Adevăratul post
Isaia 58.1-7

Sydney Long Jacob

© SoundWords, Online începând de la: 30.10.2018, Actualizat: 30.10.2018

Introducere

Postul este amintit deseori în Scriptură, nu numai în Vechiul Testament, ci şi în Noul Testament, şi evident are un loc important în viaţa credinciosului, căci este unul din cele trei lucruri, pe care Tatăl le răsplăteşte în mod deosebit, dacă sunt făcute aşa cum trebuie (vezi Matei 6). Să nu posteşti pare să atragă după sine o lipsă mare de putere spirituală (vezi Matei 17.21), în timp ce postul este numit deseori în legătură cu ocaziile deosebite ale apropierii de Dumnezeu. De aceea este cu siguranţă de mare folos să se cerceteze ce este postul potrivit cu voia lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu la cercetarea acestui subiect.

Definiţia cuvântului în dicţionar, care redă utilizarea actuală obişnuită între oameni, este: „să te reţii de la mâncare, în mod deosebit din motive religioase.” Creştinii privesc în general acesta ca însemnând literalmente aşa sau ca lepădare de sine în diferite forme, care culminează cu renunţarea la sine, adică renunţarea la preocuparea cu sine sau compătimirea de sine sau îngrijorarea de sine însuşi; sau ca renunţare la anumite mijloace naturale în slujirea, pe care ne-o dă Dumnezeu, ca de exemplu la David, când a refuzat armura lui Saul (1 Samuel 17.39), sau Ezra, când nu a vrut să ceară o escortă de la împărat (Ezra 8.22), ci s-a bazat pe post şi rugăciune. Nu trebuie tăgăduit, că cele mai multe din aceste gânduri sunt adevărate, în măsura conţinutului lor, însă gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre, ele sunt deosebit de minunate. Ce spune El referitor la această temă? Este remarcabil, că El ne spune atât ce nu este, cât şi ce este postul.

Postul în Vechiul Testament

Isaia 58.1-7: Strigă tare, nu cruţa, înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi fă cunoscut poporului Meu fărădelegea lor şi casei lui Iacov păcatele lor. Totuşi ei Mă caută zi de zi şi le place să ştie căile Mele, ca o naţiune care ar fi făcut dreptate şi n-ar fi părăsit rânduiala Dumnezeului său. Ei cer de la Mine judecăţi ale dreptăţii, le place să se apropie de Dumnezeu. «De ce am postit noi», zic ei, «şi Tu nu vezi? De ce ne-am întristat sufletul, şi Tu nu iei aminte?» Iată, în ziua postului vostru căutaţi plăcerea voastră şi stoarceţi tot ce vă este datorat! Iată, postiţi pentru învinuire şi ceartă şi ca să loviţi cu pumnul răutăţii. Nu postiţi acum, ca să se audă sus glasul vostru. Acesta este postul pe care l-am ales Eu? O zi, ca să-şi smerească omul sufletul, să-şi plece capul ca papura şi să-şi aştearnă sac şi cenuşă? Vei numi aceasta post şi zi plăcută Domnului? Nu este acesta postul pe care l-am ales Eu: să dezlegi lanţurile răutăţii, să desfaci legăturile jugului şi să-i laşi liberi pe cei asupriţi şi să sfărâmaţi orice jug? Nu este ca să împarţi pâinea ta cu cel flămând şi să-i aduci în casa ta pe săracii care rătăcesc fără adăpost? Când vezi pe cel gol, să-l îmbraci şi să nu te ascunzi chiar de semenul tău?

Ceea ce este solemn, este faptul că aceste cuvinte sunt adresate acelora cărora în mod evident le-a plăcut să se apropie de Dumnezeu şi să practice dreptatea, şi care practicau cu foarte mare conștiinciozitate ritualurile exterioare. Lor li se spune, că postul lor în adevăratul sens al cuvântului şi renunţarea lor în exterior era inutilă şi în zadar şi că inimile lor erau complet greşite.

După aceea urmează partea remarcabilă a strigătului, căci după ce ei au aflat ce nu este postul, li se spune ce este el; şi în mod deosebit el nu este aşa cum ne-am aştepta noi, o renunţare, ci o aprobare. Cu alte cuvinte: el este o dragoste de oameni curată (filantropie).

Acum nu putem înţelege, de ce mulţi vorbesc despre dragostea de oameni ca şi cum aceasta ar fi ceva îngrozitor. Fără îndoială această noţiune (ca şi oricare altă noţiune, pe care Dumnezeu o foloseşte) a fost folosită în mod trist abuziv, însă remediul nu este să spui că dragostea de oameni este fără valoare, ci să dovedeşti adevărată dragoste de oameni.

Cuvântul este folosit de două ori în Scriptură. În Tit 3.4 este tradus prin „dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”, şi în Faptele apostolilor 28.2 este tradus prin „bunăvoinţă”. Departe de a fi fără valoare, dragostea de oameni este ceva pe care fiecare creştin adevărat trebuie să-l aibă. El trebuie să fie un urmaş al lui Hristos şi trebuie să aibă Duhul lui Hristos. Ce a făcut Domnul? Niciodată nu a putut cineva să arate oamenilor a aşa dragoste, cum a făcut Hristos. Dumnezeu era în toate gândurile Lui, însă El a renunţat complet la Sine Însuşi pentru a sluji oamenilor. „Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10.45).

Postul la Domnul

Dacă ne gândim la Domnul cu privire la post, în general ne amintim de cele patru zeci de zile de post, înainte să înceapă slujba Sa. Însă principalul pentru noi este, că întreaga Lui slujire era post. Căci în timp ce întreg sufletul Lui se îndrepta spre Dumnezeu în dedicarea şi ascultarea celei mai curate dragoste, El S-a consumat total pe Sine Însuşi pentru oameni, prin aceea că El niciodată nu S-a gândit la Sine Însuşi sau S-a îngrijit de Sine Însuşi şi nici măcar nu avea timp să mănânce, în timp ce binecuvânta pe toţi, căuta pe toţi, slujea tuturor, făcea tot binele şi astfel prin lepădare de Sine desăvârşită a arătat dragostea pentru oameni, care era în inima Tatălui.

Şi cu toate acestea oamenilor li se părea că El posteşte prea puţin, căci ei L-au denumit ca desfrânat, ca mâncăcios şi băutor, ca prieten al vameşilor şi păcătoşilor (Matei 11.19). El era liber să meargă oriunde: în casa fariseului, chiar dacă acolo nu era binevenit; în casa vameşului şi a celui dezonorat; însă întotdeauna ca să dea, întotdeauna cu har sărat, întotdeauna în deplină lepădare de Sine, ca să glorifice pe Dumnezeu şi să facă bine oamenilor.

Ce viaţă de post era viaţa Lui: totul pentru Dumnezeu, totul pentru om, nimic pentru Sine Însuşi. Şi cu toate acestea viaţa Lui era aşa de diferită de gândurile oamenilor, că ei nu au înţeles că El postea. În aceasta (ca în toate celelalte) El a trăit ceea ce El a dat învăţătură în evanghelia după Matei 6 (şi în alte locuri).

Postul la apostoli

Cum era la apostoli? Ei ar fi trebuit să postească, după ce Domnul va fi luat de la ei. Erau ei ucenici care stăteau în fotoliu şi critici, sau s-au consumat complet în slujba lui Hristos pentru oameni? Desigur aceasta din urmă.

Nu ştim multe despre viaţa celor doisprezece, însă viaţa apostolului Pavel este pusă detaliat înaintea ochilor noştri, şi ne sunt prezentate chiar şi cele mai adânci gânduri ale inimii lui. Ah, cum a postit el, ca un martor: 1 Corinteni 4.9-13; 2 Corinteni 4.7-15; 6.3-10; 11.24-29 şi multe alte pasaje. Însă cu toată osteneala lui minunată, dăruirea lui, dragostea şi lepădarea de sine nu a dus lipsă de acuzaţii, care au mers aşa de departe, să-l acuze pe acest om asemănător cu Hristos de umblare desfrânată (vezi Faptele apostolilor 21.24). [în traducerea engleză: „… tu însuţi umbli după rânduială (= orderly, opusul lui „desfrânare” = disorderly), şi împlineşti Legea.” (remarca traducătorului)] El a devenit totul pentru toţi oamenii, ca să salveze pe unii dintre ei (1 Corinteni 9.27), şi ca să facă aceasta, el şi-a disciplinat trupul şi l-a ţinut în supunere (1 Corinteni 9.27), şi cu toate acestea mulţi aveau ceva de criticat la el şi spuneau că el nu ar fi un apostol adevărat, şi defăimau permanent caracterul lui.

El nu a făcut nimic bătător la ochi, nu a căutat recunoştinţă, nu voia nici un fel de onoare de la oameni, a suportat pierderea tuturor lucrurilor cu credincioşie faţă de Hristos, în timp ce a slujit sfinţilor şi a adus binecuvântare păcătoşilor. Însă el era un om deosebit de practic. Să privim cum s-a comportat la bordul corăbiei (Faptele apostolilor 27; 28), cum i-a încurajat pe toţi. Să-l privim cum a adunat vreascuri pe insulă. Dacă el ar fi postit în felul oamenilor, ar fi stat deoparte foarte serios şi sever şi ar fi lăsat pe alţii să facă aceste lucruri. Însă postul lui era un post adevărat, pe care îl puteau vedea numai oamenii ai căror ochi era deschişi, ca să-l poată recunoaşte ca atare, căci vorbind simbolic el şi-a uns capul şi şi-a spălat faţa (compară cu Matei 6.17), şi în felul acesta nu a părut oamenilor că el postea. El s-a preocupat nespus mai mult de sufletul oamenilor, decât de trupul lor, şi cu toate acestea nu a uitat trupul, ci a câştigat sufletul prin trup (vezi Faptele apostolilor 20.33-35).

Adevăratul post

Să permitem ca aceste exemple să ne înveţe ce este adevăratul post: şi anume să fim aşa fel constrânşi de dragostea lui Hristos, că ne cheltuim pe noi înşine în dăruire adevărată pentru oameni şi în felul acesta suntem urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Nimeni să nu spună că aceste lucruri nu se ridică la nivelul creştin. Onoarea lui Dumnezeu şi binecuvântarea oamenilor sunt unite de nedespărţit. Ele sunt împletite una cu alta în întreaga viaţă a lui Hristos, în viaţa apostolilor şi sfinţilor. Ele nu pot fi despărţite una de alta.

Glorificarea lui Dumnezeu include binecuvântarea oamenilor, şi binecuvântarea adevărată pentru oameni este însoţită de glorificarea lui Dumnezeu. Unii oameni gândesc că ei ar putea face bine oamenilor şi să lase pe Dumnezeu deoparte – o mare greşeală. Dar nu este mai puţin o greşeală să gândeşti că noi am putea glorifica pe Dumnezeu şi să lăsăm pe oameni deoparte. Măsura dragostei noastre pentru Dumnezeu este dragostea noastră pentru fratele nostru, şi sentimentalismul este inutil în acest context. O dăruire din toată inima pentru bunăstarea oamenilor potrivit cu voia lui Dumnezeu este ceea ce noi avem foarte mare nevoie în timpul de acum. Cunoaştere este din belşug, şi nu se duce lipsă de vorbiri elocvente. Însă vieţi, care ard din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt foarte rare, şi din cauza acestei lipse pierim.

Însă sunt puţi aceia care recunosc o astfel de viaţă, atunci când o întâlnesc. Cei mai mulţi caută comportare exterioară, caută ceva care atrage pe omul în carne, în timp ce postul adevărat nu va apare oamenilor ca post; cel care posteşte nu se va arăta ce face el. El va fi simplu, natural, vesel, neprefăcut, cordial, plin de dragoste, prietenos şi practic. El nu va lăsa mâna lui stângă să ştie ce face mâna lui dreaptă. Cu alte cuvinte: el nu numai nu va năzui după recunoaştere din partea oamenilor, ci ceea ce este mult mai important, el însuşi nu va manifesta respect faţă de sine însuşi. El va renunţa la toate, ca să fie un slujitor al tuturor, va căuta bunăstarea tuturor, spunând (şi gândind): „Nu am făcut nimic, nu a fost nici o jertfă, pe tot drumul vieţii mele a fost totul har şi dragoste faţă de mine.” Dragostea suportă toate, crede totul, speră totul, îndură totul. Dragostea nu va dispare niciodată, deoarece ea nu caută folosul propriu (vezi 1 Corinteni 13); totul, absolut totul este pentru Dumnezeu, şi pentru că este pentru Dumnezeu, de aceea este pentru om, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

Dumnezeu să ne trezească oameni care postesc cu adevărat în felul acesta, căci postul nu este ceva negativ, ci el este dragoste activă.


Tradus de la: Wahres Fasten

Titlul original: „Fasting“, din „Part 3: Collected Writings“
din Faithful Sayings, The Central Bible Truth Depot (London)
Sursa: http://stempublishing.com/authors/Jacob/Jacob_Fasting.html

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (80)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen