Poziţia şi starea credinciosului
Efeseni 1.3-5; 1.17-19; 2.4-6; 3.14-21

Hendrik Leendert Heijkoop

© CSV, Online începând de la: 27.09.2018, Actualizat: 27.09.2018

Versete călăuzitoare: Efeseni 1.3-5; 1.17-19; 2.4-6; 3.14-21

Efeseni 1.3-5: Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Hristos; după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.

Efeseni 1.17-19: Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duhul de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui, luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui.

Efeseni 2.4-6: Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit (chiar când eram noi morţi în greşeli), ne-a adus la viaţă împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti în Hristos Isus.

Efeseni 3.14-21: Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui, din care este numită orice familie, în ceruri şi pe pământ, ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui să fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.

Introducere

La începutul epistolei către Efeseni găsim prezentată poziţia noastră, ca ceea ce Tatăl voia să ne dăruiască potrivit cu planul inimii Sale. El putea să ne dea toate binecuvântările pa baza lucrării Domnului Isus. Noi am primit toate acestea după ce noi am mărturisit păcatele noastre şi am crezut Evanghelia. Chiar dacă noi înţelegem puţin dimensiunea poziţiei noastre şi a binecuvântărilor noastre, totuşi ele sunt partea noastră prin credinţa în Domnul Isus. Dumnezeu ne vede în această poziţie, şi noi avem voie să ne vedem la fel în această poziţie.

Am citit în Efeseni 1.18, că apostolul s-a rugat, ca credincioşii să cunoască mai bine speranţa chemării lor. Nu găsim noi această chemare şi în Efeseni 1.3-5? „Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti, în Hristos; după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” Acestea sunt binecuvântări deosebit de mari. Dumnezeu ni le-a dat pe o bază „având putere juridică”, şi anume pe baza lucrării Domnului Isus, prin care Dumnezeu a fost nespus de mult glorificat.

Noi suntem încă pe pământ, însă toate binecuvântările din versetul 3 sunt binecuvântări cereşti. Şi cu toate acestea noi le posedăm. Prin credinţă avem voie să le luăm deja acum în posesiune. Aceasta este posibil, deoarece noi am fost deja acum aşezaţi în locurile cereşti (Efeseni 2.6). În Domnul Isus noi suntem deja în cer.

Poziţia credinciosului

În Efeseni 1.4 citim: „ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste”. Sfânt înseamnă să fi total despărţit de ceea ce nu este în concordanţă cu Dumnezeu. Fără pată înseamnă, că la noi nu se poate descoperi nimic rău. Apoi se spune acolo mai departe: „în dragoste”. Aceasta înseamnă că noi reflectăm pe deplin pe Dumnezeu. S-ar mai putea spune şi, că noi suntem aşa cum este Domnul Isus. Dacă privim la noi înşine, nu putem crede aceasta. Dar Dumnezeu Însuşi o spune, şi credinţa adevărată crede tot ce spune Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu nu minte niciodată. Şi dacă apoi citim în Efeseni 1.5, că Dumnezeu „ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos” – chiar dacă noi nu îndrăznim să credem aceasta, este totuşi adevărat, deoarece Dumnezeu a spus-o. Acestea sunt binecuvântări minunate!

Doresc să revin încă o dată scurt la versetul 4. Domnul Isus atârna pe cruce, ca să moară pentru noi. Dumnezeu a pus păcatele noastre pe El şi le-a judecat acolo în El. Care au fost aceste păcate? Când Domnul Isus a murit, noi nu făcusem încă nici un singur păcat, toate erau în viitor. Erau numai păcatele pe care noi le-am făcut înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu? Desigur şi acestea fac parte din ele. Dar dacă numai aceste păcate ar fi fost, fiecare din noi va merge în pierzare. Şi dacă lucrarea Lui ar fi valabilă numai pentru toate păcatele, pe care noi le-am făcut până în clipa de faţă, aceasta ar fi deja minunat. Dar dacă Domnul Isus nu ar fi făcut mai mult şi dacă El nu ar veni astăzi, ca să ne ia acasă, noi toţi vom fi totuşi pierduţi. Un păcat este suficient, ca să ajungi pentru totdeauna în iad. Dar cât de minunat este, că Domnul Isus a luat asupra Sa toate păcatele noastre! Care este urmarea acestui fapt o găsim în Evrei 10.14: „Pentru că, printr-o singură jertfă i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi”. Dumnezeu nu mai vede nici măcar un singur păcat la noi, şi nici măcar pentru o secundă. Cu regret, după întoarcerea noastră la Dumnezeu am făcut multe păcate, noi ştim aceasta, cu toate că noi urâm păcatul. Însă Dumnezeu nu mai vede aceste păcate la noi, deoarece El le-a pus deja toate pe Domnul Isus şi le-a judecat la cruce.

O a doua latură a lucrării Domnului Isus constă în aceea, că noi am murit împreună cu Hristos. El nu numai a purtat judecata pentru păcatele noastre, ci El a fost şi făcut păcat. Şi noi am murit împreună cu El sub judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mai vede omul nostru vechi. El ne vede numai în Hristos, aşa cum se spune în Efeseni 1.6: „pe care ni l-a dăruit (sau: în care ne-a făcut plăcuţi) în Cel Preaiubit”. Potrivit cu Romani 8.1 credinciosul este „În Hristos Isus”. De aceea când Dumnezeu ne vede, El vede pe Hristos. Hristos este viaţa mea. Aceasta înseamnă, că Dumnezeu ne vede acum deja cum am citit în versetul 4: „sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste”. Aceasta este poziţia noastră actuală.

În afară de aceasta El ne-a înviat împreună cu Hristos (Efeseni 2.6). Deci Dumnezeu ne vede de partea cealaltă a morţii, deoarece Hristos este viaţa noastră. Când a devenit El aceasta? După moartea Sa? Da, după ce El a înviat din mormânt. Ca Cel înviat El a devenit viaţa noastră. El a trecut prin moarte şi acum Se află în lumea învierii. În El noi suntem în cer, şi aşa ne vede Dumnezeu. Noi nu avem voie niciodată să uităm aceasta. Trebuie să fim conştienţi, că chiar şi atunci când păcătuim, nimic nu schimbă ceva din poziţia noastră, aşa cum ea este descrisă în aceste versete. Noi suntem în această poziţie în Hristos. Pentru Dumnezeu noi suntem totdeauna „sfinţi şi fără pată”. Dacă am înţeles aceasta, atunci avem pace cu Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să apară în noi gândul, că noi nu am putea avea parte de favoarea lui Dumnezeu. Ştim că Dumnezeu ne iubeşte totdeauna, El nu are nimic împotriva noastră. Are El ceva împotriva Domnului Isus? Este imposibil! Domnul Isus este viaţa mea, şi Dumnezeu mă vede în El îmbrăcat cu toată gloria Sa. El mă vede binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală. El mă vede ca copil al Său.

Deci poziţia, pe care noi o ocupăm înaintea lui Dumnezeu, este neschimbabilă. Dumnezeu ne vede totdeauna aşa cum am citit în aceste versete. Spun încă o dată: şi noi trebuie să ne vedem aşa.

Starea credinciosului

Atunci vom înţelege cât de des trebuie să ne condamnăm, deoarece starea noastră nici pe departe nu este totdeauna în concordanţă cu poziţia noastră. Da, cât de des există în această privinţă o mare diferenţă! Sunt eu în practică cu adevărat aşa cum ne este arătat în capitolul 1.3 şi versetele următoare? Fiecare dintre noi va răspunde: Nu. Însă, este posibil să fi aşa! Cuvântul lui Dumnezeu spune clar, că pentru un credincios nu mai este o necesitate să păcătuiască. Şi totuşi Iacov scrie: „toţi greşim deseori” (Iacov 3.2). Dacă cineva ar afirma, că el de la întoarcerea lui la Dumnezeu nu a mai păcătuit, atunci el ori ar minţi, ori nu se cunoaşte pe sine însuşi. Şi cu toate acestea nu este neapărat necesar să păcătuieşti. Ca credincioşi, noi suntem în lumină, în prezenţa lui Dumnezeu, şi noi cunoaştem pe Dumnezeu ca Tată al nostru. Eu sunt legat cu Domnul Isus, El este viaţa mea. Eu sunt în El, şi în El noi am fost aşezaţi în locurile cereşti (Efeseni 2.6).

În Efeseni 3.17-21 am citit, că Domnul trebuie să locuiască în inimile noastre. Aici este vorba de practică. Şi cum trebuie eu să-mi evaluez starea mea practică? După ceea ce în lume este considerat bun, sau după viaţa practică a celorlalţi credincioşi? Nu, noi trebuie să luăm seama la poziţia pe care o ocupăm şi atunci vom şti cum trebuie să evaluăm starea noastră: şi anume, corespunzător cu ceea ce noi suntem în starea noastră, în care Dumnezeu ne vede. Pentru aceasta avem nevoie de slujba Domnului Isus şi a Duhului Sfânt şi de dragostea şi harul Tatălui. Noi nu mai avem nevoie de har ca să devenim copii ai lui Dumnezeu, căci noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Noi nu avem nevoie de el nici pentru a obţine iertarea păcatelor, căci ele ne-au fost deja iertate. Toate acestea le-a lucrat deja harul. Dacă noi ne rugăm acum pentru har pentru aceste lucruri, atunci noi de fapt tăgăduim harul.

În ceea ce priveşte poziţia noastră, noi am fost făcuţi desăvârşiţi şi nu mai avem nevoie de nimic, căci noi am primit deja totul. Însă pentru viaţa noastră ca credincioşi avem nevoie de har, de îndurare şi de ajutor la vremea potrivită. Şi acest gând îl vedem în capitolul 3, unde ne este arătat cum putem să realizăm practic poziţia noastră. Aşa se spune în versetul 16: „ca să vă dea după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru.” Aceasta este puterea de care avem nevoie. Duhul Sfânt ne-o dă pentru omul nostru lăuntric, acesta este omul nou. Aceasta este lucrarea minunată a Duhului Sfânt. Deci această lucrare a Duhului Sfânt nu se referă la poziţia noastră, ci la starea noastră. El vrea să dea puterea de care noi avem nevoie ca să trăim în concordanţă cu poziţia noastră şi pentru ca noi să putem savura practic ceea ce ne-a fost dăruit în această privinţă. Aici este spus în puţine versete cum El face aceasta. Noi avem nevoie de putere ca să înfăptuim practic ceea ce am devenit în Domnul Isus.

În Efeseni 3.17 se spune mai departe: „Ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre”. Dacă gândurile mele se preocupă cu lucrurile pământeşti, atunci Hristos nu locuieşte în inima mea. Dar dacă Îl privesc prin credinţă şi sunt umplut cu gloria Persoanei Sale şi a lucrării Sale, El locuieşte în inima mea. Fără îndoială Hristos este viaţa mea, dar aceasta încă nu înseamnă că El şi locuieşte în mine. Domnul poate locui numai acolo unde El găseşte odihnă, unde cineva este ascultător de El, deci recunoaşte drepturile Sale ca Domn şi doreşte să facă numai voia Sa. Viaţa nouă doreşte aceasta în orice caz. Dacă noi suntem umpluţi cu El şi Duhul Sfânt ne prezintă gloria Sa şi mărimea lucrării Sale, atunci avem dorinţa să trăim numai pentru El! Atunci vom năzui să-I satisfacem inima. Atunci va fi aşa, că El Se va bucura de răspunsul dat dragostei Sale, pe care El îl găseşte în inima noastră. Dacă suntem umpluţi cu El, vedem dragostea, lucrul cel mai mare care ne-a fost revelat despre El.

Citim apoi mai departe: „fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste”. Aceasta înseamnă că noi suntem pe deplin legaţi cu această dragoste. Rădăcinile noastre au pătruns atunci în ea, aşa că tot ce noi avem nevoie ca hrană, primim din această dragoste. Atunci dragostea este fundamentul pe care noi stăm şi cu care suntem strâns legaţi. Atunci El locuieşte în inimile noastre.

Rezultatul corespunzător îl vedem apoi în Efeseni 3.18: „ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea.” Privim în toate direcţiile – dar sunt date mai multe direcţii, decât avem nevoie ca să descriem lucrurile de pe pământ. Lărgimea şi lungimea, înălţimea sau adâncimea, le vom înţelege. Dar aici mai este dată suplimentar o direcţie, căci este vorba de adâncimea şi înălţimea. Planul şi dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Isus sunt prea vaste, ca să poată fi exprimate prin cuvinte omeneşti. Cu siguranţă am avut odată în inimile noastre o impresie despre aceasta. Dacă ne gândim la dragoste – cât de mult s-a coborât ea! Ea s-a plecat sub sentinţa lui Dumnezeu şi „a coborât în părţile mai de jos ale pământului” (Efeseni 4.9). Şi cât de sus s-a înălţat dragostea! Ea ne-a dus în Casa Tatălui. Noi nu suntem încă realmente acolo, dar locul nostru este deja pregătit. Aceasta a hotărât-o Tatăl să fie aşa, şi când Tatăl hotărăşte ceva, atunci este aşa de sigur, ca şi cum ar fi avut deja loc. Aşa de nedescris de mare este şi planul lui Dumnezeu, care ne este făcut cunoscut în primele versete ale acestui capitol.

În continuare se spune în Efeseni 3.19: „şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.” Această dragoste trebuie noi s-o cunoaştem. Nu este aceasta o contradicţie? Cum se poate cunoaşte o dragoste care întrece cunoştinţa? Noi o vom cunoaşte într-o măsură tot mai mare, însă prin aceasta niciodată nu vom ajunge la sfârşit. Este aşa ca şi în Ezechiel 47, unde se vorbeşte despre râul apei vii, care curge în Templu de sub altar. Prorocul a mers prin apă, şi după o mie de coţi era până la glezne, o mie de coţi mai departe apa era până la genunchi, şi după alţi o mie de coţi apa era până la coapse, şi după alţi o mie de coţi el a trebuit să înoate, el era complet înconjurat de apă. Tot aşa este şi cu dragostea Domnului Isus. Cu cât ne ocupăm mai mult cu ea, cu atât mai mult vom remarca cât de puţin ştim despre ea. În final inima noastră va fi pe deplin umplută şi înconjurată de această dragoste. Şi cu cât cunoaştem mai mult dragostea Domnului Isus, cu atât mai mult vom fi umpluţi spre toată plinătatea lui Dumnezeu. Plinătatea lui Dumnezeu este tot ce este Dumnezeu, tot ce este în inima Sa.

Însă apoi ne întrebăm: Este într-adevăr posibil aceasta? În 1 Ioan 1.4 stă scris: „Şi vă scriem aceste lucruri, ca bucuria voastră să fie deplină”. Şi Domnul Isus a spus ucenicilor Săi: „V-am vorbit acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15.11). Poate fi atinsă o astfel de stare pe pământ? Unii vor spune: la mine nu este aşa. Şi totuşi trebuie să fie posibil, căci altfel Cuvântul lui Dumnezeu nu ne-ar spune. Dacă ochiul este îndreptat numai spre Domnul Isus şi dragostea Sa, atunci va fi aşa. Fără îndoială fiecare credincios a trăit astfel de momente. Aceasta a avut loc atunci prin puterea Duhului Sfânt. El este în stare să producă aşa ceva.

În Efeseni 3.20 se spune mai departe: „Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, …” Deci are loc prin puterea care lucrează în noi. Dumnezeu poate face, ca toate acestea să devină realitate pentru noi. Şi dacă ştim aceasta, atunci spunem din toată inima: „a Lui să fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.” (Efeseni 3.21).

Am privit pe scurt poziţia noastră, cum ne vede Dumnezeu şi cum noi înşine ar trebui să fim: desăvârşiţi, deoarece am primit totul şi pentru că Dumnezeu niciodată nu mai vede vreun păcat la noi. Noi trebuie să fim conştienţi de această poziţie, dar şi viaţa noastră practică trebuie s-o evaluăm corespunzător. Am privit aici şi mijloacele de ajutor, pe care noi le-am primit. Ca să ocupăm poziţia noastră nu mai avem nevoie de vreun har, căci pentru aceasta s-a făcut deja totul. Dar în ceea ce priveşte starea noastră, pentru aceasta ne stă harul la dispoziţie. Noi avem voie să-L rugăm pe Tatăl şi pe Domnul Isus pentru acest har. În afară de aceasta în Romani 8.27 se spune, că Duhul Sfânt Se face una cu noi în împrejurările noastre şi Se roagă „pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu”. În Romani 8.34 se spune: „Hristos … Cel care şi mijloceşte pentru noi”, şi în Romani 8.31: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” Dumnezeu Trinitatea este pentru noi şi ne dă tot ce avem nevoie pentru viaţa noastră ca credincioşi. Să ne folosim mai mult de aceasta! Cât de bogată ar putea fi viaţa noastră! Cunoaştem noi ceva din această bucurie deplină?


Tradus din "Aus dem Wort der Wahrheit", CSV, ediţia 2003, vol. 5, pag. 224-230.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (162)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).