Apocalipsa – drumul spre fericire?
Apocalipsa 1.3; Apocalipsa 14.13; 16.15; 19.9; 20.6; 22.7; 22.14

Ernst Martin Vedder

© Martin Vedder, Online începând de la: 09.01.2019, Actualizat: 09.01.2019

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 1.3; 14.13; 16.15; 19.9; 20.6; 22.7; 22.14

 Cum se face că ultima carte din Biblie este aşa de neglijată în multe Adunări şi Biserici? Sunt multele judecăţi, care ne sperie? Sau gândim, că imaginea lui Dumnezeu din cartea Apocalipsa nu poate fi adusă la unison cu restul afirmaţiilor Noului Testament? Ne pare simbolica prea grea şi de neînţeles, sau este pur şi simplu expresia cunoscută nouă tuturor, că Apocalipsa ar fi „o carte cu şapte peceţi” şi că din start se interzice o preocupare mai îndeaproape cu conţinutul ei?

Deci, eu din partea mea găsesc această carte ca fiind fascinantă şi actuală în cea mai mare măsură. Nu în cele din urmă oferind cea mai profundă mângâiere şi curaj, căci mesajul ei mereu ne strigă: Îndrăzneşte, rezistă! Dumnezeu niciodată nu este la capăt cu posibilităţile Lui. Lui nu-I scapă nimic. El este şi rămâne Stăpân peste orice situaţie. Şi în El avem biruinţa, chiar dacă uneori pare altfel. La fel şi cele şapte fericiri cuprinse în ea minunate sunt cuvinte de îmbărbătare din partea lui Dumnezeu pentru toţi care îşi pun încrederea în Domnul, şi ele pun într-o lumină cu totul nouă această carte în întreg conţinutul ei, care până acum a fost probabil o carte enigmatică. În continuare câteva comentarii scurte cu privire la ea.

Apocalipsa 1.3: Ferice de cine citeşte şi de cei care aud cuvintele profeţiei şi păzesc cele scrise în ea, pentru că timpul este aproape.

Deci acesta este drumul spre fericirea desăvârşită: să citeşti Apocalipsa, să iei cuvintele ei la inimă (= să auzi) şi după aceea să faci conform acestora (= să păzeşti), aceasta înseamnă să te laşi marcat prin mesajul ei în gândire şi în faptă. Şi aceasta pe treapta cea mai înaltă de urgenţă, căci „timpul este aproape”, când scena profetică va intra în istorie.

Apocalipsa 14.13: Ferice de morţii care mor în Domnul de acum încolo! „Da”, spune Duhul, „ca să se odihnească de ostenelile lor, pentru că lucrările lor îi urmează!”

Ce mesaj ciudat! Multe au avut loc între timp:

  • Arătarea măreaţă a lui Hristos glorificat în capitolul 1, cum El ca Sfătuitor divin I se arată lui Ioan
  • Tabloul sinoptic al istoriei Bisericii începând din timpurile post-apostolice şi până la răpirea Bisericii, diagnosticul spiritual al ei şi terapia divină a Învăţătorului ceresc în capitolele 2 şi 3
  • Sala scaunului de domnie al lui Dumnezeu cu Mielul înjunghiat ca centru al admiraţiei şi adorării aduse de toţi (Apocalipsa 4 şi 5)
  • Primele şase peceţi, cu care începe perioada judecăţi (Apocalipsa 6)
  • Scena măreaţă a celor 144.000 pecetluiţi din seminţiile lui Israel, a echipei misionare cereşti, care va menţine mărturia Dumnezeului Cel viu şi a Hristosului Său în timpul necazului cel mare. Şi ca rezultat al acestora, în acelaşi capitol, marea ceată care au fost salvaţi în timpul necazului (Apocalipsa 7)
  • Pecetea a şaptea şi ultima, care conţine cele şapte judecăţi ale trâmbiţelor şi în capitolele 8-10 alte judecăţi care vor veni peste pământul acesta şi peste omenirea decăzută de la Dumnezeu
  • Alungarea definitivă din cer a diavolului, care atunci va da tronul său şi puterea sa lui antihrist, ca să nimicească pe martorii lui Isus şi să determine lumea întreagă să se închine lui satan (Apocalipsa 12 şi 13)
  • În cele din urmă în capitolul 14, descrierea cetei biruitorilor, care apoi se încheie cu a doua „fericire” din Apocalipsa. Martorii lui Isus, care vor trăi atunci pe pământ în această domnie îngrozitoare a lui antihrist, vor trebui să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Isus (Apocalipsa 14.12). Când după aceea ei vor avea parte de moartea înainte de vreme, ca urmare a mărturiei lor, ei nu vor fi lipsiţi de răsplătirea veşnică. Domnul ştie tot ce ei au vrut să facă pentru El (şi desigur au şi făcut). Şi El nu va uita niciuna din aceste lucrări. Acum s-a sfârşit şi toată osteneala în slujba pentru El. Prigoana a trecut, şi odihna este partea lor veşnică. Ce mângâiere şi ce perspectivă pentru toţi care în viaţa lor au stat cu tot devotamentul pentru El!
  • Slujba celor doi martori în Ierusalim, care se va termina abia prin venirea lui antihrist (fiara din adânc) (Apocalipsa 11).

Apocalipsa 16.15: Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cine veghează şi îşi păzeşte hainele.

Am ajuns între timp la sfârşitul timpului de necaz (dominaţia mondială anticreştină). În versetele dinainte este descrisă mobilizarea tuturor popoarelor lumii capabile de luptă, şi în versetul care urmează 16 este numit şi locul acestei scene de război straşnic, unde armatele anticreştine se vor lupta cu Domnul cerului (Apocalipsa 19.19): Armaghedon. Textul inspirat arată mereu în diverse locuri spre evenimentele dramatice ale acestei perioade de groază, despre care Domnul nostru Isus Hristos a spus deja în predica Sa de pe munte, că lumea niciodată nu a văzut aşa ceva şi nici nu va mai avea parte vreodată de aşa ceva. Şi ultima carte a Bibliei arată de asemenea clar, că cei mai mulţi oameni, cu toată cunoaşterea lor mai bună – căci de mai multe ori se accentuează, că ei ştiu exact că Dumnezeu este Cel care îi loveşte, şi că Mielul a preluat domnia -, vor persista în încăpăţânarea lor şi nu sunt gata să se căiască. Aşa cum Pavel a spus deja credincioşilor din Tesalonic în a doua sa epistolă în capitolul 2, că aceia care n-au vrut să primească dragostea pentru adevăr, „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă minciuna” (2 Tesaloniceni 2.10-12). Şi astfel Domnul arată în locul acesta încă o dată spre urgenţa întoarcerii la Dumnezeu, a cărei veridicitate se arată printr-o purtare de viaţă temătoare de Dumnezeu (păzirea hainelor). Numai aşa eu sunt bine pregătit pentru venirea Domnului şi nu voi fi surprins de El, cum eşti surprins de un hoţ noaptea.

Apocalipsa 19.19: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!

Scena se schimbă acum. Curva Babilon (mireasa falsă) a fost judecată şi poate avea loc nunta Mielului cu mireasa Lui cerească (cei mântuiţi cu adevărat începând de la Rusalii şi până la răpire). Dar cine sunt invitaţii? Ioan Botezătorul ne dă răspunsul biblic la această întrebare în Ioan 3.29. Când i se îndreaptă atenţia spre Hristos, el spune următoarele cuvinte remarcabile: „Cine are mireasa este mire; iar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui. Deci această bucurie a mea este împlinită.” Ioan Botezătorul arată clar: eu nu aparţin miresei, ci fac parte din prietenii Mirelui. Şi din mărturia întreagă a Sfintei Scripturi cu privire la acest antemergător al Domnului devine clar, că Ioan Botezătorul era cel mai mare profet dintre toţi profeţii şi de asemenea era şi ultimul profet al vechiului legământ şi al poporului pământesc al lui Dumnezeu, care începând de la Rusalii a fost înlocuit de poporul lui Dumnezeu nou-testamental, Biserica, care constituie mireasa Mielului. Prin aceasta putem presupune că la nunta Mielului vor fi şi credincioşii din timpul Vechiului Testament. Dar chiar dacă ei nu au aceeaşi poziţie ca Biserica-Mireasă (aceasta o explică de exemplu afirmaţia lui Isus făcută faţă de Ioan: „Între cei născuţi din femei, nu s-a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cine este cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el”), totuşi „fericirea” arată foarte clar: şi ei vor fi desăvârşit de fericiţi şi nu vor simţi nici un dezavantaj.

Apocalipsa 20.6: Fericit şi sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere.

Întâia înviere se încheie aici. Credincioşii vechiului legământ, Biserica, cei doi martori, martirii din timpul necazului, ei toţi au primit trupul nou şi vor domni împreună cu Hristos o mie de ani. Toţi, care îşi pun încrederea în Domnul, în Mielul lui Dumnezeu, în Suplinitorul, care a purtat judecata, care ar fi trebuit să-i lovească pe ei, da, ei toţi sunt de faţă. Nimeni nu este uitat şi nimeni nu mai doreşte după cele din urmă. Numai ceilalţi, care gândeau că pot trăi fără Salvatorul trimis de Dumnezeu, care au renunţat, politicos, la ajutorul venit de sus, ei rămân în continuare în mormânt. Sfânta Scriptură nu cunoaşte o înviere generală a tuturor oamenilor în acelaşi timp. O a doua înviere are loc la mai mult de o mie de ani după prima înviere (Apocalipsa 20.7-15). În timp ce prima înviere poate fi numită şi „învierea dintre morţi”, „învierea celor drepţi” sau „învierea spre viaţă”, în cadrul celei de-a doua învieri este vorba de „învierea morţilor” sau „învierea pentru judecată”. Fiecare cititor al acestor rânduri va avea parte de una din aceste învieri. Numai cine este ascuns în Hristos, nu trebuie să se teamă de moartea a doua şi din inimă se poate bucura de viitor!

Apocalipsa 22.7: Şi, iată, Eu vin curând! Ferice de cine păzeşte cuvintele profeţiei cărţii acesteia!

Am ajuns din nou la punctul de plecare. Mesajul a fost auzit. Acum mai rămâne să fie păzit. Se cere practică. Aşa cum a spus deja Domnul nostru scump: „Dacă ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face” (Ioan 13.17). Nu mai avem mult timp. Domnul nostru vine în curând. Să răscumpărăm timpul şi să lucrăm pentru El. Chestiunea principală trebuie să devină din nou chestiune principală. Noi trebuie să stabilim priorităţi. Ce stimulează cel mai mult lucrarea lui Hristos? Unde este vorba de mine personal? Unde sunt lucrările, pe care Dumnezeu le-a pregătit deja mai dinainte, ca să umblăm în ele? (compară cu Efeseni 2.10). Rămâne desigur clar: nu trebuie să faci fapte bune, ca să fi mântuit, dar trebuie să faci fapte bune, pentru că am fost mântuiţi. Să fi mântuit dă simţ de mântuire! Căci – vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra (Romani 14).

Apocalipsa 22.14: Ferice de cei care îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii.

Nu este măreţ acest lucru? La sfârşitul Bibliei, în ultimul capitol al Sfintei Scripturi, două fericiri! Dumnezeu vrea să ştim mereu: Eu te iubesc. Vreau cel mai mare bine al tău. Tu nu trebuie să pieri. Este un drum înapoi la Pomul vieţii, care a fost închis omului în Paradis. Nu este un nebun acela care dă la o parte nepăsător o astfel de ofertă? Da, ferice de toţi care iau în serios mesajul acestei cărţi şi îşi orientează viaţa după ea. Bucuria fără sfârşit este partea lor, odihna veşnică, părtăşia intimă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos. Da, Lui, singurului Dumnezeu adevărat, să-I fie onoarea şi puterea din veşnicie în veşnicie! Amin.


Tradus de la: Die Offenbarung - der Weg zum Glück?

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (90)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen