„Fratele tău, pentru care a murit Hristos”
Romani 14.15; 1 Corinteni 8.11

Sydney Long Jacob

© SoundWords, Online începând de la: 30.10.2018, Actualizat: 30.10.2018

Versete călăuzitoare: Romani 14.15; 1 Corinteni 8.11

Romani 14.15: Nu nimici … pe acela pentru care a murit Hristos.
1 Corinteni 8.11: … cel slab, fratele pentru care a murit Hristos, va pieri prin cunoştinţa ta.

„Fratele meu, pentru care a murit Hristos” (compară cu Romani 14.14). Vrem să ne spunem aceasta nouă înşine, blând şi cu multă dragoste, aşa după cum cere un astfel de nume: „Fratele meu slab, pentru care a murit Hristos” (compară cu 1 Corinteni 8.11). Eu îl pot judeca de moarte, îi pot pricinui moartea, eu, cel pe care trebuie să-l iubesc, aşa cum mă iubeşte Hristos pe mine, şi ar trebui să fiu gata să-mi dau viaţa pentru el!

Sunt eu păzitorul fratelui meu? Desigur! Şi unde este fratele meu? Unde nu este el? Nu-l întâlnesc eu zilnic în tren sau în autobuz, la piaţă sau pe stradă, în casă sau în locuri publice? Îl caut eu cu privirea şi mă bucur când îl întâlnesc? Îl iubesc eu şi mă îngrijesc eu de el? Îmi doresc eu o ocazie, ca să-i slujesc, aşa cum Domnul mă ajută?

Noi nu vom uita aşa de repede, cum în Edinburg 1902 un frate preaiubit persan acum aproximativ trei sute de ani s-a sculat înaintea fraţilor adunaţi pentru rugăciune şi cu lacrimi şi glas bâlbâit ne-a zis: „Şi tu ai fost ca unul din ei” (Obadia 11). Şi după aceea a citit Obadia 12-15: „Dar tu nu trebuia să fi privit ziua fratelui tău, ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te fi bucurat de fiii lui Iuda în ziua nimicirii lor, nici nu trebuia să-ţi deschizi larg gura în ziua strâmtorării. Nu trebuia să fi intrat pe poarta poporului Meu în ziua nenorocirii lor, nici nu trebuia să fi privit chiar tu la necazul lor, în ziua nenorocirii lor, şi nu trebuia să fi pus mâna pe avutul lor în ziua nenorocirii lor! … cum ai făcut, ţi se va face; răsplata ta se va întoarce asupra capului tău.” Când el a citit aceasta şi a recunoscut cât de vinovat se simţea el, cu siguranţă şi mulţi dintre noi, care au ascultat, s-au simţit foarte vinovaţi.

Duhul sectant este aşa de strecurat şi pretutindeni prezent, că nicidecum nu este uşor să fi liber de el. Cât de repede gândim şi vorbim despre părtăşia noastră şi despre gruparea noastră şi aplicăm aceste noţiuni numai la un număr foarte redus de copii ai lui Dumnezeu. Nu ştim nimic despre slujba preoţească reală în favoarea tuturor acelora pentru care Hristos a murit. Dacă Hristos a murit pentru ei, cât de preţioşi trebuie să fie ei pentru Hristos! Nu produce natura divină din noi dorinţa din toată inima după ei? Să nu ne bucurăm noi sincer de tot ce este din Hristos în ei şi să nu fim fericiţi de legătura comună, pe care o avem în Hristos? Şi dacă pe de altă parte vedem o lipsă (şi noi toţi avem multe lipsuri), nu ar trebui noi atunci să fim gata să facem tot ce ne este posibil, ca să le ajutăm? Şi anume, plini de dragoste şi purtare de grijă cu respect; nu aspru sau cu un duh de superioritate, ci cu duhul blândeţii, luând seama la noi înşine, ca nu cumva şi noi să fim ispitiţi.

Cât de îngrozitor este, că noi distrugem pe fratele nostru sau îl putem lăsa să piară! Nu spune că aceasta înseamnă una sau alta; gândeşte-te ce înseamnă în realitate, şi nu la ceea ce nu ar putea să însemne. Cu siguranţă înseamnă mult, dacă nu chiar mai mult: o viaţă risipită, care ar putea să fie o mireasmă plăcută a lui Hristos – o greşire a ţelului, pe care Dumnezeu Şi l-a dorit pentru el, inima întristată a lui Hristos, care a murit pentru el. Cine poate evalua toate acestea? Şi probabil eu am pricinuit aceasta, fără să vreau, deoarece nu am fost atent şi m-am gândit numai la mine, să fiu mulţumit. Am făcut ce am vrut eu, şi nu m-am gândit la fratele meu, pentru care a murit Hristos.

Însă acesta nu este Duhul lui Hristos. Isus nu ar fi dat nici un prilej de poticnire fraţilor Lui iudei, cu toate că El Însuşi era liber (Matei 17.27). El Însuşi a suportat greutăţi, pentru ca ucenicii Lui să fie cruţaţi (Ioan 18.8). Domn binecuvântat, cine este ca Tine? Dă-ne din Duhul Tău! Fă-ne să fim voitori să renunţăm la tot ce suntem, ca să putem ajuta pe fratele nostru şi să împiedicăm, ca cineva să se poticnească, acela pentru care Hristos a murit. „Să nu ne mai judecăm deci unii pe alţii; ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere” (Romani 14.13). Când mergem prin lumea aceasta şi privim plăcerile ei, să ne punem un cuţit în gât, căci suntem lacomi (Proverbe 23.2) – nu numai din pricina noastră însăşi, ci şi pentru ca să nu fim un prilej de poticnire pentru fratele nostru.

Mai mult chiar, vedem că dacă un mădular al lui Hristos suferă, toate mădularele suferă împreună cu el, sau dacă un mădular este glorificat, toate mădularele se bucură. Desigur ar trebui să avem cea mai intimă purtare de grijă unul pentru celălalt, pentru ca în toate împrejurările, cât depinde de noi, să nu ia naştere sciziuni în trup.

Noi nu ne putem distanţa de nimic care poartă numele lui Hristos – noi suntem parte şi mădular al acestuia şi trebuie să purtăm împreună onoarea şi ruşinea, îngrijorarea sau pierderea. Dacă am fi într-un vapor care se scufundă – ne-am putea noi salva prin aceea că ne închidem singuri într-o cabină şi ne ostenim să menţinem acolo o ordine perfectă? Aceluia căruia Dumnezeu i-a dat mult, de la acela El cere şi mai mult; ce a dat El, a dat spre binecuvântarea tuturor. Mult se pierde în zilele actuale, că aceia care posedă adevărul îl vestesc aşa de rar acelora care nu-l au.

Gratis am primit, gratis trebuie să dăm mai departe, şi oricine are, este dator celui care nu are. Dumnezeu a iubit, de aceea El a dat. El a dat tot ce este al Lui. Hristos a iubit, şi această dragoste L-a adus jos într-o lume pătată de păcat, ca să caute pe aceia pe care Tatăl Săi I i-a dat din lumea aceasta. Pavel a iubit, şi de aceea el a devenit totul pentru toţi oamenii, ca dacă este posibil să câştige pe unii dintre ei. Cu cât iubea mai mult, cu atât a fost mai puţin iubit.

Este simplu acest lucru? Nu, înseamnă o cărare mai îngustă decât orice sectarism legalist, pe care a cutezat cineva să şi-l imagineze. Şi nimeni nu poate merge pe această cărare, decât numai acela care a fost străpuns de dragostea atotputernică, pătrunzătoare a lui Hristos şi de aceea a devenit liber. El nu poate altfel, decât să se lepede de sine prin această dragoste, să-şi piardă viaţa din pricina lui Hristos şi să dorească pe alţii (în măsură mai mică), aşa cum Domnul lui a făcut înaintea lui.

Lăsaţi-l pe fratele nostru, oricine ar fi el, lăsaţi-l să se numească cum vrea, oricare i-ar fi numele; fie el bun din punct de vedere moral, sau bolnav spiritual. Însă să ne amintim mereu că el este fratele nostru, pentru care a murit Hristos, şi ca atare are dreptul la preţuire profundă din partea noastră şi la dragostea noastră cordială. Dacă nu este aşa, unde este atunci dovada, că suntem ucenici ai lui Hristos?

Relaţiile fraţilor noştri, pentru care a murit Hristos, sunt multilaterale şi diferite; mulţi sunt tineri şi sensibili; mulţi sunt neştiutori şi călăuziţi greşit; mulţi sunt bolnavi şi împovăraţi cu îngrijorări, epuizaţi şi supăraţi; mulţi sunt împrăştiaţi, duşi de curent, pierduţi şi merg în pierzare; mulţi sunt slabi, se poticnesc sau stagnează. Ah, nu spune, ei sunt încăpăţânaţi. Am încercat noi să le ajutăm? I-am suportat noi cu toată blândeţea şi smerenia, şi nu într-un mod tutelar sau într-un duh de superioritate? Am căutat noi să-i vindecăm şi să-i restabilim, să-i învăţăm şi să-i zidim sufleteşte, ca să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii?

Luaţi seama la blândeţea omului lui Dumnezeu, Pavel: „Am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa cum o doică îşi îngrijeşte cu drag copiii. Astfel, plini de dragoste pentru voi, ne găseam plăcerea să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci şi propriile noastre vieţi, pentru că ne eraţi preaiubiţi. … după cum ştiţi, cum vă îndemnam pe fiecare dintre voi ca un tată pe copiii lui, şi vă mângâiam şi vă îndemnam … Dar acum, Timotei a venit de la voi şi ne-a adus vestea bună …, de aceea am fost mângâiaţi, fraţilor, cu privire la voi în toată strâmtorarea şi în tot necazul nostru, prin credinţa voastră. Pentru că acum trăim, dacă voi staţi tari în Domnul” (1 Tesaloniceni 2.7-11; 3.6-8). Citiţi aceste două capitole, 1 Tesaloniceni 2 şi 3, ele sunt minunate! Citiţi 2 Corinteni 7 şi vedeţi bucuria nespus de mare a lui Pavel cu privire la un singur punct, în care unii din copiii lui neascultători au devenit ascultători – cu toate că încă mai erau multe lucruri false. Citiţi vorbirea lui din Faptele apostolilor 20, remarcile lui în Filipeni 3.18-19 şi observaţi lacrimile lui chiar şi pentru vrăjmaşii crucii. Să atribuim dispreţuitor fratelui nostru gândul, spunând: „El este într-un sistem”? [remarca redacţiei: este vorba de calitatea de membru al unei anumite biserici/biserică protestantă liberă (independentă de stat).] (Puţini sunt între noi, care nu sunt într-un sistem, dacă nu cumva chiar ceva mai rău.) Ei sunt fraţii noştri, pentru care Hristos a murit!

O, Dumnezeule, înmoaie inimile noastre de piatră! Noi năzuim cu adevărat să fim ucenici în sensul din Luca 14. Noi am gustat dragostea Ta în Hristos la marea Cină, pe care Tu ai pregătit-o. Fă-ne capabili – în relaţia cu fraţii noştri, care cu toată lipsa vizibilă doresc mai mult decât noi să fie asemenea lui Hristos – să reflectăm o parte mică din harul Tău plăcut, pe care Hristos ni-l arată în fiecare zi. Ajută-ne să ne gândim la faptul că Hristos a murit pentru ei şi îi iubeşte, aşa cum ne iubeşte şi pe noi!


Tradus de la: Dein Bruder für den Christus gestorben ist

Titlul original: „Thy brother … for whom Christ died“
din „Part 3: Collected Writings“ în Faithful Sayings, The Central Bible Truth Depot (London)
Sursa: http://www.stempublishing.com/authors/Jacob/Jacob_Thy_brother.html

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (80)

Mai multe articole despre locul din Biblie 1. Corinteni 8 (1)

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dragoste de fraţi (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen