Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (4)
O vale plină cu gropi

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 3.16-20

2 Împăraţi 3.16-20: Şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: »Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!« Căci aşa vorbeşte Domnul: »Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre. Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre; veţi sfărâma toate cetăţile întărite şi toate cetăţile alese, veţi tăia toţi copacii cei buni, veţi astupa toate izvoarele de apă, şi veţi strica cu pietre toate ogoarele cele mai bune.«

»Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!« - Cum se obţin binecuvântările lui Dumnezeu, de către cei care le doresc

Acea oştire mare din pustia Edom se afla într-un pericol îngrozitor. »N-au avut apă«, şi duşmanii, moabiţii, s-au strâns pentru atac. „Fără apă” însemna nenorocire, înfrângere, nimicire. Fără apă nu puteau să obţină victoria. Desigur, au căutat apă, dar în zadar. Numai Dumnezeu putea să înlăture această lipsă. Nu era nicio speranţă pentru ei, numai să se încreadă în El. Dar ei erau un popor răzvrătit. Îi va primi Dumnezeu? – Cu siguranţă, El S-a îndurat de ei, şi aşa cum deseori a intervenit pentru eliberarea lor, tot aşa a făcut-o acum prin profetul Său, care a vorbit în locul Lui. El le-a dat ce le trebuia aşa de mult, şi aşa s-au întors victorioşi acasă din luptă şi încărcaţi cu pradă.

Această oştire fără apă este un tablou viu al numărului nespus de mare al acelora de astăzi, care mărturisesc că sunt poporul lui Dumnezeu – un tablou al creştinătăţii, care în realitate nu are apă. Dar fără apă, fără apa vie, în acest caz, sunt un popor doborât la pământ, căci un creştin fără apă nu poate birui pe moabiţi, care sunt un tablou remarcabil în Vechiului Testament despre firea pământească rea, cu trufia şi poftele ei nelegiuite.

Este foarte clar, că această stare lipsită de apă şi putere se întâlneşte astăzi pretutindeni şi această nenorocire este de zece ori mai rea, deoarece se pare că sunt foarte puţini aceia care o simt. Ritualismul, formalismul bisericesc, este fără apă, şi cu toate acestea mulţimi mari se îndreaptă într-acolo, în speranţa că vor găsi satisfacţie pentru sufletele lor; dar în zadar. Acolo pot lua naştere simţăminte de bucurie, dar conştiinţele rămân neatinse, căci inima este umplută cu forme şi obiceiuri, şi nu cu Dumnezeu. Modernismul, noua teologie, este drumul spre pustie, unde nu sunt izvoare. El este, dacă ar fi posibil, mai rău decât ritualurile. El umflă cu mândrie neroditoare duhul omului şi îi răpeşte simţul pentru ce are el nevoie, îl ispiteşte să dispreţuiască evanghelia harului lui Dumnezeu. El este calea largă, care duce la pierzare, şi mulţi sunt care merg pe ea. Dar sunt unii care se îndepărtează de frazele generale ale religiei zilelor noastre, ortodocşii, care au cei drept adevărata credinţă, dar le lipseşte prospeţimea, sau puterea spirituală în viaţă. Ei se aseamănă cu Iosafat, care se temea de Dumnezeu, şi care a fost atras în pustia Edom. Ei sunt răzvrătiţi, şi ei ştiu şi simt că sunt aşa.

Mai sunt unii, care nu sunt răzvrătiţi, dar nu sunt nici fericiţi! Credinţa lor în Hristos nu i-a adus la libertatea, la victoria, la bucuria despre care vorbeşte Biblia. Realitatea este, că ei nu au ajuns la plinătatea binecuvântării care este în Hristos Isus. Acestor creştini lipsiţi de bucurie mă adresez, şi ce vreau să le spun, le va ajuta, dacă vor asculta. Nu contează care sunt cauzele care au dus la înfrângerea lor, sau la viaţa lor nemulţumitoare.

Elisei a promis oştirii aceleia că pentru cei însetaţi apa din belşug era aproape, şi Isus, Domnul nostru, vă oferă plinătate de apă vie curgătoare. Sunt lucruri relatate de cei care L-au cunoscut, care sunt deosebit de minunate. Adu-ţi aminte de cuvintele ucenicului preaiubit din primul capitol al evangheliei sale: »Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. ... Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har«. Gândeşte-te la marea uriaşă, unde val după val se aruncă spre ţărm, ca să umple fiecare golf, fiecare deschizătură şi orice adâncitură. Nu se aseamănă harul lui Isus cu aceste valuri? Este aşa, căci aşa descrie acest om inspirat de Duhul Sfânt, ceea ce el însuşi a trăit. Dar ascultă cuvintele Domnului Însuşi: »Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică« (Ioan 4). Şi într-un alt loc, Domnul Isus spune: »Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura« (Ioan 7). Nu sunt aceste cuvinte unele dintre cele mai captivante şi mai minunate cuvinte care au ieşit din gura Sa? Aici nu este vorba de iertarea păcatelor, oricât de importantă ar fi această problemă, şi nici de prezenţa noastră în cer, atunci când ne vom sfârşi aici alergarea, pentru care Îl preamărim cu mulţumire, ci de viaţa din belşug, a cărei expresie se găseşte în adorarea fericită crescândă şi în revărsarea bunătăţii permanente. Este posibil aceasta? Trebuie să fie aşa, căci acestea sunt cuvintele lui Isus, pe care El le-a primit de la Dumnezeu, care nu poate să mintă.

Este plinătatea, care curge val după val în viaţă şi care apoi se revarsă în râuri. Ea curge înăuntru pentru a da binecuvântarea permanentă, şi se revarsă în afară în viaţa de biruinţă şi în lucrare. Ea curge într-un ţinut, care până acum a fost neroditor, şi se revarsă într-o lume obosită, întinată, încărcată de păcate şi subjugată de diavolul, ca să vindece, să mângâie şi să fertilizeze pretutindeni unde ajunge. Ştiu că inima ta doreşte aceasta; s-ar putea să-ţi dai seama că ai nevoie de aşa ceva. Fie ca acest simţământ să se adâncească tot mai mult, căci cu cât dorinţa ta este mai aprinsă, cu atât mai mare va fi satisfacţia ta. Dar cum poate avea loc aceasta?

Să ne reîntoarcem la istorisirea noastră. Omul lui Dumnezeu spune: »Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!« Este clar, că aceasta trebuie să se facă cu scopul de a aduna apa. Nu este greu să ne imaginăm hărnicia care a cuprins pe cei înarmaţi la porunca profetului. Niciun om nu a vrut să stea inactiv. Orice sapă şi orice săpătoare a fost folosită, şi tot ce putea să împiedice curgerea mult doritei ape a fost înlăturat, în aceasta constă secretul. Mai întâi gândeşte-te la cuvintele Domnului şi Stăpânului tău. Nu te lăsa influenţat de faptul că până acum nu ai cunoscut adevărul. Falimentul tău din trecut, şi al altora, nu schimbă cu nimic adevărul. El stă în toată simplitatea lui uimitoare şi descrie ce avem noi în El şi ce se naşte din atingerea noastră de El. »Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.« Acum El este proslăvit, Lui I-a fost dat cel mai înalt loc din cer, Lui, Cel care a murit pentru noi şi a înviat. De aceea nu mai există niciun obstacol, care să împiedice această apă să nu curgă din coasta Lui. Obstacolul este din partea noastră. În Numele Domnului nostru şi prin harul pe care El îl dă, scoală-te şi sapă! Fă groapă lângă groapă în vale! Crează posibilitatea pentru binecuvântare; nu, dă posibilitate Duhului Sfânt să lucreze. Dacă ai crezut evanghelia mântuirii tale, vestea bună despre El, care a murit pentru păcatele tale, care a fost îngropat şi a înviat, atunci nu ai nevoie să te rogi pentru a primi Duhul, căci Acesta te-a pecetluit deja, aşa cum confirmă Scripturile (Efeseni 1.13-14). Dar tu trebuie să-I oferi posibilitatea ca să lucreze în viaţa ta, precum şi pentru binecuvântările care le aduce.

Era într-o vale, unde trebuiau făcute gropi. Abia după ce omul coboară de pe muntele îngâmfării lui, se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi îşi recunoaşte imperfecţiunea, devine capabil pentru a săpa. Ţi-ai dorit binecuvântare. Este această dorinţă suficientă pentru a săpa gropile şi să dea la o parte tot ce împiedică curgerea apei? Ştii care sunt obstacolele, şi dacă nu şti, Dumnezeu vrea să ţi le arate. Du-te la El, având pe buze rugăciunea lui David: »Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!« (Psalmul 139).

Dar nu este groapa ta, cea care dă apa. Tot ce poţi face tu, este să faci loc la ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru tine în Hristos şi care nu poate fi despărţit de El. Dumnezeu a legat binecuvântările pentru toţi oamenii, care sunt în legătură cu mântuirea, de Fiul Său preaiubit, şi niciun om, fie el un sfânt sau un păcătos, nu poate fi binecuvântat decât prin El. Să observăm că »dimineaţa, în clipa când se aducea jertfa (de mâncare), iată că a venit apa de pe drumul Edomului, şi s-a umplut ţara de apă.« Această jertfă de dimineaţă era o umbră a valorii mari a lui Hristos pentru Dumnezeu. Dacă a fost adusă prin credinţă, atunci exista o mărturie că cel care aducea jertfa preţuia ce urma să vină. Dacă lăsăm modelul la o parte şi legăm aplicaţia lui la prezent, atunci preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul nostru, devine realitate pentru noi. Atunci ne vom găsi toată plăcerea în El, în care şi Dumnezeu Şi-o are.

Numai într-o astfel de stare a inimii suntem gata să săpăm gropi. Epistola către Filipeni capitolul 2 ne prezintă într-un mod binecuvântat pe Domnul nostru ca replică a jertfei de mâncare de dimineaţă, şi apostolul Pavel spune în capitolul 3: »Lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.« Cât de nimerit a făcut el gropi şi cât de mare a fost răsplata lui.

Omul, care într-o oarecare măsură face ce a făcut Pavel, în al cărui suflet au curs apele, va birui cu siguranţă pe moabiţi, căci firea pământească nu are nicio putere asupra celui care aparţine lui Hristos şi asupra celui mântuit umplut de Duhul Sfânt. Un astfel de om umblă în Duhul şi nu împlineşte poftele firii pământeşti. „Nu eu, ci Hristos”, este deviza lui. El este mai mult decât biruitor prin Acela, care l-a iubit, şi el va deveni un canal de binecuvântare deschis pentru mulţi.

Viaţa unui astfel de sfânt nu se va mai asemăna cu drumul prin pustia Edom, ci, oriunde s-ar afla, vor curge apele; în casa lui, la birou, în atelierul lui, în lucrarea lui pentru Domnul, fie ea acasă sau afară, în viaţă şi în mărturie, zi de zi, ceas de ceas, »râuri de apă vie!«

Numai în felul acesta putem să fim învioraţi, atât în ceea ce priveşte creştinismul nostru personal, cât şi în Adunare. Dumnezeu nu reţine binecuvântările, obstacolele vin din partea noastră. Noi suntem leneşi, ca să le facem loc, ţinem prea mult la părerile noastre, căile noastre şi prestigiul nostru, la eul nostru şi la interesele noastre. Acestea sunt obstacolele. Să facem groapă lângă groapă în vale. În Numele Domnului, scoală-te şi sapă!

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Erlebnisse mit dem Propheten Elisa (4)

Titlul original „‚Machet in diesem Tale Grube an Grube.‘ Wie die, welche sich nach den Segnungen Gottes sehnen, solche erlangen“
din seria de articole: „Befreiende Gnade wie sie in den Worten und Wegen des Propheten Elisa vor uns gebracht wird“
din periodicul lunar Der Dienst des Wortes,  Ediţia 11, 1933, pag. 121–127

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (154)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).