Ape adânci
Când lumea ta începe să se clatine

Philip Nunn

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat: 22.09.2018

Prefaţă

Ți se poate întâmpla și ție. Și când ți se întâmplă, amintește-ţi că viaţa şi sănătatea sunt daruri din har. Aceeaşi înţelepciune, dragoste şi bunătate, care le dă, poate tot aşa de bine să le oprească sau să le revoce.

În timp ce scriu aceasta (mai 2010), fiul nostru Edward de 15 ani, este în unitatea de terapie intensivă a spitalului UMC de aici din Olanda. Marţi, cu două săptămâni în urmă a fost operat la inimă. Chirurgul ne-a explicat misiunea lui: (1) să plaseze prin inimă două by-pasuri, pentru ca sângele care intră în camera stângă a inimii să poată ajunge şi în camera din dreapta a inimii şi invers; (2) să monteze o valvulă cardiacă pentru sângele care curge de la inimă spre plămâni; (3) să conducă direct la plămâni sângele care vine de la cap şi de la braţe, însă aproximativ jumătate din sângele său trebuie să ajungă pasiv la plămâni; şi (4) să stabilizeze starea lui momentană. Trei chirurgi au lucrat mai mult de zece ore, mai mult de jumătate din acest timp inima lui a fost by-pasată, şi ca să poată lucra la inimă, inima a fost pentru două ore complet scoasă din funcţiune. Noi l-am văzut imediat după ce a fost adus în unitatea de terapie intensivă. Chirurgii erau mulţumiţi şi optimişti.

Când lumea ta începe să se clatine

În zilele care au urmat după aceea el nu a ajuns la stabilitatea postoperatorie aşteptată. Joi au decis medicii că ceva nu ar fi în ordine. Presupuneau că una din cele două treceri a suferit un colaps. După masa au deschis din nou inima şi au făcut corecturile necesare. Vineri a fost o zi de criză. Se va adapta inima la schimbările făcute? El arăta palid, era rece şi tremura la fiecare bătaie de inimă. În timpul după-amiezii l-au legat la aparatul de dializă, ca să reducă edemul. Era zguduitor să-l vezi cum lupta, în timp ce era legat cu tot felul de furtunuri, cabluri şi monitoare. „Doamne”, am strigat înlăuntrul meu, „trebuie noi să mergem cu adevărat pe acest drum?” Deodată apare în suflet o durere, când simţi că eşti tocmai în momentul să pierzi un copil. Împreună cu soţia mea Anneke am mers într-un parc singuratic din apropiere. Nici măcar nu puteam să mă rog. Nu găseam cuvinte să exprim durerea apăsătoare din sufletul meu. Un şuvoi de gânduri diferite fără continuitate mărea această zăpăceală. Au început să curgă lacrimi, atunci când am început să mă lupt cu „ce va fi dacă” şi „de ce”, când am încercat să aduc la unison intenţiile unui Tată ceresc iubitor cu durerea pe care noi tocmai o vedeam şi o trăiam. Nu sunt un om care ajunge uşor să plângă, dar când lacrimile încep să curgă, este greu să le opreşti.

Putea fi evitat?

Cu trei sau patru săptămâni înainte de operaţia lui Edward, la o şedinţă cu părinţi la şcoala fiicei noastre cea mai tânără, am întâlnit o pereche creştină simpatică. Am vorbit despre copiii noştri, aşa cum se obişnuieşte la astfel de ocazii. Ei au fost surprinşi când au auzit că fiul nostru are o problemă cu inima. „Sunteţi creştini?”, ne-au întrebat. „Nu v-aţi rugat pentru fiul vostru?” Apoi ne-a prezentat convingerea lui: „Nu se poate să fie voia lui Dumnezeu, ca copiii părinţilor creştini să nu fie sănătoşi”. Într-un mod plin de dragostea s-a oferit să ne viziteze acasă şi să se roage pentru fiul nostru Edward. „Vă îndemn”, a adăugat el, „să sunaţi la spital şi să renunţaţi la termenul pentru operaţie.” Ne-am dat reciproc adresele de e-mail şi mai târziu am plecat acasă. Eram îngrijoraţi. Era o pereche creştină demnă de iubit şi sinceră. Ne lipsea nouă credinţa? Trebuia noi să aducem „la cunoştinţa lui Dumnezeu” sub altă formă rugăminţile noastre? (Filipeni 4.6) Să intervenim noi la Dumnezeu pentru el şi să ţinem cu tărie că rugăminţile noastre au condus la vindecare? Trebuiau rugăminţile noastre să fie mai aprinse?

Mă irită concepţia, că Dumnezeu doreşte, ca toţi copiii credincioşilor să fie sănătoşi. Mai mult chiar, eu aş dori mai mult ca toţi copiii, cu adevărat toţi copiii să fie sănătoşi! Dar situaţiile concrete ale vieţii precum şi Sfânta Scriptură nu sprijină această părere. Până la operarea sa, Domnul l-a binecuvântat pe Edward cu un suflet liniştit şi paşnic. Noi nu am invitat la noi acasă pe această pereche creştină. Am considerat că pe Edward l-ar face mai confuz, dacă noi în prezenţa sa ne-am ruga în sensul acestei păreri discutabile. În loc de aceasta i-am invitat să-i însoţească în rugăciune pe mulţii alţi prieteni şi membrii ai familiei, care erau preocupaţi să se roage pentru Edward. Depărtarea nu trebuia să constituie un obstacol (Matei 8.5-10). Dumnezeul nostru a creat natura noastră şi El este credincios faţă de ea. Dar uneori El acţionează împotriva legilor naturii şi intervine într-un mod ciudat. El a acţionat (în trecut) în felul acesta, şi El o face încă. Aceasta este ceea ce în mod obişnuit ne constrânge să ne plecăm în genunchi la rugăciune. Dar din anumite motive durerea, suferinţa şi îngrădirile paralizante rămân parte a acestei lumi decăzute, chiar şi la creştinii supuşi, chiar şi atunci după ce ne-am rugat.

Expresie a dragostei lui Dumnezeu

În timpul ultimei luni am primit multe e-mailuri de la creştini îngrijoraţi şi adânc mişcaţi, cei mai mulţi dintre ei ne erau cunoscuţi, dar unii necunoscuţi, din apropiere şi din depărtare. Până acum am numărat 16 ţări diferite. Prin expresia de participare a poporului Său noi ne-am ştiut iubiţi de Tatăl nostru ceresc. Cele mai multe scrisori şi e-mailuri conţin cuvinte de îmbărbătare. De exemplu din Jemen: „Ne rugăm pentru fiul vostru … nădăjduim că se va însănătoşi complet … Domnul să vă încurajeze şi să vă întărească în acest timp greu.” Din Columbia, unde s-a născut Edward şi unde timp de 15 ani am lucrat ca misionari: „Suntem alături de voi. Cel Atotputernic are totul sub control. Vă iubim”, „Domnul să vă întărească şi să vă mângâie”, „Ne rugăm ca Dumnezeu să fie glorificat în această situaţie.” Din China: „… Domnul foloseşte experienţele voastre ca să-mi ajute în viaţa mea”. Din Germania este citată o cântare: „A fost harul, cel care m-a adus până aici în siguranţă, şi harul mă va duce acasă”. Din Peru: „Toţi fraţii şi toate surorile din adunare se roagă pentru fiul vostru Edward.” Un SMS din Anglia spune: „Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46.10). De la adunarea noastră creştină din localitate de aici din Olanda: „Mulţumim lui Dumnezeu, că putem împărtăşi cu El dorinţa inimii noastre. Dorinţa voastră şi a noastră este ca Edward să devină sănătos”. Şi aşa mai departe. Este un lucru minunat, pe care l-am cunoscut deja de mult timp, că durerea şi suferinţa îmbină împreună pe poporul lui Dumnezeu. Pare aşa, că atunci este ocazia să spui ceva, să faci ceva, să exprimi că dragostea divină ne leagă pe noi creştinii.

Cum se vor sfârşi toate acestea?

Dar noi am primit şi alte mesaje. De la un prieten necreştin: „Vreau să-mi las mâinile împreunate pentru Edward”. Ce ai putea spune altceva, dacă eşti fără Dumnezeu? Un altul a scris prieteneşte: „Familia mea şi eu avem încredere absolută în Dumnezeu, că Edward se va însănătoşi pe deplin”. Aşa cum vă puteţi gândi, o astfel de ştire te face să te opreşti şi să meditezi: Este aceasta o veste de la Domnul pentru noi? Ar putea fi o veste bună. Pavel a spus ceva asemănător echipajului îngrozit şi celor care călătoreau împreună cu el: „Şi acum vă îndemn să fiţi cu voie bună, pentru că nu va fi nici o pierdere a vieţii vreunuia dintre voi, ci numai a corăbiei” (Faptele apostolilor 27.22-25). Asigurarea de încurajare a lui Pavel se baza pe o revelare deosebită: „Pentru că un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: ‚Nu te teme, Pavele!’” Domnul ar putea şi în zilele noastre să lucreze asemănător. Dar ar fi o inducere în eroare, dacă o astfel de asigurare s-ar da fără o revelare. Cu privire la veşnicie, vindecarea nu este totdeauna calea cea mai bună. În Evrei 11 citim despre bărbaţi şi femei ai credinţei care au suferit şi au murit. În Psalmul 116.15 ni se spune chiar, că „Scumpă este în ochii Domnului moartea sfinţilor Săi”. Este posibil ca fiul meu să moară acum, sau în viitorul apropiat? Se poate întâmpla oricărui dintre noi. Dar acest drum poate şi nu poate fi legat cu vindecarea trupului nostru rănit.

Încredere sau înţelegere

În prima dimineaţă de duminică după operaţie am simţit o dorinţă adâncă să caut prezenţa Domnului. Am vizitat o adunare creştină din apropierea spitalului. Serviciul divin a început cu binecunoscuta cântare pentru copii: „Dumnezeul meu este aşa de mare, aşa de tare şi aşa de puternic, că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeul meu”. Când ei au început să cânte, inima mea s-a umplut de frustrare, poate chiar de mânie. Alături de Edward sunt mulţi alţi copii, din al căror nas, gură, gât, piept şi cap ies furtunuri. Dacă El poate, atunci de ce nu intervine? Pentru toate acestea să faci răspunzător păcatul lui Adam şi al Evei, mi s-a părut ca o explicaţie academică lipsă de sens. Explicaţi aceasta părinţilor, al căror copil s-a născut cu leziuni cerebrale sau numai cu o jumătate de inimă luptă să supravieţuiască! Ce este mai exact această dragoste şi atitudine prietenească, despre care noi cântăm aşa de fericiţi?

 În timpul serviciului divin am ajuns să mă liniştesc. Pe parcursul anilor am învăţat că întotdeauna când eu m-am simţit fricos, frustrat şi dezamăgit de Dumnezeu, ceva necesita corectare în înţelegerea mea cu privire la Dumnezeu sau a căilor Sale. Noi dorim imagini simple pentru a explica „cum lucrează Dumnezeu”. Însă uneori imaginile nu corespund realităţii. Ele trezesc uneori aşteptări false. Noi putem ignora sau respinge realitatea. Noi putem inventa explicaţii mici, simple. Sau noi putem învăţa să trăim cu tensiunile şi lucrurile de neînţeles. Este într-adevăr adevărat, că Dumnezeu este pe de o parte înţelept, plin de dragoste şi bun şi că „nu este nimic, pe care El să nu-l poată face”. Dar pe de altă parte este tot aşa de adevărat că în lumea aceasta, aşa cum o vedem şi uneori o trăim, este prea multă suferinţă şi nedreptate. Ar putea ambele să fie adevărate? Suntem noi constrânşi să aprobăm pe unele şi să tăgăduim pe celelalte? Adevărul rămâne adevărat, independent de ceea ce eu văd şi trăiesc. Esenţialul credinţei este încrederea. Dacă noi nu vedem bine, dacă nu înţelegem, vom putea merge mai departe numai dacă avem încredere. Ne putem noi încrede în Dumnezeu şi Cuvântul Său? Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima; voi credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine!” (Ioan 14.1). Noi nu avem altă alegere, decât numai să ne încredem.

Hotărârea de a „renunţa” la cadouri

Două zile înainte de operaţie şedeam împreună cu Edward într-o duminică după masa la o oră de închinare în adunarea noastră creştină din Eindhoven. Ultima cântare mi-a atras atenţia. Era cântarea lui Matt Redman, „Preamărit fie Numele Tău”. Este aproximativ simplu să urmezi 1 Tesaloniceni 5.16-18 şi să te bucuri, să te rogi şi să mulţumeşti Domnului „când soarele mă luminează” şi în lume totul este aşa cum ar trebui să fie. Dar nu este aşa uşor, când drumul nostru este „marcat prin suferinţe”. Cântarea se încheie cu cuvintele: „Tu dai şi iei. Inima mea s-a hotărât să spună: ‚Domne, preamărit fie Numele Tău’”.

Noi iubim pe cei patru copii ai noştri, dar din când în când soţia mea şi cu mine luăm o cameră la un hotel, unde suntem numai noi doi pentru o noapte sau două. Atunci avem timp să ne plimbăm, să discutăm, să ne odihnim şi să ne bucurăm că suntem împreună. Cu o lună în urmă am fost în Gent în Belgia. În timpul serviciului nostru divin de dimineaţă ne-am gândit la posibilitatea că noi am putea „pierde” pe fiul nostru Edward. Insuficienţa cardiacă înnăscută însemna că noi aproape l-am fi pierdut la scurt timp după naştere. Copiii sunt încredinţaţi părinţilor pentru un timp limitat. Noi îl avem de cincisprezece ani. S-ar putea ca acest timp să se apropie de sfârşit? Eram noi pregătiţi să-l lăsăm să plece? Iov era un om drept, care se temea de Dumnezeu. După ce el a pierdut pe toţi copiii lui, „a căzut la pământ şi s-a închinat” şi a zis: „Domnul a dat şi Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1.21). În această dimineaţă ne-am hotărât să dăm înapoi lui Dumnezeu pe fiul nostru. Ne-am rugat cam aşa: „Doamne, este dorinţa inimii noastre să-l mai avem mulţi ani şi să ne bucurăm de el. Tu ni l-ai dăruit. Noi Ţi-l dăm înapoi. Dacă este voia Ta cea bună să ni-l încredinţezi din nou, ne vom bucura! Te rugăm întăreşte-ne şi dă-ne pacea Ta.” În timpul acestor ultime două săptămâni am trăit momente grele. Această rugăciune nu a micşorat durerea. Dar a liniştit dorinţa să ne revendicăm pretenţiile şi să-I prescriem lui Dumnezeu ce trebuie El să facă. Astăzi am petrecut cinci ore lângă el în unitatea de terapie intensivă. Mişcările lui sunt slabe şi el este încă legat la un aparat care preia funcţiile inimii şi plămânilor. Când am plecat de la el, l-am îmbrăţişat cu duioşie şi l-am încredinţat Domnului, adevăratul lui Posesor.

Trebuie să fiţi operat la inimă?

Cu aproximativ treizeci de ani în urmă, când fratele meu mai tânăr era de vârsta lui Edward, stătea paralizat într-un spital în Cali, în Columbia. Timp de trei luni a fost legat la un aparat care a preluat funcţiile inimi şi plămânilor, ca să-l ţină în viaţă. După aceea a urmat procesul treptat şi lung de reabilitare. De câţiva ani soţia lui, în vârstă de patruzeci de ani, sufere de scleroză multiplă înaintată. Ei au experienţă cu „apele adânci”. Săptămâna trecută ne-a scris John un e-mai scurt: „Ne putem imagina cât de greu şi sfâşietor este pentru voi în acest timp. În unele privinţe mi se pare că voi trebuie să vă supuneţi la tot felul de operaţii de inimă … şi probabil felul, pe care voi tocmai îl trăiţi, este mult mai dureros decât acela pe care Eddie tocmai îl are.” Ar putea fi aceasta adevărat? Pare aşa, că unele schimbări se desfăşoară încet şi uniform, altele dimpotrivă au nevoie de un fel de „criză” venită deodată. Scrisoarea continuă: Voi toţi veţi fi schimbaţi lăuntric într-un fel pe care nu-l puteţi descrie, şi în timp ce aceasta are loc voi puteţi fi ori întăriţi ori suprasensibili. Uneori lucrurile pot fi dure, alteori dimpotrivă total şterse. Siguranţa de odinioară poate părea lipsită de încredere, şi îndoiala actuală de nedepăşit. S-ar putea ca voi să balansaţi între sentimentul că totul este neînsemnat şi lipsit de sens, şi extrema cealaltă, să acordaţi valoare celor mai mici lucruri, păreri şi întâmplări, pe care voi în mod normal nici nu le băgaţi în seamă.” Moise a avut parte de „operaţia de inimă” în pustie, Ana, pe când nu avea copii şi îşi dorea un copil, Pavel, când a ajuns orb în Damasc. Nimeni nu se decide de bună voie pentru o „operaţie de inimă”. Însă uneori avem nevoie de ea. Şi Tatăl nostru iubitor ştie aceasta.

Să ne aşteptăm la copaci căzuţi

În apropierea acestui spital este un parc frumos. El are o potecă, care conduce prin pădure, de-a lungul unui lac şi peste o mlaştină. Un copac mare, căzut la pământ ne-a atras atenţia. Constructorii potecii s-au hotărât să construiască câteva trepte suplimentare, ca să permită pelerinilor să se caţere peste acest copac. Din când în când se petrec lucruri nedorite şi cu timpul pot fi refăcute, corectate sau readuse în starea veche. Însă uneori Dumnezeu lucrează sau permite să aibă loc lucruri care nu pot fi revocate. Poate fi vorba de un accident sau de o anumită experienţă traumatică în trecutul nostru, ca urmare a păcatului propriu sau a păcatului altuia, sau de o îngrădire a sănătăţii, sau de pierderea a ceva sau a cuiva, pe care l-am iubit mult. Uneori poate un cutremur de pământ, o furtună sau o rafală puternică de vânt să fie cauza pentru care un copac uriaş este trântit la pământ. Este aşa cum a observat împăratul Solomon: „şi dacă un copac cade spre sud sau spre nord, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne” (Eclesiastul 11.3). Noi ne putem petrece viaţa încercând să îndreptăm iarăşi acest copac care nu poate fi mişcat. Noi putem înceta să creştem, să înaintăm, putem înceta să fim o binecuvântare pentru alţii – şi să trăim într-o lume ireală a dorinţelor, viselor şi amintirilor. Sau ne putem decide să acceptăm urmările faptului că trăim într-o lume decăzută: regretăm, când devenim conştienţi de un păcat; iertăm, când cineva a păcătuit împotriva noastră; mulţumim Domnului pentru darurile pe care le-am avut şi pentru acelea pe care mereu le avem; ne încadrăm în noul capitol al istoriei vieţii noastre şi acceptăm viaţa. Noi trebuie să învăţăm să ne bucurăm de viaţă, aşa cum este ea – chiar şi cu multele ei îngrădiri, ea rămâne un dar al lui Dumnezeu.

Încheiere

Astăzi suntem încă solicitaţi să trecem prin „ape adânci”. Probabil ne rugăm, aşa cum s-a rugat împăratul David: „Ascultă, Dumnezeule, strigătul meu, ia aminte la rugăciunea mea … strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: Mă vei conduce pe o stâncă mai înaltă decât mine” (Psalmul 61.1-2). Domnul rămâne aproape de noi. El este stânca. Să ne ţinem de El! „Scapă-mă, Dumnezeule, căci apele mi-au pătruns până la suflet. Mă afund în noroi adânc şi nu mă pot ţine; am intrat în vâltoare, şuvoiul trece peste capul meu” (Psalmul 69.1-2). Promisiunile Domnului sunt sigure şi de nezdruncinat – El ar trebui să ne fie temelia noastră tare. Curând se va termina călătoria noastră. În Casa Tatălui nostru niciodată nu va fi nedreptate, niciodată nu va fi durere, niciodată nu vor fi lacrimi şi nu vor exista despărţiri. Însă noi suntem încă aici!

Postscript: Ne-a hotărât să scriem aceste gânduri şi să le dăm mai departe, în timp ce el este încă în unitatea de terapie intensivă. Ele nu se vor schimba, independent ce se va întâmpla cu fiul nostru. După mulţi ani, soţia mea şi cu mine le vom citi din nou. Ele ne vor aminti de propria noastră „operaţie de inimă” şi ne vor pregăti pentru viitoarele „ape adânci”. Căci noi suntem creaturi care uită. Dacă Edward le va citi vreodată, atunci să-i amintească că viaţa aceasta este un dar foarte deosebit al lui Dumnezeu şi că Domnul a folosit suferinţa şi chinul lui ca să lucreze în viaţa multora dintre noi. Şi dumneavoastră, iubite cititor! … fie ca şi dumneavoastră (prin această relatare) să fiţi provocaţi, să fiţi mai bine pregătiţi şi încurajaţi.


Tradus de la: Tiefe Wasser

Titlul original: „Deep Waters“
Sursa: www.philipnunn.com

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Încredere (1)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Pace în împrejurări (1)

Mai multe articole din categoria Asistenţă spirituală (29)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).