Când cu mulţi ani în urmă am dus pe unul din copiii mei la culcare, acesta mi-a zis: „Tată, nu am nici o plăcere să merg în cer!” – „De ce?”, l-am întrebat. „Fiindcă nu am nici o plăcere să ascult toată ziua predici …” I-am povestit copilului, că îmi pot imagina foarte bine ceea ce gândeşte; ţi s-ar usca gâtul din cauza aceasta … Dar din fericire sunt multe alte lucruri, pe care noi le vom face în cer. Chiar dacă tu eşti încă tânăr, se merită să meditezi la aceasta.
Într-adevăr, Biblia nu relatează multe lucruri despre această temă; dar ce este acolo, Biblia ne oferă totuşi un tablou despre aceasta. Vrem să vedem aceasta pe scurt prezentat sub douăsprezece aspecte. Primele şase sunt mai mult de natură „statică”, aceasta înseamnă, ele descriu mai mult starea, în care noi ne vom găsi în veşnicie, chiar dacă noi o vom reda în forma cuvintelor de „a face”. A doua grupă de şase verbe este mai mult de natură „dinamică”; ele ne relatează despre ceea ce noi vom face în cer.
Starea noastră
(1) Locuirea
În casa Tatălui sunt multe „locuinţe”, unde noi vom avea domiciliul nostru veşnic (Ioan 14.1-3) sau, aşa cum le numeşte Luca 16.9, „corturile veşnice” ale noastre (compară cu 2 Corinteni 5.1: „o casă veşnică în ceruri”). Cerul este „căminul” nostru veşnic. Însă cel mai important nu este unde locuim, ci la cine locuim. Noi vom locui la Isus (Luca 23.43), la Domnul (2 Corinteni 5.1; 1 Tesaloniceni 4.17), la Hristos (Filimon 23). Locurile în Biblie nu au niciodată o slavă în ele însele, şi aceasta este valabil şi pentru cer. Slava cerului nu are nimic altceva decât că Dumnezeu Trinitatea îl umple cu slava Sa. Noi vom locui în prezenţa lui Dumnezeu; te rog să observi: „vom locui”, şi nu „vom înnopta ca oaspete”. Deoarece Dumnezeu este Tatăl nostru, cerul va fi domiciliul nostru „propriu”. Noi vom fi acolo acasă, aşa cum sunt copiii la părinţii lor.
(2) Moştenirea
Biblia ne spune că noi suntem moştenitori ai lui Dumnezeu (Romani 8.17; Efeseni 1.11,14; Apocalipsa 21.7). Aceasta înseamnă nu numai că noi vom moşteni universul împreună cu Hristos, ci şi că noi vom primi o parte de moştenire, care este păstrată în ceruri pentru noi (1 Petru 1.4). Apostolul Pavel vorbeşte de „moştenirea în lumină” a noastră (Coloseni 1.12). Deoarece noi suntem copii ai lui Dumnezeu, vom avea moştenirea noastră proprie în cer, cu toate binecuvântările spirituale care îi aparţin acesteia (compară cu Efeseni 1.3,18). Acest punct se alătură la cel anterior: noi „moştenim” cerul (compară cu Evrei 9.16,17), deoarece noi suntem copiii Aceluia căruia Îi aparţine cerul.
(3) Odihnirea
Cerul este şi locul unde cei mântuiţi veşnic „se vor odihni de ostenelile lor” (Apocalipsa 14.13). Noi nu vom fi în cer leneşi şi inactivi (vezi mai ales punctele 10-12), şi totuşi cerul este un loc al odihnei veşnice. Noi vom sluji acolo (punctul 11), însă această slujire nu va mai fi niciodată obositoare şi extenuantă. „Rămâne dar o odihnă ca cea de sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4.9,10). „Sabatul” va fi în primul rând Împărăţia de o mie de ani a păcii (compară cu Psalmul 92), dar odihna de sabat se extinde în toată veşnicia.
(4) Savurarea
Cerul este un loc al savurării fericite, veşnice: „Ferice de morţii, care mor în Domnul” (Apocalipsa 14.13). El este un loc în care lacrimile, întristarea şi durerea aparţin trecutului (Apocalipsa 21.4; compară cu Apocalipsa 7.17). Cerul este locul mângâierii (Luca 16.25), al bucuriei în Domnul (compară cu Matei 25.21,23; vezi şi Isaia 35.10; 51.1: „bucurie veşnică”). El este un loc „mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4.17). Apostolul Pavel citează (Isaia 64.3 şi Isaia 52.15): „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc” (1 Corinteni 2.9).
(5) Înţelegerea
Cerul este locul unde noi vom înţelege multe lucruri, pe care noi astăzi nu le înţelegem pe pământ. Probabil la aceasta S-a referit Domnul când a spus: „Dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13.7; sau S-a referit la venirea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii?). În orice caz 1 Corinteni 13.10,12 spune despre veşnicie: „dar când va veni ce este desăvârşit, acest ‚în parte’ se va sfârşi. … Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte; dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”
(6) Strălucirea
În evanghelia după Matei 13.43, Domnul spune: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor” (compară cu Daniel 12.3). Şi aceasta este valabil în primul rând pentru Împărăţia de o mie de ani a păcii – dar vor înceta cei drepţi să „strălucească” după o mie de ani? Mireasa Mielului este îmbrăcată cu „slava lui Dumnezeu”, atât în Împărăţia de o mie de ani cât şi în veşnicie (Apocalipsa 21.9-11). Ea este o mireasă „strălucitoare”, care şi după o mie de ani va arăta încă „ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21.2).
Faptele noastre
(7) Contemplarea
Cerul va fi un loc unde cei mântuiţi vor contempla slava Domnului. Era voia Fiului, ca noi, aşa cum a spus El, „să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17.24). Atunci vom vedea „faţă în faţă” (1 Corinteni 13.12). „Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3.2). „Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor” (Apocalipsa 22.4). „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5.8). „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12.14).
(8) Starea la masă/mâncatul
Cerul este locul unde are loc marea sărbătoare a lui Dumnezeu cu poporul Său şi cu cei mântuiţi. Aceasta este deseori prezentat simbolic în Biblie printr-o masă (compară cu punctul 4 şi 9). Când Biblia vorbeşte despre „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui” (Ioan 1.18), şi aici avem de asemenea a face cu simbolul unei mese: Fiul, care din veşnicie „este în sânul Tatălui”. Tot aşa îl vedem şi pe Lazăr stând „în sânul lui Avraam” (Luca 16.22,23). Domnul spune despre cei mântuiţi: „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească” (Luca 12.37). În legătură cu mântuirea veşnică găsim de câteva ori tabloul „statului la masă”, ceea ce este nu numai un tablou al părtăşiei, ci şi al savurării veşnice: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2.7); „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19.9; compară cu Apocalipsa 2.17: „mana ascunsă”; Apocalipsa 7.17: „va păstori”). Domnul Însuşi spune, că „nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26.29).
(9) Practicarea părtăşiei
Cerul este locul unde „viaţa veşnică” prin natura ei este la ea acasă. Această viaţă S-a coborât la noi în persoana Domnului Isus (1 Ioan 1.1 şi versetele următoare; 1 Ioan 5.20) şi ea ne-a fost dăruită, dar cerul va fi locul propriu-zis unde noi o vom cunoaşte pe deplin (Matei 25.46); Ioan 4.36; 12.25; Romani 6.22; Galateni 6.8; Iuda 21). Acolo vom afla pe deplin ce ne-a fost descoperit cu viaţa veşnică: părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos (compară cu Ioan 17.3).
(10) Domnia
În timpul împărăţiei mesianice noi vom domni cu Hristos, dar aceasta nu se va limita la o mie de ani: „Vor împărăţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 22.5; compară cu Apocalipsa 2.26). Şi în aşa-numita stare veşnică, când Dumnezeu va fi totul în toţi (1 Corinteni 15.28), noi vom domni peste tot ce este creat, căci atunci va fi o nouă creaţie.
(11) Slujirea
Verbul „a sluji” exprimă în general ceea ce va fi ca activitate a noastră în veşnicie. Pe de o parte noi, „în jos”, vom domni împreună peste cele create, pe de altă parte, „în sus”, vom fi supuşi Dumnezeului triunitar şi Îi vom sluji: „ Nu va mai fi nici un blestem. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea (în cetatea Ierusalim). Robii Lui Îi vor sluji.” (Apocalipsa 22.3) Traducerea Societăţii biblice olandeze din anul 1951 redă „a sluji” de aici prin „a adora” (compară cu punctul 12). Aici ne gândim şi la Ioan 14.1-3, unde, după părerea noastră, casa Tatălui nu poate fi văzută despărţită de aceeaşi expresie ca în Ioan 2.16, care se referă acolo la Templu. „Multele locuinţe” trebuie văzute în acest caz în contextul locuinţelor preoţilor, care aparţin Templului (compară cu Ezechiel 41.6 şi versetele următoare). În Templul ceresc sunt „multe locuinţe” pentru preoţii cereşti, care vor exercita acolo în toată veşnicia „slujba la templu” (Apocalipsa 7.15; 11.19; 14.15,17; 15.5,6,8; 16.1,17).
(12) Adorarea
În mod deosebit în cartea Apocalipsa se vorbeşte detaliat despre adorarea veşnică, pe care atât sfinţii cât şi îngerii o vor aduce în cer lui Dumnezeu şi Mielului. „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi laudă! Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: ‚A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!‘ Şi cele patru făpturi vii ziceau: Amin! Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 5.8-14; compară cu Apocalipsa 4.10,11; 11.16-18; 19.1-8; vezi şi Apocalipsa 7.9-12).
Tradus de la: Was tun wir im Himmel?
Din Bode, Nr. 141, Aprilie 1998
Traducere: Ion Simionescu