Versete călăuzitoare: Eclesiastul 1.16-2.11; 1. Timotei 6.6
Eclesiastul 1.16-2.11: Am vorbit cu inima mea, zicând: „Iată, am ajuns mare şi am dobândit înţelepciune mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine peste Ierusalim şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi cunoştinţă“. Şi mi-am pus inima la cunoaşterea înţelepciunii şi la cunoaşterea nebuniei şi a prostiei; am aflat că aceasta de asemenea este goană după vânt. Pentru că în multă înţelepciune este mult necaz; şi cel care înmulţeşte cunoştinţa înmulţeşte durerea. Am zis în inima mea: „Vino acum să te încerc cu bucurie: deci bucură-te de plăcere!“ Dar, iată, aceasta de asemenea este deşertăciune. Am zis despre râs: „Nebunie!“ Şi despre bucurie: „Ce foloseşte aceasta?“ Am căutat în inima mea cum să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce îmi voi conduce inima cu înţelepciune, şi cum să stăpânesc nebunia, până voi vedea ce este bine pentru fiii oamenilor să facă sub ceruri în toate zilele vieţii lor. Mi-am făcut lucruri mari: mi-am construit case, mi-am plantat vii. Mi-am făcut grădini şi parcuri şi am plantat pomi în ele, de orice fel de rod. Mi-am făcut iazuri de apă, să ud cu ele pădurea unde cresc arborii. Am dobândit robi şi roabe şi am avut robi născuţi în casa mea; am avut de asemenea mari averi de cirezi şi turme, mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. Mi-am adunat argint şi aur şi comori ca de împăraţi şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătările fiilor oamenilor: o soţie şi ţiitoare. Şi am devenit mare şi i-am întrecut pe toţi cei care au fost înainte de mine în Ierusalim; totuşi înţelepciunea mea a rămas cu mine. Şi orice au dorit ochii mei nu le-am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie; pentru că inima mea s-a bucurat de toată truda mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea. Apoi am privit la toate lucrările pe care mâinile mele le-au lucrat şi la truda cu care m-am trudit ca să le fac; şi, iată, totul era deşertăciune şi goană după vânt şi nu am avut nici un folos sub soare.
1. Timotei 6.6: Dar evlavia cu mulţumire este mare câştig.
Nu este necesar să scoatem în evidenţă contrastul între aceste două pasaje biblice, căci el este imediat vizibil. Citeşte încă o dată ultimul verset din Eclesiastul şi apoi versetul din 1. Timotei 6.
Nici un câştig
Dacă viaţa ta nu are nici un folos, nici un câştig, atunci s-ar putea că tu mergi pe urmele lui Solomon, însă aceasta are loc nu numai într-o depărtare plină de respect, ci şi la o distanţă foarte mare. Dumnezeu a dat ocazie acestui om remarcabil într-o măsură deosebit de uimitoare să bea bucuria omenească din toate izvoarele posibile, aşa cum noi niciodată nu o vom avea. Prin poziţia lui înaltă, prin înţelepciunea acordată lui în mod deosebit, prin emanaţia spirituală strălucitoare a lui, prin faptul că el era împărat şi că a intrat în împărăţie atunci când aceasta era la înălţimea minunată adusă prin acţiunea şi luptele marelui său tată David, când din toate părţile veneau la el bogăţii uriaşe, el era în stare să-şi permită orice lux şi nu trebuia să renunţe la vreo savurare. Lumea întreagă îi stătea la picioare.
Noi am auzit cuvintele sale. El nu a lipsit inima lui de nici o bucurie. El a făcut în măsură deplină tot pentru ce s-a hotărât. El era în stare să exploreze în întregime până la capăt orice lume care există în mijlocul universului, în măsura în care ele existau în zilele sale. Desigur lumea mecanică era atunci încă una foarte mică în comparaţia cu cea de astăzi, însă lumea spirituală din zilele lui Solomon şi lumea bogăţiei, a strălucirii şi a onoarei erau foarte mari.
Eu cred că nici un om nu a avut o echipare spirituală aşa de minunată ca Solomon. Cântările lui au fost o mie cinci. Una din ele ni s-a păstrat: Cântarea Cântărilor, însă aceasta este numai una, dacă nu chiar şi cea mai importantă din numărul mare. Avem apoi proverbele sale, despre care el vorbea, trei mii. Cu siguranţă ai citit cartea Proverbe. Dacă cineva dintre noi în timpul lungii sale vieţi ar fi rostit o frază cu conţinut bogat, concisă, care să domine părerea publică şi care să fie preluată în proverbele limbii noastre, acela ar fi făcut ceva. Însă, dragi prieteni, Solomon a făcut aceasta mereu. El a rostit aşa de multe că noi cu greu am mai găsi ceva de adăugat. El a rostit o mulţime de proverbe. Apoi el a vorbit despre plante, de la cedrii din Liban şi până la isop, care creşte din zid, căci el era un botanist mare. El era şi un zoolog mare, care a cercetat mamifere, păsări, animale târâtoare şi peşti şi a vorbit despre ele.
Nu intenţionez să rămân mult la pasajul din Eclesiastul, pe care l-am citit, însă se poate vedea din el cu câtă aptitudine s-a preocupat de toate lucrurile acestea, cu ce înţelepciune şi cunoaştere le-a tratat. Dar ceea ce era minunat la el: el avea cunoştinţă despre Dumnezeu. Împărăteasa din Seba a venit să audă înţelepciunea lui Solomon. În legătură cu aceasta avem un cuvânt foarte remarcabil în 1. Împăraţi 10. Ea „a auzit de renumele lui Solomon”, şi aceasta a determinat-o să vină la el. Însă renumele acesta nu era în legătură cu aptitudinea lui poetică sau cu talentul lui scriitoricesc, şi nici cu marea lui cunoştinţă referitoare la lucrurile naturale, ci „legat de Numele Domnului”. Astfel ea a venit să vadă pe acest împărat deosebit, care s-a ridicat să domnească peste poporul Domnului. Ea a descoperit că el avea o cunoaştere excepţională despre Dumnezeu. El i-a răspuns la toate întrebările care nu erau din domeniul ştiinţelor naturii, al grădinăritului sau al artei poetice, ci referitoare la Dumnezeu. Şi când ea a auzit şi a văzut acestea, „i s-a tăiat răsuflarea”.
Atât despre înţelepciunea lui Solomon. Însă el spune după aceea: „Mi-am îndreptat inima să privesc nebunia şi prostia”. Dacă există vreo desfătare în ceva, vreau s-o trăiesc. El s-a îndreptat spre vin – o chestiune periculoasă; el şi-a luat multe femei, a făcut lucrări mari; a adunat bogăţii. El nu numai a sorbit câte puţin, ci a băut din plin din fiecare pahar sclipitor. El şi-a permis orice desfătare imaginabilă. Prin aceasta el nu numai a distrus reputaţia lui, ci a stricat în mare măsură împărăţia sa. În toată autosatisfacerea lui, în toată gustarea unul după altul a acestor lucruri încântătoare, pe care el şi-a permis-o, reputaţia lui era că el putea spune: „Toate acestea le-am văzut.”
Însă în toate aceste lucruri el a căzut într-o neascultare foarte superficială faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă citim în Deuteronomul 17.14-20, vom găsi că Domnul, care cunoaşte lucrurile viitoare înainte ca ele să fie, a dat învăţătură pentru împăraţii lui Israel. Ei nu trebuie să-şi mărească numărul cailor, căci aceasta ar fi însemnat pentru ei întoarcere în Egipt, redeschidere a legăturii cu ţara din care ei au fost scoşi. De asemenea împăratul nu trebuie să aibă multe soţii şi să nu-şi înmulţească aurul şi argintul. David a strâns desigur bogăţii, însă el a făcut aceasta spre gloria casei lui Dumnezeu, care urma să fie construită.
În 1. Împăraţi 10-11 suntem informaţi de toate faptele lui Solomon. El a trimis în Egipt şi şi-a înmulţit numărul cailor. După toate aparenţele înainte de timpul său veneau puţini cai în ţară, în afară de cei împrăştiaţi. Măgarul era animalul purtător de poveri obişnuit, şi despre Absalom ştim că el a călărit pe un catâr, atunci când părul lui s-a agăţat în ramurile unui terebinte. Solomon avea însă caii lui şi carele lui de luptă. Tatăl său a câştigat marile lui victorii fără cai, deoarece Dumnezeu era cu el. Solomon avea cai, şi începând din momentul acela în Israel nu a mai fost nici o biruinţă. El şi-a înmulţit caii şi femeile şi aurul şi argintul. Foarte evident el a făcut aceste trei lucruri care nu erau permise împăratului să le facă. Urmările acestei înălţări de sine, a părerii că acesta ar fi drumul vieţii, să savurezi spre satisfacerea eului tot ce se poate obţine, sunt foarte grave. Gândeşte-te: prin neascultare vei fi încurcat în contradicţii şi pierzi sprijinul din partea lui Dumnezeu. Solomon nu a acţionat în necunoştinţă de Cuvântul lui Dumnezeu, acesta i-a strălucit clar în faţă. Astfel el a păcătuit cu mâna ridicată.
Într-adevăr nu ştiu, însă este foarte probabil că Solomon a avut scuze destul de plauzibile pentru ceea ce a făcut, atunci când a citit Deuteronomul 17. S-ar putea să fi spus, vai, că aceste instrucţiuni date de Domnul lui Moise au fost scrise de foarte mult timp; între timp s-au schimbat vremurile. Toate celelalte popoare au cai, şi ce putem face noi fără ei, dacă aceia vin împotriva noastră cu carele lor de luptă? Eu îmi pot imagina bine motivele aparent demne de recunoscut, care i-au trecut prin minte cu privire la fiecare din aceste trei îngrădiri, însă ele erau toate false.
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că înainte ca Solomon să-şi termine alergarea, Domnul i-a deschis ochii şi el a fost călăuzit să scrie această carte doveditoare, în care el a pus rezultatele experienţelor lui. El nu a fost inspirat în ceea ce a făcut, însă cu siguranţă a fost inspirat să rezume în cartea „Eclesiastul” urmările faptelor lui. Ia seama la ceea ce spune el. El a cercetat totul în mare măsură, într-un fel cum nimeni altcineva nu poate face. Alţii ar putea savura un procent din ceea ce a savurat el, şi care a fost sentinţa lui? „Nu este nici un câştig sub soare.”
Câştig mare
Să ne îndreptăm acum spre Noul Testament. Acolo ne întâmpină unul mult mai mare decât Solomon. În curând el va fi la sfârşitul vieţii sale remarcabile şi va fi trecut prin suferinţe grele. Şi el era un om cu aptitudini spirituale mari şi de asemenea cu o dotare minunată din punct de vedere religios. El era exemplul cel mai valoros al timpului săi – un fariseu – un supraveghetor fidel al obiceiurilor şi ceremoniilor în religia lui preasfântă. El avea o conştiinţă bună şi voinţa sinceră de a sluji lui Dumnezeu.
Apoi a venit un moment în viaţa lui, în care toate aceste lucruri au fost uitate. El a venit în lumina lui Isus, care l-a înconjurat din glorie. El a devenit orb, şi în felul acesta a lăsat total înapoia lui viaţa lumii acesteia. În 2. Corinteni 11 poţi citi ce a îndurat el: de cinci ori a primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una. De trei ori a fost bătut cu nuiaua. Acestea sunt opt bătăi dureroase. De trei ori a naufragiat, şi încă nu a avut loc naufragiul despre care se relatează în Faptele apostolilor 27. Deci el trebuie să fi naufragiat de cel puţin patru ori. O noapte şi o zi le-a petrecut în adânc – închis, nimeni nu ştie unde, în Marea Mediterană. Strâmtorări, prigoane, încercări, chinuri de tot felul au venit peste el, în fiecare ceas al zilei şi în cel mai bun ceas din noapte. Însă ce îl caracterizează? Cel mai bun lucru, pe care el îl recomandă lui Timotei, este: „Evlavia cu mulţumire este mare câştig.”
În ce constă această evlavie, s-ar putea întreba unii. Nu doresc să dau o explicaţie teologică, dar pot spune că evlavia stă în legătură foarte strânsă cu a fi conştient de Dumnezeu. Un om evlavios este un om pe al cărui suflet este marcat Dumnezeu. El acţionează, trăieşte, gândeşte în legătură cu Dumnezeu. Teama de Dumnezeu se odihneşte pe duhul său.
Aminteşte-ţi de ceea ce a spus Neemia, după ce el a relatat despre multele lucruri care au avut loc în zilele sale. El descrie felul în care guvernatorii chinuiau poporul, prin aceea că cereau de la ei tot felul de lucruri pentru care ei nu erau îndreptăţiţi; chiar şi slujitorii lor practicau dominarea şi şantajul. Neemia spune în privinţa aceasta: „Dar eu n-am făcut aşa, pentru că mă temeam de Dumnezeu.”
Astăzi sunt puţine ţările în care câştigul financiar nu este ţelul cel mai înalt al politicii. Dacă ai fi fost guvernator acolo, ai fi putut foarte uşor să-ţi încălzeşti cuibul şi în câţiva ani să te retragi în viaţa particulară ca om bogat. Dar ce spune Dumnezeu în privinţa aceasta? Dacă sunt conştient că El priveşte la mine, că viaţa mea se desfăşoară total sub privirea Lui, atunci aceasta schimbă totul. Atunci evlavia – această conştienţă a prezenţei lui Dumnezeu, această viaţă sub privirea Lui, această posesiune în inimă a lui Dumnezeu ca mângâiere şi glorie – însoţită de mulţumirea care rezultă din aceasta, este un câştig mare.
În privinţa aceasta fiecare trebuie să se întrebe – nu putem ocoli această întrebare: Sunt eu mulţumit să iau din mâna lui Dumnezeu tot cel El îmi dă, prin aceea că nu am alt ţel mai mare, acela de a face din mine altceva decât ceea ce sunt, sau să obţin lucruri mai înalte şi mai mari decât posed? Dacă este aşa, atunci aceasta este un câştig mare.
Nu gândesc că apostolul Pavel a scris aceste cuvinte în închisoare, cu toate că luarea lui în captivitate urma să aibă loc în curând. El şi-a trăit viaţa în temere de Dumnezeu, pe deplin mulţumit, aşa cum se exprimă în scrisoarea sa adresată credincioşilor din Filipi, pe care a scris-o în închisoare: „Am învăţat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulţumit.” Pavel a făcut un câştig mare, el a câştigat pe Hristos, şi privirea lui se odihnea pe gloria care va veni, în care se va vedea marele lui câştig. Pavel va purta în ziua aceea o cunună mai preţioasă decât Solomon.
Dacă este permis la intrarea în cer să ne gândim la altcineva decât la Domnul nostru Isus Hristos, sper că îmi va fi permis să-l salut pe apostolul Pavel. Cu această ocazie doresc cu plăcere să-i spun: „Îţi mulţumesc, Pavele, de o mie de ori îţi mulţumesc, că ai fost aşa de mult dedicat Domnului Isus şi Evangheliei Sale. Îţi mulţumesc că ai trecut prin foc şi apă. Îţi mulţumesc pentru că te-ai gândit la acele ţinuturi unde înaintaşii mei erau numai barbari săraci. Îţi mulţumesc pentru râvna cu care ai înaintat Evanghelia având parte de împotrivire mare, în ascultare faţă de cuvântul Domnului: ‚Du-te, pentru că Eu te voi trimite departe, la naţiuni.’ Îţi mulţumesc pentru ascultarea răbdătoare a strigătului mânios: ‚Ia de pe pământ pe unul ca acesta, pentru că nu trebuie să trăiască!’”
Acesta este Pavel, care de fapt ar fi putut fi în societatea cea mai aleasă a celor mai cu vază ai timpului săi. El a suferit pierderea tuturor lucrurilor. El a trăit în teama de Dumnezeu. Dumnezeu a dominat viaţa sa. Vei spune tu: „Totul este pierdere”? Dimpotrivă, totul este câştig – un câştig mare. Noi niciodată nu vom fi ca Pavel, însă noi avem voie să călcăm pe urmele lui; noi trebuie să fim imitatorii lui.
Doresc să închei cu un apel. Să ne dedicăm lui Dumnezeu, potrivit cuvântului pe care tocmai l-am auzit. Să ne ocupăm cu aceste lucruri, din pricina evlaviei. Să avem înaintea noastră pe Dumnezeu în acest veac care a uitat pe Dumnezeu. În zilele noastre Dumnezeu este exclus din toate: din planurile mari ale lumii, în mod deosebit în lucrurile spirituale. Oamenii refuză să recunoască pe Dumnezeu în vreun lucru oarecare, ei nu-L văd în creaţie. Ei se simt total independenţi de El şi Îl exclud din toate planurile lor. Urmarea acestui fapt este extinderea excesivă a superstiţiei. Fiecare om trebuie să aibă ceva; dacă el uită pe Dumnezeu, atunci el se va îndrepta spre lucrurile păgânismului.
Însă noi suntem dintre aceia care se încred în Dumnezeul cel viu, care este Susţinătorul tuturor oamenilor, în mod deosebit al celor credincioşi. Noi avem înaintea noastră pe Dumnezeu şi Cuvântul Său, care ne porunceşte să ne consacrăm Lui, pentru ca noi să fim împlinitori ai bunei Sale plăceri. Dependenţi de El, prin aceea că ne consacrăm Lui, noi nu vom fi cei care pierd. Nu! Noi vom spune: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Am făcut un câştig mare, deoarece evlavia este folositoare atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru cea viitoare.”
Cu privire la revenirea Domnului Isus Hristos şi a caracterului trecător al lumii şi al lucrurilor, care domină în ea, ce câştig mare este ca prin har prin intermediul credinţei să fi legat cu lucrurile lumii aceleia în care vom fi aduşi cu Domnul nostru Isus Hristos, când El va veni, Unsul lui Dumnezeu, Administratorul lui Dumnezeu al veacului viitor. O, prieteni dragi, ce va fi când El va veni în strălucirea Lui! Permiteţi-mi să vă mai spun o taină: dacă tu şi eu privim lucrurile în lumina lor adevărată, este deja glorie ca în zilele lepădării Sale să stai de partea Lui şi să spui în limbajul unuia dintre cei mai mari din zilele lui David: „Ai tăi suntem, Doamne Isus, şi de partea Ta, Tu Fiu al lui Dumnezeu!”
Tradus de la: Kein Gewinn oder großer Gewinn?
Titlul original: „Keinen Gewinn – Großen Gewinn“,
din Der Dienst des Wortes, Anul 11, 1933, pag. 21–29,
originalul a apărut sub titlul “No profit”—“Great gain”
în Scripture Truth, Anul 24, 1932, pag. 236–240.
Ion Simionescu