Soft Skills – Hard Skills
Factori cheie spre succes

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 16.02.2020, Actualizat: 16.02.2020

Introducere

Succes!? Ce are aceasta a face cu a fi creştin? În viaţa de creştin nu este vorba de succes – sau poate totuşi?

Pavel scrie în Galateni 2.2: „… ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar”, şi în Filipeni 2.16: „… că n-am alergat în zadar, nici nu m-am ostenit în zadar.”

Domnul Isus dă o parabolă în Luca 19: El „a spus: ‚Un om de neam ales a plecat într-o ţară îndepărtată, ca să primească o împărăţie şi să se întoarcă. Şi, chemând zece robi ai săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: «Faceţi comerţ cu ele până când vin.» … Şi a fost că, la venirea lui din nou, după ce primise împărăţia, a spus să fie chemaţi la el robii aceia cărora le dăduse banii, ca să ştie ce a câştigat fiecare prin comerţ. Şi cel dintâi a venit, spunând: «Doamne, mina ta a adus zece mine». Şi el i-a spus: «Bine, rob bun; pentru că ai fost credincios în foarte puţin, primeşte autoritate peste zece cetăţi.»” În această parabolă este şi unul care nu a câştigat nimic, şi Domnul îi spune: „De ce n-ai dat banii mei la bancă, şi eu, venind, i-aş fi cerut cu dobândă?”

Este deci aşa, că Domnul ne-a dat daruri, aptitudini şi mijloace, pentru ca noi cu ele să „dobândim prin bună gospodărire” ceva pentru El. Dar de ce la noi lipseşte aşa de des „succesul”? Probabil gândim că ideea că un credincios cu darurile, aptitudinile şi mijloacele lui „trebuie să dobândească” ceva se referă numai la persoane ca apostolul Pavel sau probabil fraţi şi surori care lucrează permanent în Împărăţia lui Dumnezeu. Însă în acest caz trecem complet cu vederea faptul că noi toţi suntem slujitori sau robi ai Domnului nostru şi că El ne-a mântuit şi ne-a lăsat în lumea aceasta ca să lucrăm pentru El.

În articolul acesta vrem să plecăm de la premisa că noi toţi suntem cu adevărat convinşi că vrem să fim lucrători cu succese pentru Domnul nostru. Dar cum se face că deseori noi nu suntem aşa şi că succesul nu are loc?

În economie – şi parabola Domnului nostru este din economie – demult se gândeşte în mod deosebit în compartimentul de personal, ce însuşiri ar trebui să aibă un angajat, pentru ca el să fie un lucrător cu succes, care îşi aduce contribuţia la realizarea ţelurilor întreprinderii. S-a constatat că personalitatea individuală cu toate însuşirile şi competenţele ei (aşa-numitul Soft Skills) deseori este mai importantă decât calificarea profesională. În funcţie de branşă se cer diferite aptitudini: aptitudinea de comunicare, lucrul în echipă, sensibilitatea, aptitudinea de stabilire de contacte sau aptitudinea de motivare a altor oameni pentru un ţel comun. În viaţa economică s-au cristalizat trei Soft Skills ca elementare şi decisive, care au importanţă decisivă şi pentru succesul în viaţa de lucrare pentru Domnul.

Soft Skills - însuşirile

1. Claritatea ţelului – motivul decide

Multe autoturisme posedă aşa-numitele sisteme de navigare, care trebuie să ducă pe conducătorul lui pe drumul cel mai scurt la ţel. Ca să le activezi trebuie mai întâi introdus ţelul dorit. Sateliţii identifică poziţia de staţionare, sunt date anumite indicaţii cu privire la traseul de parcurs. Cu cât introducem mai exact datele ţelului (strada, numărul), cu atât mai aproape sistemul ne duce la ţinta dorită. Chiar şi atunci când nu am realizat o virare necesară, computerul recalculează traseul în funcţie de noua poziţie. În privinţa aceasta nu este o problemă dacă o dată ai mers greşit. Un lucru nu avem voie să-l uităm: să introducem ţelul. Acestui sistem de navigare îi corespunde în viaţa practică inima şi mintea. Acesta funcţionează şi fără introducerea ţelului. Însă ţelurile fără definirea exactă a ţelului sunt greu de atins. Ţelurile lucrează ca o busolă. Ţelurile sunt un magnet al succesului. Ţelurile lucrează ca un îndrumător de drum. O anumită viziune despre ţel acţionează în primul rând ca un „drive” necesar pentru început. Este cunoscut că motivaţia (din latină movere = „a se mişca”) este forţa activă care întăreşte sentimentele şi acţiunile noastre pentru a avea succes. Motivaţia este motivul pentru acţiune. Motivul este decisiv. Cunoaştem toate acestea din criminologie. După ce se orientează comisarii în primul rând, atunci când caută un criminal? Şi ce îi aduce aproape întotdeauna pe urma corectă? Exact, răspunsul la întrebarea: Cine a avut motivul cel mai puternic pentru faptă? Deci motivaţia noastră depinde de motive, de ţelurile clare.

Cum stau lucrurile cu ţelurile la noi creştinii? Dacă de exemplu ne rugăm ca mulţi să se întoarcă la Domnul, atunci aceasta sună probabil ca un ţel, dar ar fi aproximativ aşa cum noi am introduce ca ţel în sistemul de navigare: „Unde este frumos”. Nici un sistem de navigare nu va realiza aşa ceva. Şi probabil şi noi niciodată nu vom vedea un „succes” al acestei rugăciuni, deoarece noi nu o putem evalua prin ceva. Aici lipseşte ţelul concret. Cu totul altfel arată dacă de exemplu ne rugăm ca cineva de pe strada noastră să se pocăiască. Atunci este probabil vorba de zece persoane, şi noi ştim ce avem de lucru. Şi dacă cineva se întoarce la Domnul, atunci ştim că Domnul ne-a dat succesul, şi putem să-I mulţumim foarte concret.

Dacă este vorba de Adunare, ce ţeluri avem de fapt aici? Ca noi să ne putem strânge şi peste zece ani în acelaşi fel ca astăzi? Răspunsul este că de fapt noi nu avem ţeluri concrete. Dacă am fi avut ţeluri concrete (exemple: să vorbim cu zece credincioşi din alte cercuri creştine despre binecuvântările noastre creştine; să aducem trei necredincioşi în strângerile laolaltă; să organizăm o oră cu copiii; să căutăm cincisprezece cântări noi şi să le învăţăm, şi aşa mai departe), atunci s-ar şti cel puţin cu ce te-ai putea ocupa. Dar deoarece deseori noi nu avem nici un ţel, atunci nu numai că totul rămâne cum este, ci după câţiva ani devii aşa de adormit, că nu mai observi că deja de mulţi ani nimic nu se mai mişcă. Uneori nici măcar nu se mai observă că totul stagnează şi chiar merge înapoi – din simplul motiv că nu sunt ţeluri. Deci ceea ce noi avem nevoie sunt mădulare ale Adunării care simt responsabilitatea, se adună şi roagă pe Domnul: „Doamne, ne-a devenit clar că tu ne-ai încredinţat responsabilitatea pentru Adunarea Ta. Te rugăm, Doamne, arată-ne ce planuri, ce ţeluri ai Tu cu această adunare.” – Şi noi suntem convinşi: Domnul va răspunde la această rugăciune şi va pune ţelurile înaintea ochilor şi inimilor noastre.

2. Responsabilitatea cu sine însuşi – scuze peste bord

Întotdeauna alţii sunt de vină: şeful, angajaţii, planificarea, politica, vremea, recesiunea economică sau părinţii, educaţia, genele. Aşa este în economie. Dar cum este la noi creştinii? Serviciul, familia, copiii şi – da, dacă n-ar fi fraţii … Cine atribuie întotdeauna vina altora şi împrejurărilor nefericite face ce este uşor mult prea uşor. În felul acesta responsabilitatea este atribuită altuia. Îţi creezi un alibi şi nu trebuie să te schimbi şi nici să consumi energie. Însă atunci nici nu se va schimba ceva, totul rămâne cum a fost. Însă scuzele sunt preferate, ele sunt comode şi cu siguranţă omeneşti. Căci deseori ele ajută să-ţi păstrezi prestigiul, şi aceasta este important. „De fapt eu aş fi trebuit …”, „Eu aş fi putut …”, „Ar fi trebuit ca eu …”. Aş fi putut, ar fi trebuit; la sfârşitul vieţii aceste cuvinte triste pot fi şanse pierdute. Dacă aş fi avut bani suficienţi, da, atunci … Dacă aş fi avut timp mai mult, atunci … Dacă fraţii nu ar fi aşa, atunci … Dacă, dacă dacă …

„Punerea responsabilităţii pe seama altora” este un joc iubit pretutindeni. Şi robul din parabola de mai sus, care nu a făcut comerţ, a adus scuzele lui. De fapt prin aceasta dăm unealta din mână pentru a schimba cu adevărat ceva. Eschivările sunt portiţe de scăpare comode, dar şi capcane foarte periculoase, în care însuţi cazi. Deseori este incomod să preiei responsabilitatea. Însă deseori este singura posibilitate de a realiza ceva. Aruncă toate scuzele peste bord! Preia responsabilitatea pentru o misiune concretă!

Scuzele cele mai periculoase sunt scuzele evlavioase:

„Ce să faci, trăim în timpul din urmă unde oricum totul este slab şi este timpul puterii mici. Şi biserica din Filadelfia era caracterizată prin faptul că avea o putere mică.”
Desigur avem o putere mică, dar aceasta nu înseamnă că prin aceasta Domnul nu poate face lucruri mari, dacă noi vrem. Cât de mică era puterea lui Ghedeon, da, cât de şi mai mică a fost făcută ea chiar conştient prin Dumnezeu:

  • Moştenirea lui este cea mai mică din toată seminţia lui Manase (Judecători 6.15).
  • El este cel mai tânăr din casa tatălui său (Judecători 6.15).
  • Lui îi este frică de casa tatălui său şi de oamenii din cetate (Judecători 6.27).
  • El vrea ca îndoiala lui să fie înlăturată printr-o minune (Judecători 6.36,37).
  • Cu toate că au loc minuni, îndoiala lui rămâne (Judecători 6.39).
  • Oştirea lui este redusă de la 32.000 la 10.000 (Judecători 7.3).
  • Oştirea lui este redusă încă o dată de la 10.000 la 300 (Judecători 7.7).
  • Armele lui sunt la început trâmbiţe, făclii şi urcioare goale (Judecători 7.16).
  • El are parte de invidie şi ceartă de la efraimiţi (Judecători 8.1).
  • El este epuizat (Judecători 8.5).
  • El nu primeşte nici un sprijin, ci numai batjocură din partea poporului său (Judecători 6.15).

Putere mai puţină nu ar putea nimeni să aibă, sau? Şi totuşi acest bărbat, Ghedeon – această „mică turtă de pâine de orz” (Judecători 7.13,14) -, cu această putere minusculă obţine biruinţa asupra unei oştiri despre care se spune că era „ca lăcustele; şi cămilele lor erau multe, fără număr, ca nisipul de pe ţărmul mării” (Judecători 7.12). Cunoşti tu o oştire din timpurile vechi-testamentale mai mare decât oştirea descrisă aici? Şi această oştire enormă nu este bătută de puternicul Samson, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci de Ghedeon cel foarte slab! Deci „puterea mică” nu este o scuză! Tocmai pe aceasta vrea Domnul s-o folosească, pentru ca după aceea noi să nu fim mândri cu noi înşine. În treacăt spus, istoria lui Ghedeon de după aceea arată că nici măcar aceasta nu este suficient pentru a ne feri de mândrie.

Însă după aceea vine altă scuză: „Aceasta trebuie mai întâi să mi-o facă Domnul clar, că tocmai eu sunt cel care trebuie să preia această sarcină.”
Da, este de la sine înţeles că noi trebuie să primim misiunile de la Domnul, dar nu ni le-a pus El deseori direct înaintea picioarelor noastre, şi nu ne eschivăm noi afirmând că nu ştim exact dacă cu adevărat este misiunea noastră? „Faceţi comerţ până vin!” După aceea nu mai este timp.

Dar nicidecum nu se opreşte aici cu scuzele evlavioase: „Duhul Sfânt trebuie să lucreze, prin propria putere oricum nu reuşesc!”
Da, şi aceasta este adevărat, dar dacă îmi pun mâinile în sân, Duhul Sfânt nu mă poate folosi. Mult mai important este ca fiecare activitate s-o însoţesc cu rugăciune intensivă, dependentă şi, după ce „succesul” a avut loc, să nu devin încrezut, că eu însumi l-am realizat, ci să fiu mulţumitor numai Domnului, că El a lucrat aceasta prin Duhul Său şi m-a folosit în această lucrare.

Deseori schimbările ne sunt inoportune, şi în general suntem foarte bucuroşi că avem aceste scuze evlavioase. Mulţi au recunoscut că prin cartea de cântări folosită nu sunt acoperite adecvat toate temele şi nu ne mai gândim la nimic altceva, deoarece am cântat de sute de ori cântările, şi probabil de aceea se doreşte extinderea numărului de cântări în orele de adunare, dar se ştie foarte bine cât efort trebuie depus până când aceste cântări se pot cânta. Probabil trebuie procurate cărţi de cântări noi: „Vai, aceasta costă bani sau ar trebui chiar să fie compuse cântări noi, să se pună pe note poezii, să se tipărească cântări; încetaţi! Nu vrem să exagerăm.” Probabil ar trebui să-ţi iei timp în afara orelor de adunare şi împreună să se exerseze unele cântări. Şi deoarece aceasta este pentru mulţi o povară, s-ar avea cu plăcere cântări noi, dar totodată eşti bucuros că există astfel de scuze evlavioase – „Avem pe fraţii şi pe surorile în vârstă, şi trebuie să ţinem seama de ei şi de ele” – ca să nu începem cu aceste cântări noi. Şi iarăşi nu se realizează nimic prin solicitarea biblică: „Cântaţi Domnului o cântare nouă.” Rămânem la cântările vechi, şi aşa se face.

3. Autodisciplinarea – o cheie decisivă

Autodisciplinarea este unul din factorii cei mai importanţi pentru succesul în lucrare, cu toate că ea în cele nouă aspecte ale roadei Duhului este pe ultimul loc. Autodisciplinarea este aptitudinea, ca rod al lucrării Duhului în propria voinţă, de a controla gândurile şi comportarea. Numai cu o autodisciplinare suficientă facem tot ce trebuie făcut pentru a avea succes, şi ea ne determină s-o aplicăm şi atunci când nu suntem dispuşi s-o aplicăm. Steffi Graf a zis bine: „Multe fete au stofă pentru o carieră de tenis mare, dar sunt puţine cele care au autodisciplinarea pentru aceasta!” Deja apostolul Pavel cunoştea aceasta, atunci când a scris: „Nu ştiţi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, dar unul singur primeşte premiul? Astfel alergaţi, ca să câştigaţi! Iar orice luptător pentru premiu se înfrânează în toate; ei deci, în adevăr, ca să primească o cunună care se vestejeşte, iar noi, una care nu se vestejeşte” (1. Corinteni 9.24).

Cu câte multe alte lucruri ne risipim deseori timpul, fără să lucrăm cu stăruinţă în misiunea noastră pentru Domnul, pentru Adunare, pentru Evanghelie. Pentru carnea noastră, pentru simţămintele noastre naturale sunt probabil unele preocupări plăcute, dar „nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă în treburile vieţii, ca să placă celui care l-a înrolat” (2. Timotei 2.4).

Cu siguranţă nu fiecare poate înlătura somnul nopţii cu un lighean de apă rece, ca să studieze mai departe Scriptura, aşa cum făcea comentatorul biblic olandez H.L. Heijkoop, sau să te scoli dimineaţa la ora trei şi jumătate, cum făcea R.C. Chapman, sau să aduci mai mult de o mie de nume în rugăciune înaintea Domnului cum făcea A. Winterhoff, să renunţi la căsătorire ca J.N. Darby, prin renunţare la orice confort să te muţi în ţinuturile cele mai neospitaliere ale lumii, aşa cum au făcut şi fac mulţi misionari. Însă un lucru este absolut sigur: fără îngrădiri în domeniul personal Domnul nu dăruieşte nici un succes.

Unul din aspectele cele mai importante ale autodisciplinării este răbdarea – „să rămâi la subiect” în ciuda împotrivirii. Totul are numai o singură dată timpul lui. Să poţi aştepta momentul corect, să te bazezi pe timpul potrivit în acest timp trecător, aceasta este uitat repede sau este dat deoparte ca „uncool”. Să fi nerăbdător, aceasta face parte din slăbiciunile omeneşti preferate. Să faci acum ceva şi imediat să savurezi rezultatul. Foarte greşit. Succesul în viaţă necesită stăruinţă şi disciplină. Probabil aceasta nu este văzut aşa privind din exterior. Cine ştie că Walt Disney trei sute două bănci a trebuit să viziteze pentru a primi primul său credit sau Stefan Raab a trebuit să aştepte doi ani pentru a primi OK pentru emisiunea la televiziune de mare succes lumesc TV Total? Răbdarea şi autodisciplinarea au fost întotdeauna necesare. Drumul spre succes în viaţă nu este un ascensor, la care trebuie numai să apeşi pe un buton, ci este o scară, pe care trebuie să urci treaptă cu treaptă. Totul are nevoie de timp. Aceasta este o lege a naturii (vezi Proverbele 3). Apostolul Pavel spune în 2. Timotei 2.6: „Agricultorul trebuie să se ostenească mai înainte de a se bucura de roade.” Şi unii misionari au aflat, că deseori ei au trebuit să aştepte mulţi ani până când în sfârşit prima persoană s-a întors la Domnul. La fel şi noi dorim să continuăm să lucrăm şi întotdeauna să ne gândim că 1. Corinteni 15.58 ne încurajează: „De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, neclintiţi, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.”

Hard Skills - cunoaşterea

Însuşirile cheie numite mai sus nu au valoare multă în viaţa naturală fără un fundament de cunoaştere, aşa cum o casă stabilă are nevoie de un fundament bun. Cunoaşterea este ca aducerea luminii în întuneric. Cunoaştere înseamnă să poţi deosebi ce este esenţial de ceea ce nu este esenţial. Cunoaşterea te face sigur. Cunoaştere înseamnă şi să fi în stare să poţi defini ţeluri corecte. De aceea apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Dar tu rămâi în cele ce ai învăţat şi de care ai fost deplin încredinţat, ştiind de la cine ai învăţat şi că de copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te facă înţelept spre mântuire, prin credinţa care este în Hristos Isus” (2. Timotei 3.14,15).

Ar putea el spune aceasta şi despre noi, că noi am învăţat cu adevărat din Scriptură şi de la părinţii spirituali? În primul capitol al acestei scrisori apostolul îi spune: „Ţine cu tărie la modelul de cuvinte sănătoase, cele pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi dragostea care sunt în Hristos Isus. Lucrul bun încredinţat ţie păstrează-l prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi” (2. Timotei 1.13). Ai tu un astfel de model al cuvintelor sănătoase, nu numai câteva puzzle, un bun încredinţat, pe care îl poţi păstra? Cum vei găsi tu de exemplu ţeluri pentru adunare, dacă tu nu ai o imagine corectă a ceea ce este Adunarea conform gândurilor lui Dumnezeu? Cum vrei să vesteşti Evanghelia, dacă tu nu te-ai ocupat cel puţin cu prima parte a epistolei către Romani, unde Duhul lui Dumnezeu explică clar ce este Evanghelia?

Sursele noastre de putere

Dacă mai sus am vorbit despre Soft Skills, atunci ne-am limitat la Soft Skills care au importanţă şi în economie, şi nu am amintit sursa propriu-zisă de putere. La ce foloseşte unui om să preia răspunderea, să practice autodisciplinarea sau să fie ambiţios? Desigur, acolo în economie este vorba de recunoaştere, mărirea salariului, onoare şi carieră. Acestea sunt cele mai frecvente imbolduri în acest domeniu.

Însă la un creştin este cu totul altfel. Căci puterea, pentru a lucra pentru un Domn care nu se vede şi pentru ţeluri care nu aduc bani, nici onoare şi nici onoare din partea oamenilor, şi pe lângă aceasta să practici o disciplină de fier şi să preiei răspundere şi iniţiativă – această putere poate fi numai dragostea. Slujitorul şi împreună-lucrătorul în Împărăţia lui Dumnezeu lucrează din dragoste pentru Domnul lui, care a murit pentru el şi a dat totul pentru el, şi el acţionează şi din dragoste pentru cei care cred împreună cu el, pentru care Hristos a murit la fel. Numai dragostea mă conduce la o viaţă de sfinţenie (disciplinată), numai dragostea mă face să privesc ţelul, să alerg după premiul chemării lui Dumnezeu în sus în Hristos Isus (Filipeni 3.14), şi numai dragostea îmi dă putere să preiau răspundere în Adunare. Însă „această dragoste a lui Dumnezeu” este „turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5.5).

Şi chiar dacă ar fi aşa că noi am avea toate Soft Skills, aşa că noi am fi pregătiţi să dăm toată averea noastră pentru hrănirea săracilor, şi ne-am da trupul, ca să fie ars, şi dacă pe lângă aceasta am avea tot Hard Skills; dacă am avea toate profeţiile şi am cunoaşte toate tainele şi am avea toată cunoştinţa, dar nu am avea dragoste, atunci toate acestea nu ne-ar folosi la nimic (vezi 1. Corinteni 13.1-3). Vrem să ne gândim că timpul harului stă scurt înainte de sfârşit; deci timpul în care noi putem încă acţiona este limitat sau aşa cum s-a exprimat deja Pavel în 1 Corinteni: „Timpul s-a scurtat.” Dacă el era deja atunci scurtat, cum este el atunci astăzi?

„Trezeşte-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine. Vedeţi deci cu grijă cum umblaţi, nu ca neînţelepţi, ci ca înţelepţi, răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele” (Efeseni 5.14-16).

În afară de aceasta recomandăm articolul de C.H. Mackintosh: „Slujirea în Cuvânt”.

Aici un extras:

Pentru instruirea unui slujitor de succes al Cuvântului lui Dumnezeu sunt neapărat necesare două elemente:
a) cunoaşterea exactă a Bibliei şi
b) sentimentul corect pentru valoarea sufletului şi a ceea ce are nevoie sufletul.

Combinarea acestor două însuşiri are cea mai mare importanţă pentru fiecare care a fost chemat în lucrarea de slujire în Cuvânt şi în învăţătură. … [mai mult]


Tradus de la: Soft Skills - Hard Skills

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Succes (1)

Mai multe articole din categoria Discipolat (43)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen