Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (6)
O odaie de sus pentru proroc

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat: 01.10.2018

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 4.8-11

2 Împăraţi 4.8-11: Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. Şi a zis bărbatului ei: „Iată ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi, este un sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.

O odaie de sus pentru omul lui Dumnezeu – Cum se obţine prezenţa permanentă a Domnului

Un nou tablou ne este prezentat. Văduva îndatorată, care a obţinut iertarea şi a devenit pe deplin liberă, face loc unei femei bogate. Acest tablou ne prezintă un adevăr mare. Noi credincioşii, care odinioară am fost păcătoşi îndatoraţi, prin harul lui Dumnezeu am devenit un popor bogat. Prin credinţa în Isus Hristos am devenit copii ai lui Dumnezeu. Sper să nu fim mari în ochii noştri, şi sper, să nu ne dorim să fim mari în ochii lumii, dar noi suntem mari în ochii cerului. Stă scris: »Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.« (Romani 8.16-17) Niciun înger nu are un loc aşa de înalt ca acesta şi niciunul nu poate să aibă pretenţii la o menire aşa de mare.

Am văzut ieri o mare mulţime de oameni pe stradă, care aştepta pe fiul împăratului, şi când acesta a venit, i-au adus omagii cordiale pline de respect. Se cuvenea să facă aşa. »Cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.« El este o persoană mare a ţării, şi poporul o recunoaşte. – Dacă tu sau eu apărem pe stradă, nu-l va interesa pe nimeni. Noi nu avem nici o onoare în această lume, căci noi suntem foarte neînsemnaţi, sau nu suntem nimic în ochii lor. Însă va veni ziua, când vom intra în posesiunea moştenirii noastre, când ni se vor desface uşile de aur ale Casei Tatălui. Atunci îngerii se vor plasa îndelungul drumului strălucitor şi ne vor spune bun venit în casa noastră; nouă, copiilor lui Dumnezeu, care am fost răscumpăraţi prin sângele scump, şi care vom fi duşi în slavă. Aşa este demnitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Fie ca drumul nostru pe pământ să fie în unison cu această demnitate. Să trăim aşa cum se cuvine să trăiască copiii lui Dumnezeu, care au astfel de izvoare bogate de ajutor, şi care au parte de un destin aşa de minunat.

Toate acestea le datorăm Domnului nostru, şi se cuvine să fim atenţi cu El şi să luăm seama la dorinţele Lui. Ce doreşte El de la noi? Mai mult decât orice, El doreşte să aibă părtăşie cu noi. Dragostea Lui, aşa de gingaşă şi credincioasă faţă de noi, nu poate fi satisfăcută de nimic altceva.

Să observăm în textul nostru, că omul lui Dumnezeu a trecut mereu pe lângă casa femeii bogate. Aşa face şi Domnul. El caută loc în inima şi viaţa noastră. Şi Duhul Sfânt a venit să ia din lucrurile lui Hristos şi să ni le arate. În felul acesta trece mereu pe lângă noi, ca să câştige un loc pentru Sine în inima noastră. Vedem aceasta şi în Apocalipsa 3: »Iată, Eu stau la uşă şi bat«. Domnul Isus spune în legătură cu aceasta: »Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El, voi cina cu el, şi el cu Mine.« Omul lui Dumnezeu nu a cerut de la această femeie să-l primească, dar când ea a stăruit de el, el a intrat şi a mâncat cu ea. S-a spus, şi pe drept, că mărimea părtăşiei noastre cu Domnul depinde de mărimea dorinţei noastre după ea. Dacă stăruim de El, El nu ne va refuza. Inima Lui doreşte după ea, şi este o bucurie pentru El, atunci când şi inima noastră doreşte să-L aibă.

Presupun că aceste vizite ocazionale ale lui Elisei în casa Sunamitei au fost timpuri binecuvântate; şi într-o măsură aşa de mare, că ea s-a hotărât să nu-l aibă numai ca oaspete, ci ca pe unul care aparţine casei, ca oaspete permanent. Şi noi, nu am cunoscut noi timpuri de bucurie, atunci când I-am permis Domnului să intre în inimile noastre? L-am căutat în zilele de necaz, şi El ne-a înviorat cu mângâierea Sa; atunci când am fost întristaţi, ne-a îmbărbătat şi a transformat plânsul nostru în cântare. A atins inima noastră cu dragostea Sa, şi noi ne-am ruşinat, că L-am neglijat aşa de mult; dar ne-am bucurat de harul Său, care a rămas neschimbat. Astfel de momente au fost scurte probabil, dar am fost fericiţi atunci când le-am savurat. El ni le-a dăruit, pentru ca noi să le dorim mai mult şi să facem ce a făcut această femeie bogată pentru Elisei.

Ea a zis soţului ei: »Iată, ştiu că omul acesta, care trece totdeauna pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mică odaie sus cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni.« Constatarea ei a fost bună. Era o femeie cu pricepere. O, dacă noi toţi am fi asemenea ei cu privire la relaţia noastră cu Hristos! Asemenea ei, care a pregătit o locuinţă pentru Elisei. Să facem loc lui Hristos în inimile noastre! Acolo vrea El să locuiască. Inima este locuinţa. Probabil ea nu este mare, dar ea poate fi o cameră de oaspeţi pentru Domnul slavei. Dar cum poate inima să fie pregătită pentru El? Să facem ce ne învaţă istoria acestei femei înţelepte.

Ea era o femeie practică şi hotărâtă, şi nu mă îndoiesc că ea a folosit mătura şi a îndepărtat pânzele de păianjen, care s-au ţesut repede în noua locuinţă. Ea a îndepărtat tot ce nu se potrivea oaspetelui dorit. Verifică-te în privinţa aceasta, creştin drag! »Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă.« Dar dacă ne-am părăsit dragostea dintâi, atunci se vor furişa în curând lucruri în inimă, care sunt în totală opoziţie cu natura nouă, pe care am primit-o. Acestea trebuie măturate, căci tot ce nu corespunde noii creaţii, împiedică pe Domnul să locuiască în inima ta. Şi dacă L-ai fi văzut trecând pe lângă tine şi ai fi primit o rază a slavei Sale, atunci ai fi înţeles că lucrurile pe care le ai sunt numai gunoaie şi mizerie, şi atunci ţi-ai fi dorit să scapi de ele. Probabil că ai încercat deseori să renunţi la obiceiurile rele, la lucrurile despre care şti că nu sunt bune, dar nu ţi-a fost posibil până când această stare te-a adus la deznădejde.

Şi eu cunosc astfel de experienţe şi ştiu ce ai tu nevoie: să priveşti la cruce, unde Isus S-a dat pe Sine Însuşi, ca să te elibereze de tine însuţi. Tu ai nevoie de această privire înapoi la cruce, şi apoi de una înainte, spre slava în care El a intrat. Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, te poate ajuta în ambele cazuri, şi El îţi va da şi puterea, ca să devii asemenea lui Hristos. Sub impresia creată de crucea Domnului nostru Isus Hristos şi prin puterea Duhului Sfânt devenim capabili să condamnăm şi să dăm la o parte din viaţa noastră tot ce este împotriva lui Hristos, şi cel mai bun şi necesar dintre toate este că noi învăţăm să dăm la moarte eul păcătos.

Domnul Însuşi vrea să ne ajute, dacă ne predăm fără rezerve în mâinile Lui şi ne însuşim cuvintele lui David: »Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima. Vezi dacă sunt pe o cale rea.« - Doamne, ia-Ţi lumina Ta şi mergi prin toate încăperile vieţii mele, de la cele mai de sus din turn şi până la cele mai de jos, din beci. Luminează cele mai ascunse colţuri şi arată-mi lucrurile aşa cum le vezi Tu!

Ajungem acum la mobilarea locuinţei. În acea cameră, pe care femeia înţeleaptă a pregătit-o pentru Elisei, ea a pus un pat, o masă, un scaun şi o lampă. Patul este locul de odihnă. Aceasta ne aminteşte de cuvintele: »Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.« Jugul Domnului înseamnă supunere sub voinţa Sa sfântă, care este bună, desăvârşită şi plăcută. El nu este împotriva noastră, ci pentru noi, şi dacă ne predăm Lui, atunci împotrivirea lăuntrică şi lipsa de odihnă face loc adevăratei odihne şi adevăratei păci. Şi în măsura în care noi învăţăm de la El, să fim blânzi şi smeriţi cu inima, în aceiaşi măsură nu ne va mai nelinişti invidia, suspiciunea şi ambiţia pe care oameni le stârnesc şi care îi fac nefericiţi. Noi trebuie să ne predăm, pe noi şi interesele noastre, în mâinile lui Dumnezeu. În încrederea în El găsim odihnă. Aceasta este cel mai important. Fără aceasta nu există o locuinţă potrivită pentru Domnul. Dar într-o inimă, în care locuieşte liniştea, El Îşi găseşte plăcerea.

După aceea urmează masa. Aceasta vorbeşte despre părtăşie. Domnul spune: »Voi cina cu el.« El doreşte să ia parte la împrejurările noastre din viaţă, atât la bucuriile noastre, cât şi la necazurile noastre, căci El ne iubeşte şi îngrijeşte de noi, fiind Prietenul nostru cel mai bun şi cel mai credincios. El vrea să ne dea mângâiere şi har în toate împrejurările noastre, dar El doreşte totodată să ne facă parte de ceea ce-I aparţine. Vrea să mâncăm cu El, vrea ca noi, ca prieteni ai Lui, să avem părtăşie cu El în lucrurile Lui. O inimă care are linişte cu sine însuşi este liberă să aibă părtăşie cu El şi să se desfăteze în El.

Urmează scaunul, pe care să nu-l trecem cu vederea. Maria şi-a înţeles rostul, căci ea a stat deseori la picioarele lui Isus şi asculta cuvintele Lui. Şi noi putem să rămânem în părtăşie cu El, dacă stăm mereu la picioarele Lui şi învăţăm de la El. Vechea lipsă de linişte va apare din nou, dacă neglijăm aceasta. Dacă stăm deseori la picioarele Lui şi rămânem în El, şi cuvintele Lui rămân în noi, atunci vom întreba ce voieşte El; căci ascultarea de Cuvântul Său şi vorbirea cu El prin rugăciune merg împreună. Stând la picioarele Lui învăţăm de la El, şi cu cât mai des are loc aceasta, cu atât mai mult Îl vom iubi, şi El a zis: »Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.« Locuinţa nu va rămâne nelocuită, dacă ne arătăm dragostea pentru Domnul prin ascultarea şi păzirea Cuvântului Său.

Acolo va mai fi şi un sfeşnic. Trupurile noastre vor fi pline de lumină şi nu vom mai avea nicio parte întunecată. Sinceritatea şi adevărul ne vor caracteriza şi noi vom lumina pentru El, Cel care locuieşte în inimile noastre. Lumina, care a putut să lumineze înăuntrul nostru, va lumina din noi spre în afară.

În această casă curată şi mobilată a venit omul lui Dumnezeu şi a dormit acolo, iar sunamita a fost o femeie fericită şi onorată. Fie ca înţelesul spiritual al acestui tablou din Vechiul Testament să devină realitate în viaţa fiecăruia din noi.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Erlebnisse mit dem Propheten Elisa (6)

Titlul original: „Ein Obergemach für den Mann Gottes. Wie die bleibende Gegenwart des Herrn erlangt wird“
din seria de articole: „Befreiende Gnade wie sie in den Worten und Wegen des Propheten Elisa vor uns gebracht wird“
din periodicul lunar Der Dienst des Wortes,  Ediţia 11, 1933, pag. 161–167

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (156)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).