscut ca fiind Cel atotștiutor: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut!” (Ioan 4.29).

Avraam în Mamre

Mulți ani mai târziu, Avraam stătea în căldura zilei la intrarea cortului său. Deodată, a văzut trei străini stând în apropiere; a părăsit locul său și a alergat spre ei. În fața unuia dintre ei, poate celui din mijloc, s-a aruncat la pământ și l-a numit „Domn” (Geneza 18.1-3). Cu siguranță, acest vizitator avea o demnitate specială, astfel încât omul credinței l-a recunoscut imediat. Însoțitorii lui erau doi îngeri (Geneza 19.1).

Domnul ca oaspete al lui Avraam

Avraam îl găzduiește pe Domnul, iar Acesta îi promite un fiu. Cei doi îngeri se despart de ei; Domnul rămâne încă cu Avraam, prietenul său, și îi adresează următoarele cuvinte: „Să ascund Eu de Avraam ce vreau să fac?” (Geneza 18.17).

Același glas a vorbit în odaia de sus către ucenicii adunați în jurul Lui: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut” (Ioan 15.15).

Rugăciunea pentru Sodoma

Rugăciunea lui Avraam pentru Sodoma a fost adresată Domnului, când Acesta stătea în fața lui în chip omenesc. El Îl cunoștea în gloria Sa de Judecător, căci I-a zis: „Departe de Tine să faci așa, să omori pe cel drept cu cel rău și cel drept fie ca și cel rău; departe de Tine! Nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ?” (Geneza 18.25). După aceea, Domnul l-a părăsit și S-a îndreptat spre Sodoma, unde cei doi îngeri s-au dud înaintea Lui. Remarcabil este pasajul din Geneza 19.24: „Domnul a făcut să plouă asupra Sodomei și asupra Gomorei pucioasă și foc de la Domnul din cer.” Domnul de pe pământ cheamă pe Domnul din cer să exercite judecata focului asupra cetăților stricate. El este Același, care în zilele când era în trup de carne a spus: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10.30), Același, care în zilele viitoare va judeca lumea cu dreptate, „Pentru că Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (Ioan 5.22).

Jertfirea lui Isaac

Apoi, îngerul Domnului apare pe muntele jertfei. Avraam primește porunca să-și ia fiul, singurul său fiu, pe care îl iubea, și să-l aducă ca jertfă de ardere-de-tot. Și Cel care era prezent, care era atent, care știa toate lucrurile, care a intervenit când cuțitul de sacrificiu era deja ridicat – El știa că El Însuși, singurul Fiu al lui Dumnezeu, urma să fie jertfa, când Îi va veni ceasul. Când Avraam i-a spus lui Isaac: „Fiul meu, Dumnezeu Însuși va îngriji de mielul pentru arderea-de-tot” (Geneza 22.8), Îngerul Domnului știa că El va fi această jertfă. „Și Îngerul Domnului i-a strigat din cer și a zis: «Avraame! Avraame!» Și el i-a zis: «Iată-mă!» Și i-a zis: «Nu-ți pune mâna pe băiat și nu-i face nimic, pentru că acum cunosc că te temi de Dumnezeu, pentru că n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (Geneza 22.11,12). Acest Înger se descrie aici ca fiind una cu Dumnezeu. Avraam știa că era Domnul, pentru că a numit locul acela „Yehova-Iire”[2] (Genesa 22.14). Și când Îngerul Domnului a strigat a doua oară, i-a făcut lui Avraam promisiuni pe care niciun înger creat nu le-ar fi putut face vreodată. Fiul lui Dumnezeu era prezent sub înfățișare îngerească la acest eveniment – Același care, în zilele sale pământești, a spus: „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt” (Ioan 8.58).

Iacov și Îngerul

Și Iacov Îl cunoștea bine, pentru că i s-au făcut revelații extraordinare ale Domnului în cursul vieții sale pline de lupte, dar care s-a sfârșit cu victorie. Când bătrânul patriarh, pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe fiii lui Iosif cu cuvintele: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei, Avraam și Isaac, Dumnezeul care a fost păstorul meu de când sunt până în ziua aceasta, Îngerul care m-a răscumpărat din orice rău să binecuvânteze pe acești tineri” (Geneza 48.15-16), el a făcut aceasta conștient că Îngerul Domnului nu era altul decât Mântuitorul, „Sfântul lui Israel”, așa cum Îl numește adesea profetul Isaia. El i-a apărut în vis ca un înger și i-a spus: „Eu sunt Dumnezeul din Betel” (Geneza 31.11,13).

Îngerul la Peniel

Dar la vadul Iaboc, acest Înger al Domnului i s-a arătat lui Iacov în cel mai minunat mod. El era singur acolo, când deodată a apărut un bărbat care a început să se lupte cu el. Când s-a crăpat de ziuă, străinul misterios l-a întrebat pe Iacov: „Care îți este numele?” El a răspuns: „Iacov.” El a zis: „Numele tău nu se va mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai învins” (Geneza 32.24-32). Cine era acest misterios străin? Critica modernă vrea să ne convingă că Iacov, din cauza fricii sale mortale față de Esau, probabil că avusese un coșmar. Iacov știa cu cine se confruntase, pentru că a numit locul „Peniel”: „Am văzut pe Dumnezeu față în față” (Geneza 32.30). Osea mărturisește acest lucru în profeția sa. „Iacov s-a luptat cu Îngerul și a învins; el a plâns și i-a făcut cerere. L-a găsit în Betel, și acolo El [îngerul Domnului] a vorbit cu noi, chiar Domnul Dumnezeul oștirilor; Domnul este amintirea Lui” (Osea 12.4,5). Cel care era cu Iacov, Îngerul, Salvatorul, este Același care le-a lăsat promisiunea celor ai Lui: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20).

În rugul arzând

Moise L-a văzut în rugul aprins. Rugul este în flăcări, gloria Șehina este acolo, dar rugul nu este mistuit. Din flacăra din mijlocul rugului arzând se aude glasul Îngerului Domnului. Moise primește porunca să-și scoată încălțămintea, pentru că stă pe pământ sfânt, în prezența Celui Sfânt. Și când Moise a auzit această voce și a înțeles cine era Cel care îi vorbea, și-a acoperit fața, pentru că nu se temea de înfățișarea unui înger, ci de Dumnezeu. Îngerul Domnului i-a vorbit din rugul în flăcări: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. ... Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3.6,14). El i-a mai făcut cunoscut lui Moise, că El cunoaște suferințele poporului său, că i-a văzut necazul și i-a auzit strigătele și că va veni să-l salveze, să-l scoată și să-l conducă (Exodul 3).

Îngerul dinaintea feței Lui

„În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat și Îngerul dinaintea feței Lui i-a salvat: în dragostea Sa și în îndurarea Sa i-a răscumpărat și i-a ridicat și i-a purtat în toate zilele din vechime” (Isaia 63.9). Îngerul din rugul aprins este Același care S-a revelat sub forma unui om creat, ca „Eu sunt”, Hristos iubitor și plin de compasiune, care acum stă la dreapta lui Dumnezeu, care vede, cunoaște și aude – care are toată puterea să mântuiască și să păstreze.

Același Înger necreat, milostivul și iubitorul Domn, a fost cu Israel în pustie. El a fost călăuza și îngrijitorul lor, pentru că El i-a scos din Egipt (Numeri 20.16). În istoria lui Balaam (Numeri 22.5-41) Îl întâlnim în același fel, și în timp ce profetul orb dintre neamuri nu L-a văzut, măgărița lui L-a văzut pe Cel care este gloria (Numeri 22.27-31).

Iosua vede pe „Căpetenia mântuirii noastre”

El era cu poporul său când a intrat în țara promisă. Când s-au așezat în tabără la Ghilgal, locul judecății, unde „rușinea Egiptului” a fost îndepărtată de pe ei (Iosua 5.9), Iosua s-a dus și a privit zidurile puternice și aproape de neînvins ale Ierihonului. Deodată, un om cu sabia scoasă din teacă a stat în fața lui. Fără teamă, Iosua s-a apropiat de El și L-a întrebat cine este. Dar când omul s-a prezentat ca fiind „Căpetenia oștirii Domnului”, Iosua a căzut cu fața la pământ și I s-a închinat. Și Căpetenia oștirii i-a poruncit să facă ceea ce Ea îi poruncise lui Moise cu patruzeci de ani înainte: „Scoate-ți sandaua din picioare, pentru că locul pe care stai este sfânt!” (Iosua 5.13-15).

El este Îngerul, Eliberatorul, Protectorul poporului său. Zaharia, marele profet din perioada de după captivitatea babiloniană, L-a văzut în prima sa viziune nocturnă în aceeași înfățișare ca Iosua. El i-a apărut tânărului profet călare pe un cal roșu, urmat de o mulțime de călăreți, gata să „cutreiere pământul” (Zaharia 1.8-10). Căpetenia oștirii Domnului este Domnul nostru, „Inițiatorul mântuirii noastre” (Evrei 2.10); Cel care va reveni într-o zi, călare pe un cal alb, urmat de oștirile cerului (Apocalipsa 19.11-16).

Ghedeon și Manoah

În Judecători 2, Îngerul Domnului vine de la Ghilgal la Bochim, locul plângerii (Judecători 2.4,5). Niciun înger creat nu poate vorbi așa cum a vorbit Îngerul Domnului atunci. Numai Domnul Însuși poate folosi astfel de cuvinte: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care am promis-o prin jurământ părinților voștri; și am zis: «Nu voi călca legământul Meu cu voi niciodată; iar voi, să nu faceți legământ cu locuitorii țârii acesteia, să le sfărâmați altarele», dar n-ați ascultat de glasul Meu. Pentru ce ați făcut aceasta?»” (Judecători 2.1-2).

Mai târziu, în istoria judecătorilor, El i-a apărut lui Ghedeon. Și aici El este numit Domnul (Judecători 6.14). Ghedeon se adresează Lui ca „Adonai” (Domn) și Îi cere să-I permită să aducă o jertfă (Judecători 6.15,18). Îngerul a atins jertfa cu vârful toiagului Său, și focul a ieșit din stâncă și a mistuit-o. Și Îngerul Domnului a dispărut dinaintea lui. Ghedeon este profund înspăimântat, dar Domnul îi spune: „Pace ție, nu te teme, nu vei muri!” (Judecători 6.21-23). Da, El este Cel care a făcut pace, „Iehova-Shalom” (Domnul este pacea), așa cum Ghedeon a numit altarul pe care l-a zidit Domnului (Judecători 6.24).

Și mai semnificativă și mai instructivă a fost întâlnirea acestui Înger cu Manoah și soția lui, când le-a vestit nașterea unui fiu. Manoah l-a întrebat cum se numește. „De ce întrebi de numele Meu?”, i-a răspuns îngerul; „Este minunat!” (Judecători 13.18). Cuvântul pele, „minunat”, este folosit și de Isaia, când Îl prezice pe Mesia; Copilul care se va naște; Fiul care va fi dat și al cărui Nume va fi „Minunat” (Isaia 9.6). Manoah și soția lui au adus și ei o jertfă Îngerului (Judecători 13.19-22). Atunci s-a întâmplat ceva uimitor: flacăra s-a ridicat de pe altar spre cer, iar vizitatorul misterios, Îngerul Domnului, S-a înălțat în flacăra altarului spre cer, de unde venise; o indicație deosebit de impresionantă că El Însuși, după întruparea Sa, urma să fie jertfa și, după împlinirea lucrării Sale, să Se întoarcă în cer.

Nimicirea oștirii asiriene

Puternicul Înger al Domnului era Cel care a distrus armata asiriană, care amenința cu distrugerea teocrația[3] (2 Împărați 19.35). Prin aceasta, el a făcut aluzie anticipată la eliberarea viitoare a Ierusalimului, la sfârșitul timpului națiunilor, când toate națiunile se vor aduna la Ierusalim pentru război și cetatea va fi din nou asediat. Atunci, după cum ne profețește Zaharia, Domnul va ieși și va lupta împotriva acelor națiuni, iar picioarele Lui vor sta în acea zi pe Muntele Măslinilor (Zaharia 14.1-4). Cităm și 1. Cronici 21.16: „Și David și-a ridicat ochii și a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și cer și sabia scoasă în mâna sa, întinsă asupra Ierusalimului.” În Psalmul 34.7, El este văzut ca îngerul protector și eliberator. Roma a interpretat acest pasaj din Scriptură în învățăturile sale eronate, ca și cum îngerii ar trebui să fie temuți, venerați și adorați. „Îngerul Domnului” este Domnul Însuși.

Îngerul Domnului în Cartea Apocalipsa

Când citim ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, aflăm că Domnul Isus Hristos, a cărui glorie este revelată în întregime în această „piatră de temelie a Bibliei”, apare din nou sub numele simbolic de Înger. Duhul Sfânt pare să vrea să ne arate că El este Îngerul Legământului din Vechiul Testament, care împlinește promisiunile făcute lui Israel și arată îndurare în mânia Sa, când se sfârșește epoca actuală și începe Împărăția de o mie de ani. În Apocalipsa 8.1-5, El este văzut în funcția Sa de mijlocitor, prezentând rugăciunile sfinților iudei care suferă în timpul marii tribulații care încheie timpul națiunilor. Apoi, El aruncă focul judecății asupra pământului. Apocalipsa 10.1-5 Îl revelează ca „Înger puternic” cu un curcubeu, semnul legământului, pe cap; „fața Lui era ca soarele și picioarele Lui ca niște stâlpii de foc”. El stă „pe mare și pe pământ”. Aceasta este o reprezentare desăvârșită a Domnului nostru înainte de a veni să-Și revendice coroana asupra mării și pământului.

Prin toate aceste explicații, dorim să arătăm că, în meditațiile noastre despre îngerii lui Dumnezeu[4], trebuie să acordăm un loc special acestui „Înger al Domnului”, deoarece El este Însuși Domnul.

Tradus de la: Der Engel des Herrn
Titlul original: „Der Engel des HERRN”
în Die Welt der Engel (original: The Angels of God, 1924),
Dillenburg: Christliche Verlagsgesellschaft, 1986, p. 17–24.
Cu amabilul acord al editurii.

Traducere: Ion Simionescu